Italo Calvino 100. Prezența sa în cultura noastră

La centenarul nașterii lui Italo Calvino, unul din cei mai remarcabili scriitori italieni ai secolului al XX-lea, se cuvine, așa cum se petrec lucrurile în atâtea țări de cultură din lume, să-l comemorăm, împrospătând în mintea cititorilor noștri specificitatea creației sale și, mai ales, făcându-le cunoscut cât de mult a fost el receptat în România.                                                                                                            
Scriitor cu multiple posibilități expresive/narative – motiv pentru care Cesare Pavese îl numise „lo scoiattolo della penna”/„veverița condeiului”, Italo Calvino obișnuia să surprindă mereu publicul cititor cu inovații. Niciodată dispus să se repete, gata oricând să pornească spre cele mai îndrăznețe „obiective”, scriitorul italian se dedică lecturilor științifice ca și structuralismului și semioticii, pentru a extrage din ele materia ulterioarelor sale experimente și elaborări de noi modele narative. El a marcat în evoluția sa – de la neorealism (Il sentiero dei nidi di  ragno / Cărarea cuiburilor de păianjen), la creația istoric-alegorică (trilogia strămoșilor: Il visconte dimezzato / Vicontele tăiat în două, Il barone rampante / Baronul din copaci, Il cavaliere inesistente / Cavalerul inexistent ) și literatura de știință și ficțiune (Le cosmicomiche / Cosmicomicării, Ti con zero / T-indice zero, Il castello dei destini incrociati / Castelul destinelor încrucișate, Le città invisibili / Orașele invizibile) și până la preconizate schimbări preferențiale ale cititorilor privind lectura/cartea (Palomar, Lecții americane) – linia principală a dezvoltării literaturii italiene a secolului al XX-lea.
Asemuit de critici cu Jorge Luis Borges și Gabriel García Márquez datorită măiestriei sale de „a urzi vise perfecte”, Calvino se diferențiază, totuși, fiind considerat „cel mai solar dintre ei, cel mai curios să descopere adevărul despre ființa umană” (l-am citat pe John Updike). „Puțini sunt scriitorii – afirmă la rândul lui Gore Vidal – care reușesc să atingă măiestria lui Calvino de a descrie lumi imaginare cu o neasemuită precizie și frumusețe”.

Operele poliedricului autor italian au început să fie făcute cunoscute cititorilor din țara noastră încă din 1963. Meritul de a-l fi tradus pe Calvino în limba română revine, pe rând, Despinei Moldoveanu (trilogia strămoșilor, 1963), Sandei Șora (Cosmicomicării, T-indice zero, 1970, și Orașe invizibile, 1979), Olgăi Mărculescu (Basme,1975), lui Geo Vasile (Palomar, 2004, din care șapte povestiri au fost traduse, anterior, și de Eleonora Cărcăleanu). Pasionat de creația calviniană este și Eugen Uricaru, care tălmăcește în limba noastră Castelul destinelor încrucișate, 2002. În tandem, Eugen Uricaru și Geo Vasile traduc din volumul Racconti / Povestiri ciclul Iubiri dificile, 2004. Mai aproape de noi în timp, Anca Giurescu dă veșmânt românesc cunoscutei opere Dacă într-o noapte de iarnă un călător, 2015, în timp ce Oana Boșca-Mălin echivalează într-o frumoasă limbă românească (în care, de altfel, și-au dovedit măiestria toți traducătorii amintiți) volumele: Cărarea cuiburilor de păianjen, 2012, Ultimul vine corbul, 2015, și Lecții americane, 2018.Putem, astfel, afirma că, sub aspectul traducerilor, „destinul” românesc al lui Calvino se află pe făgașul împlinirii. Cât privește acela al studiilor, mai este mult de înfăptuit, deoarece lipsesc din cultura noastră cercetări de amploare, monografice, care să prezinte intelectualilor noștri interesați complexa personalitate a scriitorului italian.

Este imperios necesar să amintim acum omagiul special adus lui Italo Calvino, cu ocazia acestui centenar, de valoroasele italieniste Smaranda Bratu Elian și Oana Boșca-Mălin, care au tradus, fără cusur, și au publicat la Humanitas, în colecția Biblioteca Italiană, un volum postum, deosebit de incitant, Provocarea labirintului [1], conținând cele mai interesante pagini (riguros selectate din totalul celor 3.100) ale scriitorului italian scrise pe durata a patruzeci de ani: 1945-1985, apărute sub titlul Eremita a Parigi și mai apoi Saggi / Eseuri [2]. In speță, este vorba de o antologie de „conferințe, articole, interviuri, recenzii, comunicări la congrese, prezentări, introduceri, prefețe și postfețe, cu destinații felurite, ce ne permit să urmărim straturile memoriei lui Calvino ziaristul, editorul și criticul, dar mai ales finul interpret al lumii, al istoriei, societății și literaturii” [3]. Pentru a veni în ajutorul cititorului, paginile traduse au fost judicios grupate în patru secțiuni: prima oferă texte care indică viziunea scriitorului italian despre literatură, despre societate, despre om. A doua și a treia prezintă opiniile lui cu privire la scriitori străini sau italieni, clasici sau contemporani, și ultima, în care sunt adunate o seamă de mărturii speciale, ni-l prezintă pe Calvino par lui meme.  În realitate, toate textele volumului ne fac să înțelegem că există un singur Calvino, scriitor al lumii, un clasic al literaturii și cugetării, care întreaga lui viață a sorbit din spiritualitatea clasicilor. Altminteri, el însuși mărturisește în încheierea eseului De ce să-i citim pe clasici: „Singura rațiune care se poate găsi este aceea că a-i citi pe clasici e mai bine decât a nu-i citi. Iar dacă cineva obiectează că asta nu merită osteneală, o să-l citez pe Cioran (care nu e un clasic, cel puțin deocamdată, ci un gânditor contemporan care de-abia acum începe să fie tradus în Italia): „În timp ce aștepta să i se prepare cucuta, Socrate învăța să cânte o arie la flaut. «La ce-o să-ți folosească» l-a  întrebat cineva. «Să știu această arie înainte de a muri»”.
Această carte, o recuperare și o prezentare a șantierului mereu deschis al autorului, ne ajută să aflăm și să înțelegem ceea ce în operele sale de ficțiune rămâne ascuns sau greu de pătruns. În același timp, ea este o contribuție deosebit de importantă cu privire la integrarea operei lui Italo Calvino în cultura noastră.

Eleonora Cărcăleanu
(nr. 9, septembrie 2023, anul XIII)

1. Italo Calvino, Provocarea labirintului. Eseuri. Traducere de Smaranda Bratu Elian și Oana Boșca-Mălin. Cu o prefață de Laura Di Nicola. În Notă asupra ediției (pag. 25), Smaranda Bratu Elian face o prezentare (credem exhaustivă) a variantelor românești ale operelor lui I. Calvino.
2. Eremita a Parigi. Pagine autobiografiche (Eremit la Paris. Pagini autobiografice) Mondadori, 1994.
3. Din prefața semnată de Laura Di Nicola.