Orice Naş își are Nașul. La răscruce de tâlcuri (partea a treia)

Scena III

Scena se întunecă brusc, pe fundal strălucesc panouri publicitare pentru vânzările cu preț redus. Scrierea SOLD devine intermitentă și obsesivă. Imaginea angrenării se dizolvă pentru a lăsa locul unui tron gol care iese din ce în ce mai mult în evidență. În depărtare clopotele bat anevoios. Personajele gravitează pe scenă cu un scenariu în mână așteptând ca fiecare să-și descopere rolul și poziția specifică.

TRIBUNUL din FOIȘOR, CAPUL NOVICE în POTRIVNICIE, JONGLEURpentruSCOVERGI GOGOȘI SCORNELI, PRIVĂTAR MANDACHE într-un cor polifonic:
Ding-dang bang!
Vinerea neagră clopotul bate
redusă-i la maxim osânda în oraș și la sate.
PRIVĂTAR MANDACHE se îndepărtează de grup pentru ca să se apropie de Pinocchio:
Orice pedeapsă a fost târguită.
Sire, dacă doriți,
totul se poate cumpăra,
(arătând cu degetul către spatele scenei un cărucior de supermarket plin cu însemne regale)
diploma academică, certificatele de absolvire, tronul...
PINOCCHIO, încântat la vederea tronului apărut în mod miraculos, intrigat de cărucior, răspunde iritat:
Păi, cum se poate așa ceva?
Credeți că n-o să fie... un cap de țară?
(punând sfidător mâinile în șold)
Eu stau cu mâinile în șold și mi se acordă doar un singur dar?
Merci, mulțămitor de aceste ieftiniri?
Ca prin magie clopul meu
(orgolios lovește demonstrativ fruntea cu arătătorul mâinii drepte)
cu semincioare în dovleac
și multă sare în tărtăcuță
vă ațâță îndată la duel.
O să vă fac bucăți... bulendre!
Ce o să vă fac eu când o să ne revedem
la-la, la-tra-la... la Filippi [1]!
Pe toți ci... clopii și răs... popii
tronul acum este doar al meu!
TĂMANII DEXTROȘI cu ostentație:
Nobil toiag de pin, nu bate cu ciomagul!
SPRINȚARII MLĂȘTINOȘI, MARTORII OCULARI și PANGLICARI uitându-se unii la alții:
În teoria evoluționistă toiagul miticului Moise se poate înnobila?
ZICARII LEVULOȘI lezați în convingerile lor evocă amintirea lui Pinocchio:
Era un nobil conifer, pin, chiparos,
sau brad,
oricum era frumos,
înzorzonat cu cap...
dar numa acuma fără minte.

Tămanii Dextroși zâmbitori se privesc unii pe alții ca și cum ar fi complici, ostili Zicarii Levuloși boscorodesc, unii Sprințari Mlăștinoși fluieră a pagubă, alții fluieră cu admirație. Martorii Oculari și Panglicari bârfesc. De îndată ce situația devine clară pentru toți, Privătar Mandache se apropie de Pinocchio cu căruciorul de supermarket.

FILFIZONULde PASARELĂ împăunat din cale-afară înșfacă mantia din cărucior pentru a o pune pe umerii lui Pinocchio:
Pentru că nu aveți în niciun clin și-n nicio mânecă,
un prototip anume pentru voi:
excepționalul contrafăcut din hermelină
cu buzunare îndesate de usturoi.
(explicând cu jumătate de voce lui Pinocchio)
Ține departe spiritele rele
dar mai ales orice perseverentă disciplină.
ISPRĂVITUL MUSIU din TOPOR ca de obicei, cu necioplire:
Era mai bun sumanul.
TRIBUNUL din FOIȘOR prompt:
Ca sa buchirisească de la Ana la Caiafa
eu recomand că e mai fructuos
să ia... caftanul.
Câte pe față și pe dos.
TOT-E-DE-MILĂ înhățând sceptrul din cărucior pentru a îl înmâna lui Pinocchio:
Acesta recomandă Primatul Culturii de Tufă și Tufiș.
CIOMAGUL BLAGOSLOVIT consternat către public:
Câte toxine iscate de prostie!
Întărâtat și tăbăcit de abac și abecedar
el va sluji pricepătura pe întreaga glie.

Machiavelli în total dezacord cu ceea ce se întâmplă dă din cap.

PINOCCHIO entuziasmat ca un copil la bâlci:
Ca și scrimeur am câștigat la puncte o javelină!
TRIBUNUL din FOIȘOR sentențios:
Ha, ha! Nici vorbă, ca galerianul de duzină.
SALTIMBANCUL ALOPAT smulgând sabia din cărucior pentru a i-o înmâna lui Pinocchio:
Regelui nostru de pică
o spadă teafără de frică.
CIZMARUL CIOCĂNAR și TROMBONIST către Zicarii Levuloși:
... e de la sine înțeles că este a lui Damocles.
CINICESCU tăios:
O spadă măsluită în piatră ponce.
BURICUL BIPOLAR extrăgând coroana din cărucior pentru a o așeza pe capul lui Pinocchio:
Ca și regatul, o diademă este pe vecie.
RETEZESCU mimând gestul încoronării către public:
O diademă din pietre dure cu scaieți.
TĂMANII DEXTROȘI înfumurați, fără să fie auziți de Pinocchio:
Fenomenal, de geniu.
Pinocchio a căzut în laț!
ZICARII LEVULOȘI mereu nemulțumiți:
... lațul pentru dihori și crai de curte veche.

Pinocchio, învestit cu puteri depline, rotește în delir în jurul tronului pentru a intra în posesia lui și a-i alunga pe cei prezenți.

PINOCCHIO atingând tronul aparent cu lăcomie îi surprinde pe toți cu afirmațiile sale:
Maimuțe sprintene și țuțuiate
dați-vă la o parte!
Luați-o la goană și cu vitejie,
întoarceți-vă în fabrici și uzine
și nu mai uneltiți în van!
Ia cutezați să vă încadrați ca și semănători,
țărani sadea, plugari.
Basta cu șiretlicuri și înrolări,
s-a terminat cu lumea rotofeie de tâlhari.
Ce soțietate, ce națiune...
bune prințipuri hocus-pocus!
Dintr-o împărăție împotmolită
în pandemoniu spiritual,
redeșteptați-vă
precum semințele de lotus!
BURICUL BIPOLAR clătinând capul:
Oh, onorabil... cusutor
vă însăilați propriul cusur
și cu o probă
apele limpezi tulburați.
Vă amintesc că aproape ați fost gâtuit
pe punctul de a fi predecedat,
acum vreți să faceți furori
cu o căpățână de berbec
și mărinimos vă alocați
o venetică oglindire
nedemnă de o ciocârlie
dar de obârșia prea obscură
a unui aprig huhurez.
CINICESCU în șoaptă către public, dar fără să fie auzit de Pinocchio:
Sub propriul nas, cu ochii cam cruciș,
Pinocchio vede un pic multicolor
menajeria de belele.
Tanțoș
cu coadă de păiuș
zbughește înverșunat până la stele.
PINOCCHIO plin de jovialitate surprinde ciorovăiala:
Vivat jupânii mei, câtă prielnicie!
Să-mi garantați tarife alodiale
și cât de cât aneurina s-o am mereu la îndemână
altfel îmi sare neuronul din țâțână
pentru înfierbântate incandescențe
tocmai din vârf
până la buturugă.
BĂLȚATUL COLILIU proslăvind, CAPUL NOVICE în POTRIVNICIE culpabilizând pe Pinocchio, amândoi împreună:
Aveți profil de tors?
Trasați descumpăniți
cronica
unui braț de fier
care cu o răsuflare
și genunchierele pe dos
a pus să asmută o manufactură
de meniscuri și meninge,
a iscodit și cvadratura
circumferinței poi a sferei
pentru a îndoi infernul ce se încinge.
Să ne mănânce sfinții!
Din vacs albina
el a înălțat crăimea.
PINOCCHIO, plin de sine, dar în același timp nesigur, încearcă să facă socoteli cu stângăcie pipăind vârful nasului cu degetul mic, arătătorul, inelarul, degetul mare de la mâna dreaptă:
... în plus o lojă impozantă
și un mare ordin la balcon...
GĂURESCU, CINICESCU înfoaie fumul:
... cu acte și contracte
pentr-un neștine coborâtor
din scaun
dar din păcate
cățărător și adorator
de mită.
DE-JALE TÂNJALĂ văzând o săiastră o arăta cu degetul iluminându-se la vederea ei orbitoare:
Nicidecât lichefiată
săiastra încununată
sună o bagatelă în pasarelă.
MĂRGICA CELESTĂ, într-o salopetă înstelată și purtând pe cap un acoperământ brazilian în formă de cometă, într-o poziție elevată în partea dreaptă a scenei de unde va fi vizibilă de fiecare dată când va apărea, după ce aruncă o privire pentru a verifica noua stare în care se află Pinocchio, răspunde făcându-se imediat nevăzută:
Ia uite cine tot cuvântă
ești tu cel care îmbuibă
agheasma lui Grigore
... de pe timpul lui Noe!
Ca și săiastră, am o presimțire
(cu ton premonitoriu)
vom secunda îmbuimăciți o neaoșă paiațărie.

Printre Zicarii Levuloși izbucnește ilaritatea, Sprințarii Mlăștinoși rânjesc, Tămanii Dextroși sunt deranjați, extazul continuă pentru Statiștii de Buftea.

FILFIZONUL de PASARELĂ cu un aer supus îi oferă lui Pinocchio un mega catalog de haute couture intitulat Appeal Regal:
Un Monsenior de Casă Regală
și firmă districtuală
cu toată eticheta vă slăvește.
PINOCCHIO ridicând ochii la cer încearcă să-și amintească:
Pfui, e-ti-che-te
păi unde oare am auzit acest cuvânt?
(uitându-se insistent la Filfizonul de Pasarelă vrea un gest de confirmare)
La raft la prăvălie?
La școală? ostenitoare...
(nu prea bucuros că-și amintește)
caiete... etichete!
FILFIZONUL de PASARELĂ din ce în ce mai servil:
Această etichetă țintește...
PINOCCHIO întrerupând speriat:
Țintește? Unul ce vrea să mă slăvească
ca după aceea în piața mare să mă făcăluiască?
Păi ăsta mă vrea mort!
FILFIZONUL de PASARELĂ într-o adâncă plecăciune:
Defel, e vorba despre un Monsenior ce ia la ochi
năravuri și moravuri...
PINOCCHIO luând totul peste picior:
O fi un lup păros ce a luat de ochi năravul și s-a învățat cu el.
Moravurile lui sunt mai ușoare decât fulgii?
FILFIZONUL de PASARELĂ ridicând ușor capul:
El ilustrează e-ti-che-te
nu doar regilor goi...
PINOCCHIO gesticulând, plictisit și hotărât, îl invită pe Filfizonul de Pasarelă să o ia din loc:
Eu sunt deja îmbrăcat.
Sunt demodate prea multe etichete.
(răsfoind catalogul alternează între impetuozitate și melancolie)
Zic cu tărie că e mai bine să merem înapoi la aparență!
(fluturând niște hrisoave)
În orice caz,
vreau cu elogii să tratez,
veșnica pace.
Amu sunt în arenă îngrădit
de un porcoi de încâiniți catâri
și un cârd de cuci
care, tiptil, tiptil, tot pomenesc
colacii pupezei la paștele cailor,
de altfel, cum este politicesc firesc.
MACHIAVELLI cu acuratețe:
„Și trebuie să ne gândim că nu există nimic mai greu de întreprins, mai îndoielnic ca reușită, și nici mai primejdios de mânuit, de cât faptul de a se face promotorul unei orânduiri noi. Într-adevăr, cel care ia asupră-și aceasta, are drept dușmani pe toți aceia care trăiau bine în vechile legiuiri, și are ca apărători puțin energici numai pe aceia care ar putea să aibă foloase de pe urma noilor orânduiri.” [2]

Tic, tac, zap, crac... Diferite zgomote îl distrag de la învățăturile lui Machiavelli și îl fac pe Pinocchio să devină imediat suspicios. După ce răsfoiește catalogul în grabă, rupe câteva pagini care îi plac după care le împăturește cu grijă ca după aceea să le țină strâns la piept ca pe niște relicve. 

PINOCCHIO gesticulând continuă contrariat:
Dacă un lazaron vârtos la cap
îmi pune bețe în roate,
dacă o așchie sare prea departe
și umblă creanga,
să țopăie din țeapă în țăruș
până în pânzele albe.
Iar dacă-s proști, dar mulți [3]
lichele și canalii
care se bulucesc de-a valma
să dea-n vileag inepții
ca să ascundă cacealmaua
aiasta nu se poate
cât sunt eu...
(pe cât de răspicat tonul pe atât de incredul în sinea sa)
...majestate.
Tuturor celor care trag chiulul la șotron
captivi în prima clasă
să poposească la regim
de vergi, pilule amare și karate,
căci musai e să îndoctrinăm o țară ca afară,
o hoardă de nemuritori și reci.
Și acuma techer-mecher să-mi ciuguliți orice voroavă!
(încercând să îndrume vârful propriului nas spre frunte [???], gânditor, andante ma non troppo, Pinocchio continuă)
Cărăbăniți-vă de aici înspre ucenicie
că de muncit nu știți o iotă.
(din senin în mod necugetat se improvizează un balerin)
Un doi, eu radios un doi, m-amuz un doi,
întreprinzând un doi, o placidă gavotă.
(exagerând triumfător)
Ca niciodată, odată eram o stea, cap de afiș
la sârbă, Călușari, tangou și vals sincron.
MACHIAVELLI cu ton dezaprobator îl mustră pe Pinocchio:
Răgeai mereu ținut în frâu
și cu camelii la ureche,
înzorzonat
și cu codița între picioare.
Dragă... Tândală,
treci cu vederea cadrilul țopăit
în fața majestății sale împăratul
ale celor mai de seamă țări
din Europa.
(cu probitate)
Nici nu se încheie un vortice că începe altul,
dacă acuma figurezi ca „Înălțimea Voastră”
coboară tonul ca să poți sclipi!
PINOCCHIO încasând din zbor dojana se justifică cu viclenie:
Mi se învălătucește mintea,
sufăr de vorticism.
Acum
(înghițind în sec)
așa cum se cuvine vă rog ca să urniți
mărăcinișul de aici
și să caligrafiați stihuri epigramatice
căci eu
(privindu-l smerit pe Machiavelli cu speranța unei aprobări)
spășit mă voi centra
să lustruiesc Medaliile de Aur ale Muncii
și pe niscaiva mâzgăleli peltice.

Pinocchio se fâțâie de colo colo preocupat de diverse lucruri inutile legate de tron și de propria imagine. În părțile laterale ale scenei mici baricade dispar astfel încât sala tronului devine totuna, permeabilă mai întâi cu curtea și apoi cu ocolul.

CEAUȘUL SFOIEGIT se plânge:
Trântorul nostru
înfiră o cimilitură după alta
ca și un dirijor de semafor.
Se vede că-i rodat în enigmistică!
(se adresează confidențial publicului căutând complicitate)
Ulița-i plină ochi de pietoni împiedicați
în deșănțarea și măcelul științei care...
cum să vă lămuresc...
trage de limbă.
Pedanții intoleranți au poreclit-o năsfiros:
lingvistică.
PE-O-VIAȚĂ PARĂ-MĂLĂIAȚĂ în fața unui aperitiv:
Eu cred că lupul nostru o face cam de oaie
și stă ca o plăcintă să-și numere când foile
când oile
dar când toți la plăcinte vor zice înainte
el singur se va rățoi: toți înapoi!
DEMI-CRANIAN scărpinându-se în cap se tot uită la Pinocchio:
Se zice că Vulturul Șef suprem
cu gheare, pene și priviri,
ca un arbitru iscoditor
a luat un interviu nășicului
deoarece flagrantul
nu îi cam vine la cherem.
VULTURUL BULUCBAȘ care poartă un acoperământ cu pene maiestuoase, sleit de atâta gândit, incoruptibil ca întotdeauna pronunță sentențios:
Iar alte măști, aceeași piesă [4].
Hau! Capeșu’ acesta e un haihui zmeios.
Dă porunci ca un rege
dar nu muncește ca un rob,
un smiorcăit și patentat
ce licărește împăiat,
trăgând pe sfoară
bate câmpii și cântă (aparent) în strună
în țara orbilor unde el, chior,
a declarat că-i împărat.
DEMI-CRANIAN se scarpină în cap la două mâini:
Șarada unui as de clasă?
VULTURUL BULUCBAȘ:
Cred mai degrabă a unuia din dinastia claselor de mijloc.
TĂMANII DEXTROȘI manifestând dispreț privesc îndelung Zicarii Levuloși:
Divul nostru bine cioplit și forestier
pe malul Mării Negre
e proteiform...
ZICARII LEVULOȘI invidioși într-o oarecare măsură, uitându-se înspre Tămanii Dextroși replică imediat fără să îi mai asculte:
...mda, târșește ca un pește
care se-mpute de la cap
scalariform.
Înnobilatul bea pe săturate și fiind măreț,
după ce a pescuit cu bâta în baltă,
vrea să înghită peștele cel mic...
(zeflemitori)
Înnobilatul vostru e înaintat la învățătură
pân’ la genunchiul broaștei [5].
PINOCCHIO surprins în încordarea sa de cuvintele "pește și broaște" sare cu gura:
Broaște flecare,
clevetitori bibani, țipari, scobari
revendică morțiș că au dreptate.
Voi ascultați-mă pe mine,
(încercând să ofere o soluție își dă jos coroana pentru a se scărpina în cap)
e bine...
să te ții...
după adevăr.
(adresându-se doar publicului)
Cum vi se pare, uluitor de neobișnuit?
(mulțumit de soluție, după o scurtă pauză, continuă pe un ton autoritar)
Vreau să semnez toți firfiricii,
peșchirele, orice hârtie
contramandată în papetărie!
Nu-mi dați la moară
apa bătută în piua voastră
că-mi spargeți ciurul și dacă apa trece
rămâne piatra de aruncat în roade
și e mare păcat.
Ce pot să fac?
(către publicul larg)
Rămân la urmă
în copăcărie
ca să râd tot mai bine
sau ca să salvez turma?
GĂURESCU, CEAUȘUL SFOIEGIT într-o clipită înspăimântați, către public:
Confrate, oare ne pare
sau ne duce cu preșul?
Într-un fel oarecare
dă birul cu fugiții?
Făptura din butuc nu-și vede lungul nasului!
Apăi fârtate ni s-a făcut pielea
găină, unde mai pui
că brânza e pe bani
și riga ăsta, care îi cam tot pus pe harță,
ne poartă firfiricii.
Prăsilă ăsta toacă gologanii
pentru un obraz de scoarță,
or vlăstarul cu adevărat regesc
are obrazul dalb, subțire
ca o velină...
Carboave, zapise, țidule
patalamale și tot ce e livresc
răstălmăciți-vă în șire!

Boc, zdup, hodoronc, tronc!  
Felurite suluri de pergament încep să se deruleze de la înălțime claie peste grămadă. Aproape imediat pornește o cursă între diferitele personaje pentru a smulge pergamentele. Cei care reușesc îl iau cu ei înainte de a dispare de pe scenă, cei care eșuează urmăresc pe furiș pseudo-învingătorii.

Elisabeta Petrescu
(nr. 10, octombrie 2025, anul XV)

NOTE

1. Expresia „Ne revedem la Filippi” provine din Vieți paralele de Plutarh (Viața lui Brutus, 36). Reluată ulterior literar în actul IV din drama Iulius Cezar de William Shakespeare, când fantoma lui Iulius Cezar o pronunță înfățișându-se lui Brutus, prevestește un destin nefavorabil și este folosită pentru a indica faptul că mai devreme sau mai târziu se ajunge la reglarea conturilor.
2. Machiavelli, Il Principe, trad. Sorin Ionescu, Bucureşti, 1943, cap. VI, cit.
3. Constantin Negruzzi, Alexandru Lăpuşneanu, cit.
4. Mihai Eminescu, Glossa, cit.
5. Ion Creangă, Amintiri din copilărie, cit.