Edoardo Cacciatore, „Graduali”: refuzul modernității cu orice preț

Născut la Palermo în 1912 din părinți agrigentini, Edoardo Cacciatore și-a trăit toată (discreta) viață la Roma, unde a și murit în 1996, tocmai pe când editura Einaudi din Torino îi pregătea șpalturile volumului de versuri Il discorso a meraviglia, apărut postum.
Cunoscut mai întâi ca eseist, cu L’identificazione intera (Esi, Napoli, 1951), s-a revelat ca poet publicând, în revista „Botteghe oscure” a lui Giorgio Bassani și a Margueritei Caetani, poeziile reunite în 1986 tocmai în volumul Graduali (Manni, Lecce). Opera sa poetică – La restituzione (Vallecchi, Firenze, 1955), Lo specchio e la trottola (Vallecchi, 1960), Tutti i poteri: cinque presentimenti (Feltrinelli, Milano, 1969), Ma chi è il responsabile? (Cooperativa scrittori, Roma, 1974), La puntura e l’assillo (Società di poesia, Milano, 1986) – se va desfășura apoi în paralel cu cea eseistică – Dal dire al fare: la lezione delle cose (Argalia, Urbino, 1967), Carichi pendenti (Pierluigi Lubrina Editore, Bergamo, 1989), Itto itto (Manni, 1994) și L’esse blesa (postum, Manni, 1997).
„Cacciatore suferă, în istoria poeziei contemporane, tocmai de propria-i singularitate, de acea înstrăinare radicală de modelele dominante după cel de-al doilea război mondial”, scria Giorgio Patrizi într-a sa Presentazione la antologia Edoardo Cacciatore, Tutte le poesie (Manni, 2003). Într-adevăr, acest adept al unei forma chiusa sui generis – în sensul unui „sistem bazat pe reguli interne riguroase” – n-a fost sedus de sirenele (mai mult sau mai puțin experimentale) ale reînnoirii tematice și emancipării formale cu orice preț, nesfiindu-se să „reviziteze” (chit de-a fi catalogat drept „manierist” și „gnomic”) metrica de tip sonet ori clasicismul ermetic al lui T.S. Eliot. Începând cu titlul de rezonanță liturgică (ce ne sună astăzi ca o „frondă la fronda devenită normă”), Graduali exemplifică perfect estetica acestui „vânător” de sine însuși.

Antifoane
Tetrasticha

III

Nicicând să nu mai spui ca şi ori îmi pară
Obiectul şi palma nimic nu le deosebeşte
Fiorul care prin membre ţi se strecoară
E gândul ce trupul de minte îl desparte hoţeşte.

III

Non più dovrai dire come o mi sembra
La palma e l’oggetto sono una cosa sola
Il brivido che ti corre lungo le membra
È il pensiero che il corpo alla mente già invola.

VII

Iepurele-şi pleacă urechea spre teamă
Teama însă preferă inima omului
Omul vrea să afle ultimele zvonuri
Zvonurile gonesc preschimbate în iepuri.

VII

La lepre apre l’orecchio alla paura
La paura preferisce il cuore dell’uomo
L’uomo cerca qual è ora la dicerìa
La dicerìa passa a corsa resa lepre.

XII

Foşnetul ploii ştiutul atât de bătrân
Rezumă sensul exact al timpului de faţă
Se-ntunecă şi vocile capătă-o-ncovoiere
Spre cel’lalt tărâm – exilu-i pe drumul de fier.

XII

Il frusciare della pioggia così antico
Riassume il senso esatto del tempo presente
Imbrunisce e le voci hanno una curvatura
Che svolta al di là – l’esilio è sui binari.

XVI

Vrăbiile în martie sunt un clopot de-acioàie
În noi drum îşi croieşte cel mai tandru incest
Dimineaţa se culcă lângă seară greoaie
Descoperindu-i sexul cu un ingenuu gest.

XVI

I passeri a marzo sono una sonagliera
In noi trova strada il più tenero incesto
Il mattino si adagia accanto alla sera
Il cui sesso scopre con innocente gesto.

Din fapt în fapt din fapt de seară-n fapt de seară
Aceleaşi fapte sunt cu totul alte fapte
Sub clarul pustiu de lună terenul de sport
Sacru răsună de strigătul huhurezilor.

Di causa in causa di occaso in occaso
Le medesime cose sono altre cose
Nel nudo plenilunio il campo sportivo
Sacre si rimanda le voci degli assioli.

XXIV

Râsetele ce vin de-alături de-a rostogolul
Cască şi mai afund golul dintre cer şi cer
Timpul nu-i în pantă și nu e nici fluviu
Statuile şi morţii nu emană acelaşi ger.

XXIV

Queste risate crollanti da un’altra stanza
Accentuano la distanza tra cielo e cielo
Il tempo non è in pendio non è fiume
Le statue e i morti non hanno lo stesso gelo.

Pentasticha

Pufoasă tăcerea şi iată deja-i urlet
Se prăvale brusc şi se bolteşte-n lòggie
Deprins e trupul în care nu mai eşti închis
Gând ce zăboveşte-n tine iar pe-afară zoresc
Aurării piezişe unde zboruri se lasă-n treacăt.

Piumoso il silenzio ed ecco è già urlo
Piomba giù sùbito e si architetta a loggia
A mente è il corpo in cui non sei più chiuso
Pensiero che si attarda in te e fuori affrettano
Ori obliqui dove voli appena poggiano.

În angelomahie de raze piezişe
Se despică norii – ard-nălţimi ideale
Eroismul simţurilor n-are altă făgadă
Irizate cupole de sticlă-nfierbântată
Prin sumbrele poncìşe ceruri conceptuale.

In angelomachia di raggi obliqui
Si squarciano le nuvole – brucia l’altezza
L’eroismo dei sensi non ha altri ingaggi
Iridescenti cupole di vetri accende
Nei cieli tetri ed iniqui dell’astrattezza.

Între buze şi limbă lacuna se-arată
Obiectele stau rânduite sub geam pe tăblìi
La loc ideile pe mijloace improvizate
Sunt realităţi efective şi sunt utopìi
Gesturi ce mintea le-adună-n hrană de harpìi.

Tra lingua e labbra appare la lacuna
Gli oggetti stanno ordinati dentro scansìe
A posto le idee su mezzi di fortuna
Sono realtà effettuali sono utopìe
Gesti e la mente li aduna in cibo di arpìe.

XII

În închipuire cunoscutele chipuri
Prin tertipuri nu se ițesc ci oferă candìde
Timide surâsuri gata de interogatoriu
Iluzoriu nu-l spune ci-i prestatornicită
Redevenită una feţele medaliei.

XII

Nell’immaginazione i visi conosciuti
Astuti non si sporgono offrono anzi ingenui
Tenui sorrisi pronti all’interrogatorio
Illusorio non dirlo anzi è avviso d’intesa
Resa una sola le facce del medaglione.

Hexasticha

Defilarea ulmilor coama o prelungeşte
În memoria ce recompune calea
Din episod hilar în belicoasă poveste
Din şiretlic inocent în voluptăţi mişèle
Atoatevăzătorul delir al raţiunii
Sfâşìe ale intelectului urzèle.

La corsa degli olmi prolunga la criniera
Nella memoria che ripropone la via
Di episodio ilare in storia guerriera
Di astuzia innocente in losco diletto
Il delirio onnìvago della ragione
Schianta le macchinazioni dell’intelletto.

Zorile nu satisfac nădejdile fiecărui
Mai multă lumină peste cuvântul nespus
Fum înecăcios e în gură tăcerea
Amintirile ca şi răzbunările-n plus
Bate de miazăzi însă colbul uman
Lin schimbă-n fum până şi soarele citadin.

L’alba non basta alle speranze di ognuno
Più luce ancora per le parole non dette
Fumo asfittico è il silenzio nella bocca
E i ricordi superflui quanto le vendette
Mezzogiorno esatto ma il pulviscolo umano
Piano manda in fumo anche il sole di città.

VII

Soarele peste-afişele publicitare
În roşu în albastru nu află rezistenţă
Galbenul plin de-nverşunări libertare
Doar el este formă înţeles şi esenţă
Circulă sângele-n cer vrea personificare
Dar pucioasa pârlindu-te asta e întrupare.

VII

Il sole sui cartelloni pubblicitari
Nel rosso nell’azzurro non trova resistenza
Il giallo con la pazzia dei libertari
È lui la forma il significato l’essenza
Circola il sangue in cielo voglia ha di persone
Ma zolfo che ti ustiona questo è incarnazione.

VIII

Încotro fugi opreşte-te aici e mişcarea-n
Dezagregarea asta atât de răzvrătită
Faţadele spre soare sunt eternitatea
Niciodată aceeaşi clipită de clipită
Numele nu-i fix pe tăbliţa stradală
Vegheze-alte buze la o repatriere reală.

VIII

Dove corri férmati è qui il movimento
In quest’alterazione così sediziosa
Le facciate contro il sole sono l’eterno
Sul momento non più la medesima cosa
Fermo il nome non è sulla targa stradale
Libra altre labbra s’apre a rimpatrio reale.

Heptasticha

Bine slujesc lacurile drept fundal în suplicii
Nici liniştea nici chinul nu au supremaţie
Gratiile ce se-nchid în urma noastră
Iubirea veşnic teroare pentru ce va să vie
Repunere-n drepturi încă din fericire
Virtuţile se vor recunoaşte în vicii
Printre morţi este pacea pacea e geologie.

Bene i laghi fanno da sfondo nei supplizi
Né strazio né quiete hanno supremazia
L’inferriata che ci si chiude alle spalle
L’amore sempre sevizia dell’avvenire
Restituzione ancora felicemente
Le virtù si riconosceranno nei vizi
Dei morti è la pace la pace è geologia.

III

Chipuri străine pe-o pistă de aterizare
Aste poteci ce cunoscură tălpile tale
Hotărât lucru – azi lumină vrea să zică
Un ţinut de surghiun denaturat istoria –
Viitorul nu-i mereu urmează să vină
Dinafară chipuri prin lupa călătoare
Aste poteci ce cunoscură tălpile tale.

III

Volti estranei su una pista d’atterraggio
Queste strade che conobbero il tuo passaggio
Decisamente – la luce oggi è per dire
Paese d’esilio snaturato la storia –
Il futuro non è sempre è per venire
Esteriori volti alla lente del viaggio
Queste strade che conobbero il tuo passaggio.

Libertatea celor tineri e nemărginitul
Grămăjoara de pleavă răsfirată de vânt
Fericirea până mai deunăzi prea celebră
Spectralele coordonate carcerale
Nici rod nici prohod lunecă precisă formă
Ție însuţi normă – ci fără tine nedezminţită
Rodia ocrotită în pumn de Persefona.

La libertà da giovani è l’illimitato
Il mucchio di pula su cui soffia il vento
La felicità fino a ieri troppo celebre
Le spettrali coordinate carcerarie
Né lutto né frutto labili esatta forma
E di te norma – poi senza di te non vana
La melagrana che Persefone ha nel pugno.

Cărăruia de salcâmi şi roze masacrate
În sânu-ăstei luni mai adevăr tăvăleşte
Mormintele-antìce-unde vocea noastră răzbate
Fericirea ce astă călătorie scorneşte
Scrutează-n veşnicie voluptăţi scelerate
Sus în văzduh aforism florile-nţelepţeşte
Unde un bondar povara unei raze primeşte.

Il viottolo di robinie e rose scempie
Rotola verità in fondo a questo maggio
Le tombe antiche che la nostra voce empie
La felicità che inventò questo viaggio
Scrutano nell’eterno le dolcezze empie
E su in alto quei fiori aforisma ad un saggio
Dove un calabrone porta il peso di un raggio.

Traducere și prezentare de Anca-Domnica Ilea
(nr. 1, ianuarie 2015, anul V)