Hugo Pratt şi Corto Maltese, istoria unui „pirat, anarhist şi visător”

Anul 2017 va marca 50 de ani de la naşterea faimosului erou de bandă desenată Corto Maltese, creat de nu mai puţin celebrul desenator italian Hugo Pratt. Mitul acestuia a apărut în 1967, odată cu Balada mării sărate, publicată în revista „Sgt. Kirk”. Corto Maltese devine protagonistul unei serii de aventuri publicate de cunoscuta revistă „Pif” (1970-1973), apoi și de alte reviste și edituri din Franța și Italia.
La noi, o remarcabilă monografie i-a dedicat scriitorul Mircea Mihaieş, Istoria lui Corto Maltese, pirat, anarhist şi visător (Polirom 2014). „Transformarea lumii în personaj, la Mircea Mihăieș, este un mecanism universal” (H.-R. Patapievici, Setea de aventură ezoterică, cuvânt înainte la ediția citată. Cum M. Mihăieș a devenit maestru în „monografii” care te plimbă, pe negândite, nu doar printr-o biografie, o operă, o carte ori un erou, ci printr-un „sistem solar”, o „galaxie” de „afinități elective” (printre care și un autoportret în filigran), al său Corto Maltese nu face, desigur, excepție.
El n-ar putea concepe un creator și creatura sa (aici, Hugo Pratt și Corto Maltese) altfel decât în interacțiune, reciprocă dar și cu anturajul lor, real și fictiv, existențial și cultural.
Tratează pe picior de egalitate: întâlnirile lui Corto, nu doar cu căpitanul Rasputin, Tarao, Jeremiah Steiner, Cain și Pandora Groovesnore, Călugărul, Shanghai Li, Tristan Bantam, Bouché Dorée etc., ci și cu Jack London, Eugene O’Neill, Gabriele d’Annunzio, Hermann Hesse, F. W. Rolfe (alias Baronul Corvo), Butch Cassidy și Etta Place, lecturile sale din marele cabalist Isaac Luria, din Wolfram von Eschenbach (Parzival); călătoriile și întâlnirile aievea ale lui Hugo Pratt, lecturile sale din Joseph Conrad (Heart of Darkness), Robert Louis Stevenson (Treasure Island), colonelul James Churchward (The Lost Continent of Mu); cuvintele diverșilor hagiografi, exegeți, ba chiar și detractori ai lui Corto (Michel Pierre, Gianni Brunoro, Vincenzo Mollica și Mauro Paganelli, Antoni Guiral, Claude Moliterni, Géraldine Jeffroy, Alberto Ongaro, Dominique Petitfaux ori Grégoire Prat); o sumedenie de referințe posibile (Maqroll Gabierul de Álvaro Mutis, Leopold Bloom din Ulysses de James Joyce, marinarul rătăcitor al lui S. T. Coleridge, Odiseea lui Homer, Cei Șapte Stâlpi ai Înțelepciunii de T. E. Lawrence, alias Lawrence of Arabia, lordul Byron, Arthur Rimbaud; revolta mateloților de pe Bounty; filmele Indiana Jones de Steven Spielberg, Samuraiul de Jean-Pierre Melville etc.).
Chiar când întrebarea: „De ce Corto ăsta, un tip deloc model, ne-o fi fascinând într-atâta?” nu-i pusă ca atare, răspunsul va veni prin ricoșeu – de pildă, răspunzând la cea care urmează: „Ce-i poate uni pe Corto Maltese și pe Rasputin?”. Pe principiul: „Spune-mi cine îți sunt prietenii (și dușmanii) și îți voi spune cine ești”.

 Anca-Domnica Ilea

Capitolul 5 – De amicitia

Planșa de deschidere a celei dintâi aventuri a lui Corto Maltese din „seria Pif” (nr. 58, martie 1970) e – așa cum am menționat deja – un afiș. Întreaga pagină e ocupată de anunțul începerii noului serial de benzi desenate. În partea de sus, cu litere groase, de tipar, e precizat numele eroului, Corto Maltese, iar în partea de jos titlul episodului: Tristan Bantam (la publicarea în albumul Sous le signe du Capricorne, în 1979, acesta e augmentat, devenind Le secret de Tristan Bantam). Deși episoadele publicate de Pif în epocă aveau douăzeci de pagini, descinderea în zona benzii desenate franceze a marinarului cu cercel în ureche are doar nouăsprezece – una din pagini fiind sacrificată pentru afișul-reclamă. Ceea ce subliniază importanța mesajului transmis.
Cu adevărat surprinzător e că, în ciuda informațiilor practice („Un nouveau héros, Corto Maltese”), în prim-planul desenului se află (după cum știm) altcineva: Tristan Bantam. În spatele acestuia, ca un dublet nemărturisit, o vedem pe Morgana, sora lui, iar Corto Maltese se află în dreapta-lateral față de adolescentul Tristan, într-o poziție care s-ar vrea protectoare și detașată în același timp. Aureolând acest trio – desenat în tușe puternice de alb și negru –, alte șapte personaje, rămase în stadiul de crochiu, alcătuiesc un fel de ramă umană, schițe ale unui univers care urmează a fi descoperit.
Desenul invocat are importanța lui: el sugerează că eroul titular nu e neapărat personajul principal. Totodată, ni se induce ideea că el va fi mereu însoțit de diverși protagoniști. Cu alte cuvinte, că mitul eroului însingurat, rătăcitor prin lume, parcurgând meridianele și paralelele însoțit doar de propria incandescență existențială, s-ar putea să nu aibă consistența așteptată. E adevărat că planșa următoare se focalizează pe Corto Maltese, pe „desenarea” unui portret cât mai percutant. E posibil ca Hugo Pratt să fi avut în minte o strategie asemănătoare aceleia din Balada mării sărate: și anume, să nu privilegieze un personaj anume, ci să se concentreze asupra unui grup de eroi – așa cum procedaseră maeștrii literaturii populare, de la R. L. Stevenson cu „căutătorii de comori”, ori Dumas, cu mușchetarii săi. Structura revistei Pif pretindea însă altceva: stricta, obligatoria particularizare a personajelor. Corto Maltese era, în felul acesta, condamnat – și nu răsplătit – să-și asume propriul destin. Și l-a asumat într-o manieră contorsionată și derutantă, dar nu mai puțin convingătoare. Și asta pentru că există în evoluția lui și un alt fel de singurătate, metafizică, profundă și indescriptibilă, care nu are nicio legătură cu compania oamenilor.
Fără îndoială, răgazurile de melancolie, meditație, nostalgie, izolare sunt foarte puternice din punct de vedere grafic. Dar atunci când se declanșează povestea, Corto Maltese e mereu înconjurat de parteneri. Unii sunt, firește, companioni conjuncturali, dar câteva figuri se desprind și se individualizează ca veritabili însoțitori de cursă lungă. Căpitanul Rasputin, profesorul Jeremiah Steiner, Tarao, Levi Colomba, Cain Groovesnore, Cush, Călugărul sunt prezențe recurente – ca să nu spunem constante – în viața eroului.
La începutul albumului Corto Maltese. Mémoires, autorii, Hugo Pratt și Michel Pierre, oferă un „catalogue raisonné” ce cuprinde cele o sută douăzeci de personaje care alcătuiesc universul matelotului maltez. Între alte ciudățenii, sunt înregistrați ca personaje Sfântul Graal, cavalerul medieval Klingsor, pescărușul care i-a creat marinarului o serie de probleme dramatice în Hondurasul britanic, corbul Puck, craniul de jad Tezcatlipoca, Satan, ba chiar și Thanatos.
În sensul deplin al cuvântului, așa cum îl definește literatura clasică, prietenia înseamnă, de la Cicero la Montaigne, fidelitate, bunătate, toleranță, dulceață a caracterului în raport cu celălalt, încredere. Pentru Cicero, prietenia poate exista doar între „oamenii de bine”, ea fiind „acordul în privința tuturor lucrurilor umane, însoțite de bunăvoință și afecțiune” […].
Montaigne subliniază caracterul activ al prieteniei, dinamismul, capacitatea de sincronizare pentru atingerea aceluiași scop – „la convenance des volontez” [...]. Această definiție consună cu felul în care personajele lui Hugo Pratt, provenind din medii și țări diferite, reușesc să ducă la bun sfârșit proiectele la care s-au angajat. Într-adevăr, ce-i poate uni pe Corto Maltese, supraviețuitorul unei lumi în care inteligența, eleganța, fair-play-ul încă mai contau, și bruta asasină, hoțul imoral și trădătorul înnăscut Rasputin? Dar între elevul învățatului, inițiatului Ezra Toledano și un produs al civilizației naturale, analfabet și trăind după codul primitivismului, precum Tarao? Ce-l poate lega pe Corto Maltese de piratul nemilos al cărui chip nu l-a văzut nimeni niciodată, Călugărul, încât să fie protejat de acesta cu o strășnicie care îl bagă în sperieți până și pe Rasputin? Cum se explică prietenia durabilă între el și bețivul profesor Steiner? Dar cea cu Levi Colomba și cu atâția alți membri ai cercurilor mai apropiate sau mai îndepărtate ale arhipelagului imaginar asupra căruia domnește asemenea unui păianjen peste o complicată rețea de întâmplări și sentimente?
Nu avem o explicație sigură. Nevoia de prietenie e o însușire profund umană. Niciunul dintre personajele invocate nu reprezintă un dublet absolut, un alter ego, așa cum Ahile și Patrocle sunt o efigie a acestui sentiment. Modelele clasice propuneau tovărășii indisolubile. Ei bine, amicițiile lui Corto Maltese sunt mai degrabă solubile, conflictuale. Sunt, într-un fel, apropieri malgré soi create nu de o predispoziție naturală, ci de necesitate. Poate asta le face atât de impredictibile, atât de încărcate de tensiune, atât de fragile și, paradoxal, atât de rezistente. […]

Mircea Mihăieş, născut în 1954, eseist și scriitor, redactor-șef al revistei „Orizont”, doctor în litere, predă literatura engleză și americană la Facultatea de limbi și literaturi a Universității de Vest din Timișoara. Titularul unor burse de studii la Woodrow Wilson Center (Washington, D. C.) și la National Forum Foundation (Universitatea din New York), membru al Consiliului și Comitetului Uniunii Scriitorilor din România, a fost și vicepreședintele Institutului Cultural Român (2005-2012).
Premiul Uniunii pentru critică, eseu și istoria literaturii i-a recompensat: Cărțile crude. Jurnalul intim şi sinuciderea (Amarcord, 1995); Metafizica detectivului Marlowe  (Polirom, 2008, tradusă de Patrick Camiller, Lexington Books/Rowman & Littlefield, Statele-Unite, 2013); Despre doliu. Un an din viaţa lui Leon W. (Polirom, 2009, aleasă și Cartea anului); Ce rămâne. William Faulkner și misterele ținutului Yoknapatawpha (Polirom, 2012).Pentru Femeia în roşu, roman coscris cu Mircea Nedelciu şi Adriana Babeți (Cartea Românească, 1990, ecranizat în 1997 de Mircea Veroiu) a primit Premiul pentru proză al Uniunii.
Opere: De veghe în oglindă (Cartea Românească, 1989); Cartea eşecurilor. Eseuri despre rescriere (Univers, 1990); Atlanticul imaginar (Universitatea de Vest, 2002); Scutul lui Perseu. Nicolae Manolescu între oglinzi paralele (Curtea Veche Publishing, 2003); Viaţa, patimile şi cântecele lui Leonard Cohen (Polirom, 2005); Ultimul Judt (Polirom, 2011); Istoria lui Corto Maltese, pirat, anarhist și visător (Polirom, 2014); Ulysses, 732. Romanul romanului (Polirom, 2016). Cu Vladimir Tismăneanu a cosemnat, la Polirom, cărțile de politologie: Balul mascat (1996); Vecinii lui Franz Kafka (1998); Încet, spre Europa (2000); Schelete în dulap (2004); Cortina de ceață (2007).

(nr. 12, decembrie 2016, anul VI)