«Mozaic veneţian» semnat Şerban Foarţă

Prezentăm un splendid «mozaic veneţian» semnat Şerban Foarţă, cu versuri în română, italiană şi franceză. Uniunea Scriitorilor din România, filiala Timişoara, şi Fundaţia Pax i-au decernat cunoscutului poet timişorean premiul de poezie „Petre Stoica”, ediţia 2010, „pentru admirabila şi constanta arheologie blândă în slujba poeziei” (Cornel Ungureanu).




 

S[o]uvenir

Eu am parcurs oraşul de apă, care e
plin de gondole, graţie doar unui presse-papiers:
un mozaic de marmur, nemai-, acum, integru,
dar drag, cu florăria din perimetru-i negru,
pe care, lăudându-l, – la rându-le, şi Dogii
                  au parte de elogii.
                           
*

Je n’ai parcouru point la ville d’eau à pieds,
ni en gondole, hélas! Et c’est un presse-papiers
qu’on peut voir au-dessus: un mosaïque en marbre
aux fleurs qui ne sont pas visibles dans les arbres,
mais qui sont bien capables de faire, ici, l’éloge
                      de la Cité des Doges.






Venise et Nice



Teritoriul comunei Părău este situat în partea nord-estică a Depresiunii Făgăraşului,
sau Ţara Oltului, şi pe versantul vestic al părţii centrale a Munţilor Perşani [...].
Dintre satele comunei, satul Veneţia de Jos este atestat documentar încă din anul 1235,
dar dovezile de locuire sunt mult mai vechi, încă din epoca bronzului.


Questo mosaico di pietra nera
e pieno di fiori di Murano
che pare un'opera dell’anno
mille e quattrocento, è la vera
Venezia mia, – benché un banale
deteriorato presse-papiers, ma uno
che copre il sepolcro di qualcuno
che fu la vittima del Gran Canale. 




tombale lastra


tombale pietra
fiorita ecco tutta mia
Venezia che pare una lastra




Cu-atâţia,-n prag de uşă, lei aşezaţi pe labe

Cu-atâţia stâlpi în apă şi-o horbotă de fier
Unde mai vezi balete în vârf de frunză moartă,
Atâţia lei pe labe, în câte-un prag de poartă,
Atâţia stâlpi în apă, fier dantelat, ajur
De marmură, şi caii, atâţia, în azur?
Atâtea fructe care, de coajă, se desfac,
Alunecând pe ape,-atâţi Isuşi,
Şi stolul porumbeilor sus-puşi
Cu mâinile la spate,-n demi-frac?
Un om în echilibru pe o bilă
Cu un vechi sul care, din mână,-i urcă?  
Atâta forfotă şi-o liotă abilă
Ce,-n labirintul ăsta, se descurcă?
Unde plutesc, în apă, atâtea coji oranj,
În formă de pătrat, oval, cerc sau lozanj,
Unde vezi busturi mai încântătoare,
Gata să lunece, de pe terase,-n gol?
Unde se vinde-atât profiterol?
Unde se văd epave-n rol
De locuinţe? – Unde, oare,
Dorm monumentele-n picioare?
Unde mai vezi palate într-o rână,
Aşteptând – ce? Şi cu, în şold, o mână?
Unde mai vezi, pe mare, decorul unui port?
Atâtea fete-n doliu şi dame-n alb, pe-un plaur
În carnaval, punându-şi, pe chip, un cap de mort?
Unde băieţii,-atâtea cutii duc, - ce nu rabdă
Un soclu, altul decât mâna dreaptă?
Unde mai vezi bărci trase de hipocampi de aur?


(nr. 1, ianuarie 2011, anul II)