ORIZONTURI DONNA

Orizonturi Donna se deschide spre alte culturi: o invitaţie

Orizonturi Donna, coordonată de Afrodita Carmen Cionchin, se deschide spre tematica feminină din diferite culturi. Invităm colegii italienişti, românişti şi specialişti în alte culturi să ne aducă propuneri de articole privind figura feminină în nenumăratele sale ipostaze: în literatură, artă, ştiinţă etc. O direcţie de interes rămâne cea a scriitoarelor migrante din Italia, pe care le-am prezentat în ambele ediţii lingvistice. Am prezentat deopotrivă personalităţi de marcă italiene, precum Sibilla Aleramo, o legendă a feminismului italian, ori Matilde Serao, prima femeie din Italia care a fondat un ziar.

Seria de interviuri cu autoare italiene contemporane face parte dintr-un proiect mai amplu al revistei noastre dedicat literaturii feminine din Italia, coordonat de Afrodita Cionchin. Sunt în special autoare care scriu despre femei şi teme feminine, dar nu numai. Deschidem seria cu Ornella Spagnullo, poetă şi prozatoare, autoare a volumului E gli angeli sono distanti (L’Erudita, 2019), o culegere de interviuri despre poeta milaneză Alda Merini (1931-2009) care, în ciuda biografiei zbuciumate, a reuşit să se impună ca una dintre scriitoarele cele mai importante ale literaturii italiene contemporane.

În ultimii ani, femeile domină fără drept de apel literatura autorilor din diaspora româno-americană. Daciana Branea a realizat o anchetă în rândul scriitoarelor de origine română din Statele Unite și Canada, privind condiția femeii-scriitor în America de Nord, literatura angajată, exil și imigrație, apartenență și desprindere, identități fracturate și identități multiple, precum și alte teme relevante. Pe această cale, lansăm cititorilor noştri invitația de a explora fără întârziere o excelentă bibliotecă de literatură contemporană, din păcate încă doar parțial cunoscută în România.

Revista noastră a iniţiat o anchetă exclusivă privind condiţia femeii-artist în România şi Italia. Reunim în acest spaţiu contribuţiile a zeci de invitate din lumea artelor vizuale şi învățământului superior de artă, a criticii de artă şi curatoriatului, din diferite generaţii, centre universitare şi filiale ale Uniunii Artiştilor Plastici din România. Un demers coral prin care, pe lângă reflecţia prilejuită de schimbul de idei, ne putem bucura de o splendidă galerie de lucrări prin care artistele ne ilustrează particularitățile feminine pe care le reprezentă în propria creaţie. Anchetă realizată de Afrodita Cionchin.

Iulia Hasdeu (1869-1888) a fost un enfant prodige, fiica Iuliei Faliciu-Hasdeu și a savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu, binecunoscută personalitate culturală polivalentă (lingvist, istoric, scriitor, folclorist). Într-o expoziție realizată în octombrie 2022 pe simezele Muzeului Național al Literaturii Române, Laura Dumitru şi Elena Muşat şi-au propus să ilustreze momente din viața tinerei scriitoare readucând în atenția publicului caietele ei școlare și corespondența cu tatăl, în care găsim adesea câte un sfat bun, un desen ghiduș, o amintire nostimă care compensează distanța geografică dintre tată și fiică.

Autoarea de origine română Ioana Nan s-a născut la București în anul 1977. A sosit în Italia în anul 1999 cu o bursă Erasmus la Universitatea din Torino, unde și-a luat licența în Științe Politice. Crisalida sau întoarcerea acasă este romanul de debut, publicat la Editura Apostolia în anul 2019. Ilustrațiile copertei și cele din interiorul romanului au fost realizate de artistul italian Mauro Milanese. Versiunea în limba italiană a fost publicată în 2020 grație traducerii lui Francesco Paganelli, binecunoscut promotor al culturii românești în spațiul torinez. Interviu de Irina Niculescu.

Monica Negru o prezintă pe Elena Alistar, născută la 1 iunie 1873 în Basarabia. S-a implicat în toate demersurile naționale, culturale, politice care au avut loc în Basarabia. Astfel, alături de numeroşi intelectuali, printre care Paul Gore, Vladimir Herţa, Pantelimon Halipa, Simeon Murafa, Nicolae Alexandri, părintele C. Popovici, la sfârşitul lunii martie 1917, a contribuit la înfiinţarea Partidului Naţional Moldovenesc din Basarabia. În octombrie 1917, când au fost aleși membrii Sfatului Țării (un parlament al Basarabiei), Elena Alistar a fost singura femeie româncă din cei 156 de deputați.

Monica Negru o prezintă pe Alice Voinescu-Steriadi, scriitoare, eseistă, profesoară universitară, critic de teatru și traducătoare. A fost prima româncă doctor în filosofie (Sorbona, Paris, 1913). A creat Catedra de estetică și istoria teatrului la Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică din București. A publicat cărți de filosofie, estetică și teatru. Postum îi apare și masivul Jurnal care acoperă perioada interbelică și cea comunistă. La Arhivele Naționale ale României se păstrează și documente care ilustrează numeroasele ei inițiative sociale și culturale.

În 28 noiembrie 2022 a avut loc la Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” Timișoara un eveniment de excepție. Profesoara Gloria Gravina a prezentat documentarul Sindromul Italia, cealaltă față a medaliei. Independența și emanciparea femeilor migrante din România ca rod al cercetării sale doctorale. Documentarul surprinde partea luminoasă a posibilităților migrației contemporane dinspre România spre Italia, femei care s-au redescoperit prin călătoria în spațiul meridional, au devenit independente financiar, și-au ajutat copiii și au dobândit un nivel de viață superior celui din ţară.

Monica Negru o prezintă pe Doina Bucur, pe numele ei real Florica Eugeniu Ionescu (1896). Încă de la 12 ani ea a fost apreciată și invitată să cânte la Palatul Peleș de către Regina Elisabeta. Și-a făcut studiile la Conservatorul din Lipsca (Leipzig), la absolvirea căruia a primit în mod excepțional premiul Mendelsohn, acordat pentru prima dată unei străine. Ulterior, a organizat concerte de vioară, a participat la festivaluri în diverse localități din țară. A fost și o înzestrată poetă. A promovat și emanciparea femeilor, ea fiind președintă a asociaţiei Gruparea Femeilor Române din Caracal.

Semnalăm cel de al doilea volum, recent apărut, Din scrierile uitate ale Aidei Vrioni: Opere dramatice și alte scrieri literare. Editorul Monica Negru afirmă: „În acest volum am selectat și am transcris manuscrisele literare lizibile ale scriitoarei, unele inedite sau publicate în revistele epocii, considerând că aceste scrieri trebuie salvate și cunoscute. Am integrat și texte despre culegerea de eseuri: Şi zilele grăesc, Ed. „Cartea Românească”, 1927, lucrarea cea mai dragă a Aidei Vrioni, de care era foarte mândră”. Volumul a fost lansat în 31 octombrie, cu ocazia „Zilei Arhivelor”.

Monica Negru o prezintă pe Florica Ciumetti-Bagdasar (n. 24 ianuarie 1901, Monastir, Imperiul Otoman – d. 19 decembrie 1978, București), medic cu specialitatea neuropsihiatrie infantilă și prima femeie ministru din România, la Ministerul Sănătății, în perioada 1946-1948. La Arhivele Naționale ale României se păstrează două autobiografii și mai multe file cu însemnări ale Floricăi Bagdasar, cu numeroase și interesate date despre viața ei, din care publicăm câteva fragmente. Prima autobiografie este datată în octombrie 1944, iar a doua este datată 21.02.1958.

Monica Negru o prezintă pe Cecilia Cuțescu-Storck (1969), artista care, în 1916, în urma unui concurs, devenea prima profesoară la catedra de arte decorative de la Universitatea de Arte Frumoase din București, deținând această catedră până în anul 1947, fiind de altfel și prima femeie profesor care a fost angajată la o academie de artă, de stat, din Europa. Alături de alte două mari artiste ale perioadei, Olga Greceanu și Nina Arbore, Cecilia Cuțescu-Storck a înființat Asociația femeilor pictore și sculptore din România, formând așa-numitul Grup al celor trei doamne.

Monica Negru o prezintă pe Maria Pop, o altă româncă creativă, una din primele liderele feministe din Oltenia, președinta filialelor din Craiova a Asociației pentru Emanciparea Civilă și Politică a Femeilor Române, a Consiliului Național al Femeilor Române, a Uniunii Femeilor Române, care a rămas uitată de istorici, realizările ei fiind omise și din enciclopedii sau dicționare de personalități feminine. Prin Maria Pop și alte femei active, mișcarea feministă din Oltenia în anii interbelici a fost o realitate, cu obiective și rezultate pe plan medical, educațional, cultural și politic.

Monica Negru o prezintă pe Smaranda Brăescu, prima femeie-pilot și prima femeie paraşutist cu brevet din România, campioană europeană la paraşutism (1931) şi campioană mondială (în 1932, cu recordul de 7.315,2 m la Sacramento, SUA). Memoria ei este cinstită astăzi printr-o stradă în București care-i poartă numele și un loc dedicat în cadrul Muzeului Aviației Române. În 2012, în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României au intrat două costume populare din zona Muscelului care i-au aparținut aviatoarei românce și pe care le purta cu mândrie la diverse festivități..

Sanda Safta o prezintă pe Sarmisa Bilcescu Alimăneștianu, o intelectuală nobilă și inovatoare, o deschizătoare de noi domenii profesionale pentru femei în secolul al XIX-lea, care a creat valoroase pagini de istorie a feminismului internațional, dar a rămas totuși necunoscută, uitată sau ignorată în zilele noastre. De fapt, cine a fost această femeie și de ce numele ei a devenit cunoscut pe întreg mapamondul? În 1890, în luna iunie, o româncă a devenit prima femeie doctor în Drept din lume și prima femeie avocat din Europa. Un lucru senzațional și nemaiauzit până atunci.

În acest număr, Monica Negru ne propune portretul Bucurei Dumbravă (pseudonimul lui Fanny Seculici, de la iezărul Bucura și dumbrava de la poalele Acele – Pintele Morarului). S-a născut la 28 decembrie 1868, la Bratislava (Slovacia, în Imperiul Austro-Ungar). Fanny Seculici se distinge în istoria noastră ca scriitoare, activistă feministă, alpinistă și exploratoare a Munților Carpați, prima femeie care a urcat pe vârful Omu și a înființat prima agenție de turism din România. Despre viața și moartea ei a scris și Adela Xenopol în „Revista Scriitoarei”.

„Pitoresc, poetic și melancolie, un farmec aparte pe care-l are Italia, care întotdeauna este țara ce te fascinează într-un mod cu totul deosebit”. Călătoria în Italia, din septembrie-noiembrie 1919, pe care regina o consemnează cu lux de amănunte în însemnările sale zilnice, era prima pe care o efectua cu scopul de a se bucura de vacanță, după anii grei din timpul Marelui Război și vizita neoficială la Paris și Londra, unde a susținut diplomația românească în eforturile de recunoaștere internațională a Marii Uniri. „Am scăpat pentru o perioadă de toate necazurile”, va scrie. De Ştefania Dinu.

„Aici trecem dintr-o frumusețe într-alta. Am fost de două ori la Uffizi. Dintr-o dată nu-ți rămâne nimic. Mâine mergem pentru a doua oară la Titti și mâine seară plecăm la Roma”. Adina Brătianu a consemnat telegrafic, cât să încapă pe o carte poștală, bucuria de a fi călătorit în Italia anilor 1924 și 1926, invitându-le astfel și pe cumnatele sale, surorile soțului său, Sabina (1863-1944) și Pia (1872–1962), să-și facă timp să viziteze acele minunate locuri. Corespondența citată provine din colecția de manuscrise de la Biblioteca Academiei Române şi ne este oferită de către Delia Bălăican.

Dacă se vizitează muzeele lumii, în galeriile în care cele mai multe picturi aparțin artiștilor italieni, printre cele mai cunoscute se află operele lui Leonardo. În creația marelui artist, un loc aparte îl ocupă reprezentarea Maicii Domnului cu Pruncul, în care Leonardo, care a fost foarte apreciat și imitat în vremea lui, a găsit noi modele iconografice și pentru teme tradiționale, precum imaginea Mariei ținându-și fiul în brațe. În lucrările sale, a reînnoit imaginea mariană, introducând modificări substanțiale ale schemelor tradiționale și folosind un alt stil artistic. De Otilia Doroteea Borcia.

Expoziția „Reprezentări feminine în arta românească”, deschisă la Muzeul Național Cotroceni în perioada 17 februarie – 3 aprilie 2022, propune perspective multiple de reprezentare a artei românești din secolul XX până în secolul XXI, care pot fi urmărite atât din punctul de vedere al artistului, al colecționarului, cât și al tematicilor selecției curatoriale. Expoziția etalează curatorial lucrări mai puțin cunoscute sau rar expuse din colecția Muzeului Național Cotroceni, dar și din 29 de colecții private de artă românească, cu peste 160 de lucrări de artă. De Cosmin Năsui, curator şi istoric de artă.

La începutul lunii februarie, la Muzeul Național de Istorie a Românie s-a deschis expoziția Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste, care prezintă cele mai importante piese ale donației făcute de doamna Corina Chiriac în septembrie 2021. Gestul generos al artistei are o dublă semnificație: de mecenat cultural și de recuperare a memoriei și patrimoniului unei familii, unei epoci și unei mari voci a scenei românești. Expoziţia deschisă până la sfârșitul lunii martie își așteaptă vizitatorii care pot parcurge un secol de istorie trăită de familia Nestorescu-Calaigian-Chiriac. De Cristina Păiuşan-Nuică.

Vă prezentăm portretul cunoscutei actriţe de teatru Franca Rame (1929-2013), realizat de soţul acesteia, inegalabilul Dario Fo (1926-2016), dramaturg, regizor, director de companii teatrale, scenograf, cântăreţ şi actor, laureat al premiul Nobel pentru literatură în 1997. Cei doi s-au căsătorit în 1954 şi au fondat în 1958 Compania Dario Fo-Franca Rame (Dario Fo fiind regizorul și dramaturgul grupului, Franca Rame prima actriță și administrator), companie care a avut un mare succes de public în circuitul teatrelor instituționale din Italia. Traducere inedită de George Popescu.

În acest număr, Monica Negru ne propune portretul Olgăi Mavrocordat (1884-1971), descendentă dintr-o familie care a dat Moldovei mai mulți domnitori, miniștri, oameni de cultură, părinții ei fiind principele Alexandru Mavrocordat și Lucia Cantacuzino-Paşcanu. În 1908 s-a căsătorit cu prinţul Mihail Sturdza, nepotul domnului Moldovei cu același nume din perioada1834-1849. A studiat pictura şi sculptura la Berlin, Dresda şi Paris, unde a fost acceptată în atelierul lui Rodin. Principesa s-a implicat nu numai în artă, ci și într-un alt domeniu: mișcarea feministă.

Lideră a mișcării feministe din România, Ella Negruzzi (n. în 11 septembrie 1876 în satul Hermeziu, com. Trifești, jud. Iași - d. în 19 decembrie 1949, la București) a rămas în istorie prin ideile sale democrate și lupta pentru acordarea drepturilor integrale ale femeilor din toate clasele sociale. Jurist de renume, a fost și prima femeie cu drept de avocat pledant din România, admisă în Baroul român. La fel ca și Ella, în anul 1890, o altă româncă, Sarmisa Bilcescu Alimăneștianu, a devenit prima femeie doctor în Drept din lume și prima femeie avocat din Europa. De Sanda Safta.

În primăvara acestui an se împlinesc 93 de ani de la publicarea volumului de poezii Caier de iubire al scriitoarei bănăţene Mia Cerna (pe numele său adevărat Maria Florescu), eveniment demn de semnalat, pentru că este prima carte de poezii a unei femei tipărită în Banat. Cartea a apărut la editura Tipografia Naţională din Lugoj în 1929. Cărturarul Aurel Cosma junior subliniază, în Istoria presei române din Banat, publicată în 1932, că acest moment important al literaturii feminine bănăţene şi nu numai se datorează ajutorului material acordat de poetul Octavian Goga. De Monica M. Condan.

Peste un milion de lucrători ilegali în sectorul casnic. Majoritatea sunt străini (femei) și trăiesc în situații dificile. Îngrijirea bătrânilor stă pe umerii lor. Iar procentajul cel mai mare al muncii la negru, 57%, este în domeniul muncii domestice. În agricultură este de 24%. „Statul italian a instituționalizat exploatarea”, spune Silvia Dumitrache, preşedinta Asociației Femeilor Românce din Italia (Adri). „Uneori meseria asta e mai rea decât o închisoare!”, adaugă, citând piesa de teatru Le rinchiuse, care este inspirată dintr-un text de Elide La Vecchia despre viața îngrijitorilor. Un reportaj de Donatella Coccoli.

În seria de „Dialoguri între scriitori italieni şi români” organizată de Ambasada Italiei și Institutul Italian de Cultură din București, în 18 ianuarie 2022 s-a desfăşurat întâlnirea transmisă în live streaming dintre scriitoarea italiană Nadia Terranova și scriitorul român Claudiu M. Florian, moderată de prof. Roberto Merlo de la Universitatea din Torino. Despre legătura interioară cu locul de origine şi felul în care această relaţie a fost influenţată de transpunerea în literatură, ca şi despre alte aspecte de interes ale scriiturii sale, în interviul cu Nadia Terranova realizat de Afrodita Cionchin.

Traducerile din literatura română publicate în Italia se îmbogăţesc cu fiecare an, iar revista noastră le înregistrează în baza de date Scriitori români în italiană. Unul dintre clasicii publicaţi în 2021 în Italia este Ioan Slavici, în noua traducere a Irinei Ţurcanu, cu titlul Il mulino fortunato, la editura Rediviva din Milano. Despre această traducere și despre literatura română migrantă din Italia, în dialogul cu Irina Ţurcanu, traducătoare şi scriitoare care trăieşte în Italia, unde a publicat mai multe romane şi traduceri atât din autori români, cât şi din autori italieni. Interviu realizat de Afrodita Cionchin.

În acest număr, Monica Negru prezintă o altă personalitate feminină, Cella Delavrancea-Lahovary. Extrem de longevivă, a fost primul artist din istoria culturii române care a participat la sărbătorirea propriului centenar. Ceremonia a avut loc la 9 decembrie 1987, la Sala Radio, cu un public numeros, unde s-a desfășurat un concert de gală în care a cântat alături de pianistul Dan Grigore, elevul ei favorit. Prozatoarea, pianista și profesoara Cella Delavancea-Lahovary a murit la 9 august 1991, la vârsta de 104 ani, și a fost înmormântată în cimitirul Bellu din Bucureşti.

Premiul „Cesare Pavese” înființat în 1984 se acordă anual, în luna august - în 2021, din cauza pandemiei, în noiembrie - în chiar casa natală a scriitorului. Premiul, organizat de Fundația Cesare Pavese, se adresează tuturor oamenilor de cultură care întrupează cel mai bine un aspect al personalității poliedrice a marelui scriitor, prin urmare are cinci secții, fiecare reprezentând unul din domeniile în care el a excelat: proză, eseu, traducere, activitate editorială, iar din 2021, și poezie. Câştigătoarea secţiunii de Poezie este o poetă de valoare, Antonella Anedda Angioy. De Smaranda Bratu Elian.

Monica Negru prezintă o altă personalitate feminină, Margărita Miller-Verghy. Profesoară, scriitoare, jurnalistă, traducătoare, militantă pentru emanciparea femeii, inovatoare, deschizătoare de drumuri, o femeie sensibilă, muncitoare, generoasă, caldă, Margărita a fost una din cele mai desăvârșite femei din România în prima jumătate a secolului XX. În 1901 a tradus și publicat anonim la Geneva, iar în 1904 la București, 45 de poezii ale lui Eminescu, fiind prima care a tradus în franceză din lirica eminesciană. În 1914 a devenit traducătoarea oficială a Reginei Maria.

Valia Santella, scenaristă și regizor, a semnat filme precum Mia madre (Mama mea), Tre piani (Trei etaje) în regia lui Nanni Moretti sau Fai bei sogni (Să ai vise frumoase), Il traditore (Trădătorul) în regia lui Marco Bellocchio. Este câștigătoarea unui prestigios David di Donatello și a unui la fel de important Nastro d’Argento. Actualmente, printre numeroasele sale activități, Valia Santella, împreună cu Bruno Oliviero, ține un laborator care îi călăuzeşte pe aspiranții scenariști printre provocările cuvântului pe care le aduce cinematografia. Interviu realizat de Irina Ţurcanu.

În acest număr, Monica Negru prezintă o altă personalitate feminină, Hariclée Darclée, născută Haricléea Haricli (1860-1939). Un mare talent, o voce de o rară calitate, cu o întindere de la registrul de contralto la cel de soprană, un fizic plăcut, o inteligenţă şi cultură generală şi muzicală, artista a cunoscut gloria pe marile scene ale lumii. Articolul aduce o serie de documente preţioase din fondul familial Haricléea Darclée de la Arhivele Naţionale, care cuprinde sute de scrisori, acte biografice, de familie şi material documentar (articole, conferinţe, versuri) privind activitatea cântăreţei.

În acest număr, Monica Negru prezintă o altă personalitate care a rămas un model de femeie şi scriitoare din perioada interbelică. În ţară, Elena Văcărescu a făcut parte din suita Reginei Elisabeta (Carmen Sylva) din 1888, căreia i-a tradus poeziile în limba franceză şi a însoţit-o la curţile princiare din Germania, Austria, Italia, Spania. La Paris, ea a deschis un salon literar, vizitat și de Marcel Proust, Jean Cocteau, Paul Valéry, Anna Brâncoveanu. A tradus în limba franceză și a popularizat astfel poezii ale lui Eminescu, Blaga, Goga, Topârceanu, Minulescu.

Am primit cu mare bucurie vestea că Ana Blandiana este finalistă a Premiului Strega European 2021, alături de spaniola Aixa de la Cruz, bulgarul Georgi Gospodinov, francezul Hervé Le Tellier și germana Anne Weber. Ediţiei italiene a romanului său, Applausi nel cassetto (Elliot, 2021, trad. de Luisa Valmarin), revista noastră i-a dedicat o pagină specială cu ​​ocazia publicării în luna mai. Este pentru prima dată când un nume atât de prestigios din literatura română contemporană concurează pentru acest râvnit premiu, o vitrină literară internațională de prim rang. De Mauro Barindi.

Biancaneve nel Novecento („Albă ca zăpada în secolul XX”) este cel mai recent roman al scriitoarei Marilù Oliva, câștigător al premiului „Libri a 180 Gradi - Città di Sant’Elpidio a Mare”, din cadrul festivalului literar programat în perioada 2-10 octombrie 2021, carte deja nominalizată la Premiul Strega din acest an. Publicat de editura Solferino, este un roman tăios, penetrant, sincer. În dialogul cu Irina Țurcanu, autoarea ne prezintă romanul a cărui acţiune se desfăşoară pe fundalul anilor ’80 şi sondează relația complexă dintre fetița Bianca, un tată „autobiografic” şi o mamă „vrăjitoare”.

Arhivele Naţionale ale României au publicat recent culegerea de documente Din scrierile uitate ale Aidei Vrioni, volumul I, Memorii şi corespondenţă, editată de arhivistele Anemari Monica Negru şi Laura Dumitru. Aida Vrioni (1880-1954) a fost una dintre primele jurnaliste profesioniste din România, directoare a „Revistei Scriitoarelor şi Scriitorilor Români” (1929-1943). Volumul de documente oferă cititorilor variate teme de interes: corespondenţă, eseuri, însemnări şi fotografii realizate de scriitoare în voiajurile sale de la Nisa, Paris, Atena, Bucureşti, Constanţa, Sinaia, memorii.

Tomaso Binga (pseudonimul poetei Bianca Menna) se ocupă din 1970 de Scriitură Verbo-Vizuală şi se numără printre figurile de vârf ale poeziei fonetice, sonoro şi performative. Publicăm un grupaj de versuri din volumul Vorrei essere un vigile urbano („Aş vrea să fiu un agent de circulaţie”, 1995), traduse de George Popescu. Poezia - atâta câtă mai este permisă într-un astfel de proiect verbo-vizual - se transmută în viziuni-vederi din care răzbeşte, ca poemele de noi alese, strigătul fluierat al unui agent de circulaţie ce nu-i altceva decât o metaforă (alta) a poetului în conflict cu Lumea.

În acest număr, Monica Negru o prezintă pe Elena Buzne-Meissner, o importantă coordonatoare a mișcării feministe din România. În vara anului 1917, împreună cu alte lidere feministe precum Ella Negruzzi, Olga Sturdza, Cornelia Emilian, a semnat o petiţie în care cerea Senatului drepturi civile şi politice integrale pentru femei. În 1918, împreună cu Maria Baiulescu, Ella Negruzzi, Calypso Botez a fondat şi a condus Asociaţia pentru emanciparea civilă şi politică a femeilor române. În cadrul asociaţiei, Elena Meissner a reuşit să creeze diverse legături între feministele din ţară.

Regina Maria a părăsit Parisul în culmea succesului, cu convingerea că a reuşit să-i îmbuneze pe mai marii Conferinţei şi „să pună România pe hartă”. Nu a putut schimba noua ordine mondială, dar a fost un mare sprijin pentru diplomaţia română şi a putut fi ascultată pe parcursul desfăşurării Conferinţei de Pace (18 ianuarie 1919 - 21 ianuarie 1920). Întrucât Curţile Regale nu aveau voie să facă politică, cu atât mai mult, demersul şi curajul reginei este demn de apreciat. Din „regina soldat” s-a transformat în „regina diplomat” şi a continuat să-şi servească ţara. De Ştefania Dinu.

În acest număr, Monica Negru o prezintă pe Alexandrina (Lili) Fălcoianu, născută la 20 septembrie 1870, la Bucureşti, într-o veche familie de boieri munteni. S-a implicat constant în mişcarea de emancipare a femeilor din România interbelică, ea fiind o membră reprezentativă a Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române. Documentele arhivistice relevă faptele eroice ale Alexandrinei Fălcoianu din anii războaielor balcanice, ai Primului Război Mondial, implicarea şi contribuțiile ei constante la realizările multor asociații feministe din epocă, în special Casa Femeii.

Monica Negru o prezintă pe Maria I. Butculescu-Glogoveanu (1874-1940), care a activat în mai multe asociaţii feministe. A condus Societatea pentru dezvoltarea industriei casnice (înfiinţată de tatăl său, Dimitrie Butculescu, în 1881), căreia Regina Elisabeta i-a dat numele de Furnica şi care a militat pentru necesitatea conservării ţesăturilor naţionale. Tot prin intermediul tatălui său, în martie 1907, a fost invitată să fie preşedintă de onoare a societăţii de domnişoare Cornelia, pentru înzestrarea membrelor fără deosebire de naţionalitate.

La începutul anului 1940 a fost înființată Escadrila Sanitară, parte a Aviației Sanitare, subordonată Direcției Sanitare din Ministerul Aerului și Marinei. La ideea Marinei Știrbei, câteva doamne unite de marea pasiune pentru zbor au făcut parte din escadrila pilotată doar de femei: Mariana Drăgescu, Nadia Russo, Virginia Thomas, Virginia Duțescu, Smaranda Brăescu. Mariana Drăgescu a fost singura aviatoare care a zburat pe întreaga perioadă în care România a participat la războiul mondial, din 1941 și până în 1945, devenind o legendă a aviației românești. De Cristina Păiuşan-Nuică.

Monica Negru o prezintă pe Calypso Botez, profesoară, scriitoare şi lideră feministă, cu numeroase inițiative și realizări în multe domenii ale vieţii culturale. În anii interbelici, a fost un model de feminism activ, creativ și profesionist. În mass-media circulă încă informaţii incerte privind originea şi anii săi de viaţă, prezentul articol oferind noi date preţioase din arhive. Din Colecţia Stare Civilă de la Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Iaşi, rezultă că Tufescu Calipso (numele de familie înainte de căsătoria cu Corneliu Botez) s-a născut la Iaşi, nu la Bacău, la 16 mai 1879, nu în 1880.

Principesa Elisabeta, prima regină a României, s-a dedicat activităţilor caritabile atât în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), cât şi în vremuri de pace. Pe toată durata Războiului, s-a ocupat de îngrijirea și ajutorarea răniților, alături de îndeplinirea datoriilor de suverană. În 1881, după proclamarea Regatului, a fost înființată de către regină cea mai cunoscută societate de binefacere care-i purta numele, Societatea „Regina Elisabeta”, iar în 1896 a susţinut înfiinţarea Policlinicii „Regina Elisabeta”, care acorda consultații gratuite bolnavilor săraci. De Ştefania Dinu.

Cercetătoarea Monica Negru ne invită să descoperim împreună cine a fost Aida Vrioni. Uitată astăzi, cu lucrări inedite în manuscris, care se degradează în arhive odată cu trecerea timpului, Aida Vrioni a fost cunoscută și apreciată în anii interbelici mai ales ca jurnalistă. A început să scrie nuvele, schiţe la vârsta de 15 ani. În 1904, ziaristul Constantin Mille a chemat-o la Bucureşti, oferindu-i un post de redactor permanent, salariat, la ziarul „Adevărul”, devenind astfel prima femeie din Romania ziarist-profesionist. La înfiinţarea sindicatului ziariştilor, a fost prima femeie care a devenit membră.

Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române (SONFR) a fost o asociație culturală, întemeiată în mai 1910 de femei educate și active, care a funcționat în anii interbelici în București și în alte numeroase localități din toată România. Președinta SONFR a fost prințesa Alexandrina Cantacuzino. Una din numeroasele inițiative ale SONFR a fost organizarea sărbătoririi Zilei Mamei, pentru prima dată în ţara noastră în anul 1928. Astfel, la 27 mai 1928, la Ateneul Român, membrele SONFR, în prezenţa Principesei-Mamă Elena, au organizat prima serbare închinată mamei. De Monica Negru.

Elena Rosetti s-a născut la 17 iunie 1825, la Iaşi. S-a căsătorit cu Alexandru Ioan Cuza în ziua de 30 aprilie 1844 la Iaşi, iar după dubla alegere a soţului său, ca domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti, la 5 şi 24 ianuarie 1859, au început zilele vieţii de Înaltă Doamnă. Pentru că din „meseria” de Doamnă a ţării făcea parte şi activitatea de binefacere şi caritate, de numele Elenei Cuza se leagă înfiinţarea Azilului „Elena Doamna”, prima instituţie de binefacere şi ocrotire a copiilor orfani, ale cărei începuturi fuseseră iniţiate de dr. Carol Davila. De Şefania Dinu.

Delia Bălăican ne aduce în atenţie un tablou italian din stațiunea Montecatini Terme, în regiunea Toscana, surprins în primăvara anului 1930 de către Eliza Brătianu, într-o scrisoare în franceză trimisă cumnatei sale, Sabina Cantacuzino. Ineditul document, aflat în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române, consemnează una din scurtele perioade de armonie ale relației celor două importante și voluntare femei văduve ambele, la acea dată, care se aflaseră toată viața lor în preajma marii politici a țării. Liantul corespondenței îl reprezintă pasiunea comună pentru grădini.

Smaranda Gheorghiu (cunoscută și sub pseudonimul literar Smara - Maica Smara) a fost o personalitate complexă și o publicistă de renume, desfășurând o activitate laborioasă în plan educațional și cultural, militând pentru drepturile femeii în societate, numele ei devenind cunoscut tuturor românilor. A dovedit multiple abilități în diverse domenii, având preocupări în sculptură, pictură, teatru, operă, expoziții, monumente istorice. Smaranda Gheorghiu este una dintre primele femei jurnaliste din România care fondează, în anul 1893, revista „Altițe și bibiluri”. De Sanda Safta.

În acest număr iniţiem o nouă direcţie de studii dedicate personalităţilor feminine de marcă din istoria şi diplomaţia românească, ilustrate prin preţioase fotografii-document din arhive, unele inedite. Publicăm astfel un prim articol dedicat împlinirii a 145 de ani de la naşterea Reginei Maria şi Zilei Naţionale a României. Regina Maria, o mare regină a României şi una dintre cele mai mari ale Europei, a fost în ochii contemporanilor săi şi nu numai regina tuturor românilor, izvor de bunătate şi milă pentru cei nevoiaşi pe care i-a ajutat cu generozitate. De Ştefania Dinu.

Arhivele Naționale ale României (ANR) păstrează numeroase și importante documente, multe inedite, referitoare la activitatea Alexandrinei Gr. Cantacuzino, în special fondurile familial Cantacuzino (1122 unități arhivistice) și Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române (1664 u.a.). Din cercetarea acestei documentații arhivistice reiese că Alexandrina Pallady-Cantacuzino (1876-1944) a fost une vraie dame, o femeie cu o vastă cultură, un spirit religios, tradiționalist și naționalist, ea fiind considerată o oratoare de nivel european. De Monica Negru.

Poetul şi italienistul George Popescu ne propune o excepţională antologie inedită Antonia Pozzi, un caz particular al literaturii italiene. Și nu doar. Prin destin - născută la Milano în 1912 și decedată prin sinucidere în 1938, la doar 26 de ani - ea avea să intre în percepția celei mai exigente critici literare din Peninsulă, în familia altor mari spirite, nu doar poetice, cum e cazul gânditorului triestin Carlo Michelstaedter (sinucis la numai 23 ani), dar mai ales al unei Ingeborg Bachmann, Marina Țvetaeva, Sylvia Plath sau Virginia Woolf. Publicăm prima parte a antologiei Cuvinte.

„Ploaia... M-am născut în ploaie. Am crescut în ploaie. O ploaie deasă, fină... o ploaie de lacrimi. O ploaie continuă în suflet și trup. Am învățat în ploaie să supraviețuiesc: barbarismului unei vieți distruse, mie, în durere și, în cele din urmă, lui Diego". O lectură interesantă, scurtă, dar devastatoare, o reprezintă cartea lui Pino Cacucci, Viva la vida! (Feltrinelli, 2015), în care cuvintele te pătrund de parcă ar fi vorbit chiar Frida. Cacucci ne arată puterea incredibilă a artistului, o forță asemănătoare cu vuietul ploii torențiale menționate în primele rânduri. De Alina Monica Turlea.

Eugenia Bulat are o poziţie singulară: ca tipologie nu aparţine nici exilului de dinainte de 1989, nici noii generaţii de scriitori emigranţi, deşi totuşi le aparţine amândurora. Tocmai această apartenenţă-nonapartenenţă face din ea un caz interesant în problematica literaturii exilului. Primul volum de versuri publicat după „autoexil” este Veneţia ca un dat. Jurnalul unui evadat din Est, urmat de În debara. Al doilea Jurnal al unui evadat din Est şi apoi de Piatra de Ca’ Vendramin. Dialogurile străinei cu vechiul său prieten Alter. Al treilea jurnal al unui evadat din Est, De Smaranda Bratu Elian.

Semnalăm o carte de interes recent apărută în Italia: Gramsci e le donne. Gli affetti, gli amori, le idee (Donzelli 2020) de Noemi Ghetti. Autoarea surprinde felul în care dimensiunea politică și viața privată, sentimentele familiale și relațiile sentimentale se întrepătrund în istoria umană a cunoscutului politician şi filozof Antonio Gramsci (1891-1937), co-fondatorul Partito Comunista d'Italia, în 1921, care este convins, în mod intim și spontan, cu o siguranță de neclintit, de egalitatea substanțială a tuturor ființelor umane: copii, proletari, femei. Interviu de Giusy Capone.

Domnița valahă (Timișoara, Ed. Eubeea, 2019) marchează debutul în proză al scriitoarei Viorica Bălteanu, care s-a remarcat, mai întâi ca traducătoare, apoi ca poetă. Acest roman - la temelia căruia se află aristocrația culturală, în forme predilecte de manifestare -, împletind discursul narativ cu cel argumentativ,  reușește să așeze pe un piedestal, târziu, dar nicidecum „prea târziu”, efigia Dorei d’Istria (Elena Ghica). Dora d’Istria este înfățișată ca persoană umană, conform definiției date acestui concept de către Eugen Dorcescu. Recenzie de Mirela-Ioana Dorcescu.

Elisabetta Sirani (1638-1665), supranumită de contemporani „cea mai bună pensulă din Bologna”, a fost „Maestra” care în 1660 a fondat prima Academie de Desen pentru femei, promovând un nou model didactic care se detașa de cel original patriarhal. În 1663, i-a revenit și responsabilitatea de a administra atelierul familiei Sirani ca Maestru, fiind nevoită să continue operele tatălui bolnav și să întrețină, cu onorariile primite, ucenicii și asistenții. Chiar dacă a murit tânără, la doar 27 de ani, potrivit mitului, ea a reușit să instituie efectiv profesia de artist la feminin. De Irina Niculescu.

„Feminismul e o ideologie care se mai și modifică în timp. E o agendă politică. Nu există un singur sortiment de feminism în lume. Îl susțin pe cel din Orientul Mijlociu și din Africa și Asia, dar nu susțin și ce se întâmplă acum în Occident. Cum femeile au trăit în condiții și medii diferite, emanciparea nu a însemnat și nu înseamnă același lucru pentru toate”. Publicăm interviul cu multiple faţete realizat de Andra Tischer cu Ilinca Bernea, membră a Uniunii Scriitorilor din România, romancieră, poetă şi, de asemenea, autoarea unor piese de teatru și scenarii de film.

Alba de Céspedes a fost o scriitoare apreciată în România anilor patruzeci, având parte de cronici elogioase în revistele de cultură. În perioada comunistă însă, i se publică o singură și ultimă traducere și lipsesc cu desăvârșire reeditările. Va pierde foarte mult din popularitate, ajungând astăzi aproape necunoscută publicului român. În afară de inevitabila îmbătrânire a limbii, traducerile de care dispunem poartă urmele cenzurii. Ar fi de dorit, așadar, să se încurajeze o retraducere în limba română a prozei Albei de Céspedes și de ce nu, o traducere a poeziei. De Iulia Cosma.

În 1934, Irene Curie, fiica savanților Marie și Pierre Curie, spunea: „Ne amintim că savanta română, d-ra Mărăcineanu, a anunțat în 1924 descoperirea radioactivității artificiale”. Este povestea unei românce excepţionale care a luptat pentru a i se recunoaște meritele în lumea ştiinţifică. „Pe nedrept, istoria radioactivității a uitat-o pe Ștefania Mărăcineanu, deși este una dintre cercetătoarele care a dovedit un spirit de observație deosebit, intuind rolul radiației în obținerea unor materiale radioactive și în producerea fenomenului de radioactivitate artificială” (Michael F. L’Annunziata).

La Institutul de Cultură şi Cercetare Umanistică „Nicolae Iorga” din Veneţia, a fost prezentat în 13 septembrie volumul cercetătoarei Roberta Fidanzia intitulat Dora d’Istria. O privire feminină asupra secolului al XIX-lea (ed. Drengo, Roma, trad. de Viorica Bălteanu). Personalitate proeminentă a secolului romantic, principesa Elena Ghica alias Dora d’Istria, născută în Bucureşti la 22 ianuarie 1828, decedată în 17 noiembrie 1888 la Florenţa, unde se stabilise cu peste 30 de ani mai înainte, a performat admirabil, prin scrisul său, în varii domenii, de la literatură la pedagogie şi politologie.

Artistă interbelică și contemporană, un talent precoce, Olga Schiavo (Salerno, 1912-1991) și-a dedicat viața muzicii și picturii. Ea aparține acelei generații de artiste din familii bogate, cu aleasă educație, femei ingenioase, puternice și talentate, care își expuneau lucrările în spații publice, dincolo de părerile oficiale. Astăzi, a picta un interior al propriei locuințe, cu detalii ale vieții cotidiene, nu este un subiect scandalos. Dar cum era, oare, considerată expunerea intimității căminului familial, într-o pictură realizată de penelul și sufletul unei femei în Italia anilor '30? De Andreea Foanene.

La Accademia di Romania din Roma a început un proiect cu bătaie lungă, „Miercurile literare”, coordonat de prof. Oana Boşca-Mălin. Prima din acest ciclu de întâlniri s-a desfășurat pe 19 septembrie 2018, având-o ca protagonistă pe scriitoarea Liliana Nechita, alături de traducătoarea sa în limba italiană, Elena Di Lernia. Debutul a fost, așadar, sub semnul literaturii migrației, autoarea fiind una din nenumăratele românce care s-au stabilit și lucrează (din 2006) în Italia, „o femeie oarecare printre alte femei oarecare”, așa cum însăşi se prezintă pentru revista noastră. De Cristina Gogianu.

În italiană se numesc „badanti”, „îngrijitoare”, femei plecate la muncă în străinătate care au grijă de persoane în vârstă, bolnave, la domiciliul acestora. O migraţie ce implică însă şi un fenomen dramatic numit de specialişti „sindromul italian”. Armando Santarelli prezintă cazul Spitalului Psihiatric din Socola unde, în 2017, aproximativ 170 de femei întoarse din Italia, Spania şi Germania au fost internate suferind de stări patologice. Iar numărul lor este în creştere, după datele din primele luni ale lui 2018. Un fenomen social grav şi îngrijorător care nu poate fi trecut cu vederea.

Cireşe amare de Liliana Nechita şi Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu de Dan Lungu sunt două romane în care, ca în majoritatea producţiei literare pe aceeaşi temă, experienţa emigraţiei este un eşec: în primul rând pentru cei ce pleacă, dar în mare măsură şi pentru cei ce rămân. Dincolo de diferenţele de abordare, atât în experienţa autentică a Lilianei Nechita cât şi în ficţiunea lui Dan Lungu, mamele acelea care sunt departe şi suferă din cauza despărţirii nu ştiu să-şi întrebe copiii, la telefon, decât: „Ce vrei să-ţi trimită mama?”. De Smaranda Bratu Elian.

Cu ocazia centenarului naşterii Nataliei Ginzburg (născută Levi, 14 iulie 1916), publicăm un studiu de Roxana Utale dedicat imaginii polimorfe a femeii în creaţia autoarei. Circumstanţele care au determinat-o pe Natalia Ginzburg să pună în centrul teatrului său femeia contemporană ei, de preferinţă tânără, au fost diferite: faptul că era ea însăşi femeie, speranţa de a scăpa din capcana personajului protagonist unic din proză (autobiografică), prietenia cu actriţele Adriana Asti şi Giulia Lazzarini, dar un rol decisiv l-a avut şi întregul context socio-cultural la care scriitoarea participa.

La „Invitaţii Smarandei Bratu Elian” o avem pe doamna Magda Stavinschi, nu doar cel mai cunoscut dar şi cel mai recunoscut astronom român în viaţă. Este autoare a sute de articole de specialitate şi a nenumărate comunicări şi prezentări adresate publicului larg, fiind deopotrivă preocupată de legătura astronomiei cu alte ramuri ale cunoaşterii şi atentă la dialogul cultural cu nespecialiştii, dar şi la cel interdisciplinar între specialişti. Dialogul se referă la activitatea sa polivalentă şi la unele curiozităţi legate de această profesie specială. 

„Întâlnirea cu arta italiană m-a format ca artist vizual. Nu aș fi putut atinge zona de la care îmi alimentez fantasmele, visele, ideile, fără această experiență fabuloasă. Am găsit la Roma o expresie totală a lumilor mele sufletești”. Pornind de la această confesiune, vă invităm să o cunoaşteţi mai bine pe Claudia Mandi, artist plastic şi muzeograf la Muzeul de Artă din Craiova. În ultimii opt ani a expus mai mult în Italia decât în România. A avut expoziții personale în galerii prestigioase din Roma, Napoli și Sardinia. Această experienţă stă în centrul interviului realizat de Afrodita Cionchin.

Despre curtezane și viața acestora, desfășurată mereu la întretăierea dintre fascinația provocată și condamnarea aplicată de către societate, literatura posedă un impresionant tezaur ce acoperă mai toate epocile istorice și pătrunde în aproape toate colțurile lumii. În tot acest vast peisaj, curtezanele Veneției scriu un capitol aparte al acestei literaturi, capitol căruia i se adaugă și romanul scriitoarei Rosa Ventrella, Onorabila venețiană (Honorata cortigiana în original), publicat la noi toamna aceasta la editura All, în traducerea Alexandrei Blăgoi. O recenzie de Cristina Gogianu.

Revista noastră urmărește să aducă în atenția publicului și a editurilor din România - ca propuneri de traducere și publicare - operele reprezentative pentru așa-numita „literatura română migrantă” din Italia, creată de autorii care trăiesc în Peninsulă, scriind în limba italiană. În acest număr, romanul de debut al Irinei Ţurcanu, intitulat Alia su un sentiero diverso (Seneca Edizioni, Torino, 2008), a cărui temă o constituie dezrădăcinarea şi căutarea unui pământ fertil pentru re-înrădăcinare. Recenzie de Ana Maria Tomaziu Patraşcu.

Anul acesta se împlinesc 40 de ani de la dispariţia Ninei Façon, italienistă de prestigiu, profesor la Catedra de Limbă și Literatură Italiană a Universităţii din București, discipolă a italienistului Ramiro Ortiz. I se datorează crearea celor mai importante instrumente de lucru ale specialității, de la bogate dicționare enciclopedice, bilingve, tratate de lingvistică până la istorii literare, ce se adaugă zecilor de studii, unor volume și acum actuale şi traducerile unor opere italiene fundamentale. Posteritatea culege roadele unei vieți dedicate în tăcere exclusiv studiului. Evocare de Doina Condrea Derer.

Gianna Schelotto este o psihoterapeută şi jurnalistă recunoscută deja în spaţiul cultural al Italiei pentru talentul scriitoricesc, ale cărei cărţi au fost publicate în ultimii ani şi în România. Traducătorul Mihai-Silviu Chirilă ne prezintă cele două cărţi apărute la Editura All în 2011: Un bărbat, numai să fie şi Foamea ucigaşă. În cea dintâi autoarea descrie, cu luciditate cinică şi spirit rafinat de observaţie, câteva tipare de gândire feminină în relaţia cu bărbaţii, iar în cealaltă, două abordări privind modul în care femeia contemporană se raportează la propria persoană.

Sibilla Aleramo (1876-1960), pe numele său adevărat Rina Faccio, este una din figurile cele mai originale şi anticonformiste ale literaturii italiene din secolul XX. Cartea Una donna (1906) este considerată primul roman din istoria feminismului italian, o denunţare deschisă şi înflăcărată a obtuzităţii societăţii în care trăieşte. Proza sa apare nouă şi frapantă pentru acei ani, iar scriitoarea câştigă foarte multe aprecieri, cartea fiind tradusă la puţin timp de la apariţie în aproape toate ţările europene şi în SUA. Publicăm un fragment tradus de Camelia Zara.

Scriitoare de prestigiu, printre cele mai prolifice din întreaga literatură italiană, Matilde Serao (1856-1927), cu peste şaptezeci de opere la activ, a rămas în istorie şi datorită faptului că a fost prima femeie din Italia care a fondat şi condus un ziar, cotidianul „Il Giorno” de la Napoli. În 1926, primeşte candidatura la premiul Nobel pentru literatură, care va fi apoi conferit Graziei Deledda. În limba română a apărut volumul Floarea pasiunii (traducere de Camelia Zara, Editura All, Bucureşti, 2013), o culegere de povestiri scurte având ca factor comun, după cum se poate ghici şi din titlu, dragostea.

În Italia a apărut volumul bilingv Satul fără mămici / Il villaggio senza madri (Rediviva Edizioni, 2012) de Ingrid Beatrice Coman. Cartea cuprinde „zece povestiri care se cereau aşternute pe hârtie. Eu n-am făcut  mare lucru – mărturiseşte autoarea. Am încercat doar să ascult, în smerită tăcere, în acele momente sacre ale zilei în care totul tace, totul doarme, şi atunci poţi să auzi, abia abia şoptită, vocea ascunsă şi misterioasă a celor care nu vorbesc niciodată, ci doar trimit în lume freamătul inimii lor, cu speranţa că cineva îl va culege şi îl va povesti”.

„Doamna m-a pus să desenez. Mi-a spus fă o familie, Lili, aşa cum o vezi tu. Şi eu am mâzgălit oameni mulţi care mergeau în toate direcţiile, de parcă ar fi vrut s-o şteargă de pe foaia mea. Apoi am luat creionul roşu şi i-am unit pe toţi şi doamna m-a-ntrebat ce-i aia şi eu i-am zis e dragostea care-i ţine împreună şi le leagă inimile una de alta, oriunde ar fi. Asta e familia. Doamna a zâmbit şi mi-a spus că e cea mai frumoasă definiţie pe care a auzit-o vreodată”. Din scriitura „migrantă" din Italia, o emoţionantă povestire semnată de Ingrid Beatrice Coman.

Claudia Mandi - Rosso Pompeiano
- Che guardi? Guardo il rosso. Che cos’è il rosso? Il maestoso Rosso Pompeiano.

Revistă online editată de
Asociaţia Orizonturi Culturale Italo-Române.

Promovează dialogul intercultural,
cu un interes predilect
pentru traducerea literară
ca operă de mediere.