„De la contururi nu trebuie niciodată să se dea pe dinafară”. Versuri de Adriana Tasin
 Trebuia să o întâlnesc pe Adriana Tasin în frumoasa Sicilia anul trecut, în Chiaramonte Gulfi, unde cărțile noastre apărute în 2022 erau finaliste la același Premiu, dar o întorsătură de situație a făcut să nu mai ajung. Dacă aș fi ajuns totuși, aș fi întrebat-o cum și-a ales fragmentele de istorie din Fatti reali immaginari (Arcipelago Itaca Edizioni, 2022). Fiecare poem din cartea ei urmărește, în spațiu și timp, răsturnarea bruscă a unei traiectorii, care de multe ori coincide cu finalul imprevizibil și tragic al unui mic mit, al unui așa ceva nu se poate. Și istoria ne arată precis că se poate. Momentul precis în care se poate o intrigă pe poetă, atât de mult încât „completează” ea evenimentul în exact punctul izbit de acel moment. Fotografii voit imprecise, poemele Adrianei Tasin nu rescriu istoria, dar îi dau o conotație sau o implicație personală.
Adriana Tasin este autoarea cărților de poezie Il gesto è compiuto (puntoacapo, 2020; locul 3 la Premiul Città di Arcore 2021), Fatti reali immaginari (Arcipelago itaca, 2022; finalistă la Premiul Lorenzo Montano 2023; finalistă, cu mențiune de onoare, la Premiul SYGLA 2024), Voragini d’azzurro (Interno Libri, 2025). Textele ei au apărut într-o serie de antologii – printre care Distanze Obliterate (coord. Alma Poesia, puntoacapo, 2021), Breviario del tempo (coord. Vincenzo Guarracino, Edizioni Di Felice, 2023) și Distanze verticali (coord. Irene Sabetta, Macabor, 2024) – și au fost traduse în spaniolă, de Antonio Nazzaro, pentru Centrul Cultural Tina Modotti.
sâmbătădoiaugustomienouăsuteoptzeci
2 august 1980, Bologna
Masacru la Gara Centrală
Eu eram la Bologna
în acel an în acea zi la acea oră
pe strada Independenței.
Mă întorceam de la mare.
Ei așteptau să plece
în sala de așteptare sau pe peroane
puțin în afara gării
sau chiar înăuntru
un picior sus un picior jos.
Și dintr-o dată l-am văzut, fumul ridicându-se
am simțit-o, durerea
ca și cum ar fi o sâmbătă de iarnă
și eu acolo, ca întotdeauna,
să mă întorc spre casă,
să fac cu mâna din vagon. Să țin
mâini. Să trimit săruturi. Să spun mă întorc.
Acolo, întinse, trupurile sfărâmate
sunt atât de moarte atât de moarte
că rămân rămân
nu pot pleca.
Și totuși, mai au
imprimate în ochi
ultimul chip văzut
biletul unei călătorii
o mică pensiune la malul mării
o potecă abruptă de munte și
Casa Casa Casa Casa.
Migdale amare
3 decembrie 1984, Bhopal, India
Catastrofa ecologică
Fierar insomniac de zile crude
stabilimentul Union Carbide.
Monstru camuflat
în inima Indiei.
Dezafectat.
Cu izocianat de metil
depozitat pe pământ.
Apa se strecurase până acolo
(unde n-ar fi trebuit niciodată să ajungă)
într-o noapte de bucurie festivă,
descătușând fum.
Un nor dens se rostogolea în întuneric
către gară,
spre câmpia neagră. În tăcere.
Încet. Încet.
Prin înșelăciune intră în barăci
și închise ochii copiilor
și închise ochii bătrânilor
și animalelor ce dormeau.
Se deschise pentru totdeauna abisul
dintre grădina cu trandafiri din Bhopal
și mahalale.
În aer plutea miros de varză fiartă
de fân umed și de migdale amare.
Cum se puteau salva mii de oameni?
„Încercați să respirați cât mai puțin!”
(au avertizat tehnicienii de la Union Carbide)
N-au mai respirat niciodată.
Culori
24 februarie 2022, Ucraina
Invazia rusă, numită de ocupanți
Operațiune Militară Specială
Cum ai trage o pătură de doliu
strat
peste strat
stat
peste stat
ai lăsa capul descoperit
pentru a-i vedea grimasa oroarea
ai spune creierului urechilor
cuvinte f o a r t e l e n t e BUBUITURI de bombe.
Ar fi nevoie de
o liniște a lumii
care să poată răsturna totul,
să readucă copiii la locul lor
– din nou cu colegii de școală –
pe perete atârnate hărțile geografice
atârnate din nou aceleași culori.
Încearcă să întrebi,
copiii îngropați știu –
De la contururi nu trebuie niciodată să se dea pe dinafară –.
(din Fatti reali immaginari, Arcipelago itaca Edizioni, 2022)
Prezentare și traducere de Daniel D. Marin
(nr. 7-8, iulie-august 2025, anul XV) |
