Verona, forum economic România-Italia

În 7 februarie 2014 s-au desfăşurat la Verona lucrările Forumului economic România-Italia, al doilea din acest an, după cel de la Florenţa, organizat de Reprezentanţa Camerei de Comerţ a României în Italia. Forumul a avut loc la Palazzo della Gran Guardia din Verona, în colaborare cu Primăria din localitate. Invitaţi speciali au fost secretarul de stat din ministerul român al Economiei, Adrian Volintiriu, primarul din Verona, Flavio Tosi, consulul general al României la Trieste, Cosmin Dumitrescu, consulul onorific al României din Trento, Maurizio Passerotti. 

Investiţiile străine în România

Secretarul de stat Adrian Volintiru a prezentat cele mai puternice argumente pentru atragerea investiţiilor italiene şi străine, în general, în ţara noastră. România este a şaptea ţară din Europa ca populaţie, a noua ca suprafaţă, dar pe primele locuri la creştere economică. În 2013 s-a înregistrat o creştere de 1,8%, iar pentru 2014 avem o prognoză de 2,2 %. Exporturile din 2013 au crescut cu 9% faţă de anul precedent, atingând 50 de miliarde de euro. Care este secretul acestui succes? „Foarte important este capitalul uman. Avem o populaţie bine armonizată ca vârstă şi forţă de muncă, avem 108 universităţi cu 629 de facultăţi, care pregătesc anual circa 215.000 de absolvenţi, cu un potenţial mare de pregătire în domeniul industrial. Un alt mare avantaj comparativ îl constituie costul forţei de muncă. În această privinţă, România este depăşită doar de Bulgaria şi cred că reprezintă un mediu propice de a investi cu costuri mai mici. Rata neangajării în 2013 a fost de 7,1% şi prognozăm ca până în 2016 să ajungă la 6,2”, a explicat secretarul de stat.
În privinţa atractivităţii pentru investiţii străine, România este pe locul 7 din cele 28 de ţări ale UE, potrivit unui studiu european citat de secretarul de stat. Pentru a atrage investiţii, România acordă ajutoare de stat: bugetul este de 1 miliard de euro, şi ajutorul pe care ţara noastră îl acordă investiţiilor directe este de până la 50%. Adrian Volintiru a dat ca exemplu compania Pirelli, care a deschis o fabrică la Slatina, jumătate din investiţie fiind ajutor de la statul român. Anul acesta se vor privatiza companii importante precum Tarom, CFR Marfă, Oltchim, Poşta Română, etc.

Flavio Tosi: raporturi foarte bune între Veneto şi Romania

Primarul din Verona, Flavio Tosi, a vorbit despre colaborarea deja istorică dintre firmele din Veneto, din Verona în special, şi România. „Pe teritoriul românesc există deja o prezenţă istorică, de lungă dată, a firmelor şi întreprinzătorilor din teritoriul nostru, ceea ce este acum o chestiune reciprocă, având în vedere că avem o prezenţă importantă de întreprinderi româneşti  în teritoriul veronez şi în Veneto". Tosi a vorbit în termeni elogioşi despre comunitatea românească din localitate, care reprezintă peste 3% din rezidenţii din Verona. „Este, aşadar, un raport foarte puternic, pozitiv, bazat pe o mare colaborare reciprocă şi orice iniţiativă care tinde să consolideze acest raport, din punct de vedere social, economic sau cultural, este susţinută de administraţia noastră". Primarul Veronei a primit cu această ocazie şi titlul de membru de onoare al Asociaţiei Românilor din Italia.

Premiul Întreprinzătorul român al anului 2013 în Italia

Eugen Terteleac, preşedintele Reprezentanţei Camerei de Comerţ a României în Italia, a anunţat prima recunoaştere anuală a valorii întreprinzătorilor români din Italia, acordată celor mai merituoşi oameni de afaceri cu paşaport românesc din Peninsulă. „Se acordă titlul de «Întreprinzătorul Român în Italia 2013» doamnei Monica Petrică, pentru perseverenţă şi rezultatele foarte bune obţinute în promovarea produselor tradiţionale româneşti”. Monica Petrică este proprietara lanţului de supermarketuri Milcov, din Verona, Torino, Padova şi Roma, cu o cifră totală de afaceri în 2013 de peste 10 milioane de euro, realizate din importuri 100% de produse româneşti. Premiul a fost înmânat de primarul din Verona, Flavio Tosi. Înfiinţarea acestei recunoaşteri a fost inspirată de programul de susţinere a întreprinzătorilor români din diaspora demarat de ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David.




(nr. 3, martie 2014, anul IV)