Florica Prevenda: „Am încercat să văd pictura din alte perspective”

Proiectul revistei noastre dedicat femeilor-artist, început în ampla anchetă cu 29 de invitate din România (în ediţia română din martie), respectiv cu 33 de invitate din Italia (în ediţia italiană din aprilie), continuă printr-o nouă serie de interviuri care extind tematica spre alte zone de interes. Toate contribuţiile sunt reunite în secţiunea specială Ancheta exclusivă femeia-artist.
În această pagină vă propunem interviul cu Florica Prevenda, unul dintre cei mai inovatori artiști români din sfera picturii contemporane. Formată la Iași înainte de 1989, apoi profesor asociat al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti între 1993 şi 1997, artista s-a afirmat pe plan internațional prin expoziţii personale și de grup în Belgia, Germania, Polonia, Canada, Spania, Marea Britanie, Israel, Italia, Olanda, SUA.

Care este astăzi condiția femeii-artist? Ce aspecte ar trebui schimbate sau nuanţate?

Condiţia femeii-artist este, evident, mai bună decât în toate timpurile, societatea evoluează, evoluţia aduce o gândire proaspătă, dispar prejudecăţile care fac ca femeia să fie tratată secundar din punct de vedere profesional. Femeia fiind minoritară în structurile decizionale, s-a creat prejudecata „vizibilităţii” pregnante a bărbaţilor. Personal, am pornit la drum fără a-mi pune probleme din acest punct de vedere, m-am comportat aşa cum am gândit, într-o profesie contează valoarea individului, nu sexul.
Ce trebuie schimbat? Cred că trebuie schimbată mentalitatea de supunere a femeii, mentalitatea de a ceda cu bună ştiinţă în faţa orgoliului masculin, mentalitatea şi credinţa că femeia trebuie să meargă cu un pas mai în spate decât bărbatul; femeia-artist se va pune pe picior de egalitate cu bărbatul doar dacă are credinţa că inteligenţa ei, talentul ei, sunt la fel de performante cu ale bărbatului, că valoarea nu are sex.

Expoziţie Annart Gallery, Bucureşti, 2021

V-aţi construit cariera artistică de ambele părți ale Atlanticului. Ce diferenţe aţi putut observa în spaţiul cultural european şi american privind situaţia femeii-artist?

Diferenţele dintre femeile din spaţiul european şi cel american ţin de cultura celor două spaţii geografice şi nu cred că sunt mari. Pot spune că femeia americană, datorită mişcărilor feministe de acolo, are o libertate de gândire şi exprimare mai pregnantă, continuă să „lupte” pentru menţinerea locului câştigat în societate, se comportă, evident, ca o luptătoare care vrea să câştige mereu teritorii. Pe când femeia europeană face acest lucru într-un fel de normalitate, nu este ostentativă, ci firească. În ambele spaţii geografice există o preocupare evidentă pentru reducerea discriminării sexiste.

Cum apreciaţi reprezentarea românească în general şi a femeilor-artist în special, pe scena internațională a artei?

Îmi este greu să văd acest aspect. La noi în ţară, ca artist cu o activitate profesională intensă, pasională, nu am fost numită niciodată în selecţiile care au reprezentat România în afara ţării, a fost mereu un fel de sancţionare a gândirii mele libere, a rezultatelor obţinute, a faptului că încerc să-mi câştig un loc în această profesie. Mai mult, au fost cazuri când mi s-a spus în faţă, „nu faci parte din artiştii noştri”, cu referire la faptul că erau doar câţiva „aleşi” a priori, care ne „reprezentau” peste tot.  Astfel, am abandonat ideea de a mai frecventa instituţiile conduse de inşi cu asemenea strategii, mi-am văzut de treabă, am simţit că este vorba de reflexele unor inşi aflaţi, temporar, la putere, de a te intimida, de a te face să crezi că nu exişti..., triste apucături ale „epocii de aur”, trista „promovare” a culturii noastre.
Mai este vorba şi de faptul că persistă încă un mod de gândire corupt, totul se aranjează, se fac trocuri, ideea de competiţie este o abstracţie. În aceste condiţii, despre reprezentarea femeii-artist peste graniţă se poate vorbi doar făcând referire la căile individuale de promovare, rod al muncii şi al efortului solitar de promovare. Cei ce reuşesc să impună arta românească în afară vin din zona privată, artişti care prin eforturi personale au găsit calea de a impune creativitatea lor, înfruntând prejudecăţile, barierele.
(Datorez respect puţinelor persoane care, aflate pentru scurt timp la cârma unor instituţii de cultură, au încercat să mă sprijine).

Florica Prevenda, Art Karlsruhe, 2012

Cum se prezintă astăzi piaţa de artă din România în comparaţie cu cea din străinătate?

Piaţa de artă din România se află încă la început, aş spune. Există o mare diferenţă culturală între consumatorul de artă român şi cel occidental, în aceste condiţii diferenţa dintre consumul de artă contemporană din Occident şi cel de la noi este evidentă, diferenţa fiind consecinţă a faptului că la noi nu a existat o piaţă liberă în cei cincizeci de ani de comunism.
Cum bine ştim, cei ce îşi pot permite să cumpere arta nu fac acest lucru decât într-o măsură mică, iar atunci când o fac, nu sunt interesaţi de arta contemporană, cumpără acele „produse” artistice pe care ei le cred valoroase sau pentru a-şi plasa veniturile. Nu există încă o piaţă pentru arta contemporană, este credinţa mea, dar mai cred că noile generaţii educate încep să aibă venituri, ei vor fi cei ce vor da impuls pieţei de artă contemporană la noi în ţară.

Cum vedeţi relaţia dintre modelele teoretice și practica artistică? Există un network al profesionistelor din lumea artei, între femeile-artist/curator/ galerist/colecţionar etc.?

Sigur există un network al profesionistelor din lumea artei, între femeile-artist/curator/ galerist/colecţionar. În ceea ce mă priveşte, consider că este o formă de separare a femeilor, de evoluţie profesională paralelă cu cea a bărbaţilor. Dacă femeile vor să fie tratate pe picior de egalitate cu bărbaţii, nu trebuie să se separe, separându-se îşi acceptă discriminarea, construiesc o evoluţie „instituţională” separată.
Problema discriminării nu se rezolvă în acest fel, ci mai degrabă prin acele soluţii profesionale care fac ca femeia-artist să se manifeste profesional împreună cu bărbatul-artist, numai în acest fel se poate vorbi de un proces democratic de manifestare profesională, de competiţie profesională.

Florica Prevenda, Art Karlsruhe, 2012

În expoziţiile dumneavoastră aţi abordat, încă de acum 20 de ani, tema globalizării, uniformizării, spaţiului virtual şi comunicării mediate tehnologic. De unde acest interes?

Tema globalizării, a uniformizării, urmare a dezvoltării fără precedent a noilor tehnologii, s-a născut ca urmare a faptului că după ’90 am călătorit mult pentru a cunoaşte „cealaltă lume”, cea pe care perioada comunistă ne-a interzis-o. De exemplu, când am mers pentru prima oară la New York am avut sentimentul că merg pe o altă planetă... Impactul a fost foarte puternic, am realizat cât de departe sunt eu de acea lume computerizată, am realizat că ne îndreptăm către o societate în care internetul va face ca noi să intrăm într-o nouă eră, o nouă civilizaţie, cea a spaţiului virtual.
Încet, încet, am început să reflectez asupra a ceea ce va urma şi am gândit că cel mai important fenomen, dincolo de regimuri, din viaţa mea, este intrarea în această nouă eră, cea a virtualului, că trebuie să mă preocupe profesional acest aspect. Aşa s-a născut dorinţa, preocuparea de a gândi profesional noile provocări ale omenirii.
Am început cu Faces without a Faces, perioada profesională care încearcă să facă trecerea de la vechea lume spre cea care ni se deschidea în faţă, apoi am continuat cu Umbre ale Prezentului, Facebook Obsession, Ephemeral, Anonymous. Toate aceste perioade nu sunt decât rezoluţii profesionale ale gândirii şi simţirii mele, ale percepţiei mele despre evoluţia lumii în care trăim.
În acelaşi timp, am alternat aceste perioade profesionale cu altele în care am încercat să redau ceea ce ţine de noi, oamenii, nu de tehnologie, generând astfel ciclurile Timp Regasit, Serenity, cicluri ce fac referire la memorie, la locuri, la trăire, la nostalgie, atribute umane indestructibile.

Facebook Obsession (22), tehnică mixtă pe pânză,100x100 cm

Cum percepeţi efectele tehnologiei asupra artei contemporane, între ideea de ʽdependenţă’ şi ʽcriză’, pe de o parte, şi evoluţie, noi domenii artistice, pe de altă parte?

Noul aduce multe îmbunătăţiri ale stilului nostru de viaţă, în cazul de faţă, computerul, cu toate formele lui de manifestare: viteza, democratizarea informaţiei în sensul că toată lumea de pe glob are acces la informaţie simultan, comunicarea online şi multe alte aspecte care fac atâtea lucruri posibile, unul din acestea fiind, iată, recentul „lucru de acasă” (condiţionat de pandemie...).
Dar, ca întotdeauna în istorie, noul, evoluţia, aduc şi o doză negativă. Nu trebuie să facem abstracţie de comunicarea online care ne privează de contactul uman direct; deşi se comunică atât de mult prin multele platforme de comunicare online, este vorba de o comunicare a singurătăţii în comunitate, o comunicare prin intermediul ecranului, uşurarea vieţii dată de noile tehnologii aduce rapid şi pe nesimţite alienarea, îndepărtarea de sine.
Globalizarea construită de fiecare din noi, inconştient, dictată de legi economice, de multe ori neştiute de noi, a creat dependenţa de spaţiul virtual. Neconştientizând, în cele mai multe cazuri, oamenii nu văd acele angoase legate de pierderea multor reflexe umane, preluate acum de computerul care rezolvă rapid şi „eficient” toate problemele.
Dar, oare, în contextul actual mai contează pierderea unor atribute umane atâta timp cât se crede că trăim „eficient”, „confortabil”? Întrebările, în general, şi le pun creatorii, gânditorii, oamenii de cultură, o minoritate în spaţiul general al omenirii.
Desigur, noile tehnologii dau posibilităţi de exprimare artistică infinite, abordări îndrăzneţe sub toate aspectele, o creativitate ieşită din comun. Deja arhicunoscutele case de licitaţii vând (online), la preturi exorbitante, operele virtuale ale unor artişti deveniţi celebri peste noapte.
De asemenea, noile tehnologii rezolvă problemele de marketing, de comerţ artistic, graţie noilor tehnologii sunt posibile tururile virtuale ale muzeelor, iată o multitudine de înlesniri, de acces la arta globală. Ideea de „criză” este legată de minimalizarea aspectelor ce ţin de uman, ideea de „evoluţie” ţine de infinitele posibilităţi de exprimare artistică şi nu numai.

Facebook Obsession (23), 2015-2016, tehnică mixtă pe pânză,100x100 cm

În ce etapă a creaţiei dumneavoastră vă aflaţi acum?

În artă, în creaţie, ne aflăm mereu „pe drum” în încercarea de a găsi „acel ceva” al căutărilor noastre. Ce pot spune sigur este faptul că am câştigat multă experienţă profesională, am experimentat, am gândit profesional şi nu numai despre lumea în care trăim, iar acest lucru mi-a deschis orizonturi largi.
Simt nevoia acum să mă întorc în timp la acele locuri în care am văzut lumina zilei, la acele imagini care la vremea respectivă mă făceau să cred că sunt centrul universului, că totul depinde doar de noi şi că viaţa este o experienţă frumoasă ce trebuie trăită intens.
Am început să lucrez, de ceva timp, la această nouă aventură profesională care mă entuziasmează foarte mult. Sper ca atunci când voi ajunge la soluţii profesionale care să mă facă să simt acel „ceva” intens, să am sentimentul că drumul străbătut este „corola de minuni a lumii”.

Cum se răsfrânge această perioadă asupra sectorului artei în general şi ce consecinţe credeţi că ar putea avea pe termen lung?

Referitor la pandemie, am considerat că este un fenomen natural, repetat de nenumărate ori în istoria omenirii şi că oamenii de ştiinţă, cu multitudinea de posibilităţi de acum, vor găsi soluţia. Ca urmare, am acceptat situaţia şi am continuat să lucrez, nu m-am lăsat destabilizată de arsenalul pesimist al zvonisticii.
Dar ştiu că manifestările culturale sunt reduse la zero, că nu ştim când ne vom reîntoarce la normalitatea cunoscută, că este posibil ca multe manifestări să se producă online pe viitor (aceasta îmi dă fiori), că piaţa de artă planetară a scăzut, că accesul expoziţional în afara ţării va fi restricţionat o bună perioadă de timp, că optimismul profesional, mă refer la manifestările artistice, este moderat, şi multe alte aspecte care dau o stare generală de incertitudine. Cu toate astea, trebuie sa rămânem optimişti.

Facebook Obsession (11), 2015-2016, tehnică mixtă pe pânză,100x100 cm

Care sunt trăsăturile specifice ale expresiei dumneavoastră artistice? Dar particularităţile referitoare la ‘feminin’ şi reprezentarea acestuia?

Referitor la exprimarea mea artistică, aş spune că am încercat mereu să găsesc soluţii artistice care să mă determine să am evoluţie, să nu rămân blocată într-o singură formă de exprimare. Am încercat, de asemenea, să văd pictura din alte perspective, să n-o limitez ci să adaug elemente din celelalte discipline, să nu mă aliniez..., am făcut mereu abstracţie de mode şi elemente ce ţin de succesul facil al unei anumite pieţe. Am încercat să încorporez evoluţia nu aliniindu-mă vremurilor, ci analizându-le cu un simţ critic, personal.
Îmi place volumul şi l-am integrat în pictura mea ca pe ceva firesc care face ca modalitatea mea de exprimare, deşi minimală uneori, să fie mai bogată, mai expresivă.
Referitor la „feminismul” meu profesional, deşi în mod obiectiv există, nu îl conştientizez, nu îl caut, aşa cum am spus, valoarea exprimării nu ţine de feminin sau masculin, ci de „greutatea” profesională a creatorului, de profunzimea abordării lui.