Autoportretul artistului la tinerețe. Imagini în oglindă: Amedeo Modigliani și Ștefan Szönyi

În 1916, James Joyce publică romanul Portretul artistului la tinerețe, un text tip bildungsroman cu influențe simboliste, realiste și multă satiră a cărei modernitate a inspirat scriitori precum Samuel Becket, Virginia Woolf sau William Faulkner.
Prin intermediul personajului Stephen Dedalus, considerat alter ego-ul autorului, Joyce portretizează un tânăr în luptă cu formalismele sociale, naționaliste, religioase și familiale. Eroul Stephen Dedalus este descris în lupta pentru devenire, în încercarea de a se modela pe sine ca persoană și ca artist, atât prin educație, înțelegere, însingurare și uneori privațiune față de atracțiile unei societăți lipsite de repere, prin critică argumentată, dar și prin asumarea greșelilor personale și ale societății irlandeze de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Scopul final este asumarea vocației artistice în totalitatea sa, cu bucuriile, împlinirile și  greutățile pe care le presupune aceasta.
Întâmplările prin care trece personajul sunt specifice vârstei și timpului în care se petrec, sunt impresionante întrucât se desfășoară în cadrul unei societăți definite de schimbări bruște, cu tensiuni și instabilități statutare. Conflictul dintre tradiționalism și modernitate este surprins de James Joyce într-un mod fascinant, cu ajutorul unei energii creative de o mare fidelitate a înțelegerii sociale specifice începutului de secol XX în Dublin.

În 1919,  artistul italian de origine iudaică sefardă Amedeo Modigliani realizează Autoportret la 35 de ani (fig.1), modelându-și chipul în semiprofil cu eleganța expresiei longiline care l-a consacrat în rândul pictorilor moderni. Lucrarea reflectă clasicismul echilibrat dobândit prin contactul cu artiștii italieni Giovanni Fattori, Guglielmo Micheli în cadrul cursurilor de la Regia Accademia ed Istituto di Belle Arti din Veneția, dar și autenticitatea proporțiilor alături de expresivitatea abstracției longiline inspirate de imaginarul suprarealist, viziunea simboliștilor și influența avangardei istorice pe care  artistul a întâlnit-o la Paris în acea perioadă: artiștii Juan Gris, Pablo Picasso, Constantin Brâncuși, Diego Rivera și scriitorii Guillaume Apollinaire, André Salmon, Max Jacob.

În perioada 12 decembrie 2017 și 17 februarie 2018, Muzeul de Artă din Timișoara găzduiește retrospectiva unuia dintre cei mai marcanți pictori români moderni născuți în Banat, Ștefan Szönyi (1913-1967). Lucrările artistului sunt aduse în atenția publicului timișorean prin amabilitatea și grija doamnei Anca Szönyi Thomas, fiica pictorului, acompaniată de Aura Bălănescu, muzeograf în cadrul secției de specialitate.
Printre lucrările expoziției Ștefan Szönyi – Monumental putem observa un autoportret realizat de pictor la vârsta de 15 ani (Fig. 2). Nu pot să nu zăbovesc asupra acestui dialog introspectiv, de o mare calitate picturală, realizat la o vârstă remarcabil de fragedă. Sobru, cu o privire curioasă, pătrunzătoare, încărcată de emoție, tânărul pictor se imaginează într-un interior, lângă o fereastră ce deschide perspectiva unui peisaj urban. După un calcul simplu, Szönyi ar fi realizat acest autoportret în decursul anului 1928, perioadă în care a locuit împreună cu familia la Lugoj, unde i-a cunoscut pe pictorii „Virgil Simionescu (...), Aurel Ciupe și Emil Lendhardt” [1]. „El nu avea chef de joacă. Ar fi dorit să întâlnească în lumea reală acea imagine insubstanţială, imaterială, pe care o făurise şi o păstra sufletul lui.” [2]

Am ales să prezint în oglindă aceste autoportrete sub semnul stilistic al primei decade a modernității culturii europene, surprinse și de James Joyce în romanul Portretul artistului la tinerețe. Motivul care m-a mobilizat să scriu acest text îl constituie asemănarea uimitoare între aceste două portrete a doi artiști moderni care este puțin probabil să se fi cunoscut.
Dincolo de asemănarea de ordin proporțional – atât a suportului picturii, cât și a corpului reprezentat în tablou – putem determina poziția staturii surprinse la nivelul bustului prelungit, prezentat volumetric, trei sferturi. Atât pictura lui Modigliani, precum și cea a lui Szönyi denotă o înțelegere corectă a corpului din punct de vedere anatomic. Subliniem faptul că desenul anatomic este rezultatul pregătirii în domeniul artistic academic pe un fond marcat de talent nativ, precoce, în ambele cazuri.
În ambele autoportrete, artiștii sunt reprezentați în haine simple, dar elegante. Modigliani poartă un fular albastru înfășurat în jurul gâtului, pe când tânărul Szönyi subliniază prin câteva tușe urma unei cămăși albe, elegante, aranjată spre guler de o panglică neagră, frumos încheiată, detaliu care sugerează o prețiozitate de tip neoclasic în vestimentația masculină. Dacă artistul italian este așezat pe un scaun de lemn, cu spătar vizibil, artistul român se imaginează în picioare, probabil în fața unui șevalet care nu este inclus în imagine.
Mă întreb acum dacă diferența dintre axul gravitațional al corpului surprins de Ștefan Szönyi în imagine reprezintă un detaliu specific primilor ani de ucenicie în pictarea corpului uman sau dacă tânărul artist ar fi trebuit să facă un pas înapoi pentru a-și putea întâlni imaginea reflectată în oglindă. Oricare ar fi răspunsul la cele două posibile variante, prezența acestuia denotă o dinamică interioară care poate fi citită atât la nivelul chipului, cât și în mișcarea mâinilor.
Atât Modigliani, cât și Szönyi se autoportretizează într-o postură arhetipală a artistului care dorește să fie memorat ca pictor. Ambii creează un detaliu compozițional prin paleta de formă și dimensiune asemănătoare, obiect definitoriu pentru pictori. Mișcarea mâinilor reprezentate mai descriptiv în pictura lui Szönyi se regăsește în tabloul lui Modigliani, într-o formă abstractizată, care păstrează reperele anatomice: mâna stângă ține paleta cu degetul mare, dar stăpânește și alte câteva pensule de rezervă, necesare în orice moment, în timp ce mâna dreaptă susține penelul cu care se pictează portretul. Mâna lui Szönyi, tânără, viguroasă, excelent construită anatomic, preia expresivitatea chipului, fiind surprinsă într-un moment de liniște și inspirație, artistul parcă pândește momentul ideal pentru a-l imortaliza, pe când mâna dreaptă a lui Modigliani este imaginată, asemenea autoportretului, într-un moment de odihnă și reverie. Dacă Szönyi studiază, Modigliani conchide, abstractizează, încheie un cerc al inspirației printr-un gest decisiv.

În autoportretul realizat la 15 ani, Szönyi se află la începutul adolescenței, pe când Modigliani, în vârstă de 35 de ani, e surprins la vârsta maturității tinereții unei vieți care va fi curmată, prematur, în 1920.
Pe baza multelor asemănări dintre cele două autoportrete, precum și ținând cont de particularitățile fiecărei lucrări, putem observa în amândouă un anumit tip de asumare conștientă a unei libertăți specifice modernității europene. Izvorâtă din pasiune, talent, educație, speranță și forță vitală, această libertate artistică are calitatea de a transgresa limitele unei existențe precare sau conforme.
În cazul de față nu asistăm la preluarea unui model ca rezultat al unei admirații sau inspirații artistice. Este puțin probabil, chiar exclus ca cei doi pictori să se fi cunoscut, întrucât Modigliani moare în 1920, iar Ștefan Szönyi studiază la Paris în perioada 1938-1939, în timp ce autoportretul citat este realizat în 1928.
„Arta, ca o necesitate de a fi în lume, este limbajul prin care artistul transmite sentimente, emoții, exprimând admirație, iubire, prietenie sau angajament politic, o datorie față de sine și lume. Datoria, acesta este cuvântul care îl caracterizează pe Szönyi.” [3]
Asemănarea dintre cele două autoportrete se bazează atât pe un arhetip al autoportretului pictorului, cât și pe o serie de similitudini în ceea ce privește atitudinea față de perspectiva identitară a statutului tânărului artist al culturii europene.
Atât  Amedeo Modigliani, cât şi Ștefan Szönyi și James Joyce își asumă un tip de implicare autentică în intenția puternică a descoperirii și afirmării vocației de creator.

 

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/48/Modigliani-autoretrato-macusp1.jpg
Fig. 1 Amedeo Modigliani Autoportret, 1919, ulei pe pânză, 100,0 x 64,5 cm, Muzeul de Artă Contemporană, São Paulo, Brazilia. Fotografia picturii se află în domeniul public.


Fig. 2 Ștefan Szönyi, Autoportret la 15 ani, ulei pe pânză, 85/55 cm, colecție particulară. Fotografia picturii este publicată cu acordul și prin amabilitatea doamnei Anca Szönyi Thomas, fiica artistului Ștefan Szönyi.


Andreea Foanene
(nr. 12, decembrie 2017, anul VII)



NOTE


1. Cf. Anca Szönyi Thomas, Ștefan Szönyi 1913- 1967, ed. ICR, 2016, p. 157.
2. James Joyce, Portret al artistului la tinereţe, Ed. Humanitas Fiction, București, 2012, p. 87.
3. Ruxandra Dreptu, ȘtefanSzönyi 1913-1967, monografie, Editura ICR, București, 2016, pp. 18,19.