Expoziţia IMAGO, Viziuni în tranziție. Galerie online

Cu o istorie bogată ca și fostă prefectură și sediu administrativ al Comitatului Caraș Severin în secolele trecute, clădirea impunătoare a Palatului Lugoj situată în Piața Constantin Drăgan nr. 9 reintră în circuitul urban contemporan și cu această ocazie găzduiește prima expoziție de artă, deschisă în perioada 15 octombrie - 14 noiembrie 2021.

Este vorba despre expoziția studenților de la secția Foto-Video a Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest Timișoara intitulată IMAGO – Viziuni în tranziție, care prezintă lucrări de fotografie ale studenților din întregul parcurs universitar, fiind rezultatul vizual al eforturilor depuse de aceștia în colaborare cu cadrele didactice coordonatoare, profesor universitar dr. Stelian Acea și lectorii universitari dr. Ion Gherman, Mădălin Mărienuț și Smaranda Moldovan. 

Stilul eclectic al expoziţiei este datorat multitudinii abordărilor artistice, de la fotografia analog la procesarea computerizată, alternând lumina naturală cu cea artificială, portretul fashion cu cel de investigaţie exprimând nevoia umană de cunoaștere, autocunoaştere şi de autodepăşire. Mai mult, expoziţia reflectă parcursul instructiv-educativ al studenţilor întărind crezul conform căruia secția Foto-Video a Facultății de Arte și Design Timișoara lasă liber spiritul creator al studenților, contribuind prin coordonarea oferită pe parcursul anilor de studiu cu informații esențiale în evoluția lor ca artiști.

Artiști vizuali: prof. univ. dr. Stelian Acea, lect.univ.dr. Florin Ianăș, lect.univ.dr. Mădălin Mărienuț, asist.univ.drd. Amalia Gaiță, drd. Ovidiu Cărăbeț, drd. Constantin Huțanu, drd. Luca Mixich, drd. Adrian Oncu, Amanda Baderca, Gabriel Martin Ban, Benjamin Bledea, Darius Busta, Bianca-Nicoleta Cernescu, Alexandra Costea, Denisa Giuglea, Beatrice Nicoleta Haţegan, Andrei Florin Isac, Máriusz Kovács, Alexandru Măciucă, Cristina Miere Rus, Bianca Nicu, Ioana Claudia Oniciu, Denisa Oros, Flavia-Alexandra Parîia, Bianca Petrişor, Cristina Plațînda, Mihai Teslariu, Edith-Edwina Tomici.
Echipa curatorială: prof.univ.dr. Stelian Acea şi lect.univ.dr. Mădălin Mărienuț
Manager proiect: lect.univ.dr. Ion Gherman
Partener: Asociaţia Orizonturi Culturale Italo-Române Timişoara

În galeria online a revistei noastre, oferim publicului cele circa 50 de lucrări expuse în aceste zile la Palatul Lugoj.



Amalia Gaiţă - Eclipse



Gabriel Martin Ban - Shattered



Denisa Giuglea - Infinit



Denisa Giuglea - Căutând furtuni



Alexandra Costea- Devla



Alexandra Costea - Armaya



Mihai Teslariu - Autoportret



Mihai Teslariu - Blinding Lights



Bianca Petrişor - Light



Bianca Petrişor - Dark



Edith-Edwina Tomici - The Trail



Cristina Plaţînda - Enter



Cristina Plaţînda - Autoportret



Andrei Florin Isac - Stars



Máriusz Kovács - Pain 2



Luca Mixich - Don Quijote



Luca Mixich - Hamlet



Denisa Oros- Babadook I



Denisa Oros- Babadook II



Denisa Oros- Babadook III



Flavia Alexandra Parîia - Le Mat



Flavia Alexandra Parîia - La Papesse



Mihai Teslariu - Fragile



Amanda Baderca - S fot Silent



Amanda Baderca - Touching



Darius Busta - Captive I



Darius Busta - Captive II



Adrian Oncu- R.R.R.



Bianca Nicoleta Cernescu - The Sum of Us



Bianca Nicu- Anima 1



Bianca Nicu- Anima 2



Bianca Nicu- Anima 3



Bianca Nicu- Anima 4



Beatrice Haţegan - Unravel me



Constantin Huţanu - PRINT INE.



Ioana Claudia Oniciu - Singularity



Ioana Claudia Oniciu - Unstable Connection



Máriusz Kovács - Pain



Andrei Florin Isac - Lightning



Alexandru Măciucă - Hanging on


Alexandru Măciucă - We are One



Constantin Huţanu - PRINT INE 2



Constantin Huţanu - PRINT INE 3


Cristina Miere Rus - De-a moda






Mădălin Mărienuț

(nr. 11, noiembrie 2021, anul XI)