Restituiri culturale. Octavian Paler despre spiritul Europei

Cu ocazia Zilei Europei, sărbătorită la 9 mai, publicăm o mărturie-document prin vocea memorabilă a lui Octavian Paler, care ne vorbeşte despre atributele spiritului european: „Cred că spiritul european este caracterizat prin cultul individului şi prin cultul raţiunii. Nu ştiu cât de importante sunt aceste valori, dar ele sunt valori europene. Eu spun mereu că Narcis nu putea fi decât un mic european. Să ne amintim, de asemenea, că înţelepciunea s-a născut într-un fel tot într-un mit european – Atena, zeiţa înţelepciunii, a ieşit din capul lui Zeus – ceea ce înseamnă că de la început europeanul a socotit raţiunea una dintre valorile sale importante. S-a ajuns chiar la un fel de abuz al inteligenţei. Gogol vorbea de trufia prostească a inteligenţei care are limitele şi riscurile ei, fără îndoială, pentru că nici supraevaluarea raţiunii nu cred că este în folosul omului”.

Interviul este realizat de regizorul Victor Popa la Timişoara în 1994.


Pentru a vizualiza interviul video, clicaţi pe oricare din imaginile de mai jos.





Pentru a vizualiza pagina integrală a rubricii multimediale „Restituiri culturale”, clicaţi aici.





(nr. 5, mai 2015, anul V)