In memoriam. Unde se termină graniţa: Gérard Delaloye, un elveţian în Transilvania

În noaptea de 4 spre 5 decembrie 2016 s-a stins din viață, la Sibiu, Gérard Delaloye, rafinat intelectual elvețian stabilit de mulți ani în sudul Transilvaniei, la Sibiel, împreună cu soția sa de origine română, Adriana. Cititor asiduu al revistei noastre (doar o serie nesemnificativă de coincidenţe a făcut să nu ne fi fost şi colaborator), Gérard Delaloye a fost un istoric şi un jurnalist de prim rang, care a dedicat României diverse publicaţii, în care rigoarea istoricului de cursă lungă si-a găsit expresia prin proza sclipitoare şi captivantă a jurnalistului de profil.

Născut în 1941 la Lourtier, în cantonul Valais, după studii liceale la colegiul Saint-Maurice administrat de clerici (această moştenire va rămâne pentru toată viaţa sa un pol dialectic, în care polemica faţă de o lume clericală sclerozată nu contravenea profundului respect pentru dimensiunea religioasă ca atare), Gérard Delaloye a absolvit literele la Lausanne, pentru ca apoi să predea istorie la Geneva. În anii ’60, o mai veche pasiune pentru jurnalism îl va conduce către colaborări cu diverse publicaţii, cu o prezenţă din ce în ce mai consistentă şi regulată (în 1978 în „Journal du Valais", în 1980 în „L’Hebdo"), până când în 1990 va lăsa învăţământul pentru a participa la fondarea ziarului Nouveau Quotidien", unde se va ocupa de politica externă, istorie şi literatură. Spirit liber şi deschis, în 1998 ia parte la înfiinţarea cotidianului Le Temps", cu care va continua colaborarea până în ultimii ani de viaţă, ţinând în acelaşi timp şi unele rubrici pe site-uri informative elveţiene cum ar fi dimanche.ch, Largeur.com şi Matin Dimanche.

«Om de cultură excepţională, deschisă către orizonturi diverse: Franţa, Germania, Italia şi, în aceşti ultimi ani, către România şi Europa de Est. Un mare european». Cuvintele prietenului său Jacques Pilet sintetizează în cel mai bun mod o trăsătură esenţială a personalităţii umane şi a profilului intelectual al lui Gérard Delaloye, care, neuitându-şi vreodată originile sale elveţiene, cărora le-a şi dedicat câteva cărţi (între acestea La Suisse à contre-poil, în 2006, şi L'évêque, la Réforme et les Valaisans în 2009), îşi dedică ultimii zece ani din viaţă studiului sistematic al istoriei României, în particular al Transilvaniei. Mutat definitiv în 2007 din Lausanne în sătucul Sibiel de lângă Sibiu, dând curs unei dorinţe împărtăşite cu soția sa, Adriana – dar și pe urma mărturiei unui alt mare „străin naturalizat român”, regretatul profesor belgian Eugène van Itterbeeck, cercetător al operei lui Cioran și inițiator la Sibiu al unor seminarii internaționale dedicate lui Emil Cioran – Gérard Delaloye dezvoltă o cunoaștere exactă a unor aspecte esențiale ale trecutului și prezentului României, care îi permit să evidențieze paralelisme, sau măcar analogii, cu unele dinamici ale istoriei helvete, precum în cazul structurii multietnice a Transilvanei (de mare interes acest studiu publicat în celebra Revistă 22).

Din această muncă de cercetare dar și din plăcerea discuției împărtășite și a popularizării specializate, iau naștere ultimele sale două opere: blogul personal Carrefour est-ouest, pe care l-a ținut cu regularitate în ultimii ani, comentând aspecte ale prezentului și trecutului României și ultima sa carte (în franceză), al cărei titlu pare astăzi o presimțire a „trecerii” sale: Les Douanes de l’âme (Ed. L’Aire, Vevey 2016). Fiu al unui vameș din Valais, Gérard Delaloye raportează multiplele incursiuni în universul sociocultural român spațiului metaforic al frontierei, alegând pentru această carte un titlu inspirat de un ritual și o credință descoperite de el în România, cu prilejul înmormântării socrului sau: «Când preotul termină de tămâiat jertfele, noi ne apropiarăm pentru a ține vasul cu colivă stropită cu vin și îl ridicarăm ritmic către cer, pentru a însoți astfel, în mod simbolic, sufletul, curățându-l de păcate, sprijinindu-l în trecerea sa prin vămile văzduhului».

Și astfel, Les douanes de l'âme ne apare astăzi ca un fel de testament cultural, nu lipsit de rezonanțe afective. În cele douăsprezece texte în mare parte inedite, se înșiră câteva dintre numele și temele cele mai semnificative ale peisajului cultural românesc, abordate cu originalitate personală. Este cazul eseului despre originile byroniene ale volumului Dracula de Bram Stoker, de exemplu, sau cel al eseului dedicat inspiratorului transilvănean al lui Hergé și al călătoriei sale pe lună, în timp ce o poziție centrală este rezervată migrației sașilor în Transilvania, asemănată cu cea a populației walser din Valais. Apropierea Transilvania-Elveția reiese în mod hotărât și atunci când sunt abordate analogiile multietnice dintre Elveția și Sieben Bürgen, dintre luteranii din Transilvania și adepții lui Michel Servet, la fel cum despre multiculturalitate este vorba atunci când vorbește despre Transilvania cândva maghiarizată sau despre Bucovina având o parte majoritar ebraică, cum a fost cazul în Cernăuţi până în 1918. Mari personalități defilează în călătoria culturală din Les douanes de l'âme, iar constanta este multiculturalitatea: este cazul portretului dedicat lui Miklós Bánffy, aristocratul maghiar de la Cluj, al celui al lui Paul Celan, poetul evreu di Cernăuţi, și al paginilor despre Herta Müller, laureata premiului Nobel pentru literatură în 2009 și originară din Banat.

Metafora călătoriei în cazul lui Gérard Delaloye este constitutivă, și nu doar pentru că deja în 2009 acesta publicase un minunat jurnal cultural intitulat chiar așa: Le voyageur (presque) immobile (Ed. de L'Aire, Vevey), sugestivă mărturie a densității sale culturale, ci pentru că mișcărea sprintenă a curiozității intelectuale și disponibilității fizice de a se deplasa în orizonturi variate au caracterizat aventura umană și culturală a lui Gérard. Îmi permit să adaug că am avut norocul de a-l avea prieten, un prieten sincer, un adevărat domn, un om care, în spatele atitudinii sale rezervate, pe deplin „elvețiene”, adăpostea un suflet bun și autentic. Dispariția unor astfel de persoane este o adevărată pierdere nu doar pentru cei ce l-au iubit – soției sale Adriana i se adresează condoleanțele revistei noastre – ci, pentru anumite aspecte, mai ales pentru țara pe care el a iubit-o, România, care astăzi mai mult ca niciodată are nevoie, într-un context globalizat, să nu își piardă conștiența și contactul cu rădăcinile sale culturale, antropologice. Acestea, cu pasiune și inteligență, Gérard Delaloye nu a încetat nicicând să le cerceteze și să le pună în valoare.

Iată aici înregistrarea ultimului interviu cu Gérard Delaloye, cu ocazia publicării ultimului său volum, transmis de postul de radio elvețian RTS.


Giovanni Ruggeri
Traducere de Georgeta Zlevoaca
(nr. 2, februarie 2017, anul VII)