Cosmin Năsui: „Avem încă foarte puţine studii sau monografii dedicate artistelor”

În iunie, amplul proiect al revistei noastre dedicat femeilor-artist din România şi Italia se îmbogăţeşte cu o nouă serie de interviuri care aprofundează şi extind tematica spre alte zone de interes, propunând noi perspective şi interpretări. Toate contribuţiile sunt reunite în secţiunea specială Ancheta exclusivă femeia-artist.
Intervine aici Cosmin Năsui, curator, istoric și critic de artă, manager cultural, evaluator acreditat de artă contemporană şi fondator al celei mai largi platforme online românești pentru susținerea și promovarea artei contemporane românești www.modernism.ro. Este managing partner la Nasui collection & gallery (www.cosminnasui.com), care expune, reprezintă și promovează în țară și străinătate artiști contemporani români. Este curator la platforma muzeală privată PostModernism Museum (www.postmodernism.ro). A scris şi coordonat diverse cărți de sinteză și monografii, printre care Centenarul femeilor din arta românească (2 vol, Ed. PostModernism Museum).


Cum vedeţi condiția femeii-artist şi reprezentarea de gen în arta românească actuală, în termeni de prezenţă şi promovare în muzee şi galerii, de vizibilitate şi notorietate?

În privința prezenței în expunerile permanente ale muzeelor există încă un mare deficit de reprezentare a artistelor, într-un procent favorabil artiștilor care, în multe cazuri de muzee naționale și nu doar județene, depășeşte chiar 80%. Însă din fericire situația se schimbă dacă ne uităm la nivelul expozițiilor temporare muzeale, dar și al celor din galerii unde prezența artistelor este una firească și armonioasă, recuperând cumva acel dezechilibru istoric. Tot ca restanţe istorice observ că avem încă foarte puţine studii sau monografii dedicate artistelor, iar pentru cele mai multe dintre ele încă nu avem clarificate nici măcar cunoştinţe minimale de tipul datelor biografice.

Cum apreciaţi reprezentarea românească în general şi a femeilor-artist în special, pe scena internațională a artei?

Dacă ne uităm la palierul reprezentărilor artistelor istorice situația este cumva similară, cu mici excepții, cu cea națională descrisă mai sus. Venind însă înspre artistele din zona postmodernă și contemporană, acest considerent al genului este cu relevanță din ce în ce mai scăzută, favorabil deci femeilor-artist. Recent, câteva artiste precum Hedda Sterne, Geta Brătescu, Ana Lupaș recuperează rapid acest decalaj datorită unor circumstanțe favorabile excepţionale.

Centenarul femeilor din arta românească
(Editura PostModernism Museum, 2017)

Aţi iniţiat în 2017 un amplu proiect destinat recuperării și reevaluării femeilor din arta românească, pornind de la expoziţia Centenarul femeilor din arta românească, cu remarcabila publicaţie care a însoţit-o. Care sunt premisele şi rezultatele acestui important demers?

Proiectul Centenarul femeilor din arta românească are mai multe componente și s-a desfășurat până acum având: trei expoziții muzeale la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, Muzeul de Artă Brașov și Castelul Cantacuzino din Bușteni, două volume publicate la editura PostModernism Museum –  Centenarul femeilor din arta românească (autori: Adrian Buga, Alin Ciupală, Marian Constantin, Iulia Mesea, Cosmin Nasui, Cristian Vasile, Victor Sămărtinean, Yvonne Hasan) și Centenarul femeilor din arta românească, vol. 2 (autori: Luiza Barcan, Cătălin Davidescu, Cosmin Nasui, Dodo Niţă, Ileana Pintilie, Radu Popica, Cristian Vasile, Ioana Vlasiu), 66 de interviuri video-documentare, publice online, permanent, la secțiunea Women in Romanian Arts, la acest link, și două dezbateri cu public la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu și la Muzeul Municipiului București, Palatul Suțu, pe temele autorilor studiilor.
Am reușit să identificăm și să publicăm un index de 2.185 de artiste femei active în România în intervalul ultimei sute de ani. În plus, în toate expozițiile realizate am ținut să expunem lucrări puțin sau deloc prezentate, unele restaurate și înrămate cu aceste prilejuri expoziționale, având în vedere un procent de 30% din totalul de lucrări prezentate cu proveniență din patrimonii muzeale și restul din colecții private, deci altfel foarte greu accesibile publicului larg. În plus, am adăugat un focus expozițional pe artistele provenite din regiunile asociate locului în care am expus, respectiv Sibiu și Brașov. În expoziția Women Power in Art de la Castelul Cantacuzino am prezentat, într-un circuit expozițional cronologic acoperind ultima sută de ani, un total de 147 de lucrări, provenind din peste 20 de colecții de artă private.

Într-o privire de ansamblu, ce ne puteţi spune despre prezența cantitativă, calitativă și rolul artistelor femei în comunism?

Este cred încă neîncheiată dezbaterea argumentelor istorice referitoare la tipul de egalitate socială de provenienţă marxistă (devenită între timp neomarxistă) impusă și aplicată inclusiv în zonele culturii și artelor din comunism. Am încercat în studiile mele Câteva considerații despre activismul artistelor în arta românească din perioada comunistă și Femei artiste în comunism, publicate în volumele menționate mai sus, să privesc critic atât cantitativ cât și calitativ asupra unora dintre rezultatele obținute în perioada postbelică, comunistă. Vă recomand deci lectura câtor mai multe studii pe această temă.

Centenarul femeilor din arta românească, vol. 2
(Editura PostModernism Museum, 2018)

O altă temă de interes: Erotismul în arta românească modernă și contemporană. Sub ce forme apare de-a lungul secolului XX şi ce diferenţe de reprezentare există între artiştii şi artistele care au abordat tematica în creaţia lor?

Este, desigur, o lungă și întortocheată relație pentru că tema erotismului are de-a face printre altele cu permisivitatea, tabuurile, morala, bunul gust, etica, religia, igiena, psihanaliza, pe care doar pentru a o încadra aici pe scurt ca răspuns am diferențiat-o, analizând-o în studiul Erotismul în arta românească modernă și contemporană, publicat în 2013 și ilustrat cu peste 1000 de lucrări de artă de la peste 300 de artiști români, pe tipuri de paliere precum erotism feminin, masculin și nedeterminat ca gen, apoi eros viciat distructiv – temperamente artistice nocturne, erotism solar rodnic și fructul iubirii – maternitate, apoi voyerism, măști ale sexualității trecând prin tipologii de tipul Femeia Fatală și Bărbatul cuceritor, imaginarul falic și imaginarul vulvei etc.
În Erotism și sexualitate în Epoca de Aur, carte publicată în 2018 la editura PostModernism Museum, am continuat, aprofundat și particularizat cercetarea inclusiv în relația erotismului cu politicile pronataliste ale regimului comunist, punctând cu reprezentări de imagini și fragmente de interviuri emoțional dificile cu artiste active în perioada comunistă.

Erotism și sexualitate în „Epoca de Aur”
(PostModernism Museum Publishing House, 2018)

Sunteţi fondatorul binecunoscutei platforme online www.modernism.ro şi curator la platforma muzeală privată PostModernism Museum. Cum vă raportaţi astăzi la aceste „instituţii’: unde au ajuns, încotro se îndreaptă şi ce loc ocupă în parcursul dumneavoastră profesional?

Revoluția digitală a condus la descentralizarea monopolului culturii instituționale oficiale. În această privință platforma Modernism.ro a contribuit la „democratizarea gustului” deopotrivă prin accesul către sursele creativității (autori, interpreți, creativi, artiști, galeriști, curatori, muzeografi, istorici de artă etc.), cât și prin segmentarea publicului și a beneficiarilor fenomenelor artistice. Suntem activi cu platforma din 2009, însă am înglobat experiența și activitatea precedentă din online de pe blogurile și alte site-uri ale noastre (Alpha Channel Lost Frame Surfers) active încă din 2001, deci beneficiem de big data, small data, metadata, rafinate într-o arhivă în continuă creștere care cuprinde exhaustiv și extensiv perioada 1990-2020 și coborând și dincolo de anul 1989.
Și, ca să dau un exemplu punctual: derulăm în prezent un proiect numit 15 retrospective ale artei contemporane românești 1990-2020 care are în cuprindere cele trei decade ale artei din România post 1989. Pentru ultima dintre aceste decade, anume 2011-2020, am reușit să încheiem inventarierea a 19.400 de evenimente expoziționale, fiecare în parte listate cu informațiile complete legate de artiști (avem un index de peste 10.000 de artiști români), opere expuse, spații de expunere, perioade, statement curatorial sau artistic după caz etc. și imaginile aferente, care se pot filtra în funcție de nume de artiști, locații, orașe, an, lună și alte categorii. Urmează, desigur, și celelalte două decade. Apelăm apoi la 15 specialiști pentru a parcurge subiectiv aceste uriașe cantități de date și a privi pluralist, inclusiv conceptul de retrospectivă, și de a avea un conglomerat de teme și opinii, după care beneficiarii (o medie stabilizată în cei 11 ani de activitate ai modernism.ro este de 140.000 de vizite/lună și 70.000 de vizitatori unici/lună) să poată urmări online diversitatea fenomenelor artistice și a temelor de cercetare, în funcție de preocupările fiecărui istoric și critic de artă în parte – unii vor analiza artele decorative, alții reprezentările expoziționale românești din afara țării, alții arta monumentală, alți noile media, alții expoziții cu tematică neo-ortodoxistă, alții femeile în artă, alții manifestările artistice din Cluj sau din Timișoara sau Iași etc.
Platforma muzeală PostModernism Museum, ca producător și promotor de proiecte de artă contemporană, dezvoltă proiecte curatoriale, educaționale și de cercetare în artă. Printre proiectele expoziționale și de cercetare produse de noi se numără: De la propagandă la baby-boom, Înainte și după revoluția culturală în România 1971, Arhitectura socialistă în București, Naționalism și multiculturalism, Minorități etnice în cultura vizuală din România. Cele mai recente proiecte sunt Arhiva Muzeul Rock din România și Centrul de resurse pentru artele decorative din România. Am inițiat în 2015 DARE, un program de Documentare, Arhivare, Expunere și Revalorificare a artei produsă în România în intervalul 1945-1990, corelat cu programul editorial Lada de gunoi a istoriei. Pentru toate proiectele, vă invităm să navigați proiectele noastre și listele de experți cu care lucrăm pe www.postmodernism.ro.

Cosmin Nasui, Artele monumentale decorative din România.
O incursiune în a doua jumătate a secolului XX,
(Editura PostModernism Museum 2020)

În calitate de managing partner la Nasui Collection, care e viziunea după care vă conduceţi şi un posibil bilanţ la acest moment?

Colecția Nasui are focusuri grupate pe câteva teme/zone de interes active simultan: Avangardă istorică, Jugendstil, Realismul socialist, Propaganda în artă, Postmodernism, Artă românească contemporană. Avem în prezent în colecție 252 de artiști și peste 2.100 de opere de artă ale acestora (cele mai multe pe suport de hârtie). Pe lângă lucrările de artă, colecțiile includ arhive personale de la următorii artiști și istorici de artă: Petre Abrudan (1907-1979), Paul Atanasiu (1922-1999), Octavian Barbosa (1927-2017), Paul Bortnovschi (1922-2007), Vasile Celmare (1931-2019), Alexandru Ciucurencu (1903-1977), Petru Comarnescu (1905-1970), Viorica Dene, Ion Iordănescu (1881-1950), Hedda Sterne (1910-2011), încorporate și în programul DARE derulat în PostModernism Museum. Aproape toate lucrările de artă intrate în colecție, până în perioada pandemiei din 2020-2021, au fost expuse în proiectele noastre sau împrumutate altor proiecte expoziționale, inclusiv organizate de muzee naționale și județene. Am reușit să le facem cunoscute publicului în contexte tematice de cercetare și prin volumele și cataloagele editate de noi la editura PostModernism Museum (www.postmodernism.ro) sau de alții și pot fi accesate online la www.cosminnasui.com/collection.

Cum alegeţi artiştii pe care îi promovaţi?

Sunt, dacă doriți, alegeri similare cu cele ale lecturilor unor creații literare ale unor autori, care nu trebuie să se oprească la grila primitivă de „îmi place/nu-mi place”, sunt sau nu de acord cu respectiva lectură. Mă ghidez mai ales și mai degrabă după curiozitatea contextului antropologic al lucrării care devine subiect de cercetare de istoria artelor, uneori chiar punctuală aplicată, decât după ideea rudimentară de a-mi fi pur și simplu pe plac mie și soției sau fiului nostru (deși avem cu toții gusturi și păreri în permanentă alertă), sau a se potrivi undeva anume în casă sau birou. Avem lucrări pe care le-am achiziționat pentru a le înțelege mai îndeaproape, nu neapărat pentru că reprezintă gustul nostru de acum, sau de altă dată, ci dimpotrivă pentru că ne intrigă și ne fac atenți și la aspecte post-estetice, cu mult mai importante decât strict gustul în activitățile de cunoaștere și învățare continuă. Avem deci multe lucrări și artiști recuperați de la „lada de gunoi a istoriei”, fără de care paradoxal nu se poate înțelege istoria artelor din România, opere valoroase în circuitele expoziționale curatoriale, care însă nu își găsesc locul într-o expunere domestică de zi de zi. Luăm în considerare și aspectul social al artei cu implicațiile sale asupra istoriei. Și, ca să fiu mai la obiect, o să dau următorul exemplu: am avut și surprize expunând la birou un portret de propagandă al lui Gheorghe Gheorghiu Dej de Adina Paula Moscu, iar acesta să nu mai fie recunoscut de tinerii studenți de astăzi. De prisos comentariile de istoria artelor, nu-i așa?

Cum sunt reprezentate artistele în colecţiile galeriei?

Aici am să răspund ceva mai tehnic, spunând că avem deocamdată 52 de artiste în colecție, care acoperă un generos interval de timp și abordări stilistice și tematice: Corina Beiu Angheluţă (1919-2009), Felicia Avram (1921-2006), Valentina Bardu (1915-?), Ileana Balotă (1927-1996), Daniela Băieşu, Adela Bonat Marculescu (n. 1981), Elena Bianu (1927-1991), Emilia Boboia (n. 1936), Geta Brătescu (1926-2018), Titina Călugăru (1911-1973), Eva Cerbu (1924-2008), Maria Constantin (1926-2012), Lena Constante (1909-2005), Florica Cordescu (1913-1965), Michaela Nica Crăciun (n. 1934), Judit Crăciun (n. 1946), Ecaterina Cristescu-Delighioz (1901-1973), Cornelia Daneț (1929-2015), Anca Dănilă (n. 1982), Simona Dobrescu (n. 1980), Nuni Dona (1916-2009), Amalia Dulhan (n. 1985), Suzana Fântânariu (n. 1947), Sofia Frankl (n. 1948), Frieda Imling Fodor (1928-?), Ada Geo Medrea (1917-1992), Laura Ghinea (n. 1977), Ana Iliuţ (1913-1991), Ligia Macovei (1916-1998), Maria Manolescu (1897-1996), Rodica Anca Marinescu (n. 1937), Natalia Matei (1916-1984), Puia Hortensia Masichievici (1917-2010), Elvira Micoș (1914-2014), Lidia Mihăescu (1918-?), Mihaela Mihalache (n. 1992), Marilena Murariu (n. 1954), Mariana Popa (n. 1939), Adina Paula Moscu (1908-1979), Milița Petrașcu (1892-1976), Ileana Ploscaru Panait (n. 1959), Angela Petrescu-Tipărescu (1922-?), Letiția Oprișan (n. 1937), Alma Redlinger (1924-2017), Paula Ribariu (n. 1938), Dana Schobel-Roman (1952-2003), Dodi Romanați (n. 1955), Anamaria Smigelschi (n. 1938), Hedda Sterne (1910-2011), Sofia Uzum (1911-1988), Ecaterina Vlădescu Draganovici (n. 1930), Xenia Eraclide Vreme (1930-2007). Avem, desigur, ca toți pasionații de lungă durată, și lucrările unor alte artiste pe o listă de așteptare.

Hedda Sterne – The Discovery of Early Years 1910-1941
( PostModernism Museum Publishing House, 2015)

Cum evaluaţi rolul galeristului în dinamica pieţei de artă din România?

Din cei 30 de ani de artă de după 1989, abia de la mijlocul anilor 2000 avem galeriști, deci în termeni istorici suntem încă la prima generație. Rolul acestuia trebuie privit cu îngăduință și cu înțelegere pentru că nu putem aștepta de la galeriști mai multe sacrificii decât au făcut deja cei mai mulți dintre ei. Este o misiune dificilă și adesea cu perioade de burnout, câtă vreme galeristul în România este de toate – administrator, investitor, curator, istoric și critic de artă, PR, grafician, textier, ghid, barman, eventual și artist etc., mai multe part-time-uri în multe joburi făcute overtime prelungit ca perioadă, care agonizează din când în când în mici acțiuni de scandal motivate de lipsa de atenție, de lipsa resurselor, de filosofii neînțelese. În același timp agresiv și prietenos, politicos și bădăran, inteligent și încuiat etc., preia forma ecosistemului în care activează, rareori reușind invers. Deși aflat în competiție cu alți galeriști, expune uneori aceiași artiști crezând că va face diferența. Însă avem câțiva galeriști care, cu mari sacrificii, multe frustrări și complexe personale au făcut diferența și au plătit după opinia mea un preț prea mare pentru acel succes efemer și volatil de piață, în speranța și așteptarea că va avea un ecou eventual și în istoria artelor. Vom vedea, eventual la bătrânețe!

Cum se prezintă astăzi piaţa de artă din România în comparaţie cu cea din străinătate?

Piața de artă din România este tot mai integrată pieței de artă europene, iar digitalizarea, respectiv trecerea în online în zona agregatoarelor de platforme ale caselor de licitații nu mai ține de priorități sau identități geografice, ele fiind topite de firmele de curierat și de acceptarea cardurilor Visa sau Mastercard. Cunosc mulți colecționari care cumpără cu regularitate opere de artă, inclusiv românească, din case de licitații de aiurea de pe tot globul.

În ce punct ne aflăm şi încotro ne îndreptăm în ce priveşte raportul dintre arta pentru elite şi arta pentru publicul larg?

Cea mai largă producție artistică este accesibilă publicului educat (nu neapărat în artă). Dacă depășim aspectul educației, nu cred că va mai rămâne decisivă ideea de artă pentru elite. Desigur, piața de artă în zona recordurilor (blue chip artists, blockbuster events) va reprezenta întotdeauna acele elite, însă ea reprezintă procentual 1% la nivel mondial din producția de artă și, deci, e încă de discutat câtă relevanță are o cotă de piață tradusă în istoria artelor și a culturii. Și în prezent în România puteți găsi lucrări de artă, inclusiv de artiști istorici celebri, la prețuri care pot fi considerate chiar de către artiștii de azi derizorii. Nu cred că este esențial să cumperi mimetic sau să apreciezi doar ce cumpără alții, câtă vreme avem de unde alege și există atât de multă artă încă necunoscută sau nemarketizată în cote de valoare de piață care să atragă investiția financiară.