Traduceri literare: „Trubadurul”, de Giuseppe Verdi, pe libretul lui Salvadore Cammarano (Actul IV)

Manrico nu reușește să își elibereze mama și este întemniţat, alături de ea, în castelul Aliaferia, urmând să fie executaţi amândoi a doua zi, în zori. Ruiz o conduce pe Leonora, în plină noapte, la turnul unde este închis Trubadurul. În scenă apare Contele, iar Leonora îl imploră să îl elibereze pe Manrico în schimbul propriei persoane. Ea, însă, luase hotărârea de a se otrăvi înainte, sorbind veninul ascuns în inelul ce îl poartă pe mâna dreaptă. Contele acceptă, iar Leonora cere să-i dea ea însăși lui Manrico vestea eliberării. În așteptarea execuției lor, Manrico încearcă să își liniștească mama, îngrozită de ideea unei arderi pe rug. Leonora sosește pentru a-l anunţa că este liber și trebuie să se salveze. Când descoperă că ea nu-l va urma, Trubadurul refuză să fugă, convins că femeia iubită l-a trădat pentru a-i obține libertatea. Contele, intrat în închisoare pe ascuns, aude conversația celor doi și își dă seama că a fost înșelat de Leonora, care moare în brațele lui Manrico. Ordonă apoi ca Trubadurul să fie executat. Când Azucena se trezește și vede cele întâmplate, îi dezvăluie Contelui tragicul adevăr: Manrico era fratele tău.

Scena întâia

Ruiz, Leonora, Manrico

O aripă a palatului Aliaferia.
În colț, un turn cu ferestre cu gratii de fier.
Noapte foarte întunecată.
Apar două persoane înfășurate în mantii: sunt Ruiz și Leonora.

Ruiz
(încet)
Ajuns-am. Aici e turnul, unde nespus gem
Ai Statului prizonieri… o, neferice,
Aci fu târât!
Leonora
Du-te,
Mă lasă, nici frică fie-ţi de mine...
Poate a-l salva putea-voi.
(Ruiz se îndepărtează.)
De min’ te temi?...sigură,
Grabnică mi-e apărarea.
(Ochii ei fixează un inel de pe mâna dreaptă.)
În astă-obscură
Noapte ascunsă, lângă tin’ sunt eu,
Dar tu n-o știi… Gemândă
Briză ce-n jur te-anini,
De, cu milă să-i duci al meu suspin…
Cu-amor pe aripi purpurii
Du-te, suspine triste:
Al prizonierului necăjit
Suflet i-l oblojește…
Ca briză de speranţă
Coboară în acea stanţă:
Trezește-i amintirea
Viselor de amor!
Dar nu îi spune, nătângule,
Durerea din al meu cord!
(Sună clopot de înmormântare.)
Voci din interior
Ai milă de-un suflet deja vecin
Plecării ce întoarcere nu are
Ai milă de el, o har divin,
În infern să nu aibă așezare!
Leonora
Acel sunet, acele rugi solemne, funeste,
Umplură-acest aer de frică-îngrozitor!...
Cuprinde angoasa ce tot mă izbește
Suspinul pe buze, în inimă fior!
(Rămâne încremenită; după câteva clipe își revine și se pregătește să plece, dar din turn se aude un geamăt și apoi un sunet trist: ea se oprește.)
Manrico (din turn)
Ah, că moartea în astă oră
Întârzie-a veni
La cine vrea a muri!...
Adio, Leonora!
Leonora
O, cer!...îmi simt căderea!
Voci interne
Ai milă de-un suflet deja vecin
Plecării ce întoarcere nu are
Ai milă de el, o, har divin,
În infern să nu aibă așezare!
Leonora
Pe oribila turlă, a, pare că moartea
Cu-aripi de tenebre chiar pare-a fugi!
Vai! poate deschisă-i va fi astă poartă
Doar când el cadavru prea rece va fi!
Manrico (din turn)
Plătesc cu al meu sânge
Iubirea ce-am pus în tine!...
Să-ţi amintești de mine!
Leonora, adio!
Leonora
De tin’, de tin’ să uit eu!...
Simt a cădea iar.
Vedea-vei că aici pe pământ
Iubirea mea fu mare foarte;
Învinse destinu-n războiu’ cumplit,
Va învinge chiar și-n moarte.
Chiar cu preţul vieţii mele
Viaţa ta o voi salva,
Și chiar în braţele tale
În mormânt mă voi lăsa.

Scena a doua
Contele, Tovarăși, Leonora

Se deschide o ușă; apare Contele cu câțiva tovarăși.
Leonora se dă la o parte.
Contele
Ascultaţi? Când zorii-ajung,
Securea pentru fiu, iar pentru mamă, rugul.
(Tovarășii intră în turn.)
De-abuz îmi este poate puterea ce deplin
Mie o dăduse prinţul! Acolo mă-mpingi,
Femeie mie fatală!... Unde-o mai fi?
Luat iar Castellorul, de ea știinţă
N-avui, și fură în zadar
Multe cercări, chiar multe!
A, unde ești, preacrudă?
Leonora (pășind înainte)
Ṭie-nainte.
Contele
Ce voce!... cum!... femeie?
Leonora
O vezi.
Contele
De ce-ai venit?
Leonora
De el aproape-i
Finala ora; și tu întrebi?
Contele
Ai îndrăznit dar?...
Leonora
A, da, pentru el
Milă eu îţi cer…
Contele
Ce! Ești în delir!
Milă să-mi fie de rival?
Leonora
Ai milă, Doamne, și-l inspiră…
Contele
Doar răzbunarea mi-e domn… Mergi.
Leonora
(Se aruncă disperată la picioarele lui.)
Iată, din adâncul ochilor
L-al tău picior se-ntinde râu:
Nu ajunge plânsu-mi? m-omoară,
Și bea sângele meu…
Calcă pe-al meu cadavru,
Dar lasă-l pe Trubadur!
Contele
Ah, nemernicul, i-aș face
Chiar mai atroce soartă:
În mii cumplite cazne
Aș însuti-a sa moarte;
Pe cât l-iubești, pe-atâta
Va crește al meu furor!
(Vrea să plece, Leonora se agață de el.)
Leonora
Conte…
Contele
Nu termini?
Leonora
Milă!...
Contele
Preţ nu mai e niciunul
Ca s-o primești… hai, du-te…
Leonora
Ba unul e… doar unul!...
Și eu ţi-l dau.
Contele
Explică-mi, ce preţ ai, zi!
Leonora
(întinzând, cu durere, mâna dreaptă)
Eu însămi!
Contele
O, Cer! Tu ai spus?...
Leonora
Și-a împlini
Voi ști al meu cuvânt.
Contele
E-un vis acesta?
Leonora
Deschide-mi dar
Calea-ntre-acele ziduri…
Să m-audă… Ca victima
Să fugă, și-a ta sunt.
Contele
O jură.
Leonora
O jur, iar Domnul inima
Toată îmi vede!
Conte
Ura!
(alergând la ușa turnului. Apare un gardian; în timp ce Contele îi vorbește la ureche, Leonora bea otrava închisă în inel.)
Leonora
(Voi fi, dar rece și fără suflare.)
Contele (Leonorei)
El va trăi.
Leonora
(ridicându-și ochii, acoperiți de lacrimi de bucurie)
(Va trăi, ferice acum ascund
A mele cuvinte, Doamne…
Dar cu prea dese palpătări
Inima îţi face plocoane!
Acum vitează al meu final,
Plină de drag l-aștept…
Zice-oi cu mâinile pe piept:
Chiar eu te-am liberat!
Contele
Ce zici tu oare?... spune-mi,
Mai spune-mi încă-odată,
Sau va părea un delir
Ce-am auzit odată…
Tu-a mea!... a mea! Repetă-o.
Inima-mi însorește…
Ah, s-o creadă dorește
Spusă de tine iar!
Leonora
Mergem…
Contele
Jurat-ai… gândește!
Leonora
Și sacru-mi este, dar!
(Intră în turn.)

Scena a treia. Azucena, Manrico

O închisoare oribilă. Într-un colţ, fereastră cu grilaj. Ușă în fundal. Un felinar cu lumină ștearsă agățat de boltă. Azucena, întinsă pe un fel de cergă aspră, Manrico stând lângă ea.
Manrico
Mamă?... ești trează?
Azucena
Chiar des l-am invocat,
Dar fuge somnu-n lumina asta… Mă rog…
Manrico
Aerul rece face-acum rău
Braţelor tale, poate?
Azucena
Nu; din astă
Groapă pentru vii aș vrea să fug doar,
Căci simt cum răsuflarea mi se taie!...
Manrico (frângându-și mâinile)
Să fugi!
Azucena (ridicându-se)
Nu te-ntrista:
A mă sfâșia nu vor putea preacruzii!
Manrico
Ah! Cum dar?
Azucena
Tu vezi?... Cu negrele-i amprente
Mi s-a-așezat pe frunte
Acum hidoasa moarte!
Manrico
Vai!
Azucena
Ei vor găsi
Un cadavru ţeapăn, îngheţat!... ba chiar
Un scheletru.
Manrico
Gata!
Azucena
Nu auzi?... lume împrejur…
Călăii aceia sunt… vreau către rug
M-a trage! Apără-ţi acum mama!
Manrico
Chiar nimeni,
Te liniștește, aci veni-va…
Azucena
(fără să-l ia în seamă pe Manrico, cu teamă)
Iar rugul!
Cuvânt oribil!
Manrico
O, mamă!... o, mamă!
Azucena
Într-o zi, mulţimi feroce a ta strămoașă
Duseră la rug… Iată cumplita flamă!
O atinge deja! și părul ars
Spre cer aruncă flăcări
Te uită la pupile
Ieșite din orbite!... vai… cin’ mă smulge
Din acest cumplit spectacol?
(căzând tulburată în brațele lui Manrico)
Manrico
De mă iubești, de vocea
Mea de fiu are ecou în sânul tău de mamă,
Neliniștii din suflet
Uitare caută-i în somn, pace și cumpăt.
(O duce spre cergă.)
Azucena
Da, mă răpune oboseala, o, fiule…
În liniște-mi cad din nou pleoapele…
Dar de-ale rugului flăcări tu vezi
Cumplita flamă, să mă trezești, dar.
Manrico
Odihnă, o, mamă: Domnul să dea
Mai calde imagini în visul tău.
Azucena
(între somn și veghe)
La munţii noștri… ne vom întoarce…
Mai vechea pace… ne va seduce…
Tu vei cânta… din a ta lăută…
Eu somnu-n pace… mi-l voi căta.
Manrico
Odihnă, o, mamă: eu cu voce mută
Mintea spre cer o voi înălţa.
(Azucena adoarme. Manrico rămâne în genunchi lângă ea.)

Scena a patra și ultima
Leonora, Manrico, Contele cu Soldaţi

Ușa se deschide, intră Leonora: cei de mai sus, în sfârșit, Contele cu o suită de soldaţi.
Manrico
Cer!... Nu mă-nșală acea slabă zare?…
Leonora
Sunt eu, Manrico…
Manrico
O, a mea Leonora!
A, îmi mai lași, miloase Doamne,
Bucurie-așa mare ’nainte de-a muri?
Leonora
Nu vei muri… a te salva vin, iacă…
Manrico
Cum! a mă slava? … drept de-ar fi!
Leonora
Adio…
Lasă tărăgănarea… grăbește… pleacă…
(arătându-i ușa)
Manrico
Și tu nu vii?
Leonora
Să stau e musai!...
Manrico
Să stai!...
Leonora
De! Pleacă!...
Manrico
Nu.
Leonora
(încercând să îl tragă spre ușă)
Vai de-ntârzii!
Manrico
Nu…
Leonora
A ta viaţă!...
Manrico
E de dispreţ…
Dar pune-ţi ochii în ai mei, femeie!
De unde-o ai?... și cu ce preţ?…
Nu vrei să zici?... O gând cumplit!...
De la-al meu rival!... lămurit… lămurit!
Ah, astă-infamă iubirea-a vândut…
Vândut-a sufletul ce mie a jurat…
Leonora
Vai, cum de furie tu acuma orbești!
Vai, cât de nedrept, de crud cu mine ești!
Te lasă… fugi, ori ești pierdut!
Și nici chiar cerul te va salva!
(Leonora se aruncă la picioarele lui Manrico.)
Azucena (dormind)
La munţii noștri… ne vom întoarce…
Mai vechea pace… ne va seduce…
Tu vei cânta… din a ta lăută…
Eu somnu-n pace… mi-l voi căta.
Manrico
Hai, pleacă…
Leonora
Nu mă respinge…
Vezi?... slăbită, abătută, eu leșin…
Manrico
Mergi… eu te urăsc…
Chiar te blestem…
Leonora
Ah, gata!
Nu de blestem, ci de-a întoarce
Ruga la Domnul pentru mine
E-acum momentul!
Manrico
Un freamăt iar
Trecu în piept la mine!
Leonora (Cade la pământ.)
Manrico!
Manrico (fugind să o ridice)
Spune, femeie…
Spune.
Leonora
Am moartea în piept…
Manrico
Moartea!...
Leonora
Ah, fu mai grabnică
A otrăvii putere
De cum gândisem!...
Manrico
Oh, fulgere!
Leonora
Simţi! mâna de gheaţă…
(atingându-și pieptul)
Dar aci… focul oribil
Arde…
Manrico
Ce-ai făcut!... o, Doamne!
Leonora
De-a nu trăi cu altul,
A ta vrui a muri!...
Manrico
Nebune!... iar eu acest îngeraș
Îl puteam blestema!
Leonora
Nu mai rezist!
Manrico
Vai, mizera!...
(Contele intră, oprindu-se în prag.)
Leonora
Iată chiar clipa… eu acu mor.
(strângându-i mâna dreaptă în semn de adio)
Manrico! Acum a ta milă…
Tată din ceruri… o implor…
De-a nu trăi cu altul,
A ta vrui a muri!...
(Se stinge.)
Contele
(Ah! A vrut să mă înșele,
Și pentru el să moară!)
(arătându-l pe Manrico soldaţilor)
Să fie pus în lanţuri!
Manrico
(plecând între soldaţi)
Mamă… o, mamă, adio!
Azucena (trezindu-se)
Manrico!... Unde mi-e fiul?
Contele
Spre moarte fuge!...
Azucena
Ah, stai!... ascultă…
Contele
(târând-o pe Azucena spre fereastră)
Observi?...
Azucena
O, Cer!
Contele
Răpus e!
Azucena
El era fratele tău!...
Contele
Vai!... ce oroare!
Azucena
Ești răzbunată, o, mamă!
Contele (îngrozit)
Iar eu trăiesc!