Scena întâi
Soldaţi, apoi Ferrando

Tabără. În dreapta este pavilionul Contelui de Luna, deasupra căruia flutură steagul în semn de autoritate supremă; în depărtare se înalță Castellorul. Peste tot, santinele înarmate; unii se joacă, alții își curăță armele, alții se plimbă, apoi Ferrando, din pavilionul Contelui.

Câţiva soldaţi
Acum cu zaruri, da-n curând
Alt joc vom fi încercând.
Alţii
Acest oțel, de sânge acum șters,
Fie de sânge în curând cuprins!
(Un grup mare de arcași traversează câmpul.)
Câţiva
Ajutorul solicitat
Alţii
Are aspectul de onor!
Toţi
Iar asaltul tărăgănat
Nu fie pentru Castellor.
Ferrando
Da, bravi prieteni; s-avem chiar mâine în minte
La căpitan în turn să
Lovim din orice parte.
Acol’ sunt multe prăzi,
Certitudine-i mai mult decât speranță.
Să-nvingem; al nost’ e.
Toţi
Tu ne-inviți la dans iar!
Sune, răsune trompetă și-armură,
La arme cheme,
La luptă, l-acel asalt;
Fie chiar mâine a noastră flamură
Pe-acele creste înfiptă-n înalt!
Nu, niciodată surâse victoria
De mai bune speranțe în zbor,
Aici ce e bine ne-așteaptă și gloria,
Aici află-se pradă și onor.
(Se risipesc.)

Scena a patra
Ferrando, Contele, Azucena, Iscoade

Cei de mai sus, Azucena, cu mâinile legate, târâtă de iscoade, un grup de soldați.
Iscoadele
În față, mașteră, în față…
Azucena
Ajutor!... Mă lasați… O furibunzi,
Ce rău făcui?
Contele
Te-apropie!
(Azucena este trasă înainte de Conte.)
Să îmi răspunzi
Și nu cumva să minți!
Azucena
Cere!
Contele
Unde mergi?
Azucena
Nu știu.
Contele
Ce?
Azucena
La o țigancă-i obiceiul
A umbla fără menire,
Vagabond îi e pasul
Și chiar sub cerul liber
A sa patrie-i universul.
Contele
Vii de la?
Azucena
De la Biscaya, un’ până-acum
Neroditorii munți mă adăpostiră!
Contele
(De la Biscaya!)
Ferrando
(Ce-auzii!... O suspiciune!)
Azucena
Zile sărmane eu duceam,
Dar ferice îmi era traiul;
Doar o speranță, un fiu aveam…
Mă lăsă, mă uită ingratul!
Așa singură, eu tot umblând  
Și pe acel fiu căutând,
Acel fiu ce-așa durere
În inimă îmi vârî!...
Pentru el doar simt iubire
Cum altă mamă nu simți!
Ferrando
(Al său obraz!)
Contele
Zi-mi, chiar dus-ai
Multe zile printre munți?
Azucena
Multe, da.
Contele
Aminti-ți-ai
Un copil, chiar fiu de conte,
Ridicat din al său castel
De cinșpe ani, și-adus aici?
Azucena
Și tu, spune… ești?...
Contele
Fratele celui răpit.
Azucena
(Ah!)
Ferrando
(observând teroarea prost ascunsă a Azucenei)
(Da!)
Contele
Mai auzit-ai
Tu oarece?
Azucena
Eu?... Nu… Mă lasă
C-ale fiului urme s-aflu.
Ferrando
Stai, nedreapto!
Azucena
(Vai mie!...)
Ferrando
Tu chiar vezi 
Cin’ infama, cumplita treabă
O făcuse….
Contele
Termină!
Ferrando
Chiar ea e.
Azucena (încet, lui Ferrando)
(Taci!)
Ferrando
E ea ce pe copil atunci
Arse!
Contele
Ah! Perfida!
Corul
Ea tocmai!
Azucena
El ne minte!
Contele
L-al tău destin
Acum nu-i scapi.
Azucena
De!...
Contele
Pe noduri
Le mai strângeți.
(Soldaţii execută.)
Azucena
Vai, mie!... Vai, mie!...
Corul
Urlă de vrei.
Azucena (cu disperare)
Și tu nu auzi,
O, Manrico, o al meu fiu?...
Nu o salvezi pe amărâta
Mama ta?
Contele
Chiar o fi cert?
A lui Manrico e mama?
Ferrando
Te teme!...
Contele
O, soartă!... în al meu drept!
Azucena
De, mai slăbiți barbarilor
A’ mele crunte fiare,
Acest prea crud supliciu
E-ndelungată moarte;
Decât al său părinte,
Mai crud al său fecior e,
Te temi, de-un Domn al mizerilor
Chiar vei fi condamnat!
Contele
Al tău urmaș, o, ticăloasă,
Chiar el, acel trădător?...
Putea-voi cu-al tău supliciu
Să-l lovesc drept în al său cord!
Din nou de bucurie-s plin
Ce cuvinte n-o spun pe deplin,
De cenușă al meu frăţior
Bine va fi răzbunat!
Ferrando, Corul
Infamă flamă vedea-vei
A se înălța pe loc…
Nu doar al tău supliciu
Va fi terestrul foc!...
Și flăcări din infern
Ţie îți vor fi rug etern;
Acol’ a suferi și a arde
Inima ta va zăcea!   
(La semnul Contelui, soldații o iau pe Azucena cu ei. El intră în cortul său, urmat de Ferrando.)