„Movement of Light”, sinteza luminii italiene. Expoziţie Sorin Scurtulescu la Timişoara

„Traduc figurativul realităţii într-un limbaj universal abstract care poate fi absorbit de oricine”. Cu aceste cuvinte ni se prezintă artistul plastic Sorin Scurtulescu, născut în luna mai a anului 1979 la Timişoara, doctor în arte plastice, titlu ştiinţific dobândit între 2006-2009 la Facultatea de Arte şi Design din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, sub coordonarea prof. univ. dr.  Aurel Chiriac. Vocaţia sa artistică a fost îndrumată între 1993 şi 1997 în cadrul Liceului de Arte Plastice din Timişoara, la clasa prof. Carol David.
În perioada 1997-2002, Sorin Scurtulescu a fost student la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Arte şi Design, Secţia Pictură, clasa prof. Constantin Flondor. În anii 2001 şi 2002, a obţinut o bursă de studiu în Anglia, la Şcoala de Artă, Design şi Media din cadrul Universităţii din Sunderland, la clasa profesorului englez Geoff Morten. Între 2003-2005 a obţinut master-ul în „Comunicare vizuală, publicitate şi strategii de marketing”, având coordonatori pe conf.univ.dr. Dan Radu Moga, conf.univ.dr. Constantin Prut şi conf.univ.dr. Alexandra Titu. Între 2010-2012, Sorin Scurtulescu a obţinut bursa postdoctorală „Vasile Pârvan” la „Accademia di Romania” din Roma, realizând, în primăvara anului 2013, o expoziţie cu picturile din studiul său italian la Muzeul de Artă din Timişoara. Expoziţia s-a numit „Roma corp urban” şi a fost expusă în Galeria Mercy a Muzeului de Artă.
În anul 2003, Sorin Scurtulescu a fondat împreună cu mai mulţi artişti plastici, grupul „Noima”, grup de pictură ce are acum următoarea componenţă: Andrei Rosetti, Ciprian Bodea, Dan Gherman, Sorin Scurtulescu, Cosmin Frunteş. În anul 2013, Sorin Scurtulescu a fondat în cadrul Colegiului Naţional „C.D. Loga” din Timişoara, Galeria LogArt, iar anul acesta a înfiinţat galeria „Zid Gallery” (galerie în spaţiul virtual).
„Movement of  Light” este expoziţia pe care artistul plastic Sorin Scurtulescu a inaugurat-o în 24 iunie 2016 la Galeria Jecza din Timişoara, începându-şi astfel colaborarea cu această prestigioasă galerie particulară de artă din oraşul de pe Bega, cunoscută şi apreciată în întreaga ţară, dar şi în afara graniţelor României. Despre această expoziţie, a cărei curatoare este criticul de artă de origine franceză Frédérique Neuts Leroy, veţi putea citi în interviul de mai jos, intreviu realizat chiar în sala în care se află expoziţia „Movement of  Light” („Mişcarea Luminii”). Expoziţia poate fi vizitată până în 25 septembrie a.c.

De unde vine ideea acestei expoziţii?

Ideea expoziţiei vine din momentul în care am încercat să realizez o sinteză a experienţei mele legate de pictură în general. Această expoziţie este legată de sinteza luminii italiene, de fapt. Ea a apărut odată cu aşezarea straturilor memoriei mele legate de întregul meu parcurs ca artist. După experienţa italiană au trecut şase ani până când am reuşit să sintetizez şi să ajung la această concluzie. Pornind din 2015, m-am gândit foarte mult la această temă a Luminii şi am iniţiat câteva acţiuni în Viena, împreună cu gruparea „Noima”, din care fac parte împreună cu Andrei Roseti, Ciprian Bodea, Cosmin Frunteş şi Dan Gherman, grupare cu care am realizat performance-ul Bringing Light în spaţiul Friday Exit din Viena, o legătură care se datorează unei colaborări şi unei invitaţii care a venit din partea doamnei Sorina Jecza, preşedintele Fundaţiei Interart Triade, şi a Alinei Baciu, directorul Centrului Cultural German din Timişoara (în acel moment), care au fost la rândul lor invitate de doamna Dr. Swantje Volkmann de la Muzeul din Ulm al Şvabilor. Legătura mea cu grupul Friday Exit s-a datorat acestui proiect care se numeşte „Proiectul spaţiilor dunărene” şi în acest context s-a întâmplat întâlnirea cu Frédérique Neuts Leroy, care a devenit în acest an curatoarea expoziţiei mele de la Jecza Gallery. Ea a scris un text prin care a surprins esenţa expoziţiei şi a lucrărilor mele recente datorită bunei sale intuiţii şi a bogatei sale experienţe culturale.

Care este esenţa luminii în picturile tale?

În picturile mele… ce se întâmplă de fapt? Imaginaţi-vă, de exemplu, că aveţi mai multe fructe şi vreţi să realizaţi un gust esenţial al combinării acestor gusturi particulare ale fiecărui fruct şi esenţa este realizată prin extracţia celei mai intense şi mai plăcute arome pe care o are fructul respectiv. În felul acesta am lucrat şi eu cu experienţa mea italiană, experienţă care, desigur, s-a aşezat prin reparcurgerea şi a altor experienţe pe care le-am avut până în momentul 2010 când am ajuns la această bursă şi am concluzionat printr-o găsire a unor culori specifice Italiei. Astfel, majoritatea lucrărilor se intitulează „Italian light” („Lumina italiană”), unele se numesc, chiar şi mai sintetic, prin prescurtare, „IT pantone light”, dar tot spre aceeaşi direcţie se îndreaptă, din cauză că acest pantone, în limbajul culorilor digitale, înseamnă o mostră de culoare care are un număr şi pe care o poţi alege pentru a decora o casă sau pentru a realiza o copertă de carte. Această idee a cuvântului mi-a venit din momentul în care Frédérique Neuts Leroy mi-a sugerat folosirea culorii pantone 135 la realizarea afişului. Din momentul respectiv am realizat personal că şi eu am găsit câteva, aşa-zis, numere specifice luminii italiene. Astfel am câteva lucrări de factură minimalist-abstractă, care surprind exact această idee. Şi aici dau exemplul lucrărilor din sala a doua, după prima sală în care se găsesc trei fotografii realizate în Roma, fotografii care încearcă să îl pregătească pe privitor în preambulul, în previzionarea expoziţiei. Adică pornind de la aceste fotografii începi să-ţi diminuezi percepţia figurativă din memorie, ajungând la o esenţă spiritualizată a luminii, trecând în această zonă abstractă şi aproape total non-figurativă. Spun aproape total non-figurativă fiindcă sensibilitatea mea şi cred că şi a unora din cei care vor privi poate vedea sau simţi realitatea prin aceste lucrări, dat fiind că majoritatea acestor lucrări abstracte aproape pătrate au o trecere foarte fină de la o zonă uşor întunecată spre o zonă uşor mai luminoasă. Această trecere este dată de experienţa pe care am avut-o la Roma, dimineaţa la răsăritul soarelui, între şase şi şase jumate, de pe colina Gianicolo, moment în care soarele apare de după coline şi de după munţi, iar oraşul care, în lucrări, este partea mai întunecată de la baza picturii, rămâne în acest fogg, în această neclaritate a ceţii datorată atmosferei şi prafului invizibil, contra-luminii, adică oraşul, de fapt, devine o entitate abstractă şi, în spate, înspre partea de sus a picturii, rămâne cerul foarte plăcut şi care are o deschidere ce-ţi transmite o libertate maximă şi o senzaţie de bucurie, zbor şi o plăcere infinită.  

Care este tehnica de realizare a lucrărilor?

Datorită experimentelor pe care le-am realizat în aceşti ultimi şase ani, experimente care au încercat să ducă mai departe ceea ce am învăţat eu de la profesorii mei, Constantin Flondor şi Geoff  Morten (când am fost în spaţiul englez, la brusa din Sunderland), uitând şi eliminând şi repunând în joc ceea ce am învăţat, am trecut de la pictura cu pensula, care are un anumit tip de factură, la pictura cu diverse tipuri de pensulă, cu fir moale, cu fir aspru, cu fir lung, scurt, cu vârf, fără vârf, până când am ajuns să pictez cu propria mână, fără pensulă, cu diverse tipuri de şpacluri, de metal, în mod special, dar şi cu diverse folii de plastic folosite în tiparul offset, tatăl meu fiind toată viaţa lui tipograf offset, astfel că am preluat unele din aceste elemente folosite în acest tipar în pictura în ulei, ceea ce poate părea surprinzător, fiindcă nu am observant mulţi pictori folosind foliile din tiparul offset. Cred că şi celor care privesc expoziţia le pot părea surprinzătoare aceste texturi şi aceste fineţuri de pasaj dintre lumină şi umbră, sau pot părea misterioase aceste atingeri foarte absurde, de parcă n-ar fi făcute de mâna omului, de parcă ar fi nişte apariţii irealizabile manual.

Pare o pastă, ceea ce se vede pe pânză…

Este, de fapt, vopseaua care de data aceasta este aşezată pe pânză fără niciun fel de medium, fără ulei de in, fără terebentină, direct din tubul industrial în care este malaxată această vopsea. Dar, esenţial în acest tip de tehnică este mixarea continuă până când, aproape alchimic, vopseaua din tub se transformă într-o combinaţie care nu poate fi realizată prin niciun alt procedeu, adică nu poate fi realizată nici prin suprapunerea altor culori, nici prin combinarea pe paletă, nici prin zemuri transparente. Este o găselniţă, o descoperire a mea în acest an, fiindcă n-am mai lucrat nici eu în acest mod până acum. Culoarea care rezultă apare după un fel de încălzire la propriu a vopselelor care se combină continuu de la stânga la dreapta cu acest cuţit de paletă şi care formează pasajele atât de fine şi, uneori, atât de imateriale precum este cerul însuşi.

Ce tehnică de lucru ai folosit pentru a realiza primele trei lucrări din expoziţie?

Lucrările (cele trei fotografii) care se găsesc la intrarea în expoziţie sunt, de fapt, realizate prin preluarea unor fragmente din fotografiile selectate la Roma, iar aceste fragmente sunt de obicei preluate din partea mult mai aproape de linia orizontului decât din partea de prim-plan. Această parte din spate, de fapt, îmi reconştientizează esenţa acestei expoziţii, Lumina, care absoarbe şi care elimină zona figurativă, iar datorită acestei eliminări intrăm într-o profunzime a captării, de fapt, a acestei zone spirituale şi mult mai profunde decât claritatea vizuală a figurativului din partea de prim-plan a unei fotografii.

Care-i misterul acelui văl ceţos de pe lucrările tale?

Misterul acelui văl ceţos vine tocmai din această fericită„ eroare” pe care o dă aparatul de fotografiat care, precum ochiul uman, este creat asemănător de către tehnicieni şi surprinde mai multe straturi de aer şi praf datorat acestei distanţe ce transformă vizibilul figurativ în pictural nonfigurativ. Distanţa creează acest văl, la fel precum noi privim din tren un îndepărat peisaj care şi din cauza distanţei se transformă, în prim-plan vedem plantele şi copaci foarte clar, iar în fundal, spre munte, spre linia orizontului, vedem neclar şi chiar mai mult, vedem că peisajul devine mai rece sau mai cald datorită unei ceţi; acea ceaţă este dată de atmosferă, aer, umiditate, praf, particulele sensibile de praf pe care de aproape nu le percepem şi avem senzaţia că totul este gol, dar, de fapt, acel spaţiu nu este gol, ci plin de straturi de atmosferă, de straturi de umiditate din punct de vedere fizic, dar este plin şi de acea zonă spirituală, acele entităţi care se găsesc împreună cu noi în spaţiu, în aerul acesta invizibil care se mişcă, în lumina aceasta care apare şi dispare. Lumina este, desigur, şi simbol al creştinismului, aşa cum evidenţiază şi textul curatoarei expoziţiei, Frédérique Neuts Leroy: „acest simbol puternic al tradiției creștine invadează tot spațiul pânzei, așa cum credința iluminează creștinul ”, simbol de o profunzime copleşitoare, Dumnezeu este Lumina lumii.
În selecţia finală, curatorul expoziţiei a eliminat jumate din lucrările realizate. Uneori, pentru ca expoziţia să aibă o mai mare putere, trebuie să transmiţi mai mult, cu mai puţin. Lucrările de aici revin la uşorul figurativ care încă mai apare în această expoziţie din loc în loc, adică de la zona foarte minimalist abstractă, revin la această fluctuaţie a apariţiei unor reminiscenţe figurative precum în lucrările pe care le-am expus în 2013 la Muzeul de Artă. Apar câteva cupole, dar cupolele se transformă, se pulverizează în această lumină, în această magmă, care topeşte totul şi transformă figurativul într-o lucrare abstractă. Abstractul este precum muzica clasică, sufletul nostru devine mult mai liber, are mult mai multe direcţii de a alege şi în acelaşi timp ajunge la un limbaj folosit universal, adică un limbaj pe care orice naţie îl poate absorbi. În acestă expoziţie, eu traduc figrativul realităţii într-un limbaj universal abstract care poate fi absorbit de oricine. Arta este, de fapt, un limbaj internaţional care te transpune într-o zonă a exprimării profunde. Ceea ce nu putem exprima noi de multe ori în cuvinte, pornind de la perioada în care conştientizăm aceste lucruri, şi anume adolescenţa, realizăm că le putem exprima şi prin cele şapte arte, de la cinematografie, la pictură, la muzică, la coregafie, la scenografie, la sculptură, desen, vedem că mai avem câteva şanse de a ne exprima. Artiştii încearcă să fuzioneze cât mai bine şi să se înţeleagă cât mai bine cu cei din jurul lor, ba mai mult, să transmită din bucuria personală şi celorlalţi. Asta fac artiştii când realizează o operă: vrem, desigur, să lăsăm ceva şi după noi, dar vrem să comunicăm şi în timpul în care suntem încă împreună cu ceilalţi. Acum, eu fiind împreună cu ceilalţi, doream să transmit această bucurie a mea venind din Timişoara şi ajungând la Roma şi în alte ţări, sintetizând această experienţă şi retransmiţând-o celorlalţi, dar n-am vrut să le transmit poze sau fotografii cu oraşele din Italia, ci am vrut să le transmit ceva mai profund, starea mea de fapt, starea mea sufletească, mentală, psihologică datorată Luminii italiene şi, atunci, practic, transpun vizitatorul în starea mea.
Aproape toate lucrările sunt legate de atmosfera pe care o ai în Roma la ora dimineaţii devreme. Înainte de apariţia soarelui, în Roma e o atmosferă rece, violetă, aproape de un mister între diurn şi nocturn, un fel de pictură de Monnet din ultima perioadă, după care ai o senzaţie de mister şi de profunzime spirituală maximă în care apare primul licăr al luminii soarelui, dar acea lumină a soarelui nu este precum răsăritul de soare de la mare de la noi, când apare, precum în desene animate, un sfert din soare şi în câteva secunde tot soarele roşiatic şi este o lumină care colorează întregul cer, aproape unitar. Aici întregul cer devine cald, iar partea de jos începe să intre într-o atmosferă de la zona de violet înspre o zonă tot caldă şi ea. Acest motiv este foarte interesant; cum întreaga imagine devine o imagine caldă, o imagine aproape de nemaiîntâlnit la noi, avem această senzaţie de cer şi pământ sau de cer şi oraş urban care se contopesc.

Ce ne poţi spune despre echipa care te-a ajutat să realizezi această expoziţie?

Această expoziţie se numeşte „Solo Show” sau expoziţie personală, adică o expoziţie pe care artistul o face de unul singur. În spatele ei stă însă o întreagă echipă care m-a ajutat pe parcursul mai multor ani să ajung la acest tip de expoziţie şi profesionism expoziţional. Aş începe cu galeristul acestui spaţiu, Andrei Jecza, care a avut scânteia de a mă invita să realizez acest demers aici, în Galeria Jecza din Timişoara, care participă la diverse evenimente culturale în fiecare an, târguri profesioniste de artă, în Viena, în New York, în Germania, având o extensie internaţională profesionistă şi foarte bine pusă la punct. Continuând cu prezentarea echipei, amintesc Fundaţia Triade care este reprezentată de mama lui Andrei, doamna Sorina Jecza, apoi întreaga echipă de la Friday Exit, dar în special Frédérique Neuts Leroy, curatorul expoziţiei. Aceste lucrări sunt realizate şi împreună cu un prieten din Germania care m-a susţinut din 2005, până acum din punct de vedere al procurării materialelor, al unor lucruri de logistică fără de care eu personal nu aş putea să produc ceea ce produc în momentul de faţă la o anvergură atât de mare. Aş vrea să mulţumesc bunului meu prieten, domnului Sorin Pănuş, care m-a susţinut în a putea intra în contact cu galeria mea din Viena, cu grupul Friday Exit, cu Frédérique, şi tuturor prietenilor din Grupul Noima cu care lucrez împreună de 13 ani şi care m-au ajutat în sensul unor dezbateri pe care le-am avut în atelierul personal, înainte sau după ce am venit din Viena, fiindcă ei, având locaţia în ţară, Andrei la Deva, Cosmin Frunteş la Braşov şi Ciprian Bodea la Timişoara, vin împreună la mine în atelier la acest tip de întâlniri. Aproape la două luni avem o expoziţie sau chiar mai repede. Din echipă fac parte inclusv oamenii din sfera mass-mediei din Timişoara care au susţinut toate demersurile culturale ale grupării Noima, pe mine personal, în anumite situaţii de promovare.

Despre filmuleţul din expoziţie, ne poţi spune câteva cuvinte?

Filmuleţul se numeşte la fel ca şi expoziţia, „ Movement of  Light”, şi este realizat la Timişoara, dar montat împreună cu Simone Vumbaca la Roma. Sonorul este unul nepus peste imagine, ci exact simultan cu imaginea filmată. Este un sonor urban, sonor stradal. Filmuleţul este realizat în apartamentul meu din Timişoara, cu materiale simple, nu foarte costisitor în ce priveşte tehnica, aproape alb-negru, şi are aproximativ trei minute. În acest film am surprins starea pe care ţi-o dă lumina, fie filtrată prin jaluzelele geamului, fie prin frunzele care se află în faţa apartamentului în copacii de vis-à-vis şi este filtrată foarte dinamic creând acest tip de mişcare efemeră datorată vântului şi adierii naturale a acestui tip de fluctuaţii şi de mişcare a unor frunze. Senzaţia esenţială din acest film este dată de lumina de dimineaţă care, la un moment dat, se diminuează şi dispare treptat, dar dispare treptat în filmul meu pe sunetul unui marşarier de maşină care simbolic este aproape ca un fel de fluctuaţie când se face EKG-ul la inimă şi care are un anumit sunet specific; la fel şi sunetul acesta de marşarier îţi dă această senzaţie, iar la un moment dat imaginea devine abstractă şi nu se mai percep frunzele şi ai senzaţia că personajul principal s-a stins şi acel moment este realizat printr-o coincidenţă dată de faptul că sunetul se opreşte şi imaginea dispare, iar după ce sunetul se opreşte şi imaginea dispare, observăm că acel licărit revine treptat datorită trecerii norului pe cer, reapar razele soarelui prin frunze, uşor şi ai surpriza că, simbolic, este vorba despre o veşnicie a sufletului şi a omului care chiar şi după ce moare, de fapt trăieşte. Toată expoziţia are un scop motivaţional pozitiv şi, de obicei, lucrez în toate evenimentele mele cu dorinţa de a bucura oamenii care vin acolo unde expun eu şi nu de a crea dramă ori tensiune apăsătoare şi demotivaţională, ca să nu pleca cu anumite sechele negative sau depresive din acest gen de evenimente pe care le realizez.

În final, ce ar trebui să înţeleagă vizitatorul după un tur în această expoziţie?

Din expoziţie, vizitatorul trebuie să se descotorosescă de toate problemele sale personale, aşa cum spune un pasaj din Liturghia ortodoxă, „acum să ne lepădăm de toate grijile cele lumeşti!”. Cred că asta ar trebui să facă oamenii când intră într-o expoziţie de-a mea, dar în special în aceasta. Grijile se lasă afară, vizitatorul intră într-un spaţiu al Luminii, al spiritualului dematerializat, al spiritualului non-figurativ. Poţi să pluteşti în această expoziţie şi să simţi că eşti liber. Pentru mine foarte important este ca vizitatorul să fie liber, să simtă acea libertate de care trebuie să ne bucurăm cu toţii, esenţa noastră fiind aceea că suntem, de fapt, liberi, numai că de multe ori nu mai conştientizăm acest lucru. Mulţi oameni nu se mai consideră liberi. Ei ştiu că trebuie să muncească ca să se susţină, că trebuie să plătească cheltuieli etc. Dar pe lângă aceste lucruri, există şi o zonă a acestei libertăţi spirituale clare şi a libertăţii datorate artei şi vizualului şi sunetului.

.

Interviu realizat de Cornel Seracin
(nr. 9, septembrie 2016, anul VI)