Traduceri literare: „Traviata” de Giuseppe Verdi (Actul II)

ACTUL AL DOILEA

Scena întâi

Casă de țară lângă Paris. Salonul de la parter. În spate, în fața spectatorilor, un șemineu, deasupra căruia se află o oglindă și un ceas, între două uși de sticlă închise care dau spre o grădină. La primul etaj, alte două uși, una în fața celeilalte. Scaune, măsuţe, câteva cărți, instrumente de scris.

Alfredo
punând jos arma
De ea departe, n-am nicio bucurie!
Trecură, da, trei luni, deci,
De când a mea Violetta
Lăsă plăceri, datorii, onoruri
Și pompoase petreceri
Unde, cu tandre-obișnuinţe,
Pe toţi sclavi îi vedea la-a sa frumuseţe.
Și-acum ferice, în aste plăcute locuri,
Uită tot pentru min’. Ici, lângă ea,
Reînflorit mă simt eu,
Și de-al iubirii suflare renăscut,
Uit cu-a ei bucurie, întregul meu trecut.
A’ mele-arzânde înclinări,
Prea tânăra-mi ardoare,
Ea liniști cu placidul
Surâs, și iubitoare!
Din ziua când zise: vreau să trăiesc,
Ṭie, mereu fidel,
Uitând de tot ce-i omenesc,
În cer eu chiar trăiesc.

Scena a doua
Cel de mai sus și Annina, în haine de călătorie

Alfredo
Annina, de-unde vii?
Annina
De la Paris.
Alfredo
Cin’ te-a trimis?
Annina
Chiar a mea doamnă.
Alfredo
De ce?
Annina
Pentru a vinde cai, trăsuri,
Și tot ce ea mai posedă.
Alfredo
Ce aud oare?
Annina
E mare cheltuiala de-a sta singuri aicea.
Alfredo
Și tu tăceai?
Annina
Ea mi-a impus tăcerea.
Alfredo
Impusă? Acum cât trebuie?
Annina
O mie ludovici.
Alfredo
Du-te, acum, voi merge la Paris.
De-astă poveste, nu știe a ta stăpână!
Să repar totul îmi este la-ndemână. 
Annina pleacă.

Scena a treia
Alfredo singur

Alfredo
O, remușcare, o, infamie,
Trăii în așa eroare?
Acest josnic vis a-l destrăma,
Adevărul mă salvă.
Puţin în sân te-astâmpără,
O ţipăt din onoare;
Voi fi al tău răzbunător,
Pata o voi spăla.

Scena a patra
Violetta intră cu niște documente, vorbind cu Annina, apoi Giuseppe, la un moment dat

Violetta
Alfredo?
Annina
Plecat-a acuma spre Paris.
Violetta
Va reveni?
Annina
Chiar înaintea înserării,
Mi-a spus să zic.
Violetta
Ce straniu!...
Annina
arătându-i o scrisoare
Vă rog…
Violetta
o ia în mână
Chiar bine. În curând
Sosi-va un om de-afaceri, să intre-ndată!
Annina și Giuseppe ies.

Scena a cincea
Violetta, apoi domnul Germont introdus de Giuseppe, care le oferă două scaune și pleacă

Violetta
citind scrisoarea
Ah, aflat-a Flora de-al meu surghiun!
Mă invită să dansez în astă seară!
În van mă va-aștepta.
Aruncă foaia pe măsuţă și se așază.
Annina
E-aici un domn.
Violetta
Poate pe el l-aștept.
Îi face semn lui Giuseppe să îl introducă.
Germont
Chiar domnișoara Valéry?
Violetta
Sunt eu.
Germont
Vedeţi pe-al lui Alfredo tată.
Violetta
Surprinsă, îi arată să se așeze.
Da?
Germont
așezându-se
Da, nesăbuitul, ce spre ruină fuge,
De dumneata vrăjit.
Violetta
ridicându-se iritată
Doamnă sunt eu, signore, și-n casa mea;
Ca să rămâneţi sunt de acord,
Dar nu e pentru mine.
dând să iasă
Germont
(Ce graţii!) Totuși…
Violetta
Dar înșelat aţi fost.
Se așază din nou.
Germont
A sale bunuri
Să vi le-ofere vrea.
Violetta
Nu a făcut-o încă,
Aș refuza.
Germont
privind în jur
Dar așa lux chiar…
Violetta
Pentru toţi
E un mister aceasta,
Dar acuma v-o spun.
Îi întinde documentele.
Germont
după ce a aruncat o privire peste ele
Cer! Ce descopăr!
De-orice bun aveţi,
Vreţi a scăpa acum?
A, dar trecutul de ce, de ce v-acuză?
Violetta
cu entuziasm
Nu mai există, îl iubesc pe Alfredo, și Domnul
Îl șterse tot, cu-a mea scumpă căinţă.
Germont
Nobile gesturi, drept e!
Violetta
O, cât de dulci
Îmi sunt aste cuvinte!
Germont
ridicându-se
L-așa simţire
Un sacrificiu-i cer.
Violetta
ridicându-se
A, nu, tăceţi dar,
Cumplită treabă mi-aţi cere, sigur…
Am intuit… o așteptam… eram ferice prea mult…
Germont
Al lui Alfredo tată,
Soarta, viitorul caută-acum aici
Pentru cei doi copii. 
Violetta
Cum, doi copii?
Germont
Da.
Pură precum un îngeraș,
Domnul mi-a dat o fiică,
Dacă Alfredo chiar nu va vrea
Acasă să se întoarcă,
Iubitul tânăr rânduit,
La care-ar fi fost mireasă,
Refuză-acum înţelegerea
Ce ne-aducea viaţă aleasă.
De, nu schimbaţi în suferinţi
Ale iubirii flori.
A' mele calde rugăminţi
Să ascultaţi în zori.
Violetta
Ah, înţeleg, trebui-va, pentru un timp,
Să mă despart de Alfredo… și dureros
Mie-mi va fi… dar…
Germont
Nu asta eu o cer.
Violetta
Doamne, ce mai doriţi? am dat destul!
Germont
Dar nu ajunge.
Violetta
Vreţi pentru totdeauna eu să-l las?
Germont
E musai!
Violetta
A, nu, nicicum!
Nu puteţi ști ce adânc afect,
Ce viu, imens îmi arde-n piept?
Că nici amici, nici rubedenii
Nu am acum printre cei vii?
Și că-Alfredo mi-a jurat-o
Că-n el toate le-oi găsi?
Nu știţi acum că lovită
De grea boală e-a mea soartă?
Că deja sfârșitul vădu-mi?
Să mă despart de Alfredo?
Crudă-i durerea ce mi-aţi dat-o,
C-a muri aș prefera. 
Germont
E grav, da, sacrificiul,
Dar, calmă ascultaţi-mă,
Frumoasă sunteţi, și tânără,
Cu timpul…
Violetta
Ah, nu mai ziceţi,
Înţeleg...  dar posibil nu e,
Pe el doar să-l iubesc vreau eu.
Germont
Fie, însă… instabil e
Prea adesea un om…
Violetta
distrusă
O, Doamne!
Germont
O zi când nurii Venerei
De timp iute vor fi stârpiţi,
Și grabnic chinul va sosi,
Ce-a fi atunci, gândiţi-o!
Nu vor putea a vă consola
Cele mai tandre afecte,
Căci cerul n-a blagoslovit
Legături ca acestea.
Violetta
E așa!
Germont
Ah, dară piardă-se
Acest vis seducător,
Fiţi pentru-a mea familie
Un înger consolator,
Violetta, de, gândiţi-vă,
Cât timpul nu a zburat,
Domnul inspiră, o tânără,
Cuvânt de tată frământat.
Violetta
cu imensă durere
(Astfel, mizerei ce era căzută,
Să se ridice, speranţa-i mută!
Chiar de cu zile o mai lasă Domnul,
Omul implacabil pentru ea va fi.)
lui Germont, plângând
Spuneţi-i tinerei, frumoasă și pură,
Că avu o victim, a nenorocirii,
Ce are o unică rază de bine
Ce ei și-o sacrifică și va muri!
Germont
Da, plângi, amărâtă, suprem e, văd clar
Chiar sacrificiul ce-acum ţi-l cer iar.
Simte-al meu suflet a ta suferinţă;
Curaj, că nobila-ţi inimă va triumfa.
Liniște
Violetta
Acum dispuneţi.
Germont
Că nu-l iubiţi să-i spuneţi.
Violetta
Nu o va crede.
Germont
Plecaţi, dar.
Violetta
Mă va urma.
Germont
Atunci…
Violetta
Ca fiică mă-mbrăţișaţi tare
Așa voi fi.
Se îmbrăţișează.
În curând îl veţi avea iar,
Dar abătut peste măsură. Să îl mângâiaţi,
Acolo vă veţi duce.
Arătând spre grădină, se duce să scrie.
Germont
La ce gândiţi?
Violetta
Știind-o, vi-ţi opune la gândul meu.
Germont
Generoasă! Și să v-ajut ce-aș putea eu?
Violetta
revenind la el
Voi muri! A mea memorie
S-o păstreze neprihănită,
Suferinţa mea cumplită
Cineva măcar să i-o zică.
Germont
Nu, generoaso, veţi mai fi,
Și-n pace-a trăi putea-veţi,
Milă de-a aceste lacrimi,
Din ceruri, într-o zi avea-veţi.
Violetta
Cunoască sacrificiul,
Ce făcui din iubire,
Că-mi va fi, pân’ la ultimul,
Suspinul lui dăruire.
Germont
Premiat, dar, sacrificiul
Ce-aţi făcut din iubire;
De-o faptă așa de demnă,
Mândră veţi fi atunci.
Violetta
Cineva vine: mergeţi!
Germont
Ah, dator vă e-al meu suflet.
Violetta
Nu ne-om mai vedea, poate.
Se îmbrăţișează.
În doi:
Fiţi fericit/ă! Adio!
Germont iese pe ușa dinspre grădină.

Scena a șasea
Violetta, apoi Annina și, după aceea, Alfredo

Violetta
Ah, dă-mi, tu, forţă, o, Doamne!
Se așază, scrie, apoi sună clopoţelul.
Annina
Mă căutarăţi?
Violetta
Da, să duci chiar tu
Această foaie.
Annina
Se uită la destinatar și rămâne surprinsă.
Violetta
Tăcere, mergi chiar acum!
Annina pleacă.
Și-acum să-i scriem lui.
Ce să îi spun? Cine-mi va da curajul?
Scrie și apoi sigilează.
Alfredo
intrând
Ce faci?
Violetta
ascunzând scrisoarea
Nimic.
Alfredo
Scriai tu?
Violetta
tulburată
Da… nu.
Alfredo
Ce tulburare! Cui îi scriai?
Violetta
Ṭie.
Alfredo
Dă-mi acea foaie!
Violetta
Nu, nu acum.
Alfredo
Mă iartă, sunt tare preocupat.
Violetta
ridicându-se
Ce-a fost?
Alfredo
Sosi-al meu tată.
Violetta
Și l-ai văzut?
Alfredo
Ah, nu, dură scrisoare îmi lăsă.
Însă-l aștept; te va iubi pe dată.
Violetta
foarte agitată
Aci să nu mă vadă,
Lasă să plec, tu îl calmează.
de-abia stăpânindu-și plânsul
Și în genunchi mă voi pleca, departe
El nu ne va vrea, vom fi ferice
Căci tu mă iubești, Alfredo, nu e așa?
Alfredo
Și cât chiar…
De ce tu plângi?
Violetta
De lacrimi eu nevoie-aveam, acum sunt bine,
străduindu-se
Nu vezi? îţi surâd iar,
Acol’ voi fi printre flori lângă tin’ mereu.
Iubește-mă, Alfredo, cât te iubesc eu! Adio!
Fuge în grădină.

Scena a șaptea
Alfredo, apoi Giuseppe, apoi un Comisionar, la un moment dat

Alfredo
Ah, ea trăiește acum doar de dragul meu!
Se așază, ia o carte la întâmplare, citește o vreme, apoi se ridică și se uită la ceasul de pe șemineu.
E târziu: și azi, poate,
Nu va veni al meu tată.
Giuseppe
intrând grăbit
Doamna acum a ieșit,
O aștepta o caleașcă, și drumul
Parisului a luat. Și chiar Annina,
’Naintea ei a plecat.
Alfredo
O știu, te-oprește.
Giuseppe
(Ce vrea să zică?)
Pleacă.
Alfredo
Vrea poate de-orice bun al ei
Să se descotorosească. Dar Annina
O va-mpiedica.
Se vede în depărtare cineva care traversează grădina.
Cineva e în grădină!
Cine-o fi?
dând să iasă
Comisionarul
la ușă
Domnul Germont?
Alfredo
Sunt eu.
Comisionarul
O damă,
Din caleașcă, de-aici nu prea departe,
Mi-a dat aceste-nscrisuri.
Îi dă o scrisoare lui Alfredo, primește câteva monede și pleacă.

Scena a opta
Alfredo, apoi Germont care intră în grădină

Alfredo
De la Violetta! De ce sunt copleșit eu!
S-o însoţesc mă cheamă poate…
Eu tremur! O, cer! Curaj dar!
Deschide și citește
”Alfredo, când vei primi această foaie…”
strigă ca străfulgerat
Ah!
Întorcându-se, se trezește în fața tatălui său, în brațele căruia se aruncă, exclamând
Tatăl meu!
Germont
Al meu fiu!
O, cât mai suferi! O, șterge-ţi plânsul,
Revino pentru tata, orgoliosul, mândrul!
Alfredo
Disperat, se așază lângă masă cu fața în palme.
Germont
Al Provenţei mare, sol, cin’ din suflet ţi-a răpit?
De al patriei tale cer, ce destin te-a-ndepărtat?
O, aminte-ai și-n dureri cum ferice-ai strălucit;
Și că pacea-acolo doar peste tine s-a aflat;
Domnul m-a-ndrumat!
Ah, bătrânul tatăl tău, tu nu știi cât suferi,
Tu, departe, al său destin de necaz se-acoperi,
Dar de-acum te-am aflat iar, de sparanţa-mi nu păli,
Și de al onoarei glas în tin’ de tot nu amuţi,
Doamnul mă auzi!
îmbrăţișându-l
Nu răspunzi la al tatălui tău afect?
Alfredo
Mii de șerpi mi se cuibăresc în piept.
respingându-și tatăl
Să mă lăsaţi!
Germont
Să te las!
Alfredo
hotărât
(Oh, vendetă!)
Germont
Să nu întârzii; să mergem, grăbește!
Alfredo
(Ah, fu Douphol!)
Germont
Mă auzi tu?
Alfredo
Nu.
Germont
Deci în zadar te-oi fi aflat!
Nu, nu-i auzi dojenire;
Să acoperim trecutul;
Iubirea ce-mi fu scutul
Vrea totul a uita.
Vino, ai tăi iubiţi, în bucurii,
Cu mine vezi-i iar,
La cine-a suferit, dar,
Ăst bine nu-l nega.
Un tată și o soră
Grăbește a consola.
Alfredo
Scuturându-se, își aruncă ochii la întâmplare pe masă, vede scrisoarea Florei și exclamă:
Ah! La petrecere-i ea! Și vreau
Ofensa a răzbuna.
Fuge grăbit.
Germont
Ce spui? Te-oprește!
Îl urmează.

Scena a noua

Galerie în palatul Florei, bogat decorată și luminată. O ușă în spate și două în lateral. În dreapta, mai departe, o masă cu tot ce este necesar pentru joc; în stânga, o masă bogată cu flori și gustări, mai multe scaune și o canapea.
Flora, Marchizul, Doctorul și alți invitați intră din stânga, vorbind între ei.

Flora
De măști va străluci iar noaptea:
Viscontele e duce.
Pe Violetta și Alfredo am invitat.
Marchizul
Noutatea nu o știţi?
Violetta și Germont s-au despărţit.
Doctorul și Flora
O fi așa?
Marchizul
Ea va veni-aci cu baronul.
Doctorul
Ieri i-am văzut, încă păreau ferice.
Se aud zgomote în dreapta.
Flora
Liniște, auziţi?
Toţi
Merg spre dreapta.
Sosesc acum amicii.

Scena a zecea
Cei de mai sus, și multe doamne mascate în ţigănci, care intră din dreapta

Ṭigăncile
Noi suntem ţigăncuşe
Venite de departe;
În mână, ca-ntr-o carte,
Citim în viitor.
Dacă citim în stele,
Nimic nu ni se-ascunde,
Viitorul orișiunde
Prezicem tuturor.
Să vedem! Aici, doamnă,
Îi iau mâna Florei și o scrutează
Rivale destule aveţi.
La fel și pe a Marchizului
Marchize, chiar nu sunteţi,
Model de castitate.
Flora
Marchizului
Mai faceţi pe galantul?
Preabine, să mi-o plătiţi!
Marchizul
Florei
Ce naiba cugetat-aţi?
Acuza-i falsitate.
Flora
Și vulpea-și pierde părul
Dar de patimă se-agaţă,
Marchize, judecată,
Sau chiar mi-o veţi plăti.
Toţi
Hai, gata, întindeţi vălul
Pe faptele trecute;
Au fost, rămâie uitate,
Priviţi spre viitor.
Flora și Marchizul își dau mâna.

Scena a unsprezecea
Cei de mai sus, Gastone și alții mascați ca matadori, picadori, spanioli, care intră gălăgioși din dreapta

Matadori
Din Madrid noi suntem matadori,
Cei mai viteji din circul cu tauri,
De-abia sosiţi să gustăm niţel,
La Paris din preagrasul viţel;
E-o poveste, s-auziţi, de veţi vrea,
Ce amanţi suntem noi veţi afla.
Alţii
Da, da, bravo: povestiţi, povestiţi:
Cu plăcere-om asculta.
Matadori
Ascultaţi, dar!
E Piquillo plin de putere,
Din Biscaya matador,
Braţ puternic, mândră privire,
La întreceri el e signor.
Andaluza tinerică
Tare se îndrăgosti;
Dar frumoasa sfielnică
Tânărului îi vorbi:
Tauri cinci doar într-o zi
Vreau să văd cum ai răpus;
Și, de-nvingi, când vei sosi,
Mâna mea-n a ta am pus.
Așa-i zise, și matadorul
Spre întrecere porni;
Chiar cinci tauri, învingătorul,
Pe arenă el îi lăţi.
Alţii
Bravo, bravo, matadorul,
Tare puternic se-arătă,
Dacă tinere-i amorul
În ăst fel i-l demonstră.
Matadori
Apoi, cu-aplauze, revenit-a,
La aleasa lui în zbor,
Luă premiul ce râvnit-a,
Chiar în braţe la amor.
Alţii
Cu-aste probe matadorii
Știu frumoase-a câștiga!
Matadori
Aci mult prea blânzi sunt taurii;
Ne rămâne-a ne desfăta.
Toţi
Da, da, veseli… Acum să-ncercăm
Ale sorţii diverse-umori,
Sala de jocuri s-o descuiem
La îndrăzneţi jucători.
Bărbaţii își scot măștile, unii se plimbă, alţii sunt pe cale să se apuce de joc.

Scena a douăsprezecea
Cei de mai sus și Alfredo, apoi Violetta cu Baronul. Un servitor, la un moment dat

Toţi
Alfredo! Aci!
Alfredo
Da, prieteni.
Flora
Violetta?
Alfredo
Nu știu eu.
Toţi
Ce dezinvolt e! Bravo!
Deci, hai, putem juca.
Gastone
Încep să taie, Alfredo și alţii mizează.
Violetta
Intră de braţ cu Baronul.
Flora
ieșindu-i înainte
Ești așteptată aici.
Violetta
Cedat-am, cu drag m-ai invitat.
Flora
Mulţumesc, dar, baroane, că din nou aţi acceptat.
Baronul
încet, Violettei
(Germont e aci! Îl vedeţi!)
Violetta
(Da, este așa!) Îl văd.
Baronul
întunecat
Niciun cuvânt să-i spuneţi astăzi
Acestui Alfredo.
Violetta
(Ah, de ce oare venit-am?
Milă, o, Doamne, de min’!)
Flora
Violettei, făcând-o să se așeze lângă ea, pe canapea
Stai lângă mine, nouătăţi vreau s-aflu de la tine.
Doctorul se apropie de ele, care conversează în liniște. Marchizul stă deoparte cu Baronul, Gastone taie, Alfredo și alții mizează, iar alţii se plimbă.
Alfredo
Un patru!
Gastone
Din nou ai învins azi!
Alfredo
Mizează și câștigă.
În iubire pierzător
Norocire înseamnă în joc!
Toţi
Mereu e învingător!
Alfredo
Învinge-oi astă seară și de-aurul câștigat
Mă voi bucura ferice, la ţară înturnat.
Flora
Singur?
Alfredo
Nu, nu, cu cea ce a mea fuse acolo,
Apoi plecat-a.
Violetta
(O, Doamne!)
Gastone
lui Alfredo, arătând-o pe Violetta
(Milă de ea!)
Baronul
lui Alfredo, de-abia stăpânindu-și furia
Dom’le!
Violetta
Baronului
(Opriţi-vă sau vă las eu.)
Alfredo
dezinvolt
Baroane mă chemarăţi?
Baronul
Sunteţi într-o așa vervă,
Că la jocuri mă incitarăţi.
Alfredo
ironic
Da, provocarea-accept.
Violetta
(Ce-o fi? Mă simt pierdută.)
Baronul
mizând
O sută ludovici la dreapta.
Alfredo
mizând
La stânga tot o sută.
Gastone
Un as, un valet câștigat-ai!
Baronul
Chiar dublul?
Alfredo
Dublul să fie.
Gastone
tăind
Un patru, un șapte.
Toţi
Hai, încă!
Alfredo
Victoria tot a mea e!
Corul
Bravo, e drept! norocul e-al lui Alfredo!
Flora
Șederea-i la ţară, plătită de baron,
Chiar văd-o. 
Alfredo
Baronului
Continuaţi.
Un servitor
Cina este gata.
Corul
plecând
Să mergem.
Alfredo
De vreţi să continuaţi dar…
între ei, de-o parte
Baronul
Acum nu se mai poate:
Pe mai târziu revanșa.
Alfredo
La orice joc veţi vrea.
Baronul
Haideţi cu ceilalţi; după.
Alfredo
Aci-s după cum veţi vrea.
Toată lumea intră pe ușa din mijloc: scena rămâne goală pentru o clipă.

Scena a treisprezecea
Violetta care se întorce gâfâind, apoi Alfredo

Violetta
L-am chemat să îi spun multe,
Va veni? Va vrea s-asculte?
Va veni, căci ura atroce
E mai presus de a mea voce.
Alfredo
M-aţi chemat? Ce mai doriţi?
Violetta
Aste locuri abandonaţi,
Un pericol vă așteaptă.
Alfredo
A, înţeleg! Gata, gata,
Așa laș, de, chiar mă credeţi?
Violetta
A, nu, nu…
Alfredo
De ce vă temeţi?
Violetta
De baron mereu eu tremur.
Alfredo
E-ntre noi mortal cutremur;
De-a mea mână de va cădea,
Deodată nu-ţi mai avea
Nici amant, nici protectorul.
Vă-nspăimântă așa năpastă?
Violetta
Dar de-i el ucigătorul?
Iată singura neșansă
Ce mi-ar fi de tot fatală.
Alfredo
A mea moarte! Ce vă pasă?
Violetta
De, plecaţi, fără-adăstare!
Alfredo
Voi pleca, dar vreau jurare
Că oriunde vei urma
Tu pașii mei.
Violetta
A, nu, nu mai.
Alfredo
Nu, nu mai!
Violetta
Fugi, amărâte!
Uită un nume ce blestemat e.
Du-te, fugi într-un moment,
Să te las, un jurământ
Sacru făcui.
Alfredo
Și cine putea?
Violetta
Cine drept deplin avea.
Alfredo
Fu Douphol?
Violetta
cu maxim efort
Da.
Alfredo
Îl iubești deci?
Violetta
Ei bine, da.
Alfredo
Fuge spre ușă furios și strigă
Toţi acum veniţi!

Scena a paisprezecea
Cei de mai sus și toţi cei dinainte care se întorc zăpăciţi

Toţi
Ne chemarăţi? Ce mai doriţi?
Alfredo
arătând-o pe Violetta care se reazămă, epuizată, de măsuţă
Astă femeie-o cunoașteţi?
Toţi
Cin’? Violetta?
Alfred
Ce făcuse,
Nu aflarăţi?
Violetta
Ah, taci!
Toţi
Nu.
Alfredo
Averea sa toată, femeia,
De dragul meu și-o irosea,
Eu, orb și laș, netrebnicul,
Totul acceptam, da, se putea,
Dar mai am timp! A mă spăla
Eu de-așa rușine râvnesc;
Ca martori aici vă poftesc,
Că acum eu m-am plătit.
Aruncă, cu dispreț și furie, o geantă la picioarele Violettei, care leșină în brațele Florei și ale Doctorului. În acel moment intră tatăl.

Scena a cincisprezecea
Cei de mai sus, și domnul Germont, care intră pe ultimele lor cuvinte

Toţi
O, infamie oribilă
Acum tu ai comis!
O inimă sensibilă
Așa-iute-ai ucis!
De femei, o, nemernic
Insultător,
De-aci să pleci,
Ne dai fiori.
Germont
cu demnă înflăcărare
De dispreţ demn e acela care
Doamna jignește, chiar în furoare.
Unde mi-e fiul, eu nu-l mai văd, dar,
În tin’ pe-Alfredo nu-l pot afla.
(Doar eu din toţi știu ce virtute
Al bietei femei sân o ascunde.)
Alfredo
în sine
(O, ce făcui dar! Simt doar oroare.
Geloasă zbatere, tristă iubire,
Ruptă mi-e inima, nu mai gândesc eu,
A ei iertare n-o voi avea.
Vrut-am să fug, dar nu putut-am!
De ură-mpins, aici venit-am!
Acum că focul mi l-am vărsat,
De remușcări m-am încărcat.)
Violetta
revenindu-și
Alfredo, Alfredo, din acest suflet
Iubirea toată nu poţi s-o cugeţi;
Tu nici nu știi cum chiar și preţul
L-al tău dispreţ l-am încercat!
Veni-va vremea când o vei ști,
Cum te-am iubit vei mărturisi;
Din remușcări, Domnul te scoată;
Eu, deși moartă, te voi iubi.
Baronul
încet, lui Alfredo
Pe-astă femeie, atroce insultă
Pe toţi ne-ntristă, răsplată multă
Jignerea, orgoliul lui va avea,
Îmi veţi fi martori, mă voi lupta.
Toţi
Ah, ce durere! Ai cutezare,
Aici toţi suferă de-a ta-ntristare;
Doar de prieteni ești însoţită,
Usucă-ţi plânsul ce te inundă.

Traducere de Anamaria Milonean
(nr. 12, decembrie 2024, anul XIV)