O carte cu „ciudățenii” minunate

Cine ar fi crezut că cineva poate face un document să povestească, să însuflețească o atmosferă demult apusă, să extragă din rândurile sale, uneori scrise ilizibil, povești de amor pe cât de ciudate, de stranii, pe atât de minunate? 

În urmă cu câțiva ani, într-o scurtă vizită în depozitele de documente de la Arhivele Naționale ale României, Doina Ruști mi-a semnalat existența unui document cu o poveste ciudată – a unui înscris, cum îi place să spună – care, în loc de semnătura emitentului, se încheia cu o pată neagră, un degit aplicat in tuș și care, astăzi, în paginile Ciudăţeniilor amoroase din Bucureştiul fanariot (Ed. Litera, 2022), sub condeiul talentat al Doinei Ruști, devine o poartă între doi oameni ce ascund o poveste de iubire şi titlul uneia din cele 47 de povestiri ale cărții.


Dacă citiți și, cu siguranță, nu veți conteni să citiți toate cele 47 de povestiri, veţi putea pătrunde într-un tunel al timpului în care veți descoperi obiecte și veșminte de demult (degremele de sarâk, scatulca, ișlice ş.a.), întregi mahalale bucureștene ale vremurilor fanariote (Pantelimon, Lipscanii, Gorgani, etc.) animate de personaje ce dezvăluie, prin poveștile lor, bizarerii sentimentale, pasiuni amoroase, dar și fapte „netrebnice”. Datorită schimbării de la o povestire la alta a registrului narativ și a tapetării celor 47 de ciudățenii amoroase cu imagini, documente, tablouri, hărți ale vremii, călătoria cititorului prin acest tunel al timpului nu lâncezește, ci, dimpotrivă, devine fascinantă și animată permanent de nevoia de descoperire a următoarei „ciudățenii” amoroase. Și, poate, nu întâmplător, prima poveste a cărții, prolegomene ale călătoriei prin atmosfera de la răscruce de veacuri, Doina Ruști ne-o înfățișează drept „Ciudățenia”, în vreme ce epilogul cărții, ultima dintre povestiri, ni-l prezintă ca „Fapte netrebnice și ciudate” surprinse în jalba Ioanei, soție de stegar spătăresc.

În fine, nu putem să nu remarcăm că fiecare crâmpei de stranie poveste surprins de Doina Ruști își are ca punct de plecare întâmplări reale, adevărate, redate în cuprinsul actelor vechi păstrate în arhive, muzee și biblioteci. Doar ochiul introspectiv al autoarei și talentul său scriitoricesc face ca rândurile scrise searbăd pe bucăți de hârtie îngălbenită de trecerea timpului să fie capabile să transpună în prim-plan chipuri și veșminte, moravuri și bizarerii amoroase din peisajul bucureștean fanariot. În plus, minunatele povești stranii spuse de Doina Ruști în cursul celor 175 de pagini sunt cuprinse  într-o excepțională realizare editorială, pe hârtie velină, cu splendide reproduceri color ale unor tablouri ale vremii, iar eu, recunosc, am fost plăcut surprins să dau și peste „ciudățenia” de plic roz ce însoțește cartea și care conține „scrisoarea lui Mihai Eminescu către Veronica Micle” din 26 martie 1882.

Alături de Manuscrisul fanariot, Mâţa Vinerii și Homeric, Ciudăţeniile amoroase din Bucureştiul fanariot întregesc tabloul epocii fanariote redat într-o manieră epică, distinctă, proprie Doinei Ruști. Și, de ce nu, pentru o continuare a povestirilor sale, Doina va face o nouă vizită la Arhivele Naționale...

Victor-Claudiu Turcitu
(nr. 3, martie 2022, anul XII)