 |
|||
 |
|||
|
Poete italiene din Nord Est (2)
E un chin Sărut obosită fiecare colț și fiecare muchie ca pe un ritual menit să îmbuneze divinități mâniate indiferente și capricioase în funcție de Lună și de ciclul menstrual: sânge intact scăpat de la sacrificiu ca să picure cu devoțiune de-a lungul coridoarelor de la intrare. Casa mea o deplasare de axă Pentru tine care pleci Fixez geografia pe care o port tatuată sub talpa piciorului pe preșul de la intrare. (din Casadolcecasa / domljubidom, Miraggi, 2021)
Francesca Piovesan este autoarea cărților de poezie Una vita, tante vite (2015), La sospensione dei pensieri (2016), Il buio della scarpiera (2019), toate trei apărute la editura Giuliano Ladolfi, o alta fiind în curs de apariție la editura Puntoacapo. Prezentă cu texte în numeroase antologii, printre care: Umana, troppo umana (Aragno, 2017, coord. Alessandro Fo); Il Friuli dei poeti. Un viaggio con la poesia in una terra di confini (Storie, 2024, coord. Gian Mario Villalta); Secolo donna. Almanacco di poesia italiana (Macabor, 2024, coord. Bonifacio Vincenzi și Silvano Trevisani). A fost membru sau președinte de juriu în cadrul mai multor premii literare.
Asfințitul de foc se strecoară nesigur printre obloane. (din Il buio della scarpiera, Giuliano Ladolfi, 2019)
Rossella Renzi a publicat volumele de poezie I giorni dell’acqua (L’arcolaio, 2009), Il seme del giorno (L’arcolaio, 2015), Dare il nome alle cose (Minerva, 2018), Disadorna (peQuod, 2022), Mani (peQuod, 2025), precum și eseul Dire fare sbocciare. Laboratori di poesia a scuola (Pordenonelegge, 2018). De peste douăzeci de ani colaborează cu reviste, site-uri și bloguri de literatură. Este redactor la revistele Argo și Poesia del nostro tempo. Pentru editura Argolibri coordonează colecția „Territori”, pentru care a editat mai multe volume și Anuare de poezie. A realizat, împreună cu Lello Voce, podcastul lunar de poezie și literatură „Novissime”. Caută constant dialogul dintre poezie și alte forme de expresie artistică, prin numeroase colaborări cu artiști, printre care poliinstrumentistul Paolo Ravaglia și percuționistul Mirco Mungari. A ținut cursuri, seminarii de poezie și ateliere de scriere creativă. Cu Asociația Independent Poetry organizează evenimente literare. Am luptat o după-amiază întreagă. La ce te gândești, la ce? La vocea mamei tale, Să ne ștergem saliva de pe față, (din Il seme del giorno, L’arcolaio, 2015)
Martina Campi, autoare și performer, este fondatoare, împreună cu compozitorul și muzicianul Mario Sboarina, a proiectului de muzică și poezie Memorie dal SottoSuono – The poetry music experience, în care se îmbină lectura poetică, electronica, jazz/ambient, contaminări afro și trimiteri la muzica populară; din martie 2016, albumul omonim. Din 2010, CD-ul Mani e qualcos’altro. Este cofondatoare, împreună cu Giusi Montali, a formatului multimedia de poezie contemporană formula_truepoetry, disponibil pe YouTube. A publicat: Estensioni del tempo (Le Voci della Luna Poesia, 2012); Cotone (Buonesiepi Libri, 2014); La saggezza dei corpi (L’arcolaio, 2016); Quasi radiante (Tempo al libro, 2019); ( ) Partitura su riga bianca (Arcipelago itaca, 2020); Se le avventure fossero giorni (Howphelia, 2021), text născut odată cu seria game: start, un proiect artistic audiovizual realizat împreună cu compozitorul Mario Sboarina, pentru platforma Howphelia. Prezentă în È così l’addio di ogni giorno (Corraino Edizioni, 2015, îngrijită de Niva Lorenzini) și în opera corală Bestie – femminile animale (Vita Activa Nuova, 2023) alături de Valeria Bianchi Mian, Ksenja Laginja, Teodora Mastrototaro și Silvia Rosa. Coordonatoare, împreună cu A. Brusa și V. Grutt, a antologiei Centrale di Transito (Perrone Editore, 2016). se spune *** și luminile cădeau centralizate (din Partitura su riga bianca, Arcipelago Itaca, 2020)
Isabella Leardini este autoarea cărților de poezie La coinquilina scalza (2004, La vita felice, colecția Niebo, condusă de Milo De Angelis), Una stagione d’aria (Donzelli, 2017; Premiul Città di Arenzano; finalistă la Premiul Camaiore) și Maniere nere (Mondadori, 2025). A fost inclusă în antologii italiene şi internaţionale, printre care Les Poètes de la Méditerranée (Gallimard, 2010), Nuovi poeti italiani 6 (Einaudi, 2012), Grand Tour (Hanser, 2019). Predă scriitură creativă la Academia de Arte Frumoase din Venezia şi ţine laboratoare de poezie şi workshop-uri în toată Italia; metoda sa a fost publicată în eseul Domare il drago (Mondadori, 2018). A conceput şi condus festivalul de poezie tînără Parco Poesia. Din 2022, conduce Centrul de Poezie Contemporană al Universității din Bologna; de asemenea, coordonează colecțiile de poezie ale editurii Vallecchi, pentru care a publicat antologia Costellazione parallela. Poetesse italiane del Novecento (2023). Pe uzurpatoare nu o cunoașteţi (din Una stagione d’aria, Donzelli, 2017)
Veronica Chiossi a absolvit Universitatea Ca’ Foscari, specializarea Traducere și Interpretare, cu o lucrare de licență dedicată operei lui Federico García Lorca. În 2005 începe să traducă filme și scenarii. Se mută în Statele Unite, unde lucrează ca traducătoare și copywriter pentru Apple și Bloomberg LP. În 2017 este admisă la prestigiosul Master of Fine Arts in Creative Writing al Universității din New York (NYU). Este una dintre fondatoarele colectivului Le Ortique, pentru care a tradus poezii de Suzanne Lummis. A publicat volumul bilingv de poezie Candeggina (Ensemble, 2019), care a câștigat, în 2020, premiul Contropremio Carver pentru Poezie, precum și volumul Il coltello sul vassoio (Molesini, 2025). Maestrul sticlar din Murano Nu știu dacă am văzut mai întâi Era multă ignoranță Nu există cursuri Sticla trebuie s-o trăiești Culoarea se golește Condensăm apă, pământ și foc Poate fi și o prostie, Dacă privesc lucruri făcute acum 30 de ani Mănânci pâine și sticlă. (din Il coltello sul vassoio, Molesini Editore, 2025)
Gaia Boni, originară din Trentino-Alto Adige, a absolvit Artele vizuale la Academia de Arte Frumoase G. Carrara din Bergamo și Editură și Comunicare la Universitatea de Stat din Milano. Călătorește dintotdeauna, cu rucsacul în spate și încercând să aibă un impact ecologic cât mai redus. Ceramica Nu știi cum să mă privești (din Fiori nudi, CartaCanta, 2018)
Prezentare și traducere de Daniel D. Marin |
||
Antonella Bukovaz s-a născut la Cividale del Friuli, unde locuiește, dar este originară din Topolò-Topolove, un sat situat la granița italo-slovenă, în văile râului Natisone. Acolo și-a crescut fiicele și a scris poezii care au fost reunite în volumul Tatuaggi, apărut la editura Lietocolle în 2006. Din 1995, a participat la diverse festivaluri de artă contemporană în Italia și Slovenia. Din 2005 se dedică în principal poeziei și interacțiunii dintre cuvânt, sunet și imagine, prin lecturi publice, video-poezie și instalații video-audio. În 2008 îi apare cartea Storia di una donna che guarda al dissolversi di un paesaggio (Premiul Antonio Delfini, 2009), care a fost transpusă într-un video cu muzica lui Teho Teardo. Pentru teatru, a scris poemul scurt „Maipiù-Nikolivec”, prezentat la Cankarjev dom din Ljubljana, la Teatrul Miela din Trieste și la Galeria Gekken din Kyoto. În 2011 i-a apărut volumul al Limite, la editura Le Lettere, însoțit de un DVD (video de Paolo Comuzzi, muzica de Antonio Della Marina), iar în 2012 koordinate (Pulcinoelefante) și casadolcecasa (Ozky-esound, cu CD). De asemenea, a publicat Guarda (Pulcinoelefante, 2015), Casadolcecasa/domljubidom (Miraggi, 2021) și Compagnevole animale (B#S edizioni, 2022).