La Timişoara, dezbatere „Literatura română, încotro?” (II)

Cenaclul timișorean Respiro, în recentul 28 octombrie, a organizat dezbaterea Literatura română, încotro?, moderată de Viorica Bălteanu. Au vorbit cu miez unsprezece scriitori, alți intelectuali, zece fiind din generația matură, iar o poetă aparținând vârstei în plină înflorire. În sală s-au aflat câțiva foști învățăcei ai profesorilor care au contribuit la dialogul menționat. Firesc, nu a fost ocolit nici rolul, respectiv starea limbii române în zilele noastre.
Ambianța elegantă a sălii Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru  (Universitatea de Vest din Timișoara) a prilejuit și întâlnirea cu lucrări ale sculptorului Remus Irimescu, ale pictorului Andrei Florin Băncilă, membri ai filialei timișorene a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Muzicianul Alexandru Crețescu a încântat publicul, interpretând trei celebre piese spaniole pentru chitară clasică.

Prof. univ. dr. Viorica Bălteanu, scriitoare, promotor cultural: Chiar meritau a fi cunoscute eforturile de lungă dată depuse de Veronica Balaj, în Canada şi în alte ţări, spre a-i solidariza pe literaţii de expresie românească. În continuare, lucruri interesante de factură similară ne poate spune Ana Caia. Te rog, Ana!

Ana Caia, scriitoare, promotor cultural: Interesul pentru ceea ce se scrie în ţară este viu în rândul intelectualilor din capitala Belgiei, unde activează cu elan, din anul 1994, Casa Belgo-Română, fondată prin strădania unor intelectuali români care trăiesc şi muncesc în ţara ce găzduieşte Parlamentul European. Ei s-au prevalat cu satisfacţie legitimă de sprijinul  unor prieteni ai lor, autohtoni. Se organizează la această instituţie interesante conferinţe, vernisaje, serate muzicale, prezentări de carte, dezbateri culturale şi ştiinţifice. Funcţionează, aici, o bună bibliotecă, având cititori pasionaţi de fenomenul cultural românesc. De asemenea, am relatat publicului despre activitatea cenaclului Aurel Turcuş, scriitor, publicist, ziarist, fondatorul festivalului anual Lumină lină, cenaclu literar pe care îl conduc din anul 2013. A vorbit, la Casa Belgo-Română, urmărit cu atenţia cuvenită, şi istoricul Ioan-Aurel Pop, dinamic preşedinte al Academiei Române, precum şi numeroşi alţi reprezentanţi de vârf ai culturii noastre. Conducerea instituţiei mi-a zis că, adesea, este cu interes aşteptată, la cererea frecventatorilor, prezenţa unor politicieni şi ne bucurăm că este din nou cu noi, şi la cenaclul Respiro, doamna europarlamentar Maria Grapini. Domniei sale îi datorăm deplasarea la Bruxelles a multor sute de artişti culţi şi populari, oameni de ştiinţă, editori, oameni de afaceri din România. Nu am făcut excepţie mulţi timişoreni, motiv spre a-i exprima, reînnoit, recunoştinţa noastră.

Viorica Bălteanu: Accentuez, în prelungirea spuselor Anei Caia, detaliul că rămâne de referinţă  unicul eveniment dedicat ortodoxiei găzduit în Palatul de Sticlă, în 10 iulie 2018, acela fiind chiar anul Centenarului Unirii celei Mari şi Sfinte. A fost impecabil organizat de doamna Ing. Maria Grapini. Au participat, atunci, diplomaţi, intelectuali români, europarlamentari din Grecia şi din Cipru, preoţi din Fundaţia Filantropia din mai multe judeţe româneşti. Au vorbit despre tradiţia creştină ortodoxă în România şi în Europa. Nu am înţeles de ce a lipsit măcar un reprezentant al Bulgariei. Regretabil!

Ana Caia: Exact, evenimentul a fost copleşitor. Am fost impresionaţi până la lacrimi să auzim Tatăl nostru cântat de slujitorii bisericii noastre strămoşeşti, într-o versiune melodică veche. Iar în a doua oră a evenimentului a fost prezentat eseul despre Dora d’Istria, geniala aristocrată română foarte credincioasă, care a fost o antemergătoare a Mişcării Memorandiste. Au fost cu noi autoarea Roberta Fidanzia şi editorul Angelo Gambella, sosiţi de la Roma, unde fusese publicată versiunea românească tradusă de Viorica Bălteanu, organizatoarea prezentei dezbateri. În finalul evenimentului, a doinit admirabil baritonul Alexandru Pop-Zărăndean.
Revenind, şi câteva din cărţile mele de poezie şi de proză au fost oferite publicului, în cadrul unor manifestări frumoase pregătite în eleganta ambianţă a  Casei Belgo-Române. Ce vor să cunoască participanţii la activităţile acestei instituţii? Sunt interesaţi de evoluţia limbii şi a literaturii noastre de la clasici la contemporani, de mersul revistelor de cultură, al editurilor. Este pe bună dreptate apreciat nivelul înalt al principalelor universităţi româneşti. Conchid că rămâne de maximă importanţă a ne face cunoscute în lume identitatea, cultura, realizările ştiinţifice, tradiţiile populare şi spirituale. Mai ţin să subliniez interesul arătat de către Radioteleviziunea Română, însă şi de alte televiziuni, de ziare şi reviste, inclusiv a celor belgiene pentru mai sus amintitele evenimente.

Viorica Bălteanu: Felicitări, Ana Caia! Nu poate avea viitor literatura fără participarea generaţiilor tinere. Te ascultăm, Laura!

Laura Ceica, poetă, autoare de povestiri SF: Citim, scriem şi noi, tinerii, desigur, fiindcă iubim limba română. De-ar fi mult mai mulţi care să o iubească! Nu sunt destui. Cu lesne de înţeles contrariere, în urmă cu şase-şapte ani, am refuzat să particip, aici, în Timişoara, la un simpozion internaţional de literatură SF, ce s-a ţinut la Bastion şi în Palatul Baroc. Sosind la Bastion, am întâlnit-o pe doamna profesor Viorica Bălteanu. Era vizibil supărată. Fusese chemată spre a asigura traducerea din limba română pentru două autoare venite din Italia. Tocmai aflase cu uluire că manifestarea se va ţine în limba... engleză. Mi s-a comunicat, şi mie, acest lucru, moment în care am răspuns că eu nu înţeleg să intru într-un asemenea joc. Am aşteptat sosirea doamnelor italience, au fost salutate de doamna profesor Bălteanu care le-a oferit nişte suveniruri din tradiţia noastră, apoi am plecat amândouă, pe bună dreptate, vexate.
Revenind, spun că se cuvine a fi arătată mai multă atenţie literaturii scrise de tineri. Unii au publicat cărţi bune.

Adrian Dinu Rachieru:  Nu mă voi lăsa descurajat de ceea ce am constatat că se petrece la unele cenacluri, festivaluri, concursuri literare, unde premiile au ajuns, nu o dată, la grafomani cu apetenţe pentru limbajul cu tentă sexuală, argotică. De ce perseverez? Fiindcă în literatură nu există regres ori progres. Există, în simultaneitate, autori de valoare consacraţi ori debutanţi care se zbat să-și editeze lucrările, chiar pe propria cheltuială, şi sunt mulţi mâzgălitori de hârtie, iar aceştia, având bani de irosit, publică aberaţii şi pervertesc gustul cititorilor care au criterii de lectură slab dezvoltate. Vedem o puzderie de aşa-zise edituri, cum ştim.

Viorica Bălteanu: Semnalez încă un fenomen dureros. Este uşor de ghicit ce gândesc intelectualii veritabili, bunăoară, dintr-o ţară cu îndelungate tradiţii culturale solide, când le ajunge în mâini o carte tipărită anapoda: cu cratimă în loc de linie de dialog sau substituind linia de pauză. Ne iau drept primitivi, ceea ce este îngrijorător şi neconform cu realitatea deceniilor de care ne aducem cu exactitate aminte, când, în edituri şi în redacţii, existau corectori profesionişti. Grav este că asemenea mizerii sunt comise nu doar în editurile improvizate, ci chiar şi în unele cu pretenţii.

Sanda Vărăreanu, bibliotecară, profesoară: Confirm faptul că nu poate fi neglijată haina tipografică a fiecărei cărţi. Am lucrat mulţi ani cu elevii de vârste diverse. Celor mici, nu doar lor,  ci şi nouă, oamenilor maturi, ne plac volumele frumos ilustrate. Copiii au un foarte ascuţit spirit de observaţie, motiv pentru care apreciază ce este frumos, corect. Noi avem datoria să-i educăm să fie astfel. Să ne reamintim expresia „ca la carte”, adică impecabil. Sau arhicunoscutul dicton latin „scripta manent”, deoarece paginile scrise chiar rămân pentru generaţiile ce vor veni. Iar posteritatea nu iartă.

(nr. 12, decembrie 2023, anul XIII)