Aida Vrioni, prima jurnalistă profesionistă din România

Uitată astăzi, cu lucrări inedite în manuscris, care se degradează în arhive odată cu trecerea timpului, cu puține menţiuni în lucrările de specialitate, Aida Vrioni a fost cunoscută și apreciată în anii interbelici mai ales ca jurnalistă.
Despre Aida Vrioni s-au scris puține și foarte sumare biografii, multe din informații le-am descoperit transcriind jurnalele ei. Aida Vrioni (numele ei real este Maria Mateescu, Aida fiind un pseudonim literar, iar Vrioni, numele soțului ei) s-a născut la Ploieşti, la 17/30 octombrie 1880. Părinţii ei, Ion Mateescu, avocat, și Ioana Pistreanu [1], erau intelectuali, foarte credincioşi. În copilărie, Aida şi-a petrecut verile la mănăstirea Zamfira, ceea ce i-a insuflat o credinţă puternică (în memoriile ei apar mereu mențiuni privind credința în Dumnezeu, respectarea sărbătorilor ortodoxe, a preoților, mersul la biserică, chiar și în anii regimului comunist!). A urmat cursurile primare şi cele secundare la şcoli din Ploieşti. A audiat ulterior unele cursuri universitare – Conservatorul de Artă Dramatică – la Bucureşti. De copil, Aida s-a dovedit înzestrată pentru literatură şi muzică: „Mă născusem cu două daruri: scrisul şi vocea. Aş mai putea pune şi pe al treilea: inteligenţa, care în şcoală trecuse drept fenomenală.” [2]

În imagine, Aida Vrioni (ANR, Colecţia Documente Fotografice I 7732, poza 5)

Aida Vrioni a început să scrie nuvele, schiţe la vârsta de 15 ani. A trimis aceste lucrări la revista literară „Carmen” din Bucureşti, al cărei director, Ion Costin, a încurajat inițiativele ei literare [3].
În acelaşi timp, împreună cu fratele ei, Dumitru Mateescu – şi el viitor publicist – a reuşit să publice, la Ploieşti, revista „Aurora”, organ săptămânal, politic și economic. Au apărut doar câteva numere, dar se pare că au fost apreciate [4].       
În anii 1898-1904, a colaborat cu articole şi lucrări literare la mai multe ziare şi reviste, care oficiau în vremea aceea la Bucureşti şi în alte oraşe: „Dimineaţa”, „Ţara”, „Adevărul literar şi artistic”, „Rampa”, „Provincia literară” (Tecuci), „Cronica literară” (Constanţa). În 1904, ziaristul Constantin Mille a chemat-o la Bucureşti, oferindu-i un post de redactor permanent, salariat, la ziarul „Adevărul”, devenind astfel prima femeie din Romania ziarist-profesionist. A urmat o perioadă de peste doi ani de intensă activitate gazetărească la „Adevărul”, unde avea rubrica ei, Impresii şi palavre, ca şi la „Dimineaţa” (de la apariția acesteia) sau la „Țara”. La înfiinţarea sindicatului ziariştilor, a fost prima femeie care a devenit membră.
A scris, semnând cu diverse nume – Maria Mateescu, Maria Aida Vrioni, Maria Vrioni-Aida – şi pseudonime – Aida, Diana, Aura, Maria-Aura, Marioara, Cherubine, Lucio Matteo, Princesse Nadine [5] – cronică feminină, artistică, juridică, interviuri, reportaje, anchete, devenind astfel o jurnalistă profesionistă.

Prima filă din autobiografia Aidei Vrioni (ANR, fond Vrioni, dosar 1, f. 1)

În 1907 s-a căsătorit şi, absorbită de problemele de familie, a dispărut din publicistică, rar mai publicând câte un articol. Soțul Aidei a fost Ștefan Vrioni, contabil la Banca Națională a României, iar copii lor au fost Florin şi Viorica (care a avut o fiică, pe Catinca, foarte iubită de bunica ei și des amintită în jurnalele ei).
Aida Vrioni a fost mereu interesată de călătorii, de descoperirea tradițiilor locale – despre care uneori scria articole, sau le descria în memoriile sale – a mers frecvent la mare (Constanța), la munte (la Sinaia avea o vilă cu numele ei) [6], a vizitat Atena, Varna, Nisa, Paris ș.a.

Aida Vrioni și soțul ei, Ștefan la Nisa, în 1930
(ANR, Colecția Documente Fotografice, BU-FD-01073-1-07732-21)

În anii ’20, a revenit în viața culturală a țării, ca lideră feministă, scriitoare, jurnalistă. S-a implicat în mişcarea de emancipare a femeilor din România, a colaborat cu femeile active şi creative ale epocii, precum Alexandrina Gr. Cantacuzino, Ella Negruzzi, Adela Xenopol, s-a înscris și a participat la activitățile inițiate de Consiliul National al Femeilor Române – a condus secţia „litere”, Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române, Casa Femeii.

Alexandrina Cantacuzino și Aida Vrioni, în centru, alături de colaboratori (în dreapta lor, Tudor Vianu cu soţia)
(ANR, Colecţia Documente Fotografice I 7734)

Studiul Aidei Vrioni prezentat la 2 martie 1934
în cadrul unei conferințe organizate de Uniunea Intelectuală Română
(„Revista Scriitoarelor și Scriitorilor Români”, an VIII, mai 1934, nr. 5)

Recenzia lucrării Aidei Vrioni, Și zilele grăesc, de Agatha Grigorescu-Bacovia
în „Revista Scriitoarei”, An II, nr. 3, ianuarie 1928

Aida Vrioni a scris şi nuvele (O dramă), piesele de teatru: Să nu ucizi, Prăbușirea, Suflete în vâltoare, Martirii de la Grivița, Viață nouă, comedia Decorat!, Învinsă!, Ultimul zbor. În stagiunea 1927-1928, Teatrul Popular i-a pus în scenă comedia într-un act O noapte de nuntă, iar în 1941, la Teatrul Naţional, s-a jucat piesa Suflete în vâltoare [10].
Aida Vrioni, împreună cu Margareta Miller-Verghy, Izabela Sadoveanu, Constanţa Hodoş, Natalia Negru, Sofia Nădejde și alte scriitoare, au sprijinit eforturile Adelei Xenopol, care, la 19 februarie 1925, a întemeiat Societatea Scriitoarelor. După un an, liderele asociaţiei au inaugurat o publicaţie numită „Revista Scriitoarei”, al cărei prim număr datează din noiembrie 1926. Având o apariţie lunară, „Revista Scriitoarei”, care din 1929 şi-a schimbat numele în „Revista Scriitoarelor şi Scriitorilor Români”, a apărut până în 1944.
Aida Vrioni a susținut constant această asociație a scriitoarelor, a devenit redactorul „Revistei Scriitoarei”, respectiv „Revistei Scriitoarelor şi Scriitorilor români”, iar din 1931 a fost directoare până la dispariţia periodicului. Din comitetul de conducere al acestei reviste au mai făcut parte: Margareta Miller-Verghy [11], Claudia Millian [12], Hortensia Papadat-Bengescu, Liviu Rebreanu (preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români), Ion Peretz, Ion Pillat, Adrian Maniu.
Adela Xenopol era menţionată ca fondatoare, iar primul număr al revistei începea cu articolul Adelei Xenopol: La merit egal, drept egal, o pledoarie pentru necesitatea acordării de drepturi egale femeilor cu cele ale bărbaților.
Prin„Revista Scriitoarei”, editoarea Aida Vrionia promovat scrierile femeilor, astfel au fost publicate numeroase articole ale unor lidere feministe, deosebit de active în epocă, precum Maria Baiulescu [13] (Se stinge idealul, poezia Nostalgie), Alexandrina Gr. Cantacuzino (Feminism, Forța morală ca factor social – fragment), Elena Săbădeanu [14] (Femeia în război), Constanţa Hodoş [15] (Poeme în proză, Un mire credincios, recenzia romanului Fata-Sport a Aidei Vrioni), Sofia Nădejde [16] (Povestiri), Mărgărita Miller Verghy (O preocupare, Tudor Arghezi, Pe malul mării, Prințesa în crinolină, Aspecte, Fațada, Dragoste – roman, Revista noastră, Umbre pe ecran), Claudia Millian (poezii: Lait-motiv, Imn, Inedită, Fecunditate, Geometrie rurală, Invitație pe două ritmuri), Alice Voinescu cu Idealul de viaţă umanist.
În revistă au apărut și eseuri ale Laurenţiei Bacalbaşa, remarcabile prin originalitate și mesajul național – Pentru arta naţională, Hai să dăm mână cu mână, Dispar bunele şi frumoasele obiceiuri de altă dată, de asemenea, numeroase poezii ale unor scriitoare valoroase, precum Mariei Cunțan (Când citesc, Credință, Viața?) – vezi Fig. 5, Sanda Movilă (Eva, Visul Hesperidelor, Oameni mari în intimitate), Doina Bucur (Întunecare, Răsărit),  Mia Frolio (Un colț de suflet), Ana Conta-Kernbach (Pulbere), Matilda Poni (Earna!, Fără titlu), Elena Văcărescu (Tăcere!, O, parcă, Ivire, Femeia părăsită, Ucigașul, Orfanul – traduse de Mărgărita Miller Verghy) ş.a.
A colaborat și scriitoarea Agatha Grigorescu-Bacovia [17], care a publicat ample articole despre creațiile literare și artistice ale unor românce valoroase, precum Sofia Nădejde, Maria Cunțan, Cecilia Cutzescu Stork, Hortensia Papadat Bengescu, dar și poezii – Reverie, Insomnie, Scrisoare lui Briel, Interior, Elegie. A publicat și o recenzie a lucrării Și zilele grăesc a Aidei Vrioni, un fragment din conferința Activitatea literară a d-lui N. Iorga, articolul Octavian Goga în vecinicie ș.a.

Articolul Agathei Grigorescu-Bacovia despre scrierile Mariei Cunțan
(Revista Scriitoarei, An 1, nr. 7, mai 1927)

Scriitoarea Hortensia Papadat Bengescu a susținut continuu revista, unde și-a publicat diverse scrieri: Nory feminista – fragment de jurnal, Drumuri ce nu se văd – fragment de roman, Am vrut să bat pe tata, Dejun câmpenesc, Jubilar, Adolescență – fragment.
Aida Vrioni a promovat în revistă şi opere ale unor importanți scriitori români, precum Liviu Rebreanu, Eugen Jebeleanu, Mihail Sebastian, Camil Petrescu, George Bacovia, Tudor Arghezi, Ovid Densușianu-fiul, D. V. Barnoschi, Eugen Lovinescu, Ion Minulescu, Victor Eftimiu, Barbu Delavrancea, Panait Istrati,Nichifor Crainic, Tudor Teodorescu Braniște, Virgil Carianopol, Haig Acterian, Duiliu Zamfirescu, Emanoil Bucuța, Geo Bogza, Al. Vlahuță.

Poezia Litanii a scriitorului Tudor Arghezi
(Rev. Scriitoarelor, Anul III, nr. 6-7, iunie-iulie 1929)

Totodată, în „Revista Scriitoarelor și Scriitorilor” au fost tipărite și scrieri ale Reginei Maria, de exemplu fragmente din Regine Încoronate, Măști, Amintiri din copilărie, Memorii. Totodată, în această revistă au publicat articole și alte personalități, precum Gala Galaction – Vila de lângă de țărm, profesorul Constantin Rădulescu Motru – Doamna Alexandrina Gr. Cantacuzino și Uniunea Intelectuală Română, Spiritualitatea românismului, Scopul și mijloacele educației, Îmbătrânește oare pământul?, ș.a.
Pentru Aida Vrioni această revistă era „plămânul ei spiritual” [18] și a îmbogățit fiecare număr cu interesante și personale eseuri, precum Poveste cu zâna cea mică, Conferința D-nei Camille Drevet, De ce am întârziat, Singurătate, A cui e vina, Plaiuri românești în impresii și imagini – eseu închinat Principesei Alexandrina Cantacuzino, Zoe Virgil Arion, Sărbătoarea păcii, Un răspuns, Apostolul Păcii, Carmen Sylva, Furnica, Mamei, Din divagările unui nebun, Devagări marine, Actualități, Învierea, Marine, Fericirea, Se duc prietenii, Gânduri cu prilejul unei comemorări, În umbra unui îndemn. Aida a scris și despre diferite localități pe care le-a vizitat: Impresii din Parisul artistic, Nisa, 3 februarie 1927, Păltinişul, Zamora, totodată a publicat în revistă și alte lucrări, precum Să nu ucizi – piesă în trei acte, Chip peste chip – fragment de roman, Sinaia albă – pagini de jurnal,recenzii la lucrările unor scriitori renumiți, precum Camil Petrescu – Ultima noapte de dragoste, prima noapte de război, Cezar Petrescu – Întunecare. Totodată, ea a susținut valorile operelor scriitorului Panait Istrati, a inițiat donații pentru mormântului lui, a scris în onoarea lui: Ultimele flori, prietenului Panait Istrati.                                              
Unele numere ale publicaţiei au fost omagiale, Aida și colaboratoarele ei prezentând personalități feminine remarcabile ale epocii, de exemplu pe valoroasa scriitoareElena Văcărescu, pe prietena sa, Agatha Grigorescu-Bacovia, pe scriitoarea Bucura Dumbravă, pe Regina Elisabeta – Carmen Sylva, Poveștile Peleșului. „Revista Scriitoarelor şi Scriitorilor” an IX, nr. 10 este închinată Reginei Maria, cu ocazia împlinirii a 60 de ani, în onoarea Reginei scriind Alexandrina Cantacuzino, G. Țițeica, G. Marinescu, Victor Eftimiu, I. Petrovici, Mărgărita Miller Verghy, patriarhul Miron Cristea, profesorul Rădulescu-Motru. „Revista Scriitoarei”, Anul II, nr. 4, februarie 1928a fost dedicat prezentării numeroaselor realizări ale Principesei Alexandrina Gr. Cantacuzino, fondatoare de școli, biblioteci, ateliere, cămine, spitale, biserici, în numeroase localități din România, coordonatoare de asociații feministe naționale și internaționale.

Alexandrina Gr. Cantacuzino și realizările ei
(Revista Scriitoarei, Anul II, nr. 4, februarie 1928)

Publicaţia cuprinde o cronică artistică, realizată de regulă de Aida Vrioni, o prezentare a noilor cărţi, redactată deseori de Agatha Grigorescu Bacovia, dar și de Margareta Miller Verghy, sau Aida Vrioni.
Periodic, diferiți scriitori au realizat bilanțuri anuale ale acestei publicații, de exemplu Hortensia Papadat-Bengescu, Eugen Lovinescu, Aida Vrioni, Nichifor Crainic.

Nichifor Crainic despre Aida Vrioni și conducerea revistei
(„Revista Scriitoarelor și Scriitorilor Români”, an VII, ianuarie-februarie 1933, nr. 1-2)

Prietena Aidei Vrioni, scriitoarea Agatha Grigorescu-Bacovia, își amintea: „Câte reuniuni spectaculoase în casa acestei scriitoare!”, de dineurile literare organizate de Aida Vrioni în casa ei pentru colaboratorii revistei: Camil Petrescu, Ion Sângeorgiu, Ramiro Ortiz, Eugen Jebeleanu, Lucia Demetrius, Sandală Movilă, Alexandrina Cantacuzino, Ion Petrovici ş.a. [19] Cu acest colectiv valoros, Aida Vrioni a reușit să scoată revista si în anii celui de-al Doilea Război Mondial, în perioada ianuarie 1942 – decembrie 1943 [20].                                              
Au urmat însă bombardamentele asupra Capitalei, apoi instalarea regimului comunist, iar Aida Vrioni a îmbătrânit și s-a îmbolnăvit. La 25 octombrie 1950, Aida Vrioni  a suferit un spasm vascular, la care s-a adăugat ulterior și o bronhopneumonie. Fiind semi-paralizată, şi-a întrerupt activitatea, dar a continuat să scrie un jurnal, început în 1949, până în vara anului 1953.
Data morții jurnalistei a rămas incertă, din păcate circulă multe informații eronate. Dintr-o carte despre mormintele bucureștene [21] aflăm că anul morții ei este 1954, iar în memoriile Agathei Grigorescu-Bacovia este menționată data: februarie 1956. Sperăm că prin colaborarea și cercetarea colegilor arhiviști să descoperim și să promovăm informațiile corecte.
La Arhivele Naționale ale României, se păstrează un fond Vrioni Aida, puțin cercetat și valorificat, deși include numeroase scrieri personale, unele încă inedite, precum jurnale (1916-1919, 1949-1953), eseuri, nuvele, romane, piese de teatru, adrese, scrisori, fotografii. În acest an, sper să reușim să finalizăm transcrierea memoriilor, a scrierilor ei inedite și să publicăm două volume de documente, prin care să o facem din nou cunoscută pe jurnalista, scriitoarea și feminista Aida Vrioni!

Monica Negru
(nr. 4, aprilie 2021, anul XI)

NOTE

1.Arhivele Naționale ale României (ANR), Serviciul Arhivele Naționale Istorice Centrale (SANIC), fond Vrioni Aida, dosar 1, f. 1, manuscris.
2. Ibidem, dosar 56, f. 13, manuscris.
3. Ibidem, dosar 55, f. 30, manuscris.
4. Paul D. Popescu, Aida Vrioni, în ziarul „Prahova”,11 decembrie 2007.
5. Mihail Straje, Dicţionar de pseudonime, alonime, anagrame, asteronime, criptonime ale scriitorilor şi publiciştilor români, Editura Minerva, Bucureşti, 1973, p. 790.
6. Claudia Millian, Cartea mea de aduceri aminte, Editura Cartea Românească, București, 1973, p. 479.
7. „Uniunea Intelectuală Română”, asociație culturală întemeiată în 1926 de Alexandrina Gr. Cantacuzino, cu participarea unor oameni de știință renumiți, cu contacte internaționale, care a organizat numeroase conferințe științifice în anii interbelici.
8. ANR, SANIC, fond familial Cantacuzino, dosar 183, f. 266-283, manuscris.
9. ANR, SANIC, fond Vrioni Aida, dosar 1, f. 3, manuscris.
10. Ibidem, f. 2, manuscris.
11. Mărgărita Miller Verghy (1865-1953) și-a luat licența în litere și doctoratul în filozofie la Universitatea din Geneva. A organizat şi condus Şcoala normală de fete „Elena Doamna”, a redactat primele manuale și lucrări pentru elevi, precum Copiii lui Răzvan (1912), carte premiată de Academia Română. În anul 1914, a devenit traducătorul oficial al Reginei Maria, fiind prima traducătoare a lucrărilor ei în limba română. A fost una din primele scriitoare moderne din România, abordând o paletă literară diversificată: Prințesa în crinolină – primul roman poliţist scris de o femeie în 1946, în România, nuvele, piese de teatru, albume de artă populară (Izvoade strămoșești – premiul Academiei Române).
12. Claudia Millian (1887-1961) a  fost profesoară de desen, s-a afirmat în publicistică, poezie și pictură. A fost căsătorită cu poetul Ion Minulescu.
13. Maria Baiulescu (1860-1941) a fost scriitoare în Brașov, activistă pentru drepturile femeilor. A fondat mai multe organizații pentru protejarea femeilor și a copiilor orfani: Uniunea Generală a Femeilor Române din Transilvania și Ungaria, Societatea pentru Ocrotirea Orfanilor de Război, Asociația pentru Emanciparea Civilă și Politică a Femeii Române (1917).
14. Lideră a mișcării feministe din Brașov, președintă a Reuniunii femeilor române.
15. Constanța Hodoș (1860-1934), scriitoare, publicistă, una din reprezentantele mișcării feministe din România. A înființat, la București, „Revista noastră”(1905-1916). A fost membră în comitetul Societății Scriitorilor Români.
16. Sofia Nădejde (1856, Botoșani – 1946, București) a fost publicistă, prozatoare și autoare dramatică. Orientarea sa politică a fost una marxistă, fiind membră a Partidului Social Democrat. A fost totodată și o susținătoare a feminismului.
17. Agatha Grigorescu-Bacovia (1895, Mizil – 1981, București), a fost o poetă simbolistă minoră. A studiat Literele și Filosofia la Universitatea din București, a fost profesor secundar de literatură română la un liceu. A început să publice în 1918 în revista „Scena” primele sale poeme sau opere în proză, mai târziu s-a implicat, alături de Aida Vrioni, în editarea„Revistei Scriitoarei”. Are marele merit că a avut grijă de poetul George Bacovia, soțul său.
18. Agatha Grigorescu-Bacovia, Poezie sau destin. George Bacovia, ultimii săi ani, Editura Cartea Românească, București, 1981, p. 70.
19. Ibidem, p. 71.
20. I. Hangiu, Dicționarul presei literare românești 1790-1990, ediția a II-a, Editura Fundației Culturale Române, București, 1996, p. 392.
21.  G. Bezviconi, Institutul de Istorie „N. Iorga”, Necropola Capitalei, București, 1972, p. 287.