Dialog cu Doina Ene pe urmele baronului Brukenthal

În numărul din luna mai am anunțat apariția volumului Samuel von Brukenthal e la collezione di arte italiana in Hermannstadt/Sibiu, publicat de editura Rediviva din Milano în colaborare cu Muzeul Național Brukenthal.
Opera are ca subiect principal figura guvernatorului iluminist al Transilvaniei Samuel von Brukenthal (1721-1803) și vasta sa colecție lăsată moștenire la Sibiu. Autoarea propune o cercetare inedită în Italia, centrată pe colecția de artă italiană prezentă în Muzeul din Sibiu. Volumul a fost lansat în acest an la Standul României organizat de Institutul Cultural Român în cadrul Salonului Internațional de Carte de la Torino, cea mai importantă manifestare de gen din Italia. Cu această ocazie, am realizat un interviu cu Doina Ene, critic și istoric de artă, originară din Constanța, care trăiește și lucrează la Bergamo din 1999.


Volumul publicat de editura Rediviva reia lucrarea ta de licență cu titlul Samuel von Brukenthal e la collezione italiana in Hermannstadt/Sibiu, prezentată în anul 2019 la Universitatea Statală din Milano. Cum ai avut ideea acestei cercetări și care au fost provocările întâmpinate?

Da, a fost teza mea de licență în Istoria și Critica Artei la Universitatea din Milano, la care am adăugat două capitole noi. Ideea de a propune figura lui Brukenthal mi-a venit din dorința de a trata o tematică legată de pământul meu natal. Frecventam anul al patrulea și am susținut un examen de Istorie de Artă Modernă cu profesorul Agosti. După examen îmi amintesc că a descoperit că sunt româncă, așadar profesorul mi-a cerut informații despre Muzeul Național Brukenthal, spunându-mi că în Italia nu erau informații nici despre colecția italiană, nici despre colecționar. Un an mai târziu m-am gândit să încep această cercetare despre Muzeul Brukenthal și să susțin această teză chiar cu profesorul Agosti. Am programat diferite întâlniri la Sibiu cu Muzeul, cu Arhivele de Stat din Sibiu, cu Centrul de Dialog și Cultura „Casa Teutsch” și cu câțiva muzeografi ieșiți la pensie care m-au ajutat foarte mult să găsesc material în parte nedisponibil. În Italia, în schimb, am colaborat cu Fundația de Istorie a Artei Roberto Longhi la Florența, cu Comandamentul Carabinierilor pentru Tutelarea Patrimoniului Cultural și alte arhive. Așadar, a fost efectiv o cercetare lungă, deoarece s-a desfășurat în perioada pandemiei Covid, deci a fost dificil să cercetez... Și nu numai! Între timp, în anul 2019, am câștigat concursul de la Școala de Specializare în Bunuri istorice și artistice, la aceeași universitate, ceea ce nu mi-a mai permis continuarea muncii la această carte. A trebuit să las deoparte totul pentru o perioadă, pentru că Școala era cu frecvență obligatorie, trecusem de concurs doar patru istorici de artă din treizeci câți s-au prezentat. Atunci am început să studiez și o altă tematică, legată tot de Istoria picturilor din Muzeul Brukenthal.

Ai prezentat de curând volumul tău la Salonul de Carte din Torino, cum a fost primit în Italia?

Este încă devreme să trag concluzii, mai ales pentru că este vorba despre o carte de specialitate, trebuie să mai organizez și alte prezentări în alte orașe, mai ales la Sibiu, prin invitația directorului general al Muzeului Brukenthal; de fapt, pe lângă editura Rediviva din Milano, cartea a fost co-editată chiar de Muzeu. Este vorba despre o carte inedită, fiind pentru prima dată propusă în Italia o cercetare asupra figurii acestui colecționar și asupra colecției de artă italiană.

Ai putea să ne descrii pe scurt colecția de artă italiană care se găsește în Muzeul Brukenthal?

Galeria de Artă Europeană este colecția cea mai cunoscută a baronului și este poate cea mai importantă colecție de artă barocă din Europa de Est. Numărul operelor prezente în colecția italiană este de 220, oricum inferior față de celelalte școli prezente în pinacotecă, cea flamandă, olandeză, germană și austriacă, toate însumând peste 450 de piese. De altfel, în epoca respectivă era foarte anevoioasă reperarea pe piață a picturilor școlilor italiene. Făceau parte din colecții deja formate la curțile europene majore sau din colecții ale aristocraților. În mod special, prezența unui număr redus de opere renascentiste italiene era dată de absența acestui stil artistic pe piața vieneză. Cu toate acestea, sunt reprezentate în colecția Brukenthal școlile italiene cele mai importante, printre care cea venețiană, cu numărul cel mai mare de opere, urmată de școala din Bologna, cea lombardă, genoveză, florentină, romană și, în final, cea napolitană. Calitatea picturilor și importanța lor sunt la mare înălțime, așa cum printre autori ies în evidență nume de prim nivel precum Antonello, Tițian,  Lotto, Veronese, Caroto, etc. Sunt prezente și opere ale celor mai buni elevi ai acestora, ca Lamberto Sutris și Paris Bordone.

În partea finală a volumului tău relatezi despre evenimente deosebite care au implicat colecția italiană. Vrei să detaliezi?

În noaptea dintre 26 și 27 mai 1968, muzeul a suferit cel mai mare și misterios furt de opere din patrimoniul național din perioada comunistă. De la Muzeul Brukenthal au fost furate opt picturi:Portretul unei tinere femei de Rosalba Carriera, Ecce Homo de Tițian, Om cu pipă la ferestră de Frans van Mieris cel Bătrân, Portret de bărbat cu craniu/AutoportretdeAlbrecht Bouts, Moartea Cleopatrei de Anton van Dyck, Portret de bărbat de Jörg Breu, Portret de bărbatde Cristoph Amberger și Portret de bărbat cu haină de blană de Anonim german al secolului al XV-lea. Primele patru picturi au fost regăsite după treizeci de ani în Statele Unite ale Americii, la Miami, și aduse în România cu mare tam-tam. Operele au fost livrate pe data de 18 iulie 1998 președintelui român de atunci, Emil Constantinescu, cu ocazia vizitei sale oficiale la Washington. Picturile au fost expuse imediat în București la Muzeul Național de Artă al României, și apoi reexpuse la Brukenthal. Un alt eveniment negativ a adus daune Muzeului Brukenthal în perioada revoluției din 1989, când nouăsprezece opere prestigioase din Sibiu erau încă expuse la Muzeul din București. În timpul revoltelor au fost trase focuri de mitralieră și chiar de tun în edificiul muzeului, care au trecut prin ferestre și au lovit circa 200 de picturi din diferite școli. Chiar și alte opere ale Muzeului Brukenthal, precum Omul cu tichie albastră de Jan Van Eyck, au riscat să fie deteriorate de numeroasele gloanțe care au pătruns în interiorul galeriei muzeului. Unele tablouri au fost salvate de angajații instituției care au reușit prompt să le dea jos de pe pereți și să le acopere pe podea cu propriile corpuri, ca mai apoi să le depoziteze în siguranță în subsolul muzeului.

În urma acestei cercetări ai întreprins una nouă, subiect pentru Diploma de la Școala de Specializare în bunuri istorice artistice. Este vorba despre corespondența dintre Roberto Longhi și Teodor Ionescu, responsabilul Galeriei de Artă de la Brukenthal. Despre ce este vorba?

Așa cum se întâmplă des când se cercetează o tematică, se studiază un filon și se deschid altele, ceea ce te obligă, într-un fel, să le urmezi și să înțelegi unde te conduc. Și în acest caz am dorit să propun un subiect legat de cultura mea, astfel am continuat cu atribuirile picturilor din Muzeul Brukenthal. Materialul are legătură cu o corespondență inedită dintre istoricul de artă italian Roberto Longhi (1890-1970) și Teodor Ionescu, corespondență ce a durat aproape zece ani. Este o cercetare pe care am făcut-o de data aceasta la Florența, la Fundația de Istorie a Artei Roberto Longhi. Este vorba despre circa șaptezeci de scrisori scrise de mână și dactilografiate începând de la finele anilor ’50 și terminându-se la sfârșitul anilor ’60. Pe lângă acestea sunt o mulțime de fotografii conservate la Fundație. Eu am transcris toate aceste scrisori și le-am comentat. În afara corespondenței dintre Longhi și Ionescu am descoperit alte arhive în Italia, cu care am început o colaborare pentru a studia alt material. Sper să reușesc anul viitor să public și această laborioasă și interesantă cercetare.