Horia-Roman Patapievici despre „Sidereus nuncius” (Anunțul stelar) de Galieo Galilei

Sidereus nuncius sau Anunțul stelar, cartea lui Galileo Galilei publicată la Veneţia în martie 1610 care avea s­ă schimbe din temelii felul nostru de a privi Universul, tradus­ă pentru prima dată în limba română de Gheorghe Stratan, a fost lansată recent de Editura Humanitas. Ap­ărută în colecția bilingvă „Biblioteca italiană”, ea are structura specifică volumelor publicate în numita colecţie în sensul că are un bogat aparat critic, o prefaţă scrisă de cunoscutul specialist italian Franco Giudice, o cronologie și note, dar le adaugă acestora o amplă postfaţă realizată de doi specialiști de talie internațională, William R. Shea şi Tiziana Bascelli. În plus, cartea a beneficiat, în mod excepțional, de două prezentări publice: prima, care a avut loc la Librăria Cărturești în data de 7 ianuarie 2019 când au luat cuvântul specialiști de primă mărime din domeniul fizicii, filosofiei şi astronomiei; cea de a doua, despre care vorbesc aici, a fost conferința de la Librăria Humanitas Cişmigiu, arhiplină, din seara zilei de 21 februarie 2019, susţinută de Horia-Roman Patapievici.

Nume de răsunet al culturii românești de azi, fizician, filosof, cunoscător al religiilor, dl. Patapievici şi-a început prezentarea citând din scrisoarea pe care ambasadorul englez la Veneţia, sir Henry Wotton, a trimis-o regelui Angliei împreună cu un exemplar din Sidereus nuncius chiar în ziua apariţiei opusculului. Diplomatul englez, care citise pe nerăsuflate cărticica lui Galilei, vorbește în termeni clari și cu competență atât despre epocalele descoperiri astronomice prezentate în carte cât și despre ecourile ei viitoare; Wotton prevede în scrisoare și că broşurica lui Galilei avea să răstoarne raportul omului cu natura și imaginea universului și că urma să aibă consecințe incalculabile în toate domeniile. Patapievici a explicat apoi rezultatele remarcabile obţinute de Galilei în ciuda telescopului rudimentar de care dispunea. Telescopul, deja inventat şi a cărui paternitate fusese revendicată de feluriți opticieni din mai multe țări, a fost perfecționat de Galilei devenind astfel instrumentul care reprezintă adevăratul „nod al culturii noastre”. Spre deosebire de predecesorii săi, Galilei a îndreptat instrumentul spre cer şi, pentru că a știut cum și ce să privească prin el, a reprezentat grafic, prin acuarele și gravuri, imaginile captate. Patapievici a insistat pe importanța faptului că Galilei avea sistemul mental care îi permitea să înțeleagă ceea ce vede și să exprime teoretic concluziile observațiilor sale. Căci Thomas Harriot, bunăoară, care privise Luna prin telescop puţin înaintea lui Galilei, nu a înțeles şi nici nu a știut să redea ceea ce observase; recunoscând, după ce a citit Anunţul stelar, importanța formulărilor lui Galilei, acesta şi-a modificat propriile desene conform descrierilor galileiene. Mergând pe firul logicii, Patapievici vorbeşte despre geniul experimental, despre enorma cantitate de fler şi mai ales despre „osârdia” lui Galilei care, neavând repere şi nici micrometre, ieşea noapte de noapte pentru a se uita la Jupiter şi la Lună pentru ca în final să obţină rezultate extrem de apropiate de cele publicate trei sute de ani mai târziu în Enciclopedia britanică. Evident, ca orice geniu, Galilei nu a fost pe placul tuturor şi asta îndeosebi din cauza caracterului său fugos; spre exemplu, istoricul Arthur Koestler şi-a arătat preferinţa pentru Kepler, savant şi matematician german, autor al Astronomiei Nova care a rupt „vraja cercului” şi care a descoperit legile din care Newton a dedus ulterior Legea universală a gravitaţiei. Patapievici nu împărtăşeşte însă părerea lui Koestler; dimpotrivă afirmă că, dacă pentru evoluția științei fizicii și pentru cunoașterea legilor universului descoperirile lui Kepler le întrec ca importanță pe cele ale lui Galiei, pentru evoluția gândirii umanității, pentru cotitura filozofică reprezentată de studierea naturii prin metoda experimentală și pentru nașterea științei moderne însemnătatea lui Galiei este fără egal. Patapievici afirmă, de asemenea, că, așa cum Sidereus nuncius este primul articol științific din istoria omenirii, autorul său, Galileo Galiei, este prima figură exemplară de savant modern care  întrunește toate caracteristicile acestui om „nou”: inteligenţa sagace, minuţia observaţiei, flerul, modul specific de a interoga realitatea şi capacitatea de a-şi recunoaşte propriile greşeli reorientându-și din mers cercetarea și concluziile.

Un alt aspect discutat de Patapievici a fost acela al lucrărilor lui Galilei traduse și  publicate în România. În afara opusculului galileian apărut acum, Sidereus nuncius, șia minunatului volum al Scrisorilor copernicane,apărut tot la editura Humanitas, în aceeași colecție,  în 2010, România este deficitară în publicarea și, deci, cunoașterea marilor opere ale lui Galilei. În limba română mai există doar o traducere incompletă, de fapt cenzurată, a Dialogului despre cele două principale sisteme ale lumii, ptolemaic și copernican,deci este de dorit ca această lacună din cultura noastră să înceapă să fie umplută.

Partea a doua a conferinţei s-a focusat pe condamnarea lui Galilei interpretată ca fiind rezultatul unui concurs de împrejurări nefaste pe care fizicianul padovan nu avea cum s­ă le controleze. Patapievici respinge de la bun început interpretarea necesitaristă, dar şi pe cea care susţine ideea unui conflict între Biserică şi cercetarea ştiinţifică deoarece, spune domnia sa, această ultimă interpretare aparţine secolului al XVIII-lea, în timp ce Renaşterea, în toată amploarea ei, a avut în Biserică un motor important. Optând pentru interpretarea contingenţionistă, Horia-Roman Patapievici vorbeşte despre contextul în care a avut loc procesul și condamnarea lui Galilei: catastrofa produsă de Războiul de Treizeci de ani care a răvăşit Europa, izbucnirea ciumei, intrigile între curia papală și puterea spaniolă, dar şi despre faptul că Biserica părea dispusă la reinterpretarea pasajelor biblice în cazul găsirii unei „dovezi fizice constrângătoare” în sprijinul teoriei heliocentrice. Într-un alt context, susține Patapievici, lucrurile ar fi decurs firesc, fără condamnări, Galilei ar fi fost adoptat de cercetătorii din interiorul Bisericii la fel de natural cum papa îl acceptase pe Copernic. Dovada „constrângătoare” adusă de Galilei, anume teoria sa privind mareele, era falsă, neputându-i deci convinge de savanții iezuiți, care erau mari matematicieni și astronomi, dar și transformați în adversari ai lui Galilei de impulsivitatea și orgoliul florentinului. Adevăratul „argument constrângător” privind heliocentrismul avea să vină abia în 1838, când telescoapele vor fi devenit suficient de puternice pentru a realiza măsurarea paralaxei stelare. Pentru Galilei însă condamnarea avusese deja loc, drama sa fiind  „rezultatul unor înlănţuiri aleatoare care au dus la consecinţe absurde”, respectiv disjuncția științei de religie și de filozofie – disjuncție care, după Horia-Roman Patapievici, fragmentează și sărăcește gândirea până în zilele noastre.
Nu ştiu dacă această viziune sau excepţionalul talent de orator al conferenţiarului este ceea ce a captat atenţia numerosului public şi a declanşat aplauzele furtunoase de la sfârşit.

Patricia Bălăreanu
(nr. 4, aprilie 2019, anul IX)