Lia Perjovschi: „Mi se potriveşte să spun că sunt un cetăţean revoltat al acestei planete”

Proiectul revistei noastre dedicat femeilor-artist, început în ampla anchetă cu 29 de invitate din România (în ediţia română din martie), respectiv cu 33 de invitate din Italia (în ediţia italiană din aprilie), continuă printr-o nouă serie de interviuri care extind tematica spre alte zone de interes. Toate contribuţiile sunt reunite în secţiunea specială Ancheta exclusivă femeia-artist.
Vă propunem aici interviul cu Lia Perjovschi, unul dintre cei mai importanți artiști vizuali din România, fondatoarea și coordonatoarea AAC/CAA (Arhiva de Artă Contemporană/Centrul pentru Analiza Artei), o instituţie informală care a funcţionat sub diverse denumiri începînd din 1985, și a KM (Muzeul Cunoașterii/Knowledge Museum), un proiect interdisciplinar şi educaţional care are la bază cercetarea începută de artistă în 1999 şi care continuă pînă astăzi.

Care este astăzi condiția femeii-artist? Ce aspecte ar trebui schimbate sau nuanţate?

Fiecare generaţie cu experienţa ei, din perspectiva mea este mai bine decât ieri, femeia-artist este tot mai vizibilă. Problema e că nu prea există spaţii de expunere.

Ce diferenţe aţi putut observa în spaţiul cultural european privind situaţia femeii-artist?

Cred că cel mai bine stă Germania, poate Franţa, Austria... nu prea am fost atentă, sunt atentă la ce fac eu în găsirea unui echilibru pentru mine şi pentru celelalte artiste.

Cum apreciaţi reprezentarea românească în general şi a femeilor-artist în special, pe scena internațională a artei?

Destul de bine... în expoziţii, rezidenţe, problema este că statul nu investeşte într-o strategie profesionistă,  de colaborare... în contacte, expoziţii importante, rezidenţe, psd-iştii au terminat ICR-ul când abia şi-a făcut contactele cu instituţii serioase (am pus umărul şi ştiu ce efort a fost), bienalele româneşti i-au terminat pe organizatorii lor (nu te poţi baza pe un buget minim, condiţie dacă vrei să aplici pentru alte finanţări). Peste tot lucrurile se fac la schimb (daca găseşti punctele teoretice comune). Se pot accesa fonduri norvegiene, elveţiene, europene, dar inviţi şi tu artişti/artiste, curatori, jurnalişti din zonele respective, după ce faci o minimă cercetare... ai instituţii cu program compatibil global.

Laces, Art Academy, Bucharest, 1989

Cum vedeţi relaţia dintre modelele teoretice și practica artistică? Există un network al profesionistelor din lumea artei, între femeile-artist/curator/ galerist/colecţionar etc.?

Nu ştiu la ce modele teoretice te referi (sunt multe), în contextul discuţiei noastre, da, există un network de susţinere, dar totuşi nu e vorba doar de network şi strategie... e vorba de agende de tot felul, de demonstraţii, discurs... depinde ce fac artistele, ce propun, dacă e interesant, nou, proaspăt, dacă e legat de existenţa noastră ca oameni în societate, azi. Depinde cât de motivată este.

Cum se răsfrânge această perioadă asupra activităţii dumneavoastră? Dar asupra sectorului artei în general şi ce consecinţe credeţi că ar putea avea pe termen lung?

Restricţii, nesiguranţă, nu-i uşor pentru nimeni, lucrez, am făcut ce am putut... totul depinde de economie, politic... Anii ’70 şi ’90 cred că au fost ani buni, cu multă calitate în lucrări, instituţii, acum sunt foarte multe urgenţe, încălzirea globală, războaiele, terorismul, sărăcia, migraţia, şi tehnologia care grăbeşte tot...

I fight for my right to be different, Timişoara, 1993

Cum vedeţi ceea ce se numește ʽperformance’ în contextul actual al restricțiilor de circulație şi participare a publicului la evenimente, al manifestărilor de protest etc.?

Poate fi documentare foto, video, pe tik tok, facebook... poate fi ca voluntar... ceva din ceea ce ni se întâmplă... protest...

Sunteţi fondatoarea AAC/CAA (Arhiva de Artă Contemporană/Centrul pentru Analiza Artei) și a KM (Knowledge Museum). Cum vă raportaţi astăzi la aceste ʽinstituţii’: unde au ajuns şi încotro se îndreaptă?

Sunt în progres, cresc, se schimbă, se dezvoltă/se modifică... sunt vii, au fost şi sunt platforme teoretice, cadru şi platforme pentru alte idei, dar fără buget nu pot să fac prea mult, doar rezistenţă. Sunt instituţii private... Caut soluţii de durată într-o cultură indiferentă şi neprofesionistă, care nu înţelege urgenţele şi rolul culturii noastre în context larg.

Mind Map Subject, 1999-2006

Care sunt trăsăturile specifice ale expresiei dumneavoastră artistice? Dar particularităţile referitoare la ‘feminin’ şi reprezentarea acestuia?

Probabil sunt mai vizibile din exterior, curiozitatea, cercetarea, perspectiva, strategiile de supravieţuire, lupta, construcţia... cronologii, diagrame, instalaţii pe principiul show and tell.
Sunt femeie dar nu mi-am propus să reprezint femininul, am crescut în alt context, am aflat despre feminism abia prin 1992, mi-am dezvoltat o strategie de supravieţuire, grupurile feministe au apărut recent... Poate mi se potriveşte să spun că sunt un cetăţean revoltat al acestei planete, angajat social şi politic, femeie, artistă, româncă, sibiancă... astea ar fi culorile identităţii mele, vizibile, cred, şi în lucrări.

Up to and Including Limits: After Carolee Schneemann, Susch Museum, 2019