Aldo Natale Terrin (1941-2024), fenomenolog al religiilor

Pe Aldo Natale Terrin, preot catolic și profesor universitar, îl cunoșteam de mult, ca autor, dar n-am apucat să-l întâlnesc personal, nici chiar atunci când fuseserăm invitați să dialogăm în cadrul unei conferințe comune. Acum vreo trei ani și jumătate, urma să discutăm pe tema „Il ritorno degli dèi” („Întoarcerea zeilor”), în cadrul ediției a patra a festivalului „Libropolis” din Pietrasanta (Toscana). Din motive de sănătate, părintele Terrin nu a putut fi prezent, dar evenimentul s-a desfășurat în modalitate „mixtă” – sau „hibridă”, cum i se mai spune –, anume el a participat de la distanță, online. Era primul an al pandemiei de coronavirus. În zilele premergătoare, am vorbit la telefon ca să schițăm planul intervențiilor noastre. Într-o convorbire, la un moment dat, mi-a spus: „Știți că l-am cunoscut pe Culianu?”.
După momentul Pietrasanta, am revenit asupra subiectului: mi-a povestit detaliile respective, pe marginea lor înfiripându-se un dialog epistolar și telefonic ce avea să ia, printre altele, forma unui scurt interviu. El a fost publicat în numărul monografic al revistei „Antarès” din luna mai 2021, cu ocazia a treizeci de ani de la moartea lui Ioan Petru Culianu [1]; versiunea în limba română a apărut, în aceeași lună, în revista „Orizonturi culturale italo-române” [2], din care citez aici câteva fragmente. Discuția din interviu a pornit de la Culianu, abordând detalii biografice (amintiri personale, prietenii comune), teme preferate de cercetare ale lui Culianu (gnosticism, dualism) și probleme de metodologie în studierea faptelor religioase, urmate de subiecte privind legătura cu Eliade și orientarea eliadiană în studierea religiilor. În 1976, când se cunoscuseră la Milano, „eram amândoi eliadieni”, spunea Terrin, precizând ce anume l-a atras la istoricul român al religiilor:

«Găseam în Eliade, cu ideea sa de experiență religioasă și esența sacrului ca „experiență a Numinosului”, un complement prețios al lui Rudolf Otto, chiar dacă această viziune asupra sacrului părea mai mult „antropologică” sau adresată unor „momente teofanice” cu elemente încă antropologice. În orice caz, era un complement important pentru înțelegerea experienței religioase în complexitatea sa».

Ceea ce era, pentru Terrin, și mai important decât complementaritatea celor două abordări (Otto și Eliade), consta în numitorul lor comun, anume autonomia ontologică a sacrului și, pe un plan mai amplu, metoda fenomenologiei religiei:

«ideea fundamentală că Sacrul e un „tot în sine”, originar, care nu-și datorează existența psihologiei, sociologiei, biologiei etc. Această însușire aproape „teologică” era fundamentală pentru mine și pentru studiile mele, legate îndeosebi de fenomenologia religiei. Prin viziunea lui Eliade reușeam să trec dincolo de orice istoricism care ar vrea să se bazeze exclusiv pe fenomene empirice».

Or, tocmai în acest punct, observa Terrin, Culianu se îndepărta de Eliade: „Chiar dacă a scris o carte asupra lui, nu a îmbrățișat niciodată din plin ideea sacrului ca experiență fundamentală pentru religii”. Ceea ce mi se pare mai demn de remarcat aici nu sunt însă aceste distincții, cât faptul că Terrin a rămas, din punctul de vedere al liniei fenomenologice, un „eliadian pur”, un exemplar rar – și probabil cel mai cunoscut – printre istoricii italieni ai religiilor. Era considerat ca unul dintre „ultimii mohicani” ai fenomenologiei religiei în Italia („da, sunt o muscă destul de rară”, admitea cu autoironie), dar acest lucru, departe de a-l descuraja sau intimida, îl făcea conștient de valoarea unui curent – cel fenomenologic – care, din diferite motive pe care nu le putem discuta aici, nu a „prins” prea mult în Italia. Terrin cita cazuri interesante de fenomenologi de azi ai religiilor din Germania, Olanda și Statele Unite, deplângând în același timp situația istoriei religiilor din universitățile italiene, dominată de Școala de la Roma, „cu tezele sale care – în opinia mea – nu mai pot fi propuse azi”, în măsura în care acestea reduc „tot mai mult experiența religioasă la o componentă a experienței socio-culturale”.
Autor al unei producții științifice ample și originale, Aldo Natale Terrin și-a păstrat cugetul liber în raport atât cu lumea academică italiană cât și cu Biserica romano-catolică, în sânul căreia a activat, ca preot și ca profesor, din tinerețe până la sfârșitul vieții.

Născut în localitatea Sandon di Fossò (provincia Veneția) la 23 decembrie 1941, Terrin fusese hirotonit preot în 1965. După o scurtă activitate parohială, în anii 1966-1968 a urmat cursurile Institutului de Liturgie pastorală (ILP) din Padova, iar din 1969 a început să studieze la Universitatea Catolică Sacro Cuore din Milano, unde a obținut doctoratul în filozofie. De asemenea, în cadrul Facultății de Teologie a Italiei Septentrionale și-a trecut doctoratul în teologie, iar începând cu 1971 a aprofundat istoria religiilor, sanscrita și religiile orientale în Germania, la Münster, acolo unde și-a trecut licența în Științe umane cu o teză asupra lucrării lui Rudolf Otto Sacrul (pe care a și tradus-o în italiană). Bursier și cercetător la Departamentul de Științe Religioase al Universității Catolice din Milano (ca și I.P. Culianu, pe care l-a cunoscut acolo în 1976), din 1978 a început să predea la ILP din Padova cursuri de științe umane, fenomenologia religiilor, ritualurile religiilor necreștine, continuându-și în paralel activitatea de cercetare la Milano. De-a lungul anilor a mai predat în alte Institute de Științe Religioase și universități din Italia, dar și din alte țări. Caracter franc, dar respectuos și cordial, părintele Terrin a fost un profesor original, incitant și exigent. Producția sa științifică este impresionantă. În ciuda unor probleme de sănătate care s-au agrava în timp (în 1997 i-a fost transplantat un rinichi), a rămas activ și la vârsta senectuții, ținându-se la curent cu tendințele religiozității contemporane și stăpânind cu măestrie instrumentele de lucru necesare unei cercetări riguroase, de valoare.
A murit la Padova în seara zilei de 9 ianuarie 2024, la vârsta de 82 de ani, fiind înmormântat în localitatea natală.
Opera sa substanțială, deși considerată cu un anumit snobism în unele medii laicizante italiene, își păstrează relevanța ei în domeniul studiilor religioase. Cunoașterea ei este necesară pentru a avea o perspectivă inclusivă și nepartizană asupra cercetărilor religioase din Italia ultimilor cincizeci de ani. Din acest motiv, ar fi de apreciat dacă cel puțin unele din lucrările de seamă ale regretatului Aldo Natale Terrin ar fi traduse și în România.

Horia Corneliu Cicortaș
(nr. 4, aprilie 2024, anul XIV)

[1] H.C. Cicortaș, La dimensione spirituale è reale. Intervista ad Aldo Natale Terrin, in H.C. Cicortaș, R. Moretti, A. Scarabelli (a cura di), Ioan Petru Cu.lianu. Argonauta della Quarta Dimensione, „Antarès”, n. 18/2021,  pp. 122-125
[2] H.C. Cicortaș, „Dimensiunea spirituală e reală”. Interviu cu Aldo Natale Terrin, „Orizonturi culturale italo-române”, nr. 5, mai 2021, anul XI.