 |
|||
 |
|||
|
Englezismele din limba italiană, o problemă de actualitate
Un alt cuvânt care ocupă paginile ziarelor locale este bail in care indică salvarea băncilor din interiorul lor, adică cu participarea activă a clienţilor, posesori de cont în instituţiile cu pricina. Accademia della Crusca semnalează prezenţa în conversaţiile zilnice şi a unor cuvinte ca: family day (manifestaţie organizată împotriva recunoaşterii drepturilor cuplurilor de homosexuali), jobs act (noul cod al muncii propus de guvernul italian), diferite authority (instituţii create să supravegheze că regulile europene sunt respectate), teribilul spending review (reducerea cheltuielilor făcute de aparatul Statului). Ca sa nu mai vorbim de local tax, bad bank sau austeriy, cuvinte înspăimântătoare în vremuri de dură criză. Ideea s-a născut anul trecut în cadrul unui simpozion organizat la sediul Academiei din Florenţa. În urma unei campanii lansate de Annamaria Testa, expert în publicitate, pe reţelele de socializare, cu titlul „hasthag dilloinitaliano”, petiţia a strâns în foarte puţin timp 70.000 de semnături. În acele zile, când la Florenţa filologii italieni şi străini discutau despre englezismele care pătrund şi modifică limbile naţionale, ia naştere un grup care decide să studieze tocmai acest aspect. Un fel de turn de control al limbii italiene. Astăzi, acel grup propune deja o listă de cuvinte nedorite în vocabularul lingvistic. Scopul este acela de a ucide orice posibil englezism încă de la naştere. Printre cuvintele de eliminat din limbajul cotidian se află cele amintite mai sus, dar şi hot spot (Centre de identificare a emigranţilor care intră în ţările din Uniunea Europeană), considerat un termen ridicol care riscă să dea un înţeles pornografic. Englezismele din limba italiană ocupă un procent de 4%, care se reduce la 1% în vorbirea de zi cu zi. „Din 2.000 de cuvinte folosite cel mai des, cele englezeşti sunt în jur de 10”, explică sociologul şi academicianul Tullio De Mauro. „În toate limbile se înregistrează prezenţa cuvintelor străine. În engleza americană şi cea britanică chiar mai mult decât în limba noastră. Limbile anglo-saxone sunt însă foarte deschise şi de aceea sunt bogate în termeni care vin din afară”. Mulţi intelectuali critică Accademia della Crusca, amintind de epoca fascistă când prin decret semnat de Benito Mussolini era interzisă folosirea cuvintelor străine. Academicienii atrag însă atenţia şi asupra faptului că în ultimii ani limba italiană a pierdut din prestigiu în lume. Dacă în urmă cu zece ani avea un statut recunoscut de limbă antică a civilizaţiei, astăzi se preconizează o cădere în următoarele decenii pe locul 41 în clasamentul celor mai vorbite limbi din lume (date furnizate de volumul Lingua Madre. Italiano e inglese nel mondo globale de Gianluigi Beccaria şi Andrea Graziosi, publicat de editura Il Mulino). Cu toate acestea, ştim că limba este un organism viu care se transformă, se fortifică, se apără, se ascunde sau se revoltă. Are în sine anticorpii necesari supravieţuirii şi renaşterii. Iar limba italiană, mai presus de multe altele. Bătută de vânturile istoriei, terfelită de sălbatici şi păgâni, a ştiut întotdeauna să îşi impună forţa şi personalitatea. Aşa va fi şi de această dată. Aşa va fi mereu. Cu siguranţă puloverele de caşmir nu vor deveni de „casimiro”, cum vroia Ducele, şi pe ecranele cinematografelor nu vom vedea un „filmo” în locul unui film. Italienii vor continua să fie trendy şi să chateze pe Wattsup. Ca tutti noi, de altfel. Vom uita vechile vorbe, se vor naşte altele şi pentru faptul că oriunde eşuează ideile, oamenii inventează cuvinte. Dar la umbra limbii în care comunicăm, ne trăim visele şi realizările sau ne considerăm trădaţi, vom continua să ne simţim complici. Fiindcă, aşa cum spunea Karen Elizabeth Gordon, „asemeni unei cămăşi diafane, limba dezvăluie şi acoperă”.
Raluca Niţă | ||
