Claudiu Isopescu, titularul primului curs de română de la Universitatea „La Sapienza” din Roma

Luna decembrie are o însemnătate deosebită pentru poporul român, pentru limba și cultura română fiind luna în care se sărbătorește Ziua Marii Uniri, dar și luna în care profesorul Claudiu Isopescu, în baza adresei nr. 5865/926, ține primul curs de limbă şi literatura română în faţa unui auditoriu numeros în cadrul Universităţii „La Sapienza” din Roma, în data de 15 decembrie 1926:

„Inaugurarea cursului de limbă română în Ateneul Roman. Miercuri data de 15 a.c. la orele 18.00, în sala nr. 20 a Universităţii, va avea loc inaugurarea primului curs de limba română, care se va desfăşura în Ateneul Roman. Prof. Claudio Isopescu va susţine tema: La poesia popolare romena” [1].

Dar cine a fost Claudiu Isopescu?

Acoperit de onoruri [2], lipsit de bogăţii materiale [3] şi măcinat de nostalgii, aproape uitat azi, sau niciodată cunoscut suficient de conaţionali săi, bucovineanul Claudiu Isopescu se năștea la 18 aprilie 1894, în localitatea Frătăuţii Vechi, în familia învăţătorului Emilian Isopescu, ca al treilea copil din cei şase pe care îi avea directorul din comuna rădăuţeană.

După clasele primare la şcoala din sat, este înscris de părinţii săi în toamna anului 1904 la Liceul de Stat din Suceava – Ober Gymnasium (Gimnaziul Superior), unde frecventează secţia română cu rezultate bune la învăţătură, până în 1912, când promovează examenul de bacalaureat şi este declarat absolvent. În toamna aceluiași an se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Cernăuţi, la secţia Filologie şi Lingvistică, susţinând examenele programate pentru anii I şi II.
La încheierea vacanţei, pe 24 noiembrie 1914, este recrutat în armata austro-ungară şi face instrucţie până în luna martie 1915, când este inclus în „marş-batalion”, ajungând în vara aceluiaşi an pe frontul din Italia, unde după o perioadă activă în care participă la multe bătălii, cade prizonier. Spre sfârşitul anului 1917 se înscrie în unităţile de voluntari români ce urmau să participe la luptele împotriva Puterilor Centrale și are o deosebită contribuţie la fondarea Legiunii române din Italia, în care se înscrie ca voluntar din 1917.
În 19 iunie 1918 este ales membru în Comitetul de acţiune al românilor din Transilvania, Banat şi Bucovina [4], calitate în care participă la organizarea Legiunii Românilor. Este perioada în care Claudiu Isopescu îl cunoaşte pe Aron Cotruş care, în calitate de membru al „comisiei interaliate de propagandă împotriva Imperiilor Centrale” cu sediul în Padova, va edita săptămânalul „Neamul Românesc”, în paginile căruia au apărut şi articole semnate de Claudiu Isopescu.

După terminarea războiului, Claudiu Isopescu se întoarce la Bucureşti și, la începutul anului 1919, se înscrie în anul al III-lea la Facultatea de Litere şi Filosofie de la Universitatea din Bucureşti, susţinând examenul de licenţă în vara anului 1920. După absolvire, solicită Ministerului Instrucţiunii publice un post la un liceu din Bucureşti și este numit profesor de limba italiană şi limba germană la Liceele „Matei Basarab”şi „Gheorghe Şincai”.
În anul 1922-1923 este numit asistent de limba germană la Academia de Comerţ din Bucureşti, unde se remarcă printr-o bună pregătire, disciplină şi preocupări pentru cercetare, fapt ce atrage atenţia profesorilor Vasile Pârvan şi Nicolae Iorga care pe data de 28 octombrie 1923 îl recomandă să plece la Şcoala Română din Roma. Pe postul lui de la Liceul Şincai este numit George Călinescu.

În perioada 1923-1925 este membru al Şcolii Române din Roma şi se bucură de protecţia şi îndrumarea lui Vasile Pârvan, a lui Nicolae Iorga şi a altor cărturari români și se dedică cercetării ştiinţifice şi propagării valorilor culturii noastre în Italia. Lucrează la Şcoala din Roma ca stagiar, iar activitatea sa în acea perioadă este ilustrată prin Raportul Şcolii Române din Roma pentru anul 1923-1924, prezentat de Vasile Pârvan:
 „Dl Isopescu lucrează în Direcţia de cercetări, începute cu succes de Dl. Marcu, şi desfoaie materialul cu privire la românii aflători în literatura italiană a sec. XII si XVII” [5].

Vasile Pârvan îl menţionează pe Isopescu şi în Raportul pentru 1924-1925, alături de alţi stagiari care se aflau la Şcoala Română din Roma:
„Dl. Claudiu Isopescu, din anul al doilea, a strâns material bogat în diferite arhive din Roma, dar mai ales la Vatican, în fondul încă necercetat Borghese şi la Propaganda Fide. Dl. Isopescu a cules, mai ales, material referitor la epoca lui Mihai Viteazu din Fondul Borghese, din care, o parte, a apărut chiar şi în volumul II al Anuarului, iar o altă parte se va tipări în volumul III.” [6]

La data de 4 mai 1924 se căsătoreşte, la Roma, cu Venera Iordanovici, fiica lui Ştefan Iordanovici şi a Ioanei Paleologu, născută la Bucureşti pe 5 mai 1904, de religie catolică de rit bizantin. [7] Venera sau Venere, licenţiată în litere şi filosofie la Universitatea din Bucureşti, îşi va ajuta soţul în activitatea sa profesională, colaborând în calitate de traducător. [8]

Claudiu Isopescu îşi începe colaborarea cu Universitatea „La Sapienza” în 1926, inaugurând primul curs de limba şi literatura română la 15 decembrie 1926. În toamna anului 1928, rectoratul Universităţii îl numeşte, în urma recomandărilor unor profesori italieni, conferenţiar de limbă română la Facultatea de Litere şi Filosofie, moment care marchează stabilirea sa definitivă în Italia. Se înscrie la licenţă şi o va susţine cu succes la Napoli în 1931.
La 28 aprilie 1936 se semnează la Roma Convenţia între Italia şi România privind nominalizarea profesorului Claudiu Isopescu ca titular al Catedrei de limbă şi literatură română pe lângă Universitatea „La Sapienza” din Roma.

O situaţie specială apare după cel de-al doilea război mondial când regimul comunist din România suspendă începând cu anul 1947 predarea limbii şi literaturii române în toate universităţile din Italia.  Isopescu este rechemat în ţară împreună cu toţi ceilalţi lectori de limbă română, dar alege calea dificilă a exilului politic și, în ciuda disconfortului psihologic, care reiese din corespondenţa avută în această perioadă [9], profesorul continuă să îşi fascineze studenţii cu calităţile sale didactice, ştiinţifice şi personale.

După anul 1949, documentele păstrate în arhivele italiene [10] relevă un comportament paradoxal al profesorului în universitate, scoţând la iveală tensiuni între acesta şi colegii săi din cauza lungilor absenţe ale lui Isopescu din Roma, nelinişti şi boli care vor culmina cu infarctul, ce-i va provoca moartea în 1956.
Ultima scrisoare este probabil cea adresată rectorului, datată Roma, 22 martie 1956, prin care solicita prelungirea concediului medical pentru perioada 19 martie-18 aprilie 1956.

„Mult Stimate,
 întors de câteva zile de la o clinică romană, unde un prieten, proprietar al clinicii a dorit cu generozitate să mă supună unor exigente analize şi examene medicale, mă adresez dumneavoastră cu rugămintea de a-mi aproba cererea de prelungire a concediului medical pentru perioada 19 martie-18 aprilie 1956.
Cu respect, al dstră devotat,
Cl. Isopescu.” [11]

Despre perioada finală a vieţii sale, Mariano Baffi are următoarele cuvinte: „în exilul pe care îl alesese în mod deliberat, dar în care se simţea mai liber, infinit mai liber decât în Patria sclavă, îşi găsea alinarea în apropierea amintirilor sfinte ale trecutului poporului său latin. Alături de aceste aduceri aminte îşi doarme astăzi ultimul somn”. [12]

Claudiu Isopescu este înmormântat în cimitirul non-catolic din Roma, cunoscut şi sub numele de Cimitirul protestant, sub piatra funerară nr. 1821.
Pe mormântul său sunt scrise următoarele cuvinte: “Prof. Claudio Isopescu, Ordinario di filologia romanza romena, Università di Roma 18.IV.1894-1.IV.1956.” [13]

Nicoleta Silvia Ioana
(nr. 12, decembrie 2021, anul XI)

NOTE

1. “L’inaugurazione del corso di lingua romena all’Ateneo Romano. Mercoledi il 15 corr. Alle 18 nell’aula No. 21 di Palazzo Carpegna (probabil că aceasta ar fi trebuit să fie locaţia iniţială) della R. Università avrà luogo l’inaugurazione del primo corso di lingua romena che viene fatto all’ateneo Romano. Il Prof. Claudio Isopescu svolgerà il tema: La poesia popolare romena, ibidem.
2. Medalia Ferdinand I, cu spade, Cavaler Ordinul Steaua României, Meritul cultural, Cavaler clasa a II-a, Commendatore Corona d’Italia, 1933.
3. „Nu voi postul de ataşat de presă, nu voi zece mii de lire pe lună, voi să-mi fie asigurată o viaţă modestă, să pot trăi fără grija zilei de mâine”, Scrisoarea din 27 mai 1927 adresată lui M. Eliade.
4. La îndemnul profesorului universitar Simion Mândrescu şi cu încuviinţarea guvernului italian şi a primului ministru italian Victor Emanuel Orlando se constituie la Roma, în 18 iunie 1918, Comitetul de Acţiune al românilor originari din Transilvania, Banat şi Bucovina pentru organizarea voluntarilor în unităţi „legiuni”,  format din şaisprezece membri, printre care prof. univ. Simion Mândrescu, Aron Cotruş publicist, Claudiu Isopescu publicist, Emil Turtureanu avocat.
5. Pârvan Vasile, Raport asupra activităţii Şcolii Române din Roma în anul 1923-1924, Analele Academiei Române, Tom XLIV, Şedinţele din 1923-1924, Bucureşti, Cultura Naţională, 1924, pp.131-137, Pârvan Vasile, Scrieri, text şi note de Alexandru Zub, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981, p. 300.
6. Pârvan Vasile, Raport asupra activităţii Şcolii Române din Roma în anul 1924-1925, Analele Academiei Romane, Tom XLIV, Şedinţele din 1924-1925, Bucureşti, Cultura Naţională, 1925, pp.101-107, Pârvan Vasile, Scrieri, text şi note de Alexandru Zub, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981, p. 343.
7. Conform informaţiilor din fişa aflată în dosarul profesorului Isopescu, poziţia AS665 din Arhivele istorice ale Universităţii „La Sapienza”, Roma (Italia).
8. A tradus: Ciuleandra (L. Rebreanu), Fratello pagano (N. Iorga) etc.
9. Monica Joiţa, Relaţii culturale italo-române (1927-1956). Documente diplomatice italiene, Clusium 2007, cap. VI Activitatea profesorului Claudiu Isopescu în perioada 1951-1954, p. 205 şi cap. VII Câteva date despre perioada 1940-1956, p. 237.
10. Arhiva istorică a Universităţii “La Sapienza”, Roma (Italia), dosarul profesorului Isopescu, poziţia  AS665.
11. “Magnificenza, Tornato qualche giorno fa da una clinica romana, dove un amico proprietario della clinica stessa ha voluto generosamente tenermi sotto l’esigenza e farmi analisi ed esami, mi poggio rivolgere domanda di continuazione del congedo di malattia dal 19 marzo al 18 aprile. Con perfetta osservanza, devmo Claudio Isopescu”, scrisoare din dosarul profesorului, poziţia AS665.
12. “Nell’esilio che aveva liberamente scelto, ma nel quale si sentiva più libero, infinitamente più libero che non nella sua Patria schiava, gli è di conforto la vicinanza della memorie sacre al passato della sua gente latina. Pressoqueste memorie egli dorme oggi ultimo sonno”;Mariano Baffi, Un grande studioso scomparso: Claudio Isopescu, extras din “Buletinul Bibliotecii române”, vol. III, 1955-1956,  Freiburg i. Br. (Germania), 1956.
13. Otilia Ştefania Pop Damian, Claudiu Isopescu all’Università di Roma, „Annuario dell’Istituto di Studi e di Ricerca Umanistica di Venezia”, 2005-2006, p. 542.