Orice Naş își are Nașul. La răscruce de tâlcuri (partea a doua)

Scena II

La Teatrul Miracolelor Machiavelli se eclipsează parțial și așa va rămâne până la sfârșit. Pinocchio se găsește brusc în centrul unei angrenări între podium (cucerit în întâlnirea anterioară cu Confucius [1]) și o balanță uriașă cu brațele deschise. Printre personajele din jurul lui sunt unii care aplaudă uimiți pentru succesul obținut, sunt cei care privesc cu suspiciune angrenarea, cei care fluieră și alții care critică cu sau fără argumente.

PAN-CRONICARU pierdut în ceața plină de ifosele lui Pinocchio avertizează pe toată lumea:
Confucional sau nu, bee...ghin pe jumătate,
Pinocchio... de altfel ca orice Țăndărică
cu hachițele sale
se încâlcește în egoul... unei mari cumpene
cu brațele picate.
Lumeții tot îndrugă că are un nas!
PINOCCHIO arțăgos:
Rășina mea e un clocot de valuri dintr-un mal în altul [2]!
Zâna cea Bună s-a dus di nou la bard,
de „micul meu altar” iar vrea să facă haz.
Să mă ostenesc sau să îl rog stăruitor?
Sau să întorc...
și celălalt obraz?
Sunt doar pălăvrăgeli?
Ajuns pe podium
cine-i cutezătorul care vrea să înlăture
hoinara mea parabolă?
Cu nasul ne-deciduu și cu har
sunt eu care decid pe cine să slăvesc,
fatidice plăceri,
desișul meu vrăjit și acicular!
MEZANIN-CIUC, MIJLOCAȘUL DALTONIC, apreciind angrenarea cu ochiul liber, îl avertizează pe Pinocchio:
Podium, podei, podeață
au dimpotrivă abruptă
treaptă după treaptă
și pe falii întinse
pereni rivali,
iar cine nu socoate
poate într-o zi să se deștepte
cu capu-n traistă iar sub picioare
cu crăcile tăiate.
BĂLȚATUL COLILIU, CONU FARAONICĂ sortesc împreună, cu viclenie:
Orice urcuș
ar fi un simpozion
pro-Pinus și solemn!
RETEZESCU sortește și el la rând:
Ah, ce mai exodiu amar
când viermele s-a strecurat în lemn,
sinistru parabolic coborâș!
Ca să-și salveze capul
iute își va ascuți picioarele.
Hm, hm! Orice ispășire își ispitește țapul.
MACHIAVELLI intuind ceea ce Pinocchio urmează să spună îl avertizează:
Dacă tu plănuiești să devii prinț sau rege „nu [...] este așadar necesar să [ai] toate însușirile bune [...], dar [...] este foarte necesar să pară că le [ai]. Ba chiar voiu îndrăzni să spun aceasta: că dacă le [ai] și le [folosești] întotdeauna, [îți] sunt dăunătoare; dacă însă pare că le [ai, îți] vor fi utile; astfel faptul de a părea milos, credincios, uman, integru și religios este folositor; dar totodată va trebui să fii mereu gata ca, atunci când nu trebuie să pari astfel, să poți și să știi să te comporți tocmai dimpotrivă. Și trebuie să știm mai departe că un Principe, și mai ales un Principe nou, nu poate să respecte toate acele virtuți pentru care oamenii sunt socotiți în general ca buni, deoarece pentru a-și păstra statul, el este constrâns adeseori să lucreze împotriva cuvântului dat, împotriva milei, a omeniei, a religiei. Și de aceea spiritul [tău] trebuie să fie întotdeauna gata să se îndrepte după cum [îți] poruncesc vânturile soartei și schimbarea împrejurărilor și [...] să nu [te depărtezi] de bine, dacă [poți], dar să [ști] la nevoie să [faci] răul.” [3]
PINOCCHIO visător și nepăsător față de ceea ce aude:
M-am străvăzut descumpănit de fărâmița unei ghinde!
Dar spune-mi tu oglindă oglinjoară
prea-ploconită la cheremul mobil al ramurilor mele
eu ce să fac că jinduiesc un tron
cu supuși în ofertă
maniabili înnăscuți
fără pofte suspecte
aninați de al meu nas,
vrăjmași nevoiași,
din tagma
marcatori ai sferei de ozon
și o bilă fermecată de cristal ca să prevalez
în fiștecare caz.
ALUNELU BISAT și INVECTIV plin de ciudă, cu modalități polemice îl redeșteaptă pe Pinocchio:
Acestui vârâcios zgâmboi nealtoit
și mistificator
să-i primenim din istoria ilustră
o strașnică filipică.
Să îi țesem și să-i fulminăm
nimbul său doric
și ștrengăresc în ștreang,
scornaciului cleios
care mereu dă greș,
colosului scorțos
și oarecum miop,
într-o ispravă olimpică.
CAPUL NOVICE în POTRIVNICIE zelos:
Fir-ar să fie de viață
pe toți sfinții și sfincșii la asfințit
Pinocchio!
Cumva ție îți miroase a ghilotină?
Mulțumirea de sine
este un mare dar...
Păi, ce faci frate?
Simte-te mai degrabă cu sufletu’ împăcat!

Elisabeta Petrescu
(nr. 9, septembrie 2025, anul XV)

NOTE

1. Vezi: Elisabeta Petrescu, Le chiare veggenze di un Pinocchio. Metamorfosi degli insegnamenti di Confucio nel bel paese con lodi, Milano, Mimesis, 2020.
2. .Alexandru Vlahuță, România pitorească, cit.
3. Machiavelli, Il Principe, trad. Sorin Ionescu, Bucureşti, 1943, cap. XVIII, cit.