La Serile Italiene, romanul lui Paolo Cognetti, „Cei opt munţi”, câştigătorul premiului Strega 2017

Cea de-a 49-a ediţie a Serilor Italiene, din data de 15 ianuarie 2018, a dat startul noului an printr-o ediţie surprinzătoare ca temă și desfășurată sub egida editurii Polirom la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. În spiritul primei zăpezi la Bucureşti, Seara, ce a avut ca subiect de dezbatere „Oameni şi munţi”, a prezentat romanul lui Paolo Cognetti, Cei opt munţi, câştigător al renumitului premiu Strega 2017, pentru literatură italiană, roman recent apărut într-o excelentă traducere românească (Polirom, 2017).

Invitaţii de marcă: traducătoarea volumului, Cerasela Barbone, Oana Boşca-Mălin,  conferențiar la catedra de italiană a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, scriitorul Bogdan-Alexandru Stănescu, director editorial Polirom, şi Cristian Flueraru, geograf și alpinist, au făcut ca Seara să fie cât se poate de interesantă prin legăturile făcute între roman și varii experiențe, literare și de viață, ale muntelui.

Prezentarea volumului s-a deschis cu o retrospectivă, realizată de italienista Oana Boşca-Mălin, a istoriei și importanţei premiului Strega pentru literatura italiană şi a felului în care premiul a determinat popularizarea romanelor de-a lungul anilor. Cerasela Barbone a povestit despre traducerea cărţii şi despre dificultăţile întâmpinate în traducerea termenilor de alpinism. Cristian Flueraru a vorbit despre sensibilitatea peisajului și a raportărilor geografice în roman, făcând o interesantă observație referitoare la construcția personajelor în strâns raport cu altitudinea montană care le priește și le caracterizează. Bogdan-Alexandru Stănescu a înfățișat calitățile narative ale cărții și a continuat vorbind despre cum a ales el romanul lui Paolo Cognetti și despre munca unui editor de a selecta lucrările de publicat.  

Seara de ianuarie a atras mulţi iubitori ai literaturii de munte, printre care directorul Institutului Italian de Cultură „Vito Grasso”, dl. Ezio Peraro, care a avut o interesantă intervenţie privitoare la literatura italiană despre munte și la specificul vieții montane atât de caracteristic comunităților din Alpii italieni, și dl. Dan Burlac, director, printre altele, al Alpin Film Festival. Prezentă în public, coordonatoarea Serilor Italiene, prof. Smaranda Bratu Elian, a rezumat direcțiile de interpretare rezultate din intervențiile invitaților şi a recomandat călduros publicului să citească romanul lui Paolo Cognetti.

Ediţia din acest ianuarie a însemnat nu doar o seară închinată muntelui ci – în spiritul muntelui –  și o seară a prieteniei: între cei ce iubesc literatura și cei ce iubesc muntele, dar și între două instituții culturale de prestigiu – editura Polirom, care a publicat romanul, și editura și librăriile Humanitas, care au găzduit frumosul eveniment.



Flavia Vendetti
(nr. 2, februarie 2018, anul VIII)