Cea dintâi istorie a Banatului Timişoarei. Francesco Griselini şi debutul relaţiilor italo-române

Banatul era o regiune multiculturală cu mult înainte ca Habsburgii s-o integreze în sistemul lor administrativ, adică înainte de anul 1718. O regiune în care dominante ca număr erau populațiile de religie creștin-ortodoxă vorbitoare de limbă română și de limbă slavo-sîrbă și în care continuau să coexiste musulmani de limbă turcă, ortodocși de limbă română și slavo-sîrbă, armeni, evrei sepharadim de limbă ladino (spaniolă), precum și țigani. La începutul secolului al XVIII-lea, regiunea nu avea nici nobilime și nici structuri administrative solide, așa cum avea Transilvania datorită existenței Principatului autonom în secolele al XVI-lea și al XVII-lea. Nobilimea din Banat dispăruse din cauza dominației otomane, pămînturile regiunii devenind proprietatea sultanului. Congregațiile religioase n-au avut continuitate, iar administrațiile locale au fost reprezentate doar în sudul regiunii (Banatul de Lugoj și Caransebeș), care pentru scurte perioade au intrat în componența Principatului transilvan. Otomanii avuseseră la Timișoara o importantă cetate, un sistem de apărare și o elită militară, nu însă și o administrație preocupată de organizarea și gestionarea regiunii. Cînd Timișoara a devenit parte a Casei de Habsburg, Banatul a putut fi complet reorganizat potrivit intereselor imperialilor și fără a întîmpina opoziția localnicilor.

Josefism sau josefinism în Banat. Geneza societății moderne la Timișoara

Unul dintre documentele secrete ale lui Iosif al II-lea – e vorba de Reveriile sale redactate în anul 1765 –, a jucat un rol esențial în reformarea imperiului. Reveriile indică debutul curentului de idei cunoscut sub numele de Josefism sau Josefinism, manifest în timpul domniei împăratului Iosif al II-lea și după aceasta, pînă la 1849. E perioada în care au avut loc, între multe alte schimbări, geneza și evoluția francmasoneriei la Timișoara, în Banat și în Transilvania. Dintr-un paragraf al documentului amintit rezultă în ce constă politica reformatoare a Habsburgilor: „... deoarece nu cred că este prielnic să existe mici regi şi nobili care să trăiască lipsiţi de griji, fără să le pese de soarta statului, se impune reducerea privilegiilor şi averilor aristocraţilor. Cred că este esenţial ca fiecare om, fiecare cetăţean, să-și asume obligații faţă de statul care îl întreţine... Să-și asume datoria de a oferi servicii şi nu doar de a (cere, n.n.) cele ce i se par pe potriva intereselor şi gusturilor proprii... Cred că este esenţial (să se înțeleagă, n.n.) scrie Iosif – că pentru a cîrmui acest mare sistem, o singură minte, chiar simplă, preţuieşte mai mult decît zece oameni iscusiţi care trebuie să se pună de acord pentru orice acţiune... cred că trebuie să facem ca provinciile să ni se alăture şi să vadă cît de folositor le poate fi despotismul restrîns pe care îl propun. În acest scop trebuie să caut să cad la învoială cu provinciile pentru a-mi lăsa mie timp de zece ani puterea de a face totul, fără a mă sfătui cu ele, pentru binele lor... Multe persoane vor fi nemulţumite, dar marea parte a poporului va avea întîietate asupra acestui număr (de persoane)” [1].
Spre a face ca regiunile din cuprinsul imperiului să accepte o asemenea politică, Iosif intenționa să adune toate grupurile sociale, religioase și culturale în jurul împărăției, administrația sa urmînd să acorde un rol foarte important propriilor instituții civile și militare, precum și bisericilor romano-catolică și ortodoxă. Într-un asemenea context, împăratul avea să acorde interes și francmasoneriei, scopul reformator al acesteia fiind în beneficiul statului. Starea de spirit a nobilimii era potrivnică acestui mers al lucrurilor și ea trebuia rapid depășită printr-un mod original de a conceptualiza modernitatea. Lojile francmasonice și-au făcut apariția în marile orașe ale Europei Centrale, discret încurajate de puterea imperială. La Timișoara, nașterea lojii La Trei Crini Albi probează un astfel de efort de coagulare a structurilor civice, reformiste, cosmopolite, în acord atît cu reformele iosefiste, cît și cu mai larga mișcare iluministă din Europa.
Cine sînt persoanele ce compun amintita lojă de la Timișoara? Ce profesii au, respectiv din ce instituții provin și în ce constă fraternalitatea masonică a timpului? Ce relație este între loja La Trei Crini Albi din Timișoara și structura politico-administrativă și economică a statalității acelui timp? Dintr-unul din documentele acelei perioade rezultă că între anii 1776-1783 în loja La Trei Crini Albi au fost inițiați și au activat ca masoni persoane provenind dintr-o diversitate de profesii: medicină, farmacie, chirurgie, administrație, militărie, inginerie, contabilitate, arhivistică, fiscalitate, antreprenoriat, tipografie, judecătorie, comerț, traduceri [2]. Adeseori, profesiile au fost consemnate dimpreună cu instituția din care provenea francmasonul, indicînd o apropiere, alteori o directă implicare în structura administrativă locală sau în aceea centrală de la Viena: secretarul general al comitatului Timiș, procurorul-șef al comitatului Timiș, comisarul șef financiar, prim-preceptorul fiscal al comitatului Cenad, comisarul imperial pentru alimentație, comisarul imperial privind rezervele de grîu din Ciacova, administratorul rezervelor imperiale de grîu de la Mănăștiur, administratorul rezervelor imperiale de grîu de la Recaș, locotenent-colonelul din Corpul inginerilor cartografi, vicarul protopopiatului din Cenad, colonelul Marelui Stat Major, locotenentul-major al Marelui Stat Major al Corpului de Ingineri, administratorul depozitelor imperiale (non-alimentare) de la Lipova, consilierul Curții imperiale de la Viena, guvernatorul civil al Banatului, împuternicitul imperiului pentru înlăturarea crizei provocate de epidemia de ciumă, directorul seminarului teologic [3].
Alături de numele reale, în marea lor majoritate de origine germană, dar și slavă, franceză, italiană și maghiară, figurează numele conspirative ale membrilor lojii, ca de exemplu Horatio, Scipio, Livius, Plutarch, Socrate, Platon, Seneca, Democrit, Cicero, Spinoza, Diderot. Arareori, francmasonii aveau rang de conți, însă reprezentau o burghezie transferată la Timișoara în cursul secolului al XVIII-lea și provenind din Viena, Praag/Praga, Brünn/Brno, Pressburg/Bratislava, Ofen/Buda, Krakau/Krakovia, Agram/Zagreb, Szeged. În al doilea rînd, Timișoara a beneficiat de existența unei puternice garnizoane militare, cetatea fiind proiectată și reconstruită între anii 1718-1752 și 1754-1779. De aici rezultă și semnificativa reprezentare a militarilor și a topografilor în loja La Trei Crini Albi. Tot astfel înțelegem sensul conferit de Viena noii structuri administrative a regiunii (o Landesadministration), preocuparea pentru restaurarea și extinderea cetății, pentru dezvoltarea comunității urbane, pentru construcția de biserici și înființarea de companii comerciale, tipografii și școli. La scurt timp după eliberarea ei de sub dominația otomană, Timișoara a avut parte de transformări radicale, fiind inclusă în sistemul de fortificații al imperialilor. Odată cu proiectul și construirea canalului Bega s-au extins manufacturile și industriile.
Un lucru mai mult decît notabil și în care relația cu Viena fusese esențială, a fost înființarea regimentelor grănicerești din Banat. De exemplu, regimentul românesc de la Caransebeș a contribuit la îmbunătățirea sistemului de apărare al imperiului, precum și la cea dintîi emancipare, modernizare și incluziune europeană a comunităților românești din Banat. Același fenomen s-a petrecut și în cazul regimentelor formate din soldați ai comunităților sîrbești și șvăbești. Toate aceste transformări au necesitat militari, funcționari, cartografi, medici, preoți, profesori, ei regăsindu-se în forme asociative și liberale. Loja La Trei Crini Albi funcționa cu acordul casei imperiale, contextul fiind esențial pentru înțelegerea rolului vieții francmasonice, unul strîns legat de politicile mercantile ale împăratului. Din datele invocate rezultă că loja facilitase o relație cu Viena, contribuind la pătrunderea reformelor lui Iosif, schimbarea mentalităților și răspîndirea barocului imperial la Timișoara și în Banat. Creșterea semnificativă a numărului de francmasoni la 38 în amintita lojă s-a datorat inițierilor făcute cu ocazia transferului la Timișoara a Corpului Topografic al Armatei Imperiale, corp ce avusese ca obiectiv cartografierea regiunii Banat.

Francesco Griselini și Ignaz von Born sau despre elaborarea celei dintîi istorii a Banatului Timișoarei

În anii în care fraternalitatea se manifesta întîia oară la Timișoara, istoricul venețian Francesco Griselini făcea o călătorie lungă și fructuoasă în Banat (1774-1777), urmată de redactarea unei istorii a regiunii. Este vorba de o carte al cărei titlu conform manuscrisului original în italiană este Lettere odeporiche. Ove suoi viaggi e le di lui osservazioni spettanti all storia naturale ai costumi di vari popoli e sopra piu altri interesanti oggetti si descrivono (Jurnal de călătorie. Observații despre istoria naturală, obiceiurile diferitelor comunități și descrierea altor obiective interesante) [4]. Cartea a intrat în circuitul istoriografic prin intermediul traducerii în limba germană, traducere aparținînd mineralogului Ignaz von Born [5] și intitulată Versuch einer politischen und natürlichen Geschichte des Temesvarer Banats im Briefen an Standespersonen und Gelehrten [6]. Cu mulți ani înainte de a finaliza studiul monografic, Griselini îi adusese la cunoștință lui Ignaz von Born detaliile călătoriei, precum și obiectivul publicării cercetărilor sale [7]. În aceeași ocazie, cei doi conveniseră asupra traducerii lucrării. Într-o notă de subsol a ediției în limba germană, autorul avea să menționeze că aceasta „a fost realizată sub supravegherea Înțeleptului Domn și Cavaler, Consilier montanistic Ignaz von Born”. Cît privește edițiile în română, ele au reprodus fragmentar sau integral varianta germană, publicînd-o sub titlul Încercare de istorie politică și naturală a Banatului Timișoarei [8].
Cei doi intelectuali, Francesco Griselini și Ignaz von Born, proveneau de la Veneția, respectiv de la Viena. Erau celebrități ale timpului lor, studiile și scrierile lor fiind recunoscute de academiile și societățile savante din Europa secolului al XVIII-lea. Idealurile lor vorbesc despre fraternalitate, cei doi intelectuali fiind preocupați de mesajele acesteia. Mulțumită apartenenței lor la ordin, s-au putut întîlni și într-una dintre lojile vieneze, La Adevărata Concordie. În viața de zi cu zi au fost preocupați de cunoașterea și integrarea în setul de valori european a noilor regiuni cucerite de Habsburgi. Conținutul corespondenței lor ne face cunoscute aspirațiile ce-i animă, cooperarea științifică, rezultatele muncii lor, încercarea de a armoniza trăsăturile locale cu acelea universale.
Cu două decenii înainte de a se ocupa de elaborarea celei dintîi istorii a Banatului, Francesco Griselini și-a manifestat simpatia față de idealurile francmasoneriei, apărarîndu-le. În comedia intitulată I Liberi Muratori (1754), adesea discutată comparativ cu piesa lui Carlo Goldoni, Le Donne Curiose (1753), manifestă o înțelegere a genezei, a activităților și a beneficiilor aduse de lojile francmasonice, a căror prezență e consemnată în aproape toate orașele importante ale Peninsulei italice din secolul al XVIII-lea [9]. În pofida faptului că cei doi papi ce conduseseră biserica catolică la mijlocul secolului al XVIII-lea – Clement al XII-lea (1730-1740) și Benedict al XIV-lea (740-1758) – s-au împotrivit societăților fraternale, considerîndu-le străine de Vatican, de dogmă și condamnîndu-le prin bule papale (de exemplu, bula In eminenti din 1738) sau formulînd rezerve față de acestea, lojile francmasonice au fost tolerate sau deschis acceptate în societățile urbane italiene.
Potrivit lui Francesco Griselini, secretul asocierii este întrutotul inofensiv, mai mult amuzant decît periculos, motiv pentru care el susține, fără reținere, francmasoneria. Tema fusese adesea discutată cu prietenul său, mai talentatul și mai celebrul dramaturg Carlo Goldoni. Amîndoi au căutat înțelesul mesajelor și al ierarhiilor lojilor, fiecare transpunîndu-le în felul său în piesele de teatru [10]. În I Liberi Muratori, la un moment dat, Francesco Griselini prezintă ritualul inițierii unui francmason, stăruind asupra semnelor și gesticii acestuia, a ierarhiei din interiorul lojei în care rolul principal îl dețin maestrul venerabil și ofițerii, precum și asupra atmosferei misterioase din lojă. Cunoștea foarte bine normele ordinului masonic, jurămîntul și principiile ce animă fraternalitatea: respectarea ritualului; recunoașterea fraților după semnele pe care le fac; obligativitatea achitării cotizației; existența unui cod comportamental în relațiile din interiorul și din exteriorul lojii; motivul absenței femeilor din componența lojilor. Construise piesa de teatru punînd în centru scena inițierii. Sugestiv e și faptul că o grafică din anexa tipăriturii reprezintă pe cei doi candidați, Dorante și Sganarello, legați la ochi și avînd săbiile îndreptate înspre pieptul lor. În sfîrșit, pe pagina de titlu a piesei I liberi Muratori, Francesco Griselini își declară apartenența la francmasonerie [11].
Apropierea de mișcarea fraternală însemna cultivarea ideii de totală libertate, înțeleasă ca fiind una înafara constrîngerilor profesionale sau de serviciu, a acelora de familie și de religie, avînd însă un profund sens citadin. Aici intră în discuție și identificarea parțială cu ideile iluministe și mai ales cu acelea ce au stat la baza gîndirii reformiste, modernizatoare [12]. Cît privește pe Francesco Griselini, cred că amintita orientare i-a servit întrucîtva și cu ocazia explorării Banatului Timișoarei. Relațiile cu Viena, călătoria în regiunile de est ale Imperiului, corespondența cu savanții timpului și prietenia cu Ignaz von Born probează faptul că ideile masonice au contribuit la multiplicarea informațiilor științifice, în secolul al XVIII-lea jucînd totodată rolul unui ferment în viața științifică și culturală a vremii. Nu este lipsit de temei să amintim că întrevederile exploratorului iluminist cu reprezentanții casei imperiale au fost mijlocite de cunoscuta lojă din Viena La Adevărata Concordie, lojă din care făcea parte și Ignaz von Born [13].
Cartea Lettere odeporiche, cunoscută în română sub titlul Încercare de istorie politică și naturală a Banatului Timișoarei, a fost scrisă la cererea Casei de Habsburg (autorul avusese o misiune oficială din partea acesteia), dar și ca urmare a impulsului primit din partea francmasoneriei [14]. Pentru vremea la care a fost redactată este vorba de o excelentă și detaliată prezentare a geografiei, istoriei, economiei și a populațiilor regiunii. În timp, cartea a devenit importantă pentru culturile italiană și română, pentru intelectualitatea și clasa politică austriacă și central-europeană și aceasta pentru că descria pentru întia oară condiția civilă, antică, medievală şi modernă a regiunii; prezenta monumentele şi operele de artă; vorbea despre apariția industriei în Banat; discuta caracterul şi calităţile populațiilor; arăta nivelul de ignoranţă sau de pricepere al acestora în comerț și în agricultură [15]. În altă ordine, lucrarea era utilă – va rămîne permanent între referințele bibliografice de primă mînă în privința Banatului – pentru că evidenția particularitățile geografice, natura și domeniile în care se putea dezvolta regiunea. Abordarea lui Francesco Griselini este una interdisciplinară, enciclopedică, specifică secolului al XVIII-lea, valoarea descrierilor fiind dată mai ales de noutatea informațiilor și de veridicitatea lor [16]. Mai trebuie spus că după ce petrece cîțiva ani în Banat – 1774- 1777 – autorul venețian lasă moștenire o mărturie foarte bine documentată, popularizînd-o în mediile academice occidentale, milaneze, florentine, venețiene, vieneze, suedeze, franceze, germane. Observăm acest lucru deîndată ce citim numele savanților și al academiilor cărora le este adresat fiecare capitol al cărții, capitol redactat sub forma unei scrisori în care sunt inserate descoperirile aparținînd mai multor discipline științifice.
Trebuie spus că în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, regiuni precum Dalmația, Croația, Transilvania și Banatul reprezentau locuri necunoscute europenilor. Din cartea la care am făcut trimitere rezultă că Francesco Griselini a fost un susţinător al imperialilor, Veneţia și interesele ei cultural-economice de care era atașat nefiind afectate în perioada dominației habsburgice. Activitatea desfășurată într-una din lojile din Veneția i-a înlesnit autorului lui Lettere odeporiche întîlnirea cu merituoși intelectuali, scriitori, istorici, naturaliști, medici, jurnaliști ai vremii sale. Unii dintre aceștia au colaborat la „Giornale d’Italia”, publicație editată de Francesco Griselini între anii 1765-1776 și care își cîștigase o notorietate prin diseminarea informațiilor privind explorările și descoperirile științifice.
Relatările/corespondențele despre Banat, cunoștințele adunate despre regiunile din centrul și estul Europei, descoperirile făcute cu ocazia călătoriei pe Dunăre au evidențiat originile populației românești din regiune, o populație înrudită romanității occidentale. Autorul a comparat și a exemplificat apropierea dintre limba română și limba italiană. În sfîrșit, contribuția lui nu s-a rezumat doar la punțile de legătură astfel trasate între diverse locuri ale geografiei Europei, ci și la afirmarea unei istoriografii a Banatului, una ce i-a inspirat pe mulți dintre istoricii și etnografii de mai tîrziu preocupați de realitățile multiculturale și interculturale ale regiunii.
Remarcabil este faptul că ediția italiană cuprinde cinci capitole în plus față de varianta germană, aducînd numeroase date noi cu privire la istoria, mișcarea demografică, religiile, mentalitățile, geografia, etnografia și aspectul general al regiunii. Prefața ediției italiene este scrisă astfel încît cititorul „să-și poată forma o idee despre geografia fizică a regiunii, dar și despre succesiunea de fapte” [17]. Intenția este aceea de a facilita accesul la faptele și evenimentele petrecute în Timișoara și în Banatul Timișoarei în secolul al XVIII-lea, unele dintre acestea fiindu-i nemijlocit cunoscute [18]. Ea demonstrează, prin exemple incontestabile, apropierea dintre latinitatea occidentală și aceea est-central europeană, dintre limbile și culturile italiană și română [19]. Pe Francesco Griselini l-a interesat să transmită mesaje clar formulate despre regiunile puțin sau deloc cunoscute Europei. Timișoara și Banatul au devenit și astfel importante repere în economia imperiului, dar și a continentului, bogățiile, oamenii și diversitatea comunităților lingvistice și religioase atrăgînd atenția cititorului asupra unui spațiu al coabitării și al interferențelor multiculturale situat la granița dintre Imperiul Habsburgic (în 1805 redenumit Imperiul Austriac) și Imperiul Otoman.
Este important să atragem atenția asupra conținutului ediției italiene, evidențiind asemănările și diferențele dintre cele două variante, italiană și germană. Concepută sub formă de scrisori, lucrarea indică un stadiu academic avansat pentru sfîrșitul secolului al XVIII-lea. În vreme ce ediția germană conține 21 de scrisori cu 8 destinatari, aceea italiană numără 26 de scrisori avînd 15 destinatari. Doar 6 destinatari sînt comuni în cele două ediții ale acestei istorii a Banatului, dar ceea îmi pare important este faptul că majoritatea scrisorilor/capitolelor cărții au un conținut științific în care primează analiza, experimentul, raționamentele, respectiv interesul stimulat de o diversitate de discipline precum fizica, mineralogia, agronomia, cartografia, istoria, lingvistica. Meritul ediției italiene comparativ cu aceea germană constă în aceea că are o mai mare bogăție de informații, că este mai liberă de constrîngerile oficiale habsburgice, că unele teme precum originea romană a românilor, latinitatea limbii române și înrudirea ei cu italiana sînt discutate mai pe larg și mai aplicat. Toate acestea sînt rezultatul curiozității și sensibilității enciclopedicului autor iluminist.
Valoarea intelectuală a scrierilor lui Francesco Griselini rezultă din metodă, idei și practici istoriografice moderne, dar și din perspicacitatea identificării trăsăturilor particularizante ale regiunii: localnici de limbă română și de limbă sîrbă împărtășind aceeași credință; coloniști de diverse limbi, germană, italiană, franceză aduși de imperiali din regiunile Europei Centrale și Occidentale; așezări construite de Casa de Habsburg în scopul colonizării; coabitare a comunităților aparținînd mai multor religii, ortodoxă, romano-catolică, mozaică; europenitatea spațiului geografic explorat și a populațiilor lui. Faptul că intelectualul venețian este acela care discută începutul revoluţiei industriale în Banat, subliniază importanța politicilor reformiste imperiale, precum și modul în care acestea pot fi extinse prin alfabetizarea populației este un semn că era atașat de valorile libertății și egalității, înțelegînd să cultive nu doar principiile teoretice atașante ale francmasoneriei, ci și pe acelea pragmatice, iluminist-mercantile, ale despotismului austriac. De altfel, descrierea și înțelesul dat lucrurilor și fenomenelor întîlnite pe parcursul călătoriilor sale, vor avea un impact asupra orientării funcționarilor imperiali, parte dintre ei membri ai celei dintîi loji francmasonice de la Timișoara, Loja La Trei Crini Albi. Noua administrație din Banat, experimentele demografice, crearea punților de legătură interregionale și mai ales progresul economic realizat prin modernizarea agriculturii și prin industrializare vor juca un rol esențial pentru Casa de Habsburg.
Este captivantă istoria relației dintre francmasonerie, politicile reformiste ale Vienei, cercetările și elaborarea studiilor monografice despre descoperirea regiunilor situate la granița de atunci a Europei. Se vede cum societățile savante și cele francmasonice dețin o pondere nu doar în politicile imperiale, ci și în creionarea ʻcoridoarelor culturaleʼ dintre Vestul și Estul Europei. În altă ordine, ca regiune de frontieră între două imperii, otoman și habsburgic, Banatul secolului al XVIII-lea are o istorie foarte bogată, conținînd experimente multiculturale atractive în ochii oricărui vizitator. Acest lucru reiese din conținutul fiecăreia dintre scrisorile publicate în cartea lui Francesco Griselini. În tot cazul, documentația – fără a fi fost una singulară –, este fascinantă prin vastitatea informațiilor și prin povestirea conținutului lor într-o cheie modernă. Preocuparea privind identitatea vechilor locuitori ai regiunii era încă inexistentă, prin urmare contribuția învățatului venețian devine importantă și pentru că include cea dintîi descriere a romanității românilor din Banat, a similitudinii culturii lor cu aceea italiană și cu aceea a învecinatei lumi slave.
În loc de concluzii voi spune că francmasoneria s-a numărat între instituțiile ce au generat ample interferențe, manifestînd-se plenar în spațiul central și est-central european. Prezența semnificativă în mijlocul ei a diverselor segmente sociale și mai ales a acelora citadine, a atras după sine formarea noilor limbaje, modernizări social-culturale și instituționale imposibil de tăgăduit. Francmasonii au fost un factor coagulant, avînd o predispoziție pentru comunicare și asociere, pentru reforme politice și economice pragmatice. Este de reținut că ei au promovat relația dintre religii și societatea civilă – multe fiind reușite îndeosebi în secolul al XVIII-lea – și au pus în aplicare o parte dintre reformele caselor imperiale sau regale europene. Ceea ce știm și mai exact este că au avut o înclinație specială pentru asociere și pentru cultura literar-academică – Francesco Griselini, Carlo Goldoni, Ignaz von Born și congenerii lor sînt strălucite exemple în acest sens –, pentru practicarea plurilingvismului și pentru integrarea experimentelor spirituale și a rezultatelor științifice în circuitul de valori universale. Multe dintre aceste trăsături se regăsesc și în cazul celor dintîi loji francmasonice din Orientul Timișoara. E vorba de verigile fundamentale ce au generat emanciparea individului și a comunităților, construind totodată lanțul de instituții civice, academice, economice, formulînd interogațiile și soluțiile privind tranziția spre modernitate, schimbările mentale și comportamentale.


Victor Neumann
(nr. 11, noiembrie 2014, anul IV)


NOTE

1. Reveries, în Derek Beales, Enlightenment and Reform in Eighteenth Century Europe, I.B. Tauris, New York, 2011, pp. 169-176.
2. Cf. Cziprián Kovács Loránd, Începuturile masoneriei la Timișoara, cf. site-ul Lojii Alutus din Sf. Gheorghe, planșă prezentată în 12 martie 2012. Autorul reproduce în traducere românească un document important cu privire la existența Lojii La Trei Crini Albi din Timișoara, dar nu menționează sursa. Credibilitatea documentului reiese din reproducerea numelor celor inițiați, anul inițierii/admiterii în lojă, profesia și, uneori, instituția de care aparțin cei inițați.    
3. Ibidem.
4. Tomul I, Tipografia Gaetano Motta, Milano, 1780.
5. Ignaz von Born a fost un celebru om de știință, membru al Societății Regale de Științe din Londra, al Academiei Regale de Științe din Torino, al Academiilor din Petersburg, Toulouse și Danzig. A fost președinte al Oficiului monetar și minier din Praga, conservator al Cabinetului imperial de științe naturale din Viena, consilier la Camera Aulică pentru monetării și minerit, etc. 
6. Vol. I-II, Verlag/Editura Johann Paul Kraus, Wien/Viena, 1780.
7. Cf. Giornale d'Italia, 1775, p. 194. Apud Tamara Farcaș, Banatul dintr-o perspectivă veneţiană. Călătoriile, corespondenţa şi descrierile lui Francesco Griselini, Teză de doctorat, coordonator prof. Victor Neumann, Universitatea de Vest din Timișoara, 2011, p. 81. Sursele italiene privind biografia și opera lui Griselini sînt esențiale și ele au fost parțial puse în valoare de lucrarea mai sus citată. 
8. Traducerea integrală din germană îi aparține lui Costin Feneșan și a apărut sub titlul mai sus menționat într-o primă ediție la Editura Facla, Timișoara, 1984, iar a doua, revizuită, la Editura de Vest, Timișoara, 2006. Este adevărat că traducerea din germană a fost utilă multor cititori de limbă română și a furnizat un material de lucru pentru mulți cercetători. Chiar și fragmentarele traduceri precedente au fost folositoare pentru dezvoltarea unei mișcări istoriografice referitoare la regiunea Banat. Niciuna însă nu coincide ediției italiene, aceea originală. De aceea consider că va fi  mai mult decît binevenită o traducere a ediției originale, în cazul de față a aceleia italiene. Cît privește comentariile editorului amintit la textul românesc, ca și ale multora altora ce le-au preluat necritic, trebuie spus că ele au fost formulate sub influența orientării protocroniste ce a dominat istoriografia română începînd cu anii 1970 și continuînd pînă în zilele noastre (2014). Acesta este un alt motiv pentru care o nouă ediție va avea în vedere o mai exactă contextualizare a elaborării și apariției cărții, o prezentare a gîndirii intelectuale din epocă, dar și o analiză a conținutului și a semnificației informațiilor culese și descrise de Griselini. De asemenea, va investiga și va evalua valoarea cărții pentru cunoașterea regiunii Banat, a istoriei comunității românești locale, a realităților demografice multiculturale ce au particularizat dintotdeauna acest spațiu, a economiei, etc. Contextul în care se scrie și se publică această primă istorie a Banatului are o legătură nemijlocită cu modul de viață al localnicilor, dar și cu politicile reformiste ale imperialilor, de unde rezultă că semnificația unei asemenea opere trebuie văzută în funcție de mișcarea de idei a timpului, precum și în relație cu expedițiile exploratorilor care îmbogățesc prin informații cultura europeană, extinzînd și diversificînd imaginea asupra Europei. Cf. și Victor Neumann, Tentația lui Homo Europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală și de Sud-Est, ediția a III-a revăzută, Editura Polirom, Iași, 2006.          
9. Kenneth McKenzie, Francesco Griselini and his relation to Goldoni and Molière, în Modern Philology, Chicago, Volumul 14, 1916, 1 iulie, p.17-27.  Pentru relațiile lui Goldoni cu francmasoneria vezi Pietro del Negro, Carlo Goldoni and Venetian Freemasonry.
10. Ibidem
11. Francesco Griselini,  I liberi muratori. Commedia, ediție de Edoardo Ghiotto,Edizioni/Editura Menin,Schio, 2000, p. 47.
12. Vezi Giuseppe Giarrizzo, Masoneria e illuminismo nell’Europa del Settecento, Marsilio, Veneția, 1994.
13. Dizionario biografico degli italiani, Instituto della Enciclopedia italiana,vol. 59,Grafiche Abramo S.R.L, Roma, 2002, p. 691.
14. Într-un alt articol mi-am propus să analizez pe larg contribuțiile aduse de opera lui Francesco Griselini la cunoașterea istoriei regiunii Banat, contribuții ce se cer investigate și evaluate în funcție de cultura și gîndirea iluministe, în relație cu orientarea politică a imperiului, integrînd regiunea în ampla eterogenitate multiculturaliă a Europei centrale, dar și arătînd ce sens dobîndește explorarea trecutului și prezentului prin intermediul noii științe istorice ce se afirma în Europa prin opera lui Giambitissta Vicco.    
15. Francesco Griselini, Lettere odeporiche. Ove suoi viaggi e le di lui osservazioni spettanti all storia naturale ai costumi di vari popoli e sopra piu altri interesanti oggetti si descrivono, Gaetano Motta, Milano, 1780, p. III. Ediția italiană este o raritate. Ea a fost identificată și cercetată de Dr. Tamara Farcaș, care a pregătit o teză avînd ca principală temă călătoria, corespondența și descrierile Banatului de Francesco Griselini. Cf. Tamara Farcaș, Banatul dintr-o perspectivă veneţiană. Călătoriile, corespondenţa şi descrierile lui Francesco Griselini, Teză de doctorat, Coordonator prof. Victor  Neumann, Universitatea de Vest din Timișoara, 2011, pp. 81-134. 
16. Francesco Griselini, Lettere odeporiche…apud Farcaș, l.c., pp. 86-87.
17. Ibidem, p. IV. „volendo ch`egli rimango similmente informato delle vicende cui soggiacque rapporto al civile per cio soggiungo l epitome al somma ristreta di un`opera da me intrapresa e compiuta, cio appunto della civile storia che ne lo riguarda”. Apud Farcaș, l.c., p. 85.
18. Ibidem. Apud Farcaș, l.c., p. 86.
19. Vezi o analiză a rezultatelor cercetării lingvistice comparate realizată de Francesco Griselini la Eugen Coșeriu, Limba română în fața Occidentului. Contribuții la istoria cunoașterii limbii române în Europa occidentală,  Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1994, capitolul Griselini, româna și latina vulgară, pp. 72-87.