Festivalul teatROmania: Emersiuni scenice la Accademia di Romania din Roma

La încheierea festivalului „teatROmania_emersioni sceniche”, desfăşurat la Accademia di Romania din Roma în perioada 27-29 iunie 2014, la care revista noastră a fost partener media, Horia Corneliu Cicortaş, membru al echipei de organizatori, ne prezintă câteva impresii la cald.

Încă tânăr și puțin cunoscut în mediile teatrale italiene, festivalul „teatROmania_emersioni sceniche”  a ajuns la a patra ediție. Viitorul său depinde de mulți factori, dar tendința e de consolidare și creștere. Satisfacția noastră, a celor care ne străduim să facem din teatROmania un punct de forță al colaborării culturale româno-italiene, în cazul de față pe versantul artelor performative sau scenice, a fost direct proporțională cu numărul și ponderea dificultăților materiale pe care le-am întâmpinat. Cu un buget redus la os, cu resurse umane și logistice minime, am reușit totuși să asigurăm continuitate unui proiect inedit, curajos și îndrăgit tot mai mult de cei care ajung să-l cunoască îndeaproape: companii, artiști, public, critici, jurnaliști. După recordul de public din vara anului trecut, a fost acum momentul unei afirmări de natură critică, toate spectacolele din cele trei zile ale festivalului (inițial, programat a se derula de-a lungul a patru zile) fiind vizionate și recenzate de autori italieni competenți. În felul acesta, festivalul se deschide, treptat, spre universul teatral propriu-zis, spre publicul principal spre care ne-am îndreptat atenția, încă din 2010 când ne-am lansat în această aventură.

Cititorilor din România le amintim că teatrul românesc – atât ca dramaturgie cât și ca prezențe teatrale propriu-zise românești – este prea puțin cunoscut în Peninsulă. Exceptând unele traduceri vechi din Caragiale și alți câțiva autori clasici ai secolului XX, singurul dramaturg român cunoscut, tradus și jucat în ultimii ani pe scenele italiene este Matei Vișniec. De notat însă că acesta a ajuns cunoscut aici via Paris, la fel ca alți iluștri compatrioți ce s-au afirmat înaintea lui în Franța sau în alte țări care, cultural și politic, „contează” la nivel internațional (Italia nefiind, din păcate, printre acestea). De altfel, teatrul lui Matei Vișniec a și fost prezent în ultimele două ediții ale festivalului teatROmania_emersioni sceniche: anul trecut, prin recitalul „L’illusionista”, produs de compania italiană Telluris și jucat de talentatul Tazio Torrini, iar anul acesta, prin producția teatrului din Petroșani, „Despre sexul femeii – un câmp de luptă în războiul din Bosnia”, reprezentată în premieră italiană, în rotonda în aer liber a Accademiei, pe 28 iunie. În acești ani, festivalul a adus sub luminile rampei și alți autori dramatici români contemporani, precum Alina Nelega, prezentă la ediția din 2011, când – tot în premieră italiană – au fost jucate două piese ale sale, de către două companii diferite („Hess” – teatrul Ariel din Târgu Mureș, respectiv „Amalia respiră adânc”, producție a Teatrului din Bacău).

Pe lângă piese semnate de Vișniec sau Nelega, festivalul de la Roma a propus și în acest an unele scenarii avându-și originea în texte non teatrale, adaptate și studiate pentru unul sau mai mulți actori. Un exemplu este cel al lui Mircea Eliade. Autorul român, jucat în anii trecuți de Telluris („La colonna infinita”), în Italia dar și pe scenele românești, a fost „prezent” anul acesta în mod indirect, prin remarcabilul recital al Elisei Cantone, „La favola di un’altra giovinezza” (producție a companiei torineze Mutamento Zona Castalia), bazat la rându-i pe o idee – cea a întineririi miraculoase datorate fulgerării – dezvoltată de Eliade în narațiunea Tinerețe fără tinerețe.

O curiozitate: ediția 2014 a „emersiunilor scenice” a fost inaugurată de spectacolul companiei milaneze Wasabi (deocamdată în faza incipientă de reading muzical, dar foarte promițător în evoluții) bazat pe celebrul basm românesc Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, același care i-a furnizat lui Eliade inspirația pentru propria nuvelă, ecranizată în anii trecuți de Francis Ford Coppola și adusă apoi pe scena teatrului italian de către o Elisa Cantone interpretând – în dialectul din Puglia! – versiunea feminină a întineririi miraculoase, pe fondul unei vechi povești de emigrație pe ruta Italia-România.

De altfel, într-un anumit sens, lumea basmelor și universul copiilor au fost protagoniștii acestei ediții. Exceptând subiectul de actualitate al violențelor de gen din cadrul războiului din Bosnia (și nu numai), ilustrat de piesa lui Vișniec amintită mai sus, gravată auctorial (dar și actoricește, prin jocul de factură clasică al Irinei Bodea și al Biancăi Holobuț), celelalte patru spectacole au avut ca punct de plecare sau de sosire lumea fantasticului, a ludicului, a inocenței. O întâlnire explicită cu basmul, mai precis cu experiențele inițiatice în confruntarea victorioasă a prințesei-eroine cu Muma Pădurii, a prilejuit-o piesa pentru copii montată de Letteria Giuffrè și jucată de Tazio Torrini (producția companiei toscane Telluris Associati), în care destoinicul actor-păpușar reactualizează – și întrupează – povestea într-o scenografie ireală, creată exclusiv prin proiecții de diapozitive „deformate”. În fine, în „Așteptând-o pe Alice” (în regia lui Doru Taloș, producție a companiei Atelier 45 din Cluj), tânăra actriță Oana Mardare a adus pe scenă, cu delicatețe dar și cu – acrobatică – ironie, lumea copilăriei, cu toată magia ei, dar și cu amara desprindere, sau îndepărtare, de ea (din nou, etapele inițierii!).

Emersiunile scenice româno-italiene continuă, în spații neconvenționale precum cel al unei Academii, lipsite de comoditățile tehnice ale sălilor de teatru, dar revelând, cu fiecare ediție a Festivalului, potențialitățile și avantajele lor indubitabile.

Horia Corneliu Cicortaș
(nr. 7-8, iulie-august 2014, anul IV)

Info și detalii: www.teatromania.info