Patrimoniul mondial UNESCO: frumuseţea care ne este interzisă

Sunt peste 65 locurile protejate de UNESCO prohibite turiştilor. Zeci de ţări sunt imposibil de vizitat din cauza războaielor şi a riscului de răpire. De aceea, trei italieni din patru decid de câţiva ani să îşi petreacă vacanţele în ţară.

Lista lăcaşurilor arheologice distruse de furia miliţienilor ISIS este foarte lungă. Printre ele arcul de triumf de la Palmira, în Siria, bijuterie a epocii romane; templul lui Nabu la Nimrud, în Irak, oraş fondat acum 3.300 de ani, una dintre capitalele imperiului asirian. Statuile şi ornamentele oraşului antic Hatra, aflat la circa 300 km de Bagdad, oraşul imperiului parţilor care îşi are perioada de glorie între cel de-al doilea şi primul secol înainte de Hristos.

Locuri minunate rănite, uneori distruse pentru totdeauna, eliberate din mâinile Califatului, altele încă sub controlul daesh, care se adaugă altor frumuseţi din patrimoniul umanităţii pentru UNESCO. Toate sunt excluse de pe lista rutelor turistice deoarece sunt considerate extrem de periculoase. Vorbim, spre exemplu, de Mali (Timbuctu), în Africa sahariană, dar şi de capitala Bamako. Întreaga ţară este off limits după atacurile teroriste din ultimul an şi jumătate, multe dintre ele împotriva cetăţenilor occidentali.

Acelaşi lucru se poate spune şi despre Pakistan, unde în zonele tribale din Khyber Pakhtunkhwa, în nord-vestul ţării, riscul de a fi luat ostatic este extrem de serios. Din păcate, în această regiune se găsesc splendide statui monumentale ale mănăstirii budiste Takht-i-Bahi, din primul secol după Hristos.

Ca să nu mai vorbim de ţărmurile meridional şi oriental ale Mării Mediterane – cu excepţia Marocului – bogate în vestigii arheologice de o fundamentală importanţă, însă deopotrivă interzise turiştilor: Tunisia (Cartagina, amfiteatrul El Jem, cetatea punică Kerkouane sau cea din Medina, Sousse), Algeria (Parcul naţional Tassili n’Ajjer), Libia (ruinele de la Leptis Magna, Cirene, Sabratha, anticul oraş-oază Gadames), Liban (zona arheologică de la Baalbek, cetatea Anjar), Siria (Alep, satele din nord, Qal'at Salah El-Din) ca şi multe locuri din Egipt şi Turcia, chiar dacă în măsuri diferite.

Războaie au fost mereu, din păcate fac parte din condiţia structurală a umanităţii. În trecut însă, ori de câte ori arheologii renunţau să lucreze în zonele de conflict se puteau deplasa în alte regiuni. Astăzi situaţia este mult mai gravă deoarece criza belică s-a extins din nordul Africii până în Orientul Mijlociu. În anumite cazuri daunele sunt imense şi ireversibile. Distrugerea palatului unui rege asirian echivalează cu pierderea Palatului Versailles. De aceea, toţi arheologii şi oamenii de cultură din întreaga lume susţin iniţiativa UNESCO de a considera delictele împotriva patrimoniului arheologic drept crime împotriva umanităţii.

Ministerul de Externe italian a furnizat o listă cu statele unde siguranţa turiştilor este pusă în relativ pericol (Ucraina, India, Madagascar, Angola, Kenya, Thailanda şi Myanmar) şi în pericol (Congo, Somalia, Yemen). Conform unui sondaj realizat de Europe Assistance-Ipsos, numărul italienilor care vor să călătorească în afara ţării a scăzut cu 8% din 2015. De asemenea, trei italieni din patru (peste 12% faţă de anul trecut) afirmă că preferă să rămână în interiorul graniţelor. Nu întotdeauna decizia este luată din teama de atentate teroriste. Acest factor influenţează 47% din spanioli, 43% din nemţi şi austrieci, în timp ce în Italia şi Franţa se înregistrează un procent inferior (37%).

Rămâne faptul că, dintr-un motiv sau altul, se riscă ştergerea din memoria colectivă a istoriei unor locuri de o inestimabilă valoare. Spre exemplu, Yemenul posedă trei zone recunoscute de UNESCO de o frumuseţe extraordinară, în afara micului arhipelag Socotra, format din patru insule în Oceanul Indian. Cea mai mare insulă, numită Socotra, constituie aproape 95% din suprafaţa solului din arhipelag. Se află undeva la 240 km de Coasta Africii și 380 km sud de Peninsula Arabică. Insula este izolată, iar prin procesele de speciatie, o treime din vegetaţia sa este unică în zonă, fiind descrisă uneori, în glumă, ca „Insula Extraterestră”. Insula măsoară 132 de kilometri în lungime și 49,7 kilometri în lățime. Ei i se adaugă anticul oraş Zabid, capitala din secolele XIII-XV, sediul unei importante universităţi islamice, un adevărat far pentru lumea arabă şi musulmană; oraşul zidit Shibam; capitala Sana’a, locuită de peste 2.500 de ani, de care se îndrăgostise Pier Paolo Pasolini. Are 106 moschee, 12 hammam şi 6.500 de locuinţe construite înainte de secolul al XI-lea. Pasolini realiza în 1971 un documentar intitulat Le mura di Sana’a, în care făcea un apel către UNESCO cerându-i să salveze Yemenul de la distrugere.

Poate că timpul ne va vindeca de păcatul distrugerii locurilor care ne reprezintă. Poate că vremurile se vor schimba şi ne vor transforma în constructori de frumuseţe după zeci de ani de jafuri, demolare şi ură. Noi suntem în fiecare lucru simţit, gândit şi clădit în lume. Poate că va veni o zi când arta ne va copleşi şi ne vom preda culturii binelui. Un lucru e sigur: Dostoievski avea dreptate. La urma urmelor şi a istoriei doar „frumosul va salva lumea”.

Raluca Niţă
(nr. 11, noiembrie 2016, anul VI)