Doina Condrea Derer: Un deceniu fructuos

Absolventă a Universității de Vest din Timișoara, specialitățile Filologie clasică-Română (1997), la care a adăugat Limba și Literatura Italiană (2001), Afrodita Cionchin și-a dat doctoratul la Universitatea din București în 2005 cu o teză care, prin modul de tratare, a propus o mutare de accent față de cutumă. Dacă, tradițional, subiectele italieniștilor tratau punctual o chestiune de istorie, critică literară sau de comparatistică, de data aceasta arealul a fost sensibil dilatat. Titlul lucrării este Trieste e triestinità. Caratteri mitteleuropei della letteratura del Novecento/Trieste și triestinitatea. Trăsăturile mitteleuropene ale literaturii din secolul XX, dar prima parte a extins documentata prezentare asupra mult mai multor fațete ale urbei alături de cele vizând în mod expres beletristica. Ca multor intelectuali bănățeni, probabil, interesul pentru portul din zona de graniță de la Adriatică i-a fost trezit doctorandei de atunci de condiția de frontalieri a propriilor concetățeni și de situarea ca niște capete de pod ale Timișoarei și Triestului despărțite de întinderea slavă a fostei Iugoslavii. Mi-a trebuit un timp până mi-am învins rezervele față de neașteptata extindere a plajei cercetate dincolo de istoria literară stricto sensu. De altfel, după nu multă vreme și Oana Boșca-Mălin, de exemplu, avea să se ocupe de beletristica italiană contemporană din perspectiva aproape ignorată în prealabil, a politicilor editoriale menite să-și susțină rolul cultural și ca atare piața de desfacere.

Drept care, după ani buni în care Afrodita Cionchin a înregistrat un real succes ca dascăl predând la nivel universitar în Timișoara și la Padova, nu avea de ce să mă mire că s-a orientat spre publicistică fondând revista“Orizzonti culturali italo-romeni/Orizonturi culturale italo-române”. Ceea ce nu m-a scutit însă de aprehensiuni și emoții, având în vedere că proiectul s-a anunțat dintre cele mai ambițioase, așadar riscante. După doi luștri nu-mi rămâne decât să mă bucur de marea ei reușită. Pluralitatea domeniilor abordate, soliditatea și calitatea materialelor oferite online lună de lună, pe de o parte, mulțimea colaboratorilor din generații diferite, între care nume importante din intelectualitatea noastră și din cea din peninsulă, reprezintă o carte de vizită mai mult decât onorabilă.

Ceea ce singularizează revista este, pe de o parte, destinatarul cu care intră în dialog: un public cititor realmente foarte larg, alcătuit nu doar din specialiști, din Italia (incluzându-i și pe emigranții noștri de acolo) și din România. Pe de altă parte, ponderea mai semnificativă acordată și altor sectoare artistice, alături de cel preponderent literar, în comparație cu alte publicații afine.

Precedente? Practic, nici unul. Având cadențe diferite și o durată de regulă restrânsă, revistele italieniștilor scoase de unele centre universitare românești, cu sau fără colaborarea unora italiene, nu și-au permis o prea mare anvergură tematică și nici nu au avut un număr satisfăcător de lectori fideli. Longeviva și merituoasa „Roma” (1921-1933), prima, cum se știe, în ordine cronologică, creată de Ramiro Ortiz pentru a populariza scriitorii din țara-i natală și pentru a-și stimula studenții bucureșteni, continuată de Alexandru Marcu cu mai ambițioasele, ca nivel științific, numere din „Studi italiani”, cu subtitlul „Roma. Nuova serie” (1934-1944), le parvenea cu precădere celor din capitală.

Singularitatea (până în prezent) inițiativei publicistice în discuție și, nu mai puțin, standardele valorice asigurate prin munca generoasă a unui colectiv redacțional avizat se cuvin recunoscute, iar Afrodita Cionchin trebuie felicitată pentru temeritatea inițiativei și pentru profesionalismul cu care se achită de obligațiile autoimpuse.

Prezentarea revistei la Bookfest Timişoara 2019

Doina Condrea Derer
(nr. 5, mai 2020, anul X)