NR. 6, IUNIE 2017, ANUL VII

„Cărţi şi autori de care e rău dacă uităm”: Licuricii lui Pasolini

În seria „Cărţi şi autori de care e rău dacă uităm”, Smaranda Bratu Elian face trecerea de la Sciascia la Pasolini, prin Articolul despre licurici. Pasolini propune aici o periodizare a politicii italiene de după al Doilea Război Mondial în două mari etape, ambele dominate de dreapta democrat-creştină. Dar fenomenul pe care vrea să îl ia în discuţie este altul, foarte diferit. Sensibil ca puţini alţii la problemele limbii, Pasolini analizează cotitura înregistrată, odată cu „dispariţia licuricilor” şi intim legată de ea, în limbajul Puterii, iar exemplul pe care îl aduce este limbajul abscons al lui Aldo Moro.

O patrie comună, România, cu limba și temperamentul ei. Un exil comun, deși ales și trăit în moduri diferite. Emil Cioran și Dieter Schlesak, doi intelectuali fără țară, deși adânc înrădăcinați într-o origine comună, care determină aspectele esențiale ale simțirii și gândirii. Îngrijită de Antonio Di Gennaro, în Italia a fost publicată, sub titlul E. Cioran, Un’altra verità (Un alt adevăr, Mimesis, 2016), corespondența dintre Cioran și Schlesak, o contribuție esențială la cunoașterea raporturilor dintre cei doi, precum și a relației acestora cu patria de origine. Prezentare de Vivetta Valacca.

Din povestirile lui Dino Buzzati publicăm Ispitirea Sfântului Anton, tradusă de Anca-Domnica Ilea. Protagonistul este don Antonio, un preot de ţară care trece printr-o stranie întâmplare: „ridică din întâmplare privirile şi vede, scăldat în soare, un nor în formă de pat, deasupra cu un baldachin numai ciucuri, volute şi ţarţamuri. Un pat de odaliscă. Fapt e că don Antonio pică de somn. S-a sculat de la patru şi jumătate ca să ţină liturghia într-o bisericuţă din munţi, iar acum patul ăla moale ca puful pare să-l aştepte pe el, sărman preot de tăvăleală”. Iar acesta e numai începutul.

Cartea Uitarea Romei. Studii de arheologie a imaginarului (Ed. Institutul European, Iaşi, 2015), de Laura Mesina, dedicată imaginarului antichității târzii din spațiul greco-roman, constituie o „strălucită investigație în partea realistă a imaginii ca enigmă. Sperăm ca o asemenea mostră de echilibru spiritual și intelectual să fie urmată și de alte lucrări, cu ajutorul cărora să ne (re)cunoaștem ca trăitori nu doar într-un univers fizic, ci și într-unul plin de sensuri și semnificații culturale sau spirituale, amândouă fiind fundamente ale realului”. Recenzie de Gabriel Badea.

Dacă aţi dori să intraţi în subteranele Peninsulei, aţi descoperi o lume extraordinară sub scoarţa unei ţări miraculoase. Elena Bauer şi Giovanni Caprara au scris cartea Meraviglie sotterranee (Minunăţii subterane, Touring Club Italiano, 2016) care se prezintă sub forma unui ghid turistic, dar este mai mult decât atât. Este o călătorie în 200 de locuri „îngropate” sub picioarele noastre: peşteri naturale, galerii, adăposturi împotriva bombardamentelor din timpul celor două războaie mondiale, aşezări rupestre, necropole, apeducte, pivniţe ce adăpostesc soiuri rare de vin şi brânzeturi etc. De Raluca Niţă.

În acest număr, Laszlo Alexandru analizează Cântul al XXIX-lea al Purgatoriului, în care Dante şi Matelda se plimbă prin Grădina Edenului. „Inocenţa Grădinii Edenului a fost exprimată, în figura Mateldei, prin manifestări ce nu pretindeau nici un dialog, nici o mediere raţională, nici un efort al intelectului sau încordare a pasiunii: ea rezulta din însăşi atitudinea femeii, din înaintarea sa în pas de dans, din frumuseţea radioasă a chipului său cuviincios. Pe această reprezentare picturală s-a inclus, în al doilea moment, un spectacol de înţelepciune.” (E.A. Panaitescu).

O vizită la Muzeul Arheologic din Napoli descoperă o imagine mai puţin obişnuită: ataşată unei fresce desprinse din vila Julia Felix, o schelă mobilă de restaurare transformă spaţiul de expunere într-o scenă de atelier. Pe lângă aportul curativ pe care îl aduc lucrării, restauratoarele care lucrează in loco sunt un intermediar între opera de artă şi public. Prin prezenţa în sala de expunere, alături de fresca pe care o restaurează, munca lor devine vizibilă. Astfel, vizitatorii conştientizează raportul de necesitate, chiar dependenţă al obiectelor colecţionate faţă de grija omului. De Andreea Foanene.

Revistă online editată de
Asociaţia Orizonturi Culturale Italo-Române.

Promovează dialogul intercultural,
cu un interes predilect
pentru traducerea literară
ca operă de mediere.

PARTENERI INSTITUŢIONALI