Lecce, orașul Barocului nesfârșit

Cunosc un loc în sudul Italiei, un oraș căruia i se spune „Florența barocă”, „Florența sudului” sau „Atena Pugliei”. Este o localitate mică și sofisticată, fără vecinătate directă cu marea. Este recunoscut a fi un centru universitar și religios, cu o afinitate afirmată pentru cultura greacă, unul dintre cele mai importante orașe ale Pugliei și ale peninsulei Salento.
Fără intervenții majore, în forma sa autentică, poate fi ușor perceput ca un decor teatral sau filmografic. Reliefurile extravagante care decorează fațadele clădirilor par o mărturie a dorinței de afirmare a unei bogății idealizate. Aspectul excentric al decorațiilor ce înconjoară intrările sau ferestrele, tivesc balcoanele sau cornișele, devine forță ce deschide direcții ale imaginației, fascinației și dorinței de cunoaștere.
Lecce este un oraș mic, care reușește să obțină prin opulența arhitecturală efectul de dominație spațială caracteristic marilor cetăți. La nivel etimologic, el devine metaforă a relocării marilor orașe centrale în spațiul mediteranean. În realitate este un seducător burg provincial situat în extremitatea sudică a Italiei, unde avantajele unui mare oraș se împletesc pașnic cu serenitatea și libertatea vieții specifice unei Italii rurale, atemporale, autentice.

Lecce se deschide realității ca o inflorescență dantelată a unei pseudo-realități pe care o creează prin amploarea sa arhitecturală. Pare o scenă, un decor, o muză rafinată în mijlocul unui peisaj calcaros. Clădirile nu se remarcă prin dimensiune, ele păstrează înălțimea clasică în raport cu necesitățile umane. Valoarea prin care acestea se evidențiază este diversitatea și calitatea sculpturilor care îmbracă arhitectura. Atât clădirile, cât și altoreliefurile din spațul centrului istoric sunt realizate dintr-o rocă vulcanică de producție locală, care este relativ moale, ușor de modelat, poroasă, ușoară ponderal și de culoarea albului cald al laptelui gras. Dialogul cromatic dintre cerul senin și arhitectura dantelată e calitativ, liniștitor, maternal.
Barocul leccese, stilul arhitectural care caracterizează orașul, reprezintă o variație stilistică aparte, în care talentul și inspirația artiștilor s-au întâlnit cu posibilitățile ofertante ale tufei vulcanice locale, cu dorința de afirmare a unui statut social privilegiat al comanditarilor. Astăzi, acest tip de baroc local scoate orașul din anonimat și îi subliniază calitățile culturale.
Deși istoria orașului e cunoscută încă din perioada antichității, de când se păstrează în centrul orașului un superb amfiteatru, deși include între clădirile principale și un castel medieval, Lecce este consacrat pentru arhitectura sa barocă, pentru centrul cultural care s-a dezvoltat între sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVIII-lea. Stil influențat de ornamentica fațadelor plateresco [1], barocul leccese este rezultatul influenței aragoneze în sudul Italiei. Acesta este un stil eclectic, obținut prin modificarea conceptului spațial al goticului flamboaiant, prin introducerea unor elemente structurale și decorative inspirate de stilul mudéjar [2], prin înglobarea unor aspecte ornamentale specifice culturii lombarde, prin cumularea  unor elemente renascentiste de origine toscană.
Fațadele sincretice stilistic devin astfel suprafețe de exprimare artistică, în care coloanele neorenascentiste, cu capiteluri bogat decorate, se întâlnesc cu fusurile baroce care susțin elementele arhitecturii și decorației prin formele sofisticat redate. Ancadramentele ferestrelor dantelate, îmbogățite cu reliefurile bogate, creează centre compoziționale figurative.

Centrul orașului Lecce este reprezentat de piața Sant'Oronzo, care găzduiește în spațiul amplu teatrul antic, coloana Viei Apia cu statuia sfântul Oronzo [3], o mică biserică dedicată sfântului Marcu și palatul Carafa. Figura protectoare a sfântului martir domină spațiul central, definind importanța acestui loc central din anul 1870. Străzile care unesc sistemic clădirile centrale se leagă radial de această piață.
Edificiile religioase sunt numeroase, ample și atent decorate, subliniind importanța creștinătății specifice Italiei de sud. Biserica San Matteo (1667-1700), biserica Santa Irene dei Teatini (1591-1639), bazilica Santa Croce (începută în 1353 și refăcută în 1695), biserica San Niccolò e Cataldo (construită în 1180 și readaptată în 1716), sunt câteva exemple în acest sens. 
Elementele decorative ale barocului local învăluie clădirile medievale, romanice sau renascentiste. Spațiile locuirii ies din anonimat prin calitățile lor estetice. Degradarea calcarului transformă figurile sculptate mimetic în personaje misterioase și uneori grotești.
Dincolo de oamenii care împânzesc străzile, orașul pare populat de ființele tăcute și dramatice ale arhitecturii de piatră. Madonele și copiii de calcar, animalele și ființele mitologice sculptate cu măiestrie sunt locuitorii istorici ai unui oraș care pare desprins din imaginația unui maestru orfevru.
Lecce este un loc al fanteziei, al inspirației, al surprinderii simțurilor, un spațiu în care  realitatea devine suprarealistă conceptual prin emoția pe care o transmit formele unui tip de baroc local, personal, intim și excentric. Pentru mine, Lecce este orașul Barocului istoric și contemporan.

Andreea Foanene
(nr. 12, decembrie 2017, anul VII)

NOTE

1. Stilul plateresco (sp.) este un stil arhitectonic de tranziție dintre arhitectura gotică și cea renascentistă practicat în Spania la sfârșitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea. Inspirat de orfevrăria argintată, stilul arhitectonic moștenește etimologic denumirea, plata însemnând argint în limba spaniolă. Caracteristicile stilului plateresco pot fi urmărite în Spania și în teritoriile cucerite de aceasta. În acest sens, există Plateresco spaniol (Salamanca, Sevilla, Madrid), sud-american (Mexic) și italian (Lecce, provincia Salento).
2. Mudéjar este un stil arhitectonic specific elevațiilor iberice musulmane care s-au construit în teritoriul recucerit de creștinii hispanici de la musulmani și mauri între 720 și 1500 d.Hr.
3. Sfântul Oronzo, primul episcop de Lecce, este un sfânt din secolul I d.Hr., care a fost martirizat în timpul domniei împăratului Nero.