„Depărtarea te-a salvat”. Traduceri inedite din poezia lui Renzo Ricchi

Volumul Un evento tra i fatti (Vallecchi, 1983) cuprinde poemele scrise de Renzo Ricchi între 1979-1982, cărora li se adaugă câteva Ritrovate din anii 1952-1956. În jurul culegerii ce dă titlul se rotesc scurtele canțoniere Il fantastico e il reale, Il segno di una presenza și Breve è la stagione dei cigni (ultimul dedicat celor mici, dar și celor mari). Între disperarea omului modern și o seninătate de bucolic grec, între amară luciditate laică și speranță, totuși, religioasă, întreaga căutare a poetului e rezumată aici.

Originar din Lazio, trăitor la Florența, devenit ziarist pentru a-și câștiga pâinea (amărăciunea vieții de salariat și nostalgia copilăriei retezate brusc de moartea tatălui vor rămâne două leitmotive centrale ale operei sale), redactor-șef la RAI-TV vreme de mulți ani, director-fondator al revistei „Quaderni di teatro”, critic literar la revista „Nuova Antologia”, Renzo Ricchi este, înainte de toate, un poet și un scriitor tradus în Grecia, Turcia, Japonia, Irlanda, Statele Unite, Slovacia, Ucraina, Germania.

După debutul cu Mozione di sfiducia (Città di Vita, 1969), au urmat volumele: Uomo dentro la prova (Vallecchi, 1971), La storia ha tempi lunghi (Vallecchi, 1973), Itinerari della coscienza (Marsilio, 1977), Notizie dal mondo scomparso (Vallecchi, 1979), Un evento tra i fatti (Vallecchi, 1983), Poesie d’amore (Lucarini, 1985), Nel sabato dell’eternità (Amadeus, 1983), La pietà della mente (Passigli, 2001), Perché fiorisce la rosa (Passigli, 2005), La cetra d’oro – Poesie 1950-2005 (Casa editrice Rocco Carabba, 2007).
Ca prozator, a mai scris: L’esistere e il vivere (1976), Attesa della farfalla (1982); ca dramaturg: Piccoli borghesi brava gente (1973), Toscana libera (1975); ca eseist: Processo alle Regioni (1979), Problemi del lavoro nella Comunità Europea(1979).

Versuri intelectuale, sacadate, voit simplificate până la descărnare, uneori ironic-amare, trădând dezamăgirea, în egală măsură erotică și socială, a unui „uomo bambino” cu visele sugrumate în corsetul unei „città morta”, și totuși, justificând, cu asupra de măsură, calificativul de „poeta del canto e della luce” pe care i l-a dat Francesco De Nicola în prefața sa la Mozione di sfiducia! Iată paradoxul Renzo Ricchi, pe care volumul Un evento tra i fatti îl rezumă perfect.

Scrisoare postumă

tatălui meu

Ţinându-mă de mână
ca odinioară
m-ai condus în tăcere
pe ultimii metri ai potecii
apoi ai trecut de poarta deschisă
singur.

Te-am văzut dispărând
– nicicând nu-mi păruseşi
atât de trudit
tu
bărbatul puternic şi tare.

Ca în copilărie
te-am văzut ducându-te unde trebuia
fără împotrivire
cufundat în gânduri
prea depărtate de-acuma
ca să le mai destăinuieşti unui fiu.

Am rămas acolo în faţa porţii.
Pândesc printre zăbrele.

Părăsindu-mă
– aşa cred –
îmi dăduseşi o-ntâlnire.
Dar nu-mi mai amintesc
unde
când
la ce oră.

Stau în faţa porţii
eşti departe de-acum
totul dă de-nţeles
că nu te mai întorci
iar eu încerc să-mi reamintesc
condiţiile întâlnirii noastre.

Plecarea ta
m-a lăsat mai slab
tată.
Ea mi-a dovedit
fragilitatea plantei.
Orgoliul
virilităţii mele
a dispărut.
Să fiu bărbat
nu-mi mai ajunge.

În faţa porţii
mă-ntreb
ce să fac-nainte de-ntâlnirea noastră
încotro să mă-ndrept
pentru ce.



Lettera postuma
                                a mio padre

La mano nella mano
come in antichi tempi
mi hai condotto in silenzio
sugli ultimi metri del sentiero
poi hai solcato il cancello
da solo.

Ti ho visto sparire
– mai mi eri apparso
così stanco
tu
l’uomo grande e forte.

Come da ragazzo
ti ho veduto andare dove dovevi
senza opporti
assorto in pensieri
troppo lontani ormai
per confessarli a un figlio.

Sono rimasto davanti a quel cancello.
Spio attraverso le sbarre.

Lasciandomi
– mi pare –
mi avevi dato un appuntamento.
Ma non ricordo
dove
quando
a che ora.

Sono dinanzi al cancello
tu sei ormai distante
tutto fa presagire
che non torni più
e io cerco di ricordare
i modi del nostro appuntamento.

La tua partenza
mi ha indebolito
padre.
Mi ha mostrato
la fragilità della pianta.
L’orgoglio
della mia virilità
è scomparso.
Essere uomo
non mi basta più.

Davanti al cancello
mi domando
cosa fare prima del nostro appuntamento
dove andare
perché.


O întâmplare printre fapte

V.

Între două streşini
se dau huţa porumbeii.
Doi
îşi fac curte
peste ţigle
– masculul se-nvârte în juru-i propriu
femeiuşca-l amână cât poate:
ca din nou liberi
să-şi ia zborul
după scurta paranteză de dragoste
uitându-se.


Un evento tra i fatti

V.

Tra una grondaia e l’altra
i piccioni fanno l’altalena.
Si corteggiano
due
sulle tegole
– il maschio rotea su se stesso
la femmina rinvia finché può:
e liberi di nuovo
il volo spiccano
dopo la breve parentesi d’amore
dimenticandosi.


X.

Nu e nevoie să călătorim.
Trebuie să ne ţinem locului
în tăcere.

Atunci acostează
la ţărmurile noastre
cele mai depărtate locuri.

Le vezi
tainele cerurilor
şi ale oceanelor
sosind
cu pânzele albe.

 

X.

Non occorre viaggiare.
necessario è star fermi
in silenzio.

Approdano allora
i più lontani luoghi
alle nostre coste.

Li vedi
i segreti dei cieli
degli oceani
arrivare
la vela bianca.




XI.

Îmbătrânire:
prilejurile pierdute,
pierdute.

De-acum nici o grabă
pentru viitor
(se consumă singur
cu-ncetinitorul).

În inima neagră-a ţărânii
trăieşte în taină sămânţa.
Poate că-ntr-o zi
se va naşte ceva.

Oare şi bătrâneţea
e o sămânţă?


XI.

Invecchiare:
le occasioni perdute
perdute.
Nessuna fretta più
per il futuro
(ora va consumato
lentamente).

Nel cuore oscuro della terra
segretamente il seme vive.
Forse un giorno
Qualcosa nascerà.

Anche la vecchiaia
è un seme?



XXXVI.

lunii

Au încercat să te desacralizeze
cu instrumentele lor tehnologice perfecte
cu carburantul lor
cu ultrarapidele lor aparate de emisie-recepţie
cu sondele
şi steagurile lor.

Depărtarea însă te-a salvat.

Navighezi prin oceanul cosmosului
ca mai-nainte
eşti maiestoasă când te-nalţi deasupra brazilor
tulburi şi-nspăimânţi când eşti mare şi roşie
de parcă lumea ar începe-n seara aia

îndrăgostiţii te privesc şi suspină
– iubirea nu se teme de retorică.

Ţi-au luat numai
câteva pietre.



XXXVI.
                                                        alla luna

Hanno cercato di dissacrarti
con i loro strumenti tecnologici perfetti
il loro carburante
le loro rapidissime rice-trasmittenti
le loro sonde
le loro bandiere.

Ma la lontananza ti ha salvato.

Incroci nell’oceano del cosmo
come prima
sei maestosa quando ti alzi sugli abeti
emozioni e impauri quando sei grande e rossa
come se il mondo iniziasse quella sera

gli innamorati ti guardano e sospirano
– l’amore non teme la retorica.

Ti hanno preso soltanto
qualche sasso.



Scurt e anotimpul lebedelor

Prietenilor copii

8.

(lui Pinocchio)

Când se-alege numele
propriului său copil
se speră mereu să-i poarte noroc.
Ţie, Pinocchio, cum ţi-a mers?

Mi-am luat diploma
am intrat în serviciu
am drepturi şi-ndatoriri.
Dar uneori...

Îţi cam vine cheful s-o ştergi iar,
nu-i aşa?

Hai, şterge-o!
Suntem de partea ta.

Da’ pe urmă mă-nhaţă Mâncăfoc...
Ori mă-nghite balena...

Păi cum,
nu te şi-nghite în fiece zi?




Breve è la stagione dei cigni
                                                  Agli amici bambini

8.

(a Pinocchio)

Quando si sceglie il nome
per il proprio figlio
si spera sempre gli porti fortuna.
A te, Pinocchio, com’è andata?

Ho preso il diploma
mi sono messo a lavorare
ho i miei diritti e i miei doveri.
Ma a volte…

Ti torna la voglia di scappare,
non è vero?

E tu, scappa!
Noi saremo con te.

Ma poi mi acchiappa Mangiafuoco…
Oppure mi mangia la balena…

Perché,
non ti mangia tutti i giorni?


10.

Trebuie să ştiţi
că-ntr-o bună zi Tales
pe când se plimba
cu ochii la cer
a căzut într-o groapă.

Da’ nu şi-a pierdut firea
Tales.

Toţi râdeau de dânsul
dar şi-a văzut de drum
privind în sus.

Peste ce credeţi că-ţi da
uitându-vă-n pământ?
Cel mult
peste-un bănuţ.

Uitaţi-vă-n sus,
doar în sus!


10.

Dovete sapere
che un giorno Talete
mentre passeggiava
contemplando il cielo
cadde in un fosso.

Ma non se la prese,
Talete.

Tutti lo canzonavano
ma lui riprese a camminare
guardando in su.

Cosa volete trovare
se guardate in terra?
Al massimo,
una moneta.

Guardate in alto,
in alto!


Regăsite

Mamei mele

Doar ca s-amuţesc
glasurile dinlăuntru,
ca să nu blestem
vaierul tramvaielor
piatra aşternutului
arsura nădejdii,
ca să nu mă tem de năluca
perdelelor care-mi bat
în fereşti cu degete de os,
voi invoca în noaptea asta
numele mamei mele.



Ritrovate
                             A mia madre

Sarà per far tacere
le voci di dentro,
per non maledire
il lamento dei tram
la pietra delle coltri
l’arsura della speranza,
per non temere i fantasmi
dei panni che bussano
alla finestra con dita d’osso,
che chiamerò stanotte
il nome di mia madre.

Prezentare şi traducere de Anca-Domnica Ilea

(nr. 5, mai 2012, anul II)