Serile italiene au sărbătorit a 50-a prezență pe scena culturală autohtonă

Odată cu evenimentul din 17 octombrie 2018, desfășurat la binecunoscuta Librărie Humanitas de la Cișmigiu, Serile italiene au sărbătorit a 50-a prezență pe scena culturală autohtonă. Așadar, 50 de întâlniri în jurul a tot atâtea volume aparținând literaturii și culturii italiene, dar și sute de invitați care ne-au onorat prin prezența și intervențiile lor. Un număr rotund și foarte muncit, încurajator și purtător de speranță pentru viitor, pe care l-am sărbătorit, firește, plecând tot de la o carte. Este vorba despre Cele mai frumoase laude ale lui Iacopone da Todi, cel mai recent volum al colecției bilingve Biblioteca italiană, în traducerea cu totul remarcabilă a Oanei Sălișteanu. Un volum menit să completeze – așa cum bine sublinia chiar unul dintre invitații serii – perspectiva publicului român asupra literaturii italiene cu informații din perioada predantescă, prea puțin cunoscută de cei mai mulți, dar atât de bogată și relevantă ca rezultate scriitoricești. De altfel, caracterul festiv al serii a fost marcat și prin prezența cu adevărat consistentă (atât ca număr, cât și la nivel de discurs) a invitaților: Excelența Sa Monseniorul Miguel Maury Buendía (Nunțiul apostolic în România și Republica Moldova), Matteo Leonardi (profesor și specialist în Iacopone), Teodor Baconschi (antropolog, teolog și scriitor), Bogdan Tătaru-Cazaban (istoric al religiilor), Oana Sălișteanu (italienistă și traducătoarea volumului). Întâlnirea a fost moderată de Smaranda Bratu Elian, cea care este nu doar fondatoarea acestor seri, ci și coordonatoarea (alături de prof. Nuccio Ordine) a colecției care stă la baza acestor întâlniri culturale, Biblioteca italiana de la Editura Humanitas.

Cea dintâi intervenție a serii i-a aparținut Monseniorului Buendía, care a făcut o succintă descriere a vieții lui Iacopone da Todi, punctând cele mai relevante fapte biografice, atât cât sunt acestea disponibile, de la episodul crucial al morții soției și al descoperirii ciliciului, la turnura sa spirituală și la intrarea în rândul „spiritualilor”, aripa radicală a franciscanilor. Excelența sa a ținut să-și exprime bucuria de a lua parte la lansarea unui astfel de volum, care pentru prima dată înlesnește publicului român accesul la opera unuia dintre cei mai importanți mistici ai Evului mediu italian. A urmat apoi perspectiva antropologului și teologului Teodor Baconschi. Plecând de la dihotomia prezentă în mijlocul creștinismului din momentul în care a devenit o religie oficială, aceea dintre „charisma profetică și birocrația sfântă”, acesta l-a plasat pe Iacopone în trena unui lung șir de figuri care problematizează această relație și întrupează acest conflict. Ca orice mistic, Iacopone este prins în jocul de forțe care irump deopotrivă dinspre modelul sacrificial inițial și canoanele și cutumele creștinismului ca instituție. Prin comportamentul nebunesc asumat, prin gesturile scandaloase pe care le face pentru a răsturna convențiile, Baconschi îl apropie pe Iacopone de nebunii întru Hristos.

Mergând pe calea deschisă de antevorbitorul său, Bogdan Tătaru-Cazaban a căutat să descrie locul pe care l-a ocupat Iacopone înăuntrul culturii franciscane, accentuând natura duală a spațiului în care se desfășoară misticismul acestuia: pe de o parte, privirea duioasă, cuprinzătoare în fața splendorii creației lui Dumnezeu și, pe de altă parte, privirea rănită, plină de suferință în fața crucii și a sacrificiului hristic. La intersecția acestor linii se găsește și trebuie interpretată poezia lui Iacopone, a ținut să precizeze istoricul religiilor. Adăugând că gestul de revoltă prin care Iacopone se rupe de toate normele sociale urmărește accederea la libertatea completă, aceea de a se pierde și, în același timp, de a se regăsi în iubirea lui Dumnezeu.

Odată încheiate aceste prime trei intervenții, care au avut menirea de a trasa cadrul socio-cultural și religios al secolului al XIII-lea, dar și de a schița un portret spiritual și intelectual al lui Iacopone da Todi, a luat cuvântul prof. Matteo Leonardi, cel mai important specialist în Iacopone al momentului, dar și prefațatorul volumului care a făcut subiectul serii. Profesorul Leonardi ne-a mărturisit că iubirea sa pentru autorul Laudelor începe pe băncile liceului și, ca orice iubire născută la o astfel de vârstă, nu se uită niciodată, dimpotrivă se maturizează odată cu studiile universitare și demersul său de filolog. Întrucât nu există niciun manuscris autograf al lui Jacopone, profesorul Leonardi ne-a descris drumul extrem de anevoios întreprins de mai mulți cercetători pentru a recompune limba originală (dialect umbrian) în care au fost scrise Laudele. Ceea ce îl face special pe Iacopone printre atâția autori de laude din Evul mediu, rămași anonimi, este tocmai faptul de a fi singurul care are un chip și un nume, a subliniat profesorul italian, adăugând că poezia lui nu este una de pace, ci reprezintă vocea celui care protestează, care duce o luptă individuală foarte bine marcată, care încearcă să surprindă în cuvinte ceea ce este inefabil și de negrăit. Misticul poartă cu sine suferința unei experiențe scandaloase: perfecțiunea puterii divine care sălășluiește în mijlocul mizeriei umane.

Cea care a încheiat pleiada invitaților a fost traducătoarea volumului, prof. Oana Sălișteanu – protagonista serii, într-un anume sens, deoarece, așa cum au ținut să puncteze și ceilalți vorbitori, fără splendida sa tălmăcire întregul eveniment nu ar mai fi avut loc, iar publicul român ar fi fost lipsit de bucuria întâlnirii cu poezia lui Iacopone. Cei prezenți în librărie au putut afla, astfel, care au fost dificultățile acestei traduceri, ce presupune lucrul cu un text de secol XIII, care sunt instrumentele de adecvare ale limbii române actuale la un astfel de text, ce fel de alegeri are de făcut un filolog în asemenea situații. Oana Sălișteanu și-a încheiat intervenția oferindu-ne, cum altfel, o mostră din munca sa și ne-a fermecat citind trei dintre Laudele care compun volumul. Prin invitații săi, seara a oglindit în bună măsură însuși spațiul dialectic în care s-a mișcat Jacopone – prins mereu între trăirea pur spirituală și instituție –, cu toții reușind să acopere subiectul din perspective cât mai diferite: de la reprezentantul Bisericii Catolice, la cercetători ai religiilor și antropologi, la traducător, la profesorul și specialistul în Jacopone. O invitație la dialog și la pluriperspectivism care mi s-a părut foarte în spiritul protagonistului serii.

Înainte de încheierea oficială a evenimentului, Gabriela Maaz (director de promovare al Editurii Humanitas) a ținut să transmită întregii echipe (de ieri și de azi) a Serilor italiene câteva cuvinte din partea editurii, împărțind cu publicul spectator un soi de tort livresc, format din cele aproape 40 de volume pe care Biblioteca italiană le-a adunat până în prezent. Un moment emoționant, ilustrând ceea ce munca, perseverența și dedicarea pot împlini.