NR. 5/MAI 2023 - ACTUALIZARE CONSTANTĂ, URMĂRIŢI-NE!


ANCHETĂ SCRIITORI ITALOFONI MIGRANŢI

Ingrid Beatrice Coman-Prodan: „Italiana îți dansează sub peniță”

În acest număr publicăm o anchetă exclusivă realizată de Afrodita Carmen Cionchin şi dedicată scriitorilor „migranți” români din Italia. În deschidere, Ingrid Beatrice Coman-Prodan (n. 1971), scriitoare şi traducătoare, prezentă în numeroase antologii, volume colective și reviste literare italiene și românești. În 1995, la douăzeci și trei de ani, s-a mutat în Italia, unde și-a continuat studiile și s-a dedicat pasiunii pentru literatură. În 2019, s-a întors în România. A publicat șapte cărți în italiană şi patru în română. La întrebarea cum se defineşte, a răspuns: „Scriitoare. Cred că este de ajuns atât”.

Irina Ţurcanu, scriitoare şi traducătoare, s-a născut în 1984 la Gura Humorului, în judeţul Suceava, şi din 2002 trăieşte în Italia, unde s-a licenţiat în Filosofie la Universitatea din Milano. A colaborat la diferite reviste italiene, naţionale şi regionale. A lucrat ca editor în cadrul mai multor edituri din Peninsulă. A publicat în italiană cinci romane, două antologii şi un volum despre Emil Cioran. Despre deosebirea dintre un scriitor migrant şi unul autohton, afirmă: „Scriitorul migrant a experimentat un fel de ‘sinucidere’ și renaștere, iar asta îl face să țină de două culturi”.

Lucia Ileana Pop s-a născut în 1977 la Desești, jud. Maramureș, iar din 2006 locuiește în Italia. Din 2014 este colaborator al Institutului Limbii Române din București, predând limbă, cultură și civilizație românească în Italia. A publicat în Italia două volume de versuri în ediție bilingvă şi este prezentă în zece volume colective italiene și românești. Despre raportul cu italiana afirmă: „Pentru mine, italiana este o pătură care nu este niciodată suficient de mare pentru a-mi acoperi în întregime gândurile, care îmi lasă descoperite unele frânturi din ele sau, mai bine zis, unele nuanțe ale lor”.

Lidia Popa, poetă, eseistă, prozatoare, s-a născut în 1964 în România, iar din 1999 trăiește și lucrează în Italia. A debutat ca poetă în limba italiană în 2014. A fost publicată în aproximativ 50 de antologii internaționale și în reviste românești, italiene și internaționale. A scris șase cărți de poezie: prima în limba italiană, apoi trei cărți în italiană și română, una în limba română și alta în limbile română-albaneză. Despre raportul cu cele două limbi, afirmă: „Pentru mine, româna şi italiana au devenit două limbi materne, una prin naștere și cealaltă prin adopție”.

Alexandra Firiţă este poetă. S-a născut în 1956 la Slobozia Mândra, jud. Teleorman, iar din 2009 locuiește și lucrează în Italia. Este membră a Uniunii Mondiale a Scriitorilor Medici (din 2004), a Mișcării Literare Poetas del Mundo, Chile (din 2018), a Federației Unitare a Scriitorilor Italieni - FUIS (din 2019). De la debutul său literar în 1974, a publicat șapte culegeri de poezie în limba română și una în italiană. „Este important să scriu în italiană, este modul meu de a-mi exprima punctele de vedere, emoțiile, felul în care percep lumea în care trăiesc. Este o parte din mine, este identitatea mea italiană”.

Lăcrămioara Maricica Niță este poetă, născută la Bacău în 1974. Locuiește în Italia din 2006, este educatoare pentru copiii cu dizabilități și educatoare voluntară la Școala Păcii din cadrul Comunității Sant’Egidio, organizând ateliere de lectură pentru copiii români, italieni și de alte naționalități. A publicat trei cărţi de poezie și e prezentă în diverse antologii din Italia și România. Consideră că „un scriitor migrant are ‘norocul’ să călătorească și să beneficieze de această călătorie în scrisul său. Din aceste experiențe apar temeri, bucurii, noi întâlniri care se transformă în cărți”.

Viorel Boldiș a fost numit Poetul Diasporei. S-a născut în 1966 la Oradea și în 1995 a ajuns în Italia. În 2011 a fost distins de Parlamentul României cu Diploma de excelență pentru merite culturale și promovarea culturii românești în Italia. A publicat patru volume de poezie şi două cărţi ilustrate pentru copii. Povestea sa autobiografică despre evadarea în căutarea norocului, Il fazzoletto bianco (Batista albă) a intrat în manualele din Italia și Brazilia. „Rădăcinile mele fiind bine plantate în limba română, să scriu apoi poezie în italiană a fost ca un fel de altoi”.

Invitata lunii mai este doamna Giuliana Carbi Jesurun, istoric de artă și curator de artă contemporană, care conduce Galeria Tommaseo din Trieste, fondată în anul 1974. Această instituţie acordă anual premiul Young European Artist Trieste Contemporanea, creat în 1999. Premiul a fost câştigat în 2021 de artista Luciana Tămaş. Prin numeroasele teme abordate în cadrul interviului, accentul se pune pe „puterea de relaționare și de propagare a spiritului boem! Bineînțeles, actualizat și furios”... Un fel de antichitate „2.0” și super-contemporaneitate suspendată între secole.

Continuând seria de evocări închinată centenarului lui Italo Calvino (1923, Havana, Cuba - 1985, Siena, Italia), Smaranda Bratu Elian ne propune, în avanpremieră, un text devenit canonic, care va face parte din volumul de eseuri pe care îl pregătește editura Humanitas pentru celebrarea marelui scriitor. Inițial textul a apărut în săptămânalul italian „L’Espresso”, numărul din 28 iunie 1981, cu titlul Italiani, vi esorto ai classici (Italieni, vă îndemn spre clasici), devenind apoi titlul culegerii de eseuri publicată de editura Mondadori în 2017.

Când spunem Sanremo ne ducem cu gândul la orașul Festivalului de muzică, o localitate italiană care trăiește prin acest eveniment. Ceea ce se cunoaște prea puțin despre Sanremo este că a fost casa lui Italo Calvino timp de 25 de ani, iar anul acesta, la sfârșit de Festival, în luna martie, orașul Sanremo a inaugurat un itinerar literar, dedicat scriitorului cu ocazia centenarului nașterii sale. A parcurge acest itinerar este ca și cum am regăsi orașul printre rândurile operelor lui Calvino, chiar dacă astăzi Sanremo este total diferit de cum l-a trăit autorul. De Irina Niculescu.

Din povestirile lui Dino Buzzati publicăm Secretul impresarului, din volumul Bestiario, 1991, tradusă în limba română de Anca-Domnica Ilea. Acţiunea se învârte în jurul unui personaj special, înzestrat cu un dar aparte: „Robi, cotoiul. Când cineva, bărbat sau femeie, vădește pe bune înclinare spre teatru, el ghicește numaidecât și se-apucă să lumineze. O sensibilitate miraculoasă. Lui îi datorează comandorul Stragioni faptul că a putut strânge o avere”. Vă întrebaţi dacă nu se-nșală niciodată? Citind povestirea, veţi vedea că „uneori, însă, le mai șuguiește și el...”

Operele dedicate Fecioarei Maria sunt numeroase și îmbogățesc bisericile și muzeele. Aproape toți artiștii i-au dedicat o pictură pe pânză, sau pe lemn. În tabloul care o reprezintă, pot apărea și alte personaje, un loc, un peisaj cu valoare simbolică, artiştii dorind să imortalizeze chipul ei de Sfântă între sfinți, deoarece a fost mama Fiului lui Dumnezeu. Din acest motiv, picturile care o reprezintă pe Maica Domnului nu sunt simple opere de artă, ci icoane, evocând adesea cele mai importante episoade din viața creștină, la care participă și sfinții și prea fericiții. De Otilia Doroteea Borcia.

Tony Cragg, denumit sculptor al energiei, s-a născut în 1949 în Liverpool, Marea Britanie. Şi-a început cariera artistică cu fotografii, asamblaje și instalații. În anii ’70 a început să colecteze diferite tipuri de deșeuri abandonate și să le refolosească în maniera cunoscută ca arte povera. Obiectele abandonate, prin conversie artistică, intră în compozițiilor sale. Artistul folosește aceste materiale în desene mari, adosate parietal, sau prin cartografieri ale podelei, aranjate în funcție de culoare, creând astfel așa-numitele curcubee postindustriale. De Petre Virgiliu Mogoşanu.

Mărgărita Miller-Verghy (1865-1953) este, în literatura română, o scriitoare cu un statut aparte. În acest număr, Mihaela Bacali continuă evocarea marilor întâlniri din viața Mărgăritei. După Edmond de Goncourt urmează romancierul franco-elveţian Edouard Rod, pe care îl întâlnește la Geneva în 1891. Apoi, Théodore Flournoy, profesor de psihologie la Universitatea din Geneva, cu care Mărgărita Miller-Verghy a legat o prietenie trainică, începută tot în perioada studiilor la Geneva, și care nu s-a curmat nici în momentul întoarcerii ei în țară.

Monica Negru prezintă societatea Țesătoarea, înfiinţată la 27 ianuarie 1905, cu sediul în Bucureşti, sub protecţia Reginei Elisabeta, cu deviza: Viitorul ţării îl ţese femeia. Scopul societății era încurajarea şi dezvoltarea în România a culturii gândacilor de mătase, a ţesătoriei mătăsii şi comercializarea acestor produse. Prima adunare generală a asociaţiei a avut loc la 27 ianuarie 1907, când s-au analizat greutăţile culturii gândacilor de mătase şi s-au căutat soluţii. În anul 1906, activităţile societăţii se extinseseră în 27 judeţe, printre care Ilfov, Dolj, Mehedinţi, Teleorman.

Publicăm invitaţia la colaborare pentru nr. 14/2022-2023 al revistei „Translationes”. Tema acestuia este Parcursuri și tendințe actuale în cercetarea traductologică, urmărind să exploreze probleme ale cercetării traductologice actuale printr-o abordare analitică și comparativă, cu o atenție specială spre trei direcții principale: raportul dintre tradiție și inovație în procesele istorico-epistemologice și critico-editoriale ale disciplinei, relația dintre intraduction și extraduction, conexiunile dintre traductologie și alte discipline umaniste și științifice.

Revistă online editată de
Asociaţia Orizonturi Culturale Italo-Române.

Promovează dialogul intercultural,
cu un interes predilect
pentru traducerea literară
ca operă de mediere.

PARTENERI INSTITUŢIONALI

PARTENERI SUSȚINĂTORI




COPYRIGHT

Toate textele de pe acest site
sunt protejate
de dreptul de autor.
Este interzisă preluarea
şi reproducerea acestora,
chiar parţială şi cu orice mijloc, fără acordul editorului.