 |
|||
 |
|||
|
Scriitor și traducător, un schimb de idei
Anca-Domnica Ilea Radu Țuculescu: Mamabătrînă a ajuns la Paris! Datorită ție, în primul rând, care i-ai îndrăgit ființa, chiar dacă nu ai cunoscut-o personal. Așa cum ne dorim s-o îndrăgească acum cât mai mulți cititori francezi... Datorită editorului Reynald Mongne, care mi-a mărturisit că a citit romanul cu încântare. Iar corespondența noastră prin Internet timp de aproape doi ani s-a fructificat și într-un excelent eseu scris de tine într-o manieră extrem de personală, evident despre roman, un eseu (Miereabătrână, apărut acum în nr. 3-4 al „Vetrei” din Târgu-Mureș) pe care-l citești ca pe o... proză de superioară calitate. Anca-Domnica Ilea: Știu bine că n-aș fi scris niciodată acest eseu – venit „din interior”, din carnea romanului –, dacă nu m-aș fi pomenit prinsă în traducerea cărții și în corespondența literar-amicală înnodată cu acest prilej. Șeherazada din Petra/Petrinzel n-a isprăvit să facă din noi două personaje ale istorisirilor sale... A.-D. I.: După câte am înțeles, titlul ăsta, aparent simplu, le-a dat de furcă, fără excepție, tuturor traducătorilor tăi... R. Ț.: La Torino, în 2010, am prezentat romanul cu impact vizibil asupra publicului. Din păcate, traducătorul s-a retras, brusc, din viața literară și a lăsat totul baltă. Dar a fost interesant să aflu că nu găsise un corespondent pentru cuvântul „mamabătrînă”, nu suna deloc bine, zicea, în italiană și atunci (după consultații și cu alți traducători) a conchis să lase cuvântul... în română, fără diacritice, desigur: mamabatrina! Cu o explicație la subsolul primei pagini. În fond, româna e o limbă latină, de ce nu? În schimb, în limba cehă (romanul e tradus integral de câțiva ani, se pare că va apărea, în sfârșit, în toamna aceasta) fu simplu și... la obiect: staromama. A.-D. I.: Îți mărturisesc că mie echivalentul francez mère-vieille mi-a venit spontan... În schimb, m-am izbit de altă dificultate: cum să redau ideea „povestirilor”? Variantele Les Contes de mère-vieille sau Mère-vieille et les sortilèges (titluri foarte raveliene, ocheadă și spre muzicianul din tine) aveau marele cusur de a-l păcăli pe cititor asupra genului literar, sugerându-i că ar fi vorba de o carte de povești pentru copii! Mère-vieille racontait a rămas soluția cea mai sobră și mai expresivă. R. Ț.: Am mai avut o experiență la Viena unde în 2008 mi-a apărut un „fals” roman numit Der Mikrowellenherd (Cuptorul cu microunde). Derutant titlu... căci unii librari au pus cartea la sectorul... tehnic! Am făcut o lectură amplă din carte, într-o noapte fierbinte la Viena, în fața unui public numeros cu care am comunicat excelent. Asta, poate, și datorită faptului că vorbesc germana bine. Cartea este de o cu totul altă factură, un amestec de crudă realitate cu momente... horror! Normal, totul asezonat cu ironie. A.-D. Ilea: Ai un mare atuu, de-a scrie într-un stil deopotrivă local și universal, cum am ținut să se amintească și pe coperta a patra a ediției franceze... R. Ț.: O primă experiență în același sens am avut-o, însă, în 1996, când mi-a apărut un volum de proză scurtă intitulat Liftben (În lift) la Budapesta, extrem de viu comentat în presa literară maghiară. Acolo comunicarea a fost mult mai lipsită de poticneli, asta pentru simplul fapt că trăim, în Transilvania, împreună cu maghiarii de... când ne știm! Indiferent ce-ar zice (și face!) diverși „instigatori” nenorociți, culturile noastre s-au „amestecat” timp de secole, s-au influențat reciproc. În fond, pot spune că romanul meu Povestirile mameibătrîne este și el o „demonstrație” în acest sens, o dovadă a ceea ce poate să însemne multietnic în Transilvania! A.-D. I.: Cu ce impresii „la cald” pleci din aventura franceză? R. Ț.: „Aventura” franceză, zic eu, abia începe. Turneul meu, alături de voi doi, de tine și de soțul tău Daniel, a însemnat, în primul rând, o foarte mare emoție. Una artistică, să-i zicem! Deoarece cei cu care ne-am întâlnit nu apucaseră să citească romanul, nu am putut discuta pe marginea lui concret și, totuși, dialogurile s-au născut căci, iată, francezii sunt comunicativi iar românii... nu se lasă mai prejos. M-am bucurat enorm să descopăr că sunt interesați și de o altă Transilvanie (una mult mai aproape de adevăr...) decât aia a lui... Dracula! Iar când îți vezi cartea în marile librării pariziene, ce să zic! Ai momente de mare bucurie. Evident, emoțiile continuă și acum... Așteptăm reacțiile atât ale cititorilor cât și ale criticilor... A.-D. I.: N-am reamintit încă un detaliu important, și anume că ești, la rându-ți, un traducător din germană! Ce-a însemnat pentru tine ca scriitor incursiunea în tabăra „interpreților” (pentru a relua termenul de comparație din domeniul muzical pe care l-ai folosit și în corespondența noastră, și în presă)? A.-D. I.: Cum se petrece colaborarea ta cu autorii traduși și cu traducătorii? R. Ț.: Cu unii autori am colaborat, cu alții nu a fost nevoie. Așa se întâmplă și invers, adică unii traducători apelează la mine să le dau lămuriri în plus, alții nu au nevoie de ele. A.-D. I.: Un povestitor ce tare mult i-ar fi plăcut mameibătrîne, dacă l-ar fi întâlnit la bâlciul din Negreni... Dialog realizat de Anca-Domnica Ilea |
||
