În Italia, prin labirinturile literare ale lui Mircea Eliade

Spre deosebire de România, unde unele scrieri ale sale au ajuns chiar în manualele școlare de literatură, în Italia Mircea Eliade e mai cunoscut ca cercetător al religiilor decât ca prozator. Aprecierea scriitorului-Eliade nu se poate dispensa de traducerea operelor sale celor mai importate, care să acopere „găurile” existente.

La editura Bietti din Milano, care a mai publicat recent scrieri ale lui Eliade și Cioran, precum și un număr monografic al revistei culturale „Antarès” dedicat României, a apărut de câteva luni o nouă carte a lui Eliade, cuprinzând trei povestiri traduse în limba italiană de Horia Cicortaș, cu o postfață inedită a lui Sorin Alexandrescu: M. Eliade, Dayan e altri racconti (2015), 200 pagini.

Volumul prezintă trei narațiuni eliadești – Dayan, Pelerina și La umbra unui crin – inedite până acum în italiană, scrise între 1975 și 1982. În românește au fost publicate mai întâi în Franța, prima patrie adoptivă a scriitorului, unde acesta se stabilise la finele celui de-al doilea război mondial și unde a rămas până în 1956, înainte de a se muta la Chicago. E vorba de un material foarte interesant, atât din punct de vedere literar, cât și pentru elementele sale politice, care au făcut ca aceste trei nuvele să nu poată fi publicate în România lui Ceaușescu, ci doar ulterior căderii dictaturii, în 1991.

Cele trei texte revelă extraordinara, polivalenta personalitate a scriitorului, care reușește să concentreze în ele aspecte și subiecte ce reprezintă preocupări constante în gândirea sa – religie și științe, filozofie și mitologie –,  acoperind arealuri de interese privind temporalitatea, existența, visul, moartea, accesul la alte spații și dimensiuni ale realității.
Un fir roșu ce pare a străbate și uni cele trei povestiri e reprezentat tocmai de elementul politic, inserat în contextul anilor Șaizeci și Șaptezeci ai secolului trecut. Un soi de entitate perpetuă și în același timp extrem de convertibilă capătă dimensiuni fantastice și totodată absurde, ca în atmosferele create de Kafka, prin intermediul misterului și suspansului pe care autorul se pricepe să-l creeze, plecând de la o întâmplare „suspectă” ce creează curiozitate, făcând să se declanșeze acțiunea.

Dayan, prima și cea mai lungă din cele trei narațiuni incluse în acest volum, a fost scrisă la Palm Beach și Chicago în decembrie 1979 – ianuarie 1980. Ea tratează tema timpului prin incredibila perspectivă deschisă de noile științe matematice, conform căreia Timpul are posibilitatea de a se comprima și dilata în funcție de circumstanțe. Povestirea urmează o traiectorie labirintică, în care tânărul personaj ce-i dă numele trece printr-un itinerariu de compunere și descompunere existențială, strâns „însoțit” de două prezențe diametral opuse: Ahasverus, un fel de anima mundi, Suflet al Lumii în care ne-am putea regăsi fiecare din noi, și omniprezenta Securitate, poliția secretă a regimului comunist, investigând unele întâmplări fantastice în care e implicat Dayan, un student genial de matematică ce devine suspect sfârșind, conform scenariului tipic și necruțător preferat de autoritățile timpului, într-un spital de psihiatrie, cu diagnosticul unei „clasici schizofrenii”.

Pelerina (La mantella), datată Puerto de Andratx, august 1975, e nuvela ce-i dă cititorului posibilitatea de a intra în atmosfera tipică de suspiciune și intrigă a unei țări socialiste din anii Războiului Rece. Firul narativ pornește de la o anomalie, o întâmplare suspectă, un fel de secret scandalos ce ar părea să zgâlțâie din temelii o lume întreagă. Problematica timpului, ce pare a fi „atemporal” și totodată extrem de precis, sporește senzația vertiginoasă de incertitudine într-un univers în care totul apare a fi de gravitate extraordinară, colosală, ireparabilă. Un univers dominat de acțiunile paranoice ale Securității, gata să sufoce orice tip de complot împotriva Partidului – care, deși „nu greșește niciodată”, după cum afirmă un cadru de conducere al său, se simte amenințat de o misterioasă formulă rezultând din decodificarea mesajelor incomprehensibile expediate prin exemplarele apocrife ale ziarului „Scînteia”, oficiosul regimului. Și anume, formula descoperită de autoritățile ce anchetează asupra presupusului, dar inexplicabilului complot – Visători din toate țările, uniți-vă! –, rezultă a fi alterarea ironică a cunoscutului slogan Proletari din toate țările, uniți-vă!, punând astfel în discuție temeiurile ideologice ale regimului comunist și înșelătoarea sa imagine de ziditor al „paradisului socialist”.

Ies în evidență, în aceste prime două povestiri ale volumului italian, metodele tipice adoptate de Securitate în timpul regimului comunist (filaje, interceptări, șantaje, amenințări), bine descrise de un Eliade ce se revelă a fi un cunoscător optim al României comuniste, acolo unde nu a mai pus piciorul după război. Deși în cea de-a treia narațiune, All’ombra di un giglio… (La umbra unui crin…, scrisă la Chicago și Eygalières, între aprilie-august 1982), numele serviciilor secrete române este menționat doar de către unul din personaje, care se referă la un episod din trecut, metodele polițienești continuă să se facă simțite. Scriitorul a ales pentru această nuvelă o altă geografie, diferită de cea a orașului București, plasând acțiunea în străinătate, și anume într-un grup de români emigrați la Paris. Ca și în celelalte două povestiri, circumstanțele, pe cât de plauzibile, devin treptat tot mai neverosimile. „A se întâlni la umbra unui crin” constituie fraza cheie a unei narațiuni ce aduce în discuție unele subiecte ce interesau societatea anilor Optzeci, cu misterioase referiri la OZN-uri sau la posibilitatea modificării spațiu-timpului convențional, confirmată de dispariția, într-o anumită curbă a unei șosele, a câtorva camioane ce „intră într-un spațiu cu alte dimensiuni față de cel al nostru”. Astfel, natura pare a fi guvernată de legi și reguli ce transcend timpul, sau cel puțin temporalitatea pe care o cunoaștem. La fel, personajele însele ale celor trei povestiri transcend și ele experiența comună. Dayan, dar și Pantelimon (în Pelerina) sau Postăvaru (La umbra unui crin), au doar în aparență o existență normală. În realitate, fiecare din ei are ciudățenii greu de explicat, comit gesturi bizare și deschise mai multor interpretări, amestecând planul realității cu cel oniric.

În pofida unei texturi complexe ce riscă uneori să-l confunde pe cititor, toate cele trei nuvele sunt caracterizate de un dinamism aparte, emanat de dialoguri – încordate, ironice și penetrante. Așa cum observa Alex Ştefănescu în Istoria literaturii române contemporane, Eliade nu-și cruță publicul, ci îl expune unui număr exagerat de personaje ce se întrunesc discutând despre marile probleme ale omenirii, mai ales despre probabilitățile unei existențe „de dincolo”, despre Sacrul Graal dotat cu puteri mistico-magice, despre posibilitatea de oprire a timpului, despre puterea memoriei și a amneziei.

Cititorul italian are acum în față trei narațiuni ce privesc îndeaproape acea „dialectică a fantasticului” – despre care Sorin Alexandrescu vorbește într-un celebru studiu asupra narativei eliadiene – care, conform scriitorului, e în măsură să ne indice sensul fundamental al existenței chiar și într-o lume depopulată de zei. Sensul existenței și (re)descoperirea propriului destin sunt încifrate în cele trei povestiri ale acestei cărți care, inclusiv datorită unei scurte dar iluminante postfețe semnate de Sorin Alexandrescu, reușește să ne introducă pe deplin în labirinturile literare ale lui Mircea Eliade.

Elena Lavinia Dumitru
(nr. 5, mai 2016, anul VI)

Ndr: o listă a numeroaselor traduceri în italiană ale operelor lui Mircea Eliade este disponibilă în baza noastră de date Scriitori români în italiană.