Traduceri literare: „Rigoletto” de Giuseppe Verdi (Actul II)

ACTUL II

Scena întâi

Salon în palatul ducal.
Două uși laterale și una mare, în spate, care se închide. De o parte și de alta a acesteia atârnă, în mărime naturală, portretul ducesei și cel al ducelui, în dreapta soţiei sale.
Lângă o masă acoperită cu catifea, un scaun înalt.
Ducele, din mijloc, agitat.

Ducele
Ea fostu-mi-a răpită!
Și când, o, Doamne... în scurte clipe,
’Nainte c-adâncă simţire
Pe urma lor îndată să mă-mpingă!
Deschisă era ușa!... Casa era pustie!
Și unde-acum o fi acel drag de înger?...
Ea care prima putu în acest suflet
Să nască flama unei constante iubiri?...
Așa de pură, că l-al său modest cuvânt
Aproape un virtuos încep să mă cred!...
Ea fostu-mi-a răpită!
Și cin’ îndrăznea? Dar mă voi ști răzbuna:
O cere plânsul glăsuit de draga mea.
Pare că văd chiar lacrima
Ce curge pe-a sa geană,
Când, în cumplită spaima sa,
Pericolului pradă,
Cu iubirea-ne în minte,
Pe-al său Gualtier chemă.
Dar nu putea el a te salva,
Dragă fiinţă iubită,
El ce voia cu sufletul,
Să fii azi fericită;
El, ce nici măcar pe îngeri
Cu tin’ nu invidie.

Scena a doua
Marullo, Ceprano, Borsa și alţi curteni

Toţi
Duce, duce?
Ducele
Ce e?
Toţi
Amanta
Lui Rigoletto-i fu răpită.
Ducele
Frumos! Și unde?
Toţi
Chiar din tindă.
Ducele
Ah, ah, spuneţi, cum a fost?
(Se așază.)
Toţi
Văzând cu toţii-n depărtare calea,
De îndată ce seara veni,
După cum bună fuse prevederea
Frumseţe rară-aci se zări.
Era amanta lui Rigoletto,
Ce-abia văzurăm și dispăru.
Să o răpim dar, era proiectul,
Când chiar bufonul ne apăru.
Că a lui Ceprano, noi pe contesă
Să o răpim vream, prost, o crezu,
Așadar scara, cu-acest gând pusă,
La ochi legat chiar el o ţinu.
Urcarăm repede și pe fecioară
Reușirăm dar cu noi a lua.
Când pricepu el că-i răzbunare,
Se-opri păcălit a blestema.
Ducele
(Ce aud! chiar ea e! a mea iubire!
Ah, că nici cerul nu mi-o răpi!)
(către cor)
Dar unde-o fi acum, în întristare?
Toţi
Chiar de noi fuse adusă-aci.
Ducele
(ridicându-se bucuros)
(Aprig amor mă cheamă,
Spre ea iute voi zbura;
Coroana eu chiar mi-aș da
Să-i alin al ei fior.             
Știe, dar, cui e dragă,
Să știe, dar, cine sunt,
S-afle că pân’ și tronul
Are sclavi ai lui amor.
(Iese grăbit prin mijloc.)
Toţi
(Ce gând oare-l mai tulbură?
Se schimbă-al lui umor!)

Scena a treia
Marullo, Ceprano, Borsa, alţi curteni,
apoi Rigoletto, din dreapta

Marullo
Bietul de Rigoletto!...
Corul
Vine!... Liniște.
(Rigoletto intră în scenă prefăcându-se indiferent.)
Toţi
Bună ziua, Rigoletto…
Rigoletto
(Toţi au dat lovitura!)
Ceprano
Ce-ai din nou,
Măi bufon?...
Rigoletto
Ca de obicei,
Mai plicticoși voi sunteţi.
Toţi
Ah! ah! ah!
Rigoletto
(spionând suspicios în toate părţile)
(Unde o fi ascuns-o?)
Toţi
(Priviţi ce neliniștit e!)
Rigoletto
Fericit sunt
Că nu vă tulburase
Vremea din astă noapte.
Marullo
Astă noapte!...
Rigoletto
Da… Bună lovitură!...
Marullo
Am dormit tot timpul!
Rigoletto
Ah, voi dormirăţi!... Poate voi fi visat dar!...
(Se întoarce și, văzând o batistă pe masă, se uită neliniștit la însemne.)
Toţi
(Vezi cum totul observă!)
Rigoletto
(Nu este a ei.)
Doarme Ducele încă?
Toţi
Da. Doarme încă.

Scena a patra
Cei de mai sus și Pajul ducesei

Pajul
Cu al său soţ vrea a vorbi ducesa.
Ceprano
Doarme.
Pajul
Pe-aci cu voi el nu era?
Borsa
La vânat e…
Pajul
Fără paji!... fără arme!...
Toţi
Și nu pricepi tu
Că să-l vadă nimeni nu poate acuma?...
Rigoletto
(care a fost atent la dialog, izbucnește brusc în mijlocul lor)
Ah! este aci deci!... Ea e cu Ducele!...
Toţi
Cin’?
Rigoletto
Tânăra ce-astă noapte
De-acasă mi-aţi răpit-o... 
Toţi
Tu delirezi!
Rigoletto
Dar o voi ști din nou lua… Ea e aici…
Toţi
De-amanta ţi-ai pierdut-o, o caută
Altunde.
Rigoletto
Eu îmi vreau fiica…
Toţi
A sa fiică…
Rigoletto
Da… a mea fiică… De-astfel de victorie…
Ce?... acuma nu mai râdeţi?...
Ea e acol’!... o vreau ’napoi… să mi-o aduceţi.
(Aleargă spre ușa din mijloc, dar curtenii îi taie calea.)
O, curteni, lașă rasă damnată,
Cu ce preţ aţi vândut al meu bine?
Pentru aur chiar tot vă convine!...
Dar fiica îmi e nepreţuit odor.
Mi-o aduceţi… sau chiar și dezarmată,
Mâna mea pentru voi va fi cruntă,
Chiar nimic pe om nu îl înspăimântă,
Când apără-al fiilor onor.
Acea ușă, asasini, să-mi deschideţi:
Ah, voi cu toţi, împotrivă îmi veniţi!…
(plânge)
Bine, plâng, dar… Marullo… signore,
Tu ce-ai inimă și suflet de floare,
Spune-mi tu unde oare-au ascuns-o?...
E-acol’? Nu-i așa?... Tu chiar taci!... De ce?
Domnii mei… iertare,-ndurare…
La bătrân s-aibă fata-nturnare…
Să mi-o daţi pe voi nimic nu vă costă,
Totul pe lume astă fiică îmi e.

Scena a cincea
Cei de mai sus și Gilda, care iese din camera din stânga
și se aruncă în braţele tatălui

Gilda
O, tată!
Rigoletto
Doamne!... A mea Gilda!...
Domnilor… În ea este toată
A mea familie... De nimic nu te teme,
Îngerul meu...
(curtenilor)
Fu glumă… nu e așa?
Eu care am plâns, acuma râd…
(către Gilda)
Iar tu de ce plângi dar?...
Gilda
Răpirea… rușinea, tată…
Rigoletto
Cer! Tu ce zici?
Gilda
Să înroșesc doar înainte-ţi îmi doresc…
Rigoletto
(întorcându-se spre curteni poruncitor)
Plecaţi de-aci, voi cu toţi…
A se apropia de Ducele cutează,
Să nu intre, să-i spuneţi, că eu aici sunt.
(Cade pe scun.)
Toţi
(între ei)
(Cu copii și cu demenţii
Mai bine să simulăm.
Mergem, dar, ce-are-n intenţii
Vom fi atenţi să aflăm.)

Scena a șasea.
Rigoletto și Gilda

Rigoletto
Spune… doar eu sunt…
GILDA
(Cerule, dă-mi curaj!)
La sărbători, la templu,
Când rugam pe Dumnezeu,
Chipeș și fatal un tânăr
Apăru în dreptul meu…
Deși buzele ne tăcură,
Prin ochi inima grăi.
Pe-ascuns, pe înserate,
Doar ieri la mine-ajunse...
Eu sunt studinte, necăjit,
Cu-emoţie îmi zise,
Și cu-arzătoare flacără
Iubirea-mi oferi.
Plecă... inima-mi se deschise
Spre mai mare sperare,
Când deodat’ se iviseră
Cei care mă răpiră,
Cu forţa-aici m-aduseră,
În spaimă, așa grozav.
Rigoletto
Nu zi… nu mai, îngerul meu,
(Înţeleg, cerul dușman!
Doar pentru min’ rușinea
O ceream ţie, o, Doamne…
Ca ea să poată a se-nălţa
Pe cât de jos eram eu…
Ah, pe lângă eșafod,
Erai și tu, altare!...
Dar totul acum dispare…
Altarul se răsturnă!)
(către Gilda)
Plângi dar, fetiţă, și plânsu-ţi
Să curgă în al meu piept.
Gilda
Tată, vorbești precum un înger, iar,
Acum consolator.
Rigoletto
Multe-am făcut, dar multe-mi rămân…
Acest loc sinistru dar să îl părăsim.
Gilda
Da.
Rigoletto
(Și totul într-o zi doar se schimbă-așa mult!)

Scena a șaptea.
 Cei de mai sus, un Ușier și Contele de Monterone trecând pe scenă printre halebardieri

Ușierul
(către gărzi)
Deschideţi… Merge la carcera Castiglio, trebe.
Monterone
(oprindu-se, către portretul Ducelui)
Întrucât eu în van te voi fi blestemat,
Nici fulger, nici spadă nu te lăsă culcat,
Și încă ferice, Duce, vei mai fi!...
(Iese între gărzi, prin mijloc.)
Rigoletto
Nu, bătrâne, te-nșeli… eu te voi răzbuna!

Scena a opta.
Rigoletto și Gilda

Rigoletto
(impetuos, întors spre portret)
Da, vendetă, cumplită vendetă,
Unica dorire din sufletul meu…
Să te pedepsesc deja ora se-arată,
Ce fatală ţie îţi va fi.
Ca un fulger trimis de Dumnezeu,
A te lovi bufonul va ști.
Gilda
O, dragă tată, ce delir feroce
În ochi îţi sclipește, acum, o văd eu!...
Iartă, dar, și pentru noi altă voce
Cu iertare, din cer, va veni.
(M-a trădat, dar îl iubesc; Domnul meu,
Pentru ingrat eu milă îţi cer!)
(Ies prin mijloc.).

Traducere de Anamaria Milonean
(nr. 3, martie 2025, anul XV)