Expoziţia „Pierderea Sufletului” a artistului Részegh Botond, inaugurată la Timişoara

În 22 martie 2018, în Sala Baroc a Muzeului de Artă din Timișoara, a avut loc vernisajul expoziției „Loss of  Soul” („Pierderea Sufletului”), expoziție de grafică a artistului ardelean Részegh BotondAutorul lucrărilor trăiește și lucrează la Miercurea Ciuc. Este absolvent (promoția 1996-2001) al secției de grafică, clasa prof. univ. dr. Mircia Dumitrescu, din cadrul Universității de Arte din București și a efectuat, între 2001 și 2002, studii aprofundate la Universitatea de Arte Bucureşti, secţia grafică, iar din 2004 este doctorand la Universitatea de Arte Budapesta, îndrumător prof. univ. König Róbert.
De-a lungul activității sale, Részegh Botond a realizat mai multe expoziții personale și de grup și a fost, în mai multe rânduri, premiat pentru activitatea sa. Printre premiile obținute, menționăm aici, Premiul Asociaţiei Creatorilor de Carte Bibliofilă la Bienala de Grafică de la Miskolc pentru lucrarea „Ziua Morţilor la Viena” de Kányádi Sándor, ediţie în trei limbi – maghiară, română, germană (2004), Premiul pentru construcţie de carte acordat de Fondul Literar Român (2001), Premiul pentru Construcţie de Carte acordat de Uniunea Scriitorilor din România (2000), Premiul Tinerilor Liberali – Mamaia (2006) etc. Részegh Botond abordează varii medii artistice, de la desen, gravură, pictură până la cărți de artist, iar din anul 2010, alături de Áron Hajdú, este inițiator și coordonator al galeriei Új Krtierion din Miercurea Ciuc. 
Prin expoziția „Loss of  Soul”, inaugurată la Muzeul de Artă din Timişoara, Részegh Botond propune iubitorilor de artă un moment de reflecție asupra pierderii identitare în lumea formatelor. Pentru artist, titlul dat expoziţiei este sinonim cu dezumanizarea. „Loss of Soul” este denumirea seriei de „Capete” şi se referă la portrete fără faţă, chipuri fără imagine, feţe fără suflet. 
Desenele sunt realizate în culori acrilice, pe suport de hârtie sau pe pânză, într-o stilistică ce se poate numi „tehnicile Boti”, exprimate pe suprafeţe mari. Toate aceste desene din expoziție sunt analize spectrale de identificare, figurativă ori non-figurativă, a Sufletului aflat sub limitările formatelor şi ale liniarităţii sociale.
Despre această expoziţie, curatorul dr. Claudiu Toma a rostit următoarele la vernisaj: „Proiectul expoziţional, «Loss of Soul», al lui Részegh Botond, l-am primit cu bucurie, dar şi cu un interes care străbate aspectul profesional, adică cel curatorial, şi anume un interes care implică şi aspectul personal. Propunerea lui Botond, gândul lui împărtăşit cu noi, l-am preluat şi am încercat să-l punem în valoare prin tot ceea ce înseamnă munca de curatoriat şi armonizarea simezelor. Cred că ne întâlnim zilnic cu acest fenomen de degradare, de descompunere şi pierdere a sufletului. Pericolul stă la pândă, mai fizic, mai chimic, mai din exterior, mai din interior. E uneori vizibil, e uneori invizibil, dar el există, îl simt în preajmă, în permanenţă. Este aproape ca o bătălie dusă-n defensivă, în care este atacată, din toate părţile, o ultimă redută. Sufletul, sau ce a mai rămas de el, este înconjurat de baricade şi de saci de nisip. Invazia mediatică, invazia tehnologică şi toate celelalte invazii prezente în societatea modernă sunt atât de puternice încât lupta pare fără sorţi de izbândă. Important e să rezistăm, să echilibrăm, să împăcăm. Dacă ne pierdem sufletul, odată că, nu ştiu ce ne facem fără el, însă în orice caz, o să ne ia mult timp să-l regăsim. Acest semnal de alarmă, cred eu că-l trage Részegh Botond prin seria de lucrări intitulate «Loss of Soul», adică «Pierderea Sufletului». Prin seria lui, prin demersul său artistic, gândul său transpus în faptă, ne avertizează pe toţi să nu cedăm”.
Artist complet, care știe că lumea și formele pot fi cunoscute doar prin concepte, Részegh Botond, prin tehnicile sale, oferă privitorului un model de terapie transcendentă şi vizuală prin care Sufletul se transformă într-un semn inexprimabil, indescriptibil și negrăit. 
Prin creațiile cu care se prezintă în această expoziție, Részegh Botond transmite un gând altruist, acela că, prin conceptualizare şi desen, Sufletul nu se pierde și îndeamnă vizitatorul la cugetarea biblică a Noului Testament, „Şi la ce i-ar folosi unui om să câştige întreaga lume, dacă şi-ar pierde sufletul?”. 
La vernisajul expoziţiei, prof. univ. dr. Victor Neumann, director al Muzeului de Artă din Timişoara, a afirmat: „Occidentalii au pierdut mult din ceea ce se numeşte starea de suflet, sau senzitivitate, dar că, dacă noi avem, în estul Europei, o bogăţie, aceea este bogăţia de suflet pe care, cel puţin o perioadă lungă de timp, am păstrat-o. Ar fi bine să nu pierdem şi noi această senzitivitate, această sensibilitate şi să devenim brutali, sau chiar brute. Deci, e foarte important ca noi să ne comportăm şi să avem un limbaj şi o relaţie interumană care să fie bazată şi pe sensibilitate, dar şi pe raţiune. E extrem de important, dacă ne invită Részegh Botond să vedem această expoziţie, să ne punem  întrebări în legătură cu propria noastră stare de suflet şi cu starea de suflet a celuilalt. În ce măsură îl integrăm pe celălalt, în ce măsură îl excludem pe celălalt de lângă noi. E foarte important conceptul de integrare. E aici o artă conceptuală, dacă bine încerc eu să o definesc, şi aceasta este, deja, un pas extrem de important, înainte, în ceea ce a făcut Részegh Botond. E şi un gânditor, nu e numai un artist. Trece de la grafică, la pictură, şi acesta este, din nou, un element tehnic atractiv şi de calitate şi prin care poate să vorbească foarte mult”.
Dr. Dan Lazea consideră că această expoziţie este mai degrabă un avertisment, decât un final de drum. În cuvântul rostit la deschiderea expoziţiei, dr. Lazea a prezentat o seamă de aspecte tehnice şi a vorbit despre ordonarea pieselor ce compun expoziţia.
Miezul expoziţiei se află la parter, în Sala „Mercy”, acolo sunt expuse lucrările din seria „Loss of Soul”. La demisol se află cinci lucrări de grafică realizate de maestrul Részegh Botond, înainte de seria „Loss of Soul”, acestea fiind parte dintr-o serie mai veche. În timpul vernisajului, la etajul doi, au fost expuse două lucrări pe holul Sălii Baroc şi una în Sala Baroc. Aceste lucrări fac parte dintr-un viitor proiect la care artistul lucrează acum. Tema proiectului este „Anatomia războiului”. Lucrările sunt de grafică, combinată cu pictură şi au dimensiuni aproape monumentale. După încheierea vernisajului, aceste trei lucrări au fost scoase din circuitul expoziţiei.
Dr. Dan Lazea, în cuvântul rostit la vernisaj, a caracterizat astfel artistul: „Rareori mi-a fost dat să lucrez cu un artist care să fie atât de conştient de ce face, care să lucreze atât de conştient de tema la care lucrează şi să fie atât de bine conectat şi atât de la curent cu galeriile, evenimentele, bienalele momentului”. În încheierea cuvântului său, Dan Lazea a dat citire dintr-un paragraf pe care l-a scris în textul catalogului expoziţiei, editat cu sprijinul fundaţiei „Kriterion” din Miercurea Ciuc.
Prezent la vernisajul expoziţiei „Loss of Soul”, omul de ştiinţă Barabási Albert- László, fizician, specializat în teoria reţelelor, a apreciat evenimentul şi a mărturisit celor prezenţi că, odată ce a cunoscut universul artistic al lui Részegh Botond, a „învăţat ce înseamnă succesul în artă” şi a continuat rostind: „unul din lucrurile pe care le-am realizat atunci a fost faptul că prin artă nu poţi pune valoare în lipsa reţelelor; modul în care relaţionăm cu arta depinde foarte mult de ce a fost înaintea artei şi ce vine după artă. În cadrul acestor cercetări, am realizat că instituţiile joacă un rol în ceea ce înseamnă arta”. În continuarea cuvântului său, distinsul om de ştiinţă a făcut o recomandare publicului vizitator: „Când mergeţi să vedeţi expoziţia de la parter, veţi vedea cum cele două lucrează împreună (instituţia şi arta, n.r.), cum clădirea în stil baroc şi arta modernă se completează una pe alta, iar faptul că a fost expusă aici validează arta, iar arta lui validează această instituţie”. Cercetătorul ardelean, acum stabilit în Statele Unite ale Americii, şi-a încheiat discursul referindu-se astfel la această expoziţie, la autorul ei şi la curatori: „Este şi o oportunitate pentru instituţie pentru a atrage artă comparabilă, sau chiar mai bună decât aceasta. Aşadar, valoarea şi frumuseţea artei nu stau neapărat în frumuseţea în sine, ci în modul în care reflectăm asupra ei, iar acest lucru contează în momentul în care o punem într-un astfel de spaţiu. Am văzut câteva expoziţii ale lui Botond, în România, în Ungaria şi în New York, dar niciuna din ele nu a rezonat într-un aşa mod cum a rezonat în acest spaţiu. Aşa că, vreau să felicit curatorii pentru că au găsit această ambianţă şi să sperăm că această rezonanţă îi va aduce lui Botond şi mai multe astfel de experienţe în viitor”.
În final, artistul, în scurtul său cuvânt, a ţinut să mulţumească pentru sprijinul acordat pentru a organiza expoziţia în spaţiul Muzeului de Artă din Timişoara, profesorului Carol David, celor doi curatori ai expoziţiei, profesorului Victor Neumann, director al instituţiei care găzduieşte lucrările sale, ca şi tuturor celor prezenţi la vernisaj.
Lucrările expoziției „Loss of  Soul” („Pierderea Sufletului”) se află expuse în Sala „Mercy” şi demisol (parter, aripa vestică) a Muzeului de Artă din Timișoara şi pot fi admirate până în data de 29 aprilie 2018, de marţi până duminică, între orele 10-18, cu ultima intrare la casieria Muzeului, la ora 17:30. Luni, expoziţia este închisă.



 

 

 

 


Cornel Seracin

(nr. 4, aprilie 2017, anul VII)