Gaetano Mosca în limba română: traducerea unei teorii incomode

Apariția în limba română a volumului Clasa conducătoare de Gaetano Mosca (Alexandria Publishing House), în traducerea atentă și limpede a italienistei Nicoleta Presură Călina, readuce în atenția publicului o carte fundamentală pentru înțelegerea mecanismelor politice moderne.
Scrisă la sfârșitul secolului al XIX-lea, mai exact în anul 1896, în Italia, sub titlul Elementi di scienza politica, este o lucrare fundamentală pentru știința politică modernă. De altfel, Mosca face parte, alături de Vilfredo Pareto și Robert Michels, din ceea ce istoriografia politică numește „școala elitistă italiană”.
Publicată în diferite ediții revizuite până în perioada interbelică, cartea formulează una dintre cele mai clare teorii despre natura inevitabil inegală a societăților. Mosca susține că, indiferent de formele politice pe care le adoptă, monarhie, democrație, dictatură, orice societate este structurată în jurul unui raport fundamental: o minoritate care conduce și o majoritate care este condusă. Clasa conducătoare este, în fond, o carte care nu îmbătrânește. Ea nu oferă soluții miraculoase, ci un instrument de luciditate. Prin traducerea sa, Nicoleta Călina ne invită să privim politica fără iluzii, să înțelegem mecanismele de putere așa cum sunt, și nu așa cum sunt prezentate. În acest sens, volumul devine nu doar o piesă de patrimoniu intelectual, ci și un manual de orientare pentru prezentul nostru neliniștit.
Această „clasă conducătoare”, cum o numește autorul, nu se menține la putere doar prin forță sau prin resurse economice, ci mai ales prin organizare, coeziune internă și capacitatea de a produce justificări ideologice care să legitimeze dominația. În lectura teoreticianului italian, egalitatea absolută este o iluzie, iar istoria politică este, de fapt, istoria formelor succesive de organizare a elitelor.
Într-un spațiu public adesea sufocat de discursuri conjuncturale și de clișee politice, accesul la textele fondatoare ale științei politice devine o condiție esențială pentru o reflecție lucidă. Cartea lui Mosca, clasic al gândirii politice italiene și europene, este exact un asemenea reper. El se distinge de contemporanii săi. Dacă Pareto accentua circulația elitelor și Michels formula legea de fier a oligarhiei, Gaetano Mosca propune o schemă mai sobru-juridică, dar totodată profund realistă: nicio societate nu poate funcționa fără conducători, iar aceștia își păstrează puterea printr-un amestec de constrângere și consens.

Rolul traducătorului este în acest caz esențial. Nicoleta Presură Călina, universitar și cercetător craiovean, reușește să aducă în limba română nu doar terminologia exactă a textului italian, ci și tonul echilibrat, aproape notarial, al lui Mosca. Într-o lucrare de asemenea densitate conceptuală, fiecare termen contează. Sintagme precum „forță politică”, „justificare juridică” sau „minoritate organizată” nu sunt simple echivalențe lexicale, ci nuclee de sens care dau consistență teoriei. Traducătoarea a reușit să păstreze această rigoare fără a sacrifica accesibilitatea, ceea ce face ca textul să poată fi parcurs atât de specialiști, cât și de un public cultivat interesat de mecanismele puterii. Astfel, traducerea devine un act de cultură în sine, prin care o tradiție intelectuală, cea italiană, este adusă în circuitul gândirii românești.
În contextul actual, în care dezbaterile despre democrație, autoritate, lideri și mase sunt adesea purtate în registru superficial sau ideologic, lectura lui Mosca, într-o ediție românească, are un rol de antidot critic. Ea oferă instrumentele pentru a înțelege nu doar cum funcționează puterea, ci și cum se reproduce ea dincolo de simple schimbări de regim sau de persoane. Pentru cititorul român, Clasa conducătoare poate funcționa în același timp ca lecție de istorie a ideilor politice și ca manual de luciditate. Ea ne reamintește că în spatele oricărei retorici democratice sau egalitariste se află o realitate de fond: o elită care decide, organizează și conduce.
Pentru cititorul român, Mosca poate fi un autor revelator. În istoria noastră politică, discursul despre popor, egalitate și voință generală a mascat adesea dominația unor grupuri restrânse – fie boierimea pașoptistă, fie elita politică interbelică, fie nomenclatura comunistă sau oligarhiile de tranziție. Teoria „clasei conducătoare” ajută la descifrarea acestor mecanisme repetate și oferă o grilă lucidă de interpretare a prezentului. Receptarea acestuia în România poate stimula un dialog fertil: între istorie și politologie, între reflecția critică și practica democratică, între scepticism și speranță. Este șansa de a înțelege că democrația nu înseamnă abolirea elitelor, ci capacitatea acestora de a se deschide și de a rămâne responsabile în fața celor mulți.

Mosca introduce conceptul de „formule politice”, justificări ideologice prin care elitele își legitimează puterea (de exemplu: religia în Evul Mediu, naționalismul în modernitate, democrația în epoca contemporană). Formulează aici o teorie ce rupe vălul de idealism al democrației și al sistemelor politice în general. El arată că nu poporul conduce, ci o elită restrânsă, bine organizată, care se folosește de justificări ideologice, mituri, credințe colective menite să legitimeze dominația. În Evul Mediu, religia a fost o astfel de formulă. În modernitate, națiunea și voința poporului au devenit altele. Însă, dincolo de aceste justificări succesive, mecanismul rămâne același: puterea aparține celor puțini. Această constatare, aparent cinică, este de fapt o invitație la luciditate. Mosca nu propune un complot universal al elitelor, ci o lege sociologică: oriunde există o comunitate umană, se conturează inevitabil o ierarhie, o clasă conducătoare și mase conduse. Ceea ce diferă de la o epocă la alta nu este această structură de fond, ci modul în care ea este justificată, rotită, înnoită.
În felul său, autorul este un moralist al politicii. El denunță iluziile colective, dar nu cade în fatalism. Dacă elitele sunt inevitabile, spune el, atunci adevărata problemă nu este dacă există sau nu, ci cum sunt selectate, cât de permeabile rămân, cât de mult reușesc să răspundă nevoilor comunității. O elită rigidă, închisă în sine, își pierde legitimitatea și sfârșește prin a fi înlocuită. O elită flexibilă, capabilă să integreze energii noi, își prelungește supraviețuirea.
Cartea a avut un impact major nu doar în Italia, ci și în sociologia și știința politică occidentală, influențând gânditori precum Raymond Aron, Joseph Schumpeter și C. Wright Mills.
În România, a fost citită și comentată încă din perioada interbelică, fiind una dintre sursele de reflecție pentru elitele politice și universitare.
Rafinata traducătoare a redat rigoarea și densitatea conceptuală a textului italian într-o limbă română limpede și sigură, menținând precizia termenilor fără a pierde suplețea frazei. Rezultatul este un text cu autoritate intelectuală, accesibil fără a fi simplificat, care își păstrează forța analitică și relevanța teoretică. Relevanța acestei cărți se vede mai ales astăzi, când criza încrederii în instituțiile politice reînvie întrebări fundamentale despre cine conduce cu adevărat și în numele cui. Mosca nu oferă un răspuns liniștitor, dar oferă un instrument critic: luciditatea de a privi dincolo de aparențe.
Traducerea în limba română are meritul de a reda această voce sobră, dar limpede, a gânditorului italian. Într-o epocă în care discursul politic e dominat de sloganuri și de emoții colective, Mosca reamintește cititorului că adevărata știință politică începe acolo unde se sfârșește iluzia.
Clasa conducătoare este o carte incomodă, dar tocmai prin aceasta devine indispensabilă: ea ne forțează să privim dincolo de iluzii și să înțelegem că politica este, înainte de toate, arta organizării minorităților care conduc majorități. Totodată surprinde forța și fragilitatea elitelor. Forța lor stă în organizare, fragilitatea în incapacitatea de a se reînnoi. Între aceste două limite se desfășoară, de peste un secol, și reflecția pe care Mosca ne-a lăsat-o: actuală, incomodă, dar de neocolit.
Ediția românească transpusă Nicoleta Presură Călina intră în cultura noastră nu ca un simplu exercițiu academic, ci ca un text viu, necesar, actual. Rigoarea traducerii, alegerea editorială și importanța autorului converg într-un volum care merită să fie citit și discutat, nu doar în mediul universitar, ci și în spațiul public mai larg.
Într-o epocă în care discursurile oficiale vorbesc despre participare, transparență și egalitate, lectura cărții are efectul unei dezvrăjiri: ea arată cum, dincolo de retorică, puterea rămâne concentrată în mâinile unei elite restrânse.

Carmen Teodora Făgețeanu
(nr. 10, octombrie 2025, anul XV)