Adio lui Paolo Laterza, preşedintele cunoscutei şi prestigioasei edituri Laterza din Bari

Pe 17 octombrie 2017 majoritatea cotidienelor italiene, centrale şi regionale, anunţau cu mari elogii şi mult regret moartea lui Paolo Laterza, timp de 20 de ani preşedinte al cunoscutei şi prestigioasei edituri Laterza din Bari, dar şi jurist de înaltă ţinută, membru în Consiliul superior al Băncii Italiei, apropiat a doi dintre preşedinţii recenţi ai Italiei, Carlo Azeglio Ciampi şi Giorgio Napolitano, sprijinitor activ al Institutului de istorie a antifascismului şi a Italiei contemporane din Puglia. Nu cunoşteam personajul, dar de numele lui mă lega îndelungata admiraţie pentru editura Laterza şi volumele dragi mie din seria Economica Laterza: o colecţie care acoperă 44 de domenii ale cunoaşterii cu cele peste 800 de titluri apărute până acum, aproape fiecare fiind un volum de referinţă scris de o somitate în materie. M-am uitat la cele câteva de pe raftul meu care, în timp, mi-au dezvăluit o problematică şi un domeniu care nu sunt ale mele, dar care mi-au deschis, fiecare, o altă fereastră spre lume, m-au încântat şi m-au învăţat modestia: volumele de istorie medievală ale lui Jacques le Goff, analizele lumii contemporane ale lui Giovanni Sartori sau Zygmund Bauman, consideraţiile lui Paolo Rossi ori Bertrand Russell despre revoluţia ştiinţifică şi mutaţiile produse de ea etc. Personalitatea lui Paolo Laterza, aşa cum o demonstrează necrologurile amintite, depăşeşte domeniul editorial, dar contribuţia sa în acest domeniu anume a fost, la un moment dat, hotărâtoare, dovedind o anumită viziune despre împletirea culturii cu afacerile, o viziune care, după părerea mea, îi oferă acesteia o nobleţe de care avea nevoie şi un viitor. Pentru înţelegerea ei, voi rezuma în continuare minunata poveste a editurii familiei Laterza.

În 1885 Vito Laterza înfiinţează la Putignano, mică localitate aşezată între Bari şi Taranto, o modestă societate privată care comercializa produse de papetărie; în numai câţiva ani aceasta îşi mută sediul mai întâi la Taranto, apoi la Bari (capitala Pugliei), şi îşi extinde activitatea prin crearea unei tipografii şi a unei librării. În 1901 fiul lui Vito, Giovanni, anunţă naşterea Editurii Gius.Laterza & Figli, intitulată după numele bunicului patern (în familia Laterza, precum în familia Medici sau Buendía din romanul lui García Márquez, numele se moştenesc, drept care se repetă din generaţie în generaţie). Iniţial Giovanni îşi propune să facă astfel cunoscuţi autori din Puglia orientaţi mai ales spre tehnică, economie, comerţ şi drept. Simte însă nevoia unui sfat competent, iar întâmplarea face să întâlnească, chiar în 1901, un tânăr de 35 de ani, de o vastă cultură şi cu opţiuni deja afirmate, iar între ei să se nască o prietenie ce va dura toată viaţa şi va imprima direcţiile majore ale editurii: acest tânăr se numea Benedetto Croce. Croce este cel care îl determină pe Giovanni să renunţe la beletristică şi să devină, cum spunea el, „editor de lucruri serioase”, adică de politică, istorie, filozofie, istoria artei etc.; această opţiune înseamnă însă şi abandonarea unei viziuni locale şi provinciale pentru una vast europeană şi la zi. Editorul care vâna mici opuscule de succes devine un editor selectiv, exigent şi informat. În anii imediat următori iau naştere primele colecţii Laterza (Biblioteca de Cultură Modernă; Clasicii filozofiei moderne; Scriitorii italieni; Filozofi antici şi medievali) care îşi câştigă îndată un prestigiu naţional; în plus, editura va fi cea care îi va publica toate operele lui Croce precum şi renumita sa revistă „Critica”. Editura devine repede un pol cultural afirmat graţie şi prestigiului în creştere al lui Croce care, astfel, le poate indica italienilor ce clasici trebuie să citească, ce orientări în gândire şi atitudine e bine să adopte, condiţionând, cum bine se ştie, mare parte din ideologia şi cultura italiană a primei jumătăţi a secolului. Editura se alătură lui Croce şi când acesta ia poziţie clară împotriva regimului fascist, iar tinerii Laterza, care aveau să preia ştafeta după al Doilea Război Mondial, sunt crescuţi în acelaşi crez antifascist, antitotalitar şi democratic.

După moartea lui Croce, noul director editorial, Vito Laterza, introduce câteva noutăţi: în locul unui singur mentor cultural constituie o reţea de sfătuitori competenţi, duce o campanie concertată pentru apropierea editurii şi librăriei sale de şcoli şi îşi deschide un al doilea sediu la Roma, pentru a înlesni contactele cu lumea editorială (într-adevăr, pe volumele editurii locul precizat este de mai mulţi ani Bari-Roma). Extinderea şi dezvoltarea activităţii înregistrează o primă implicare esenţială a lui Paolo Laterza, fratele lui Vito, specialistul în drept, şi o primă cotitură economică: trecerea în 1963 a editurii Laterza de la o întreprindere de familie la o societate pe acţiuni. Această cotitură a creat un sistem administrativ şi managerial modern şi flexibil, permiţând dezvoltarea şi reorientarea din mers a publicaţiilor. Imediat după aceea iau naştere noi colecţii, celebrele Universala Laterza, Mari opere, Eseurile Laterza de buzunar care propune volume-interviu pe teme de actualitate, iubita mea Economica Laterza, dar şi seria de manuale şcolare care au făcut epocă, toate cu tiraje socotite până astăzi excepţionale. Odată cu apropierea noului mileniu schimbarea publicului, a tendinţelor culturale şi informaţionale şi scăderea interesului pentru dezbaterea ideologică şi politică cereau o reorientare a producţiei editoriale. Poate şi de aceea anul 1989 aduce cu el „un cutremur al societăţii”. Ni-l povesteşte chiar Paolo Laterza: „Era în 28 octombrie când, pe neaşteptate, un grup de acţionari ne-au adus la cunoştinţă intenţia lor de a-şi ceda propriile acţiuni grupului Mondadori şi Rcs. În acel moment eu şi cu Vito rămâneam aproape singurii care, în decurs de 30 de zile, trebuia să înfruntam situaţia de a ne exercita dreptul de preemţiune. Dar am reuşit”. Astfel a rămas Laterza, mândrie a oraşului Bari în întreaga lume, familiei Laterza. De atunci editura s-a deschis tot mai mult către noile metodologii educaţionale şi către proiecte europene de anvergură, precum este colecţia Să facem Europa care reuneşte cinci mari edituri europene.

Aşadar, expertiza juridică a lui Paolo, capacitatea lui de a găsi fonduri, de a-şi alia investitori, de a schiţa viitorul, şi cea a lui Vito de a imagina mereu noi direcţii editoriale, multe adresate unor instituţii şi mai ales şcolii şi universităţii, au făcut – ceea ce pomeneam la început – ca o solidă tradiţie culturală să nu încapă pe mâna unui mare holding despre care ştim bine că tinde să subordoneze tot mai mult calitatea culturală a cărţilor vandabilităţii, deci raţiunilor strict economice ale pieţei. Graţie unei anume viziuni închegată în ani şi moştenită din generaţie în generaţie, graţie curajului şi inteligenţei manageriale ale lui Vito şi Paolo şi nobilei lor idei despre cultură, editura Laterza este şi astăzi „o fabrică de cultură liberă” ale cărei chei au trecut deja în mâinile fiilor lor, Alessandro şi Giuseppe. Pentru acest curaj şi această inteligenţă aduc şi eu aici, din îndepărtata Românie, un modest omagiu lui Paolo Laterza.

Smaranda Bratu Elian
(nr. 11, noiembrie 2017, anul VII)