Colocviul Internaţional de Italienistică de la Craiova a ajuns la a IX-a ediţie

Dedicat celebrării a 70 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Craiova şi a 25 de la cea a Societăţii Dante Alighieri din Craiova, Colocviul Internaţional de Italienistică de la Craiova, deja renumit, a ţinut în perioada 15-16 septembrie 2017 cea de a IX-a ediţie a sa în localul universităţii craiovene. Colocviul care se desfăşoară sub patronajul Ambasadei Italiei în România, al Institutului italian de Cultură din Bucureşti şi al Societăţii Dante Alighieri, are ca organizatori Facultatea de Litere - Departamentul de limbi romanice şi clasice, secţia limba şi literatura italiană a Universităţii din Craiova în colaborare cu Departamentul de Ştiinţe Umane şi Sociale al Universităţii pentru Străini din Perugia. După ce am amintit instituţiile de prestigiu care se implică sau încurajează an de an acest proiect, mă grăbesc să atrag atenţia că în spatele oricărui proiect se află oameni şi că de perspectiva lor ştiinţifică, de capacitatea lor organizatorică, de entuziasmul şi încăpăţânarea lor depinde reuşita întregului. Faptul că de nouă ani, fără întrerupere, la Universitatea din Craiova se organizează singurul mare colocviu internaţional de italienistică din România – fără a ştirbi cu această afirmaţie importanţa şi valoarea colocviilor consacrate ariei romanice în general (precum cel de la Timişoara şi cel care urmează în curând la Cluj) sau unor domenii de cercetare circumscrise (precum cele de lingvistică sau de medievistică de la Bucureşti) – se datorează unei persoane cu o mare capacitate şi voinţă de organizare, cu excelente contacte în italienistica internaţională şi, nu în ultimul rând, de o cordialitate atât de desăvârşită şi de firească încât ne face pe toţi să depăşim ierarhiile academice şi să ne simţim la fel şi uniţi prin dragostea noastră pentru studiile italiene: vorbesc despre prof. dr. Elena Pîrvu, titulara catedrei de limba italiană a Universităţii din Craiova, ajutată de un grup de colege, pe cât de restrâns pe atât de devotat şi eficient. Acest articol vrea să fie nu doar scurta prezentare a recentei ediţii a Colocviului ci şi un elogiu şi un mulţumesc adresat acestui mic grup căruia italienistica română îi datorează o mare recunoştinţă.    
Colocviul de la Craiova are un Comitet ştiinţific format din distinşi specialişti din mai multe universităţi europene şi este dintotdeauna un colocviu tematic. Colocviile tematice, dacă pe de o parte prezintă riscul de a limita participarea, pe de alta, oferă câteva avantaje importante: din punctul de vedere al lucrărilor, cel al unui dialog profitabil între specialişti cu interese convergente; din punctul de vedere al participanţilor, o abordare diferită a propriei cercetări; din punctul de vedere al rezultatelor, un volum de acte coerent din punct de vedere tematic, prin urmare consultabil ulterior nu numai pentru valoarea intrinsecă a unuia sau a altuia dintre articole, ci şi în totalitate, în orice context referitor la respectiva temă. Şi aş începe chiar cu volumele de acte ale diferitelor ediţii ale Colocviului: apărute ritmic şi editate tot sub îngrijirea prof. Pîrvu, ele s-au caracterizat încă de la început prin rigoare filologică şi eleganţă tipografică, însă volumele ultimelor ediţii – graţie întăririi colaborării cu Universitatea pentru Străini din Perugia – au apărut şi vor continua să apară la Franco Cesati Editore din Florenţa, editură de mare prestigiu şi specializată în publicaţii academice. Ce vreau să spun este că ultimele volume de acte ale colocviilor craiovene sunt exemple impecabile de acurateţe redacţională şi de excelenţă tipografică. Cel mai recent volum, apărut de curând şi prezentat de prof. Pîrvu la actuala ediţie, adună în 858 de pagini cele 71 de comunicări de la a VII-a ediţie a Colocviului, cea din 2015, dedicată temei prezentului şi viitorului în limba şi literatura italiană.   
Tema de anul acesta, sugerată – cum ne-a dezvăluit însăşi organizatoarea – de un membru al Comitetului ştiinţific, marele lingvist şi istoric al literaturii Francesco Bruni de la Universitatea Ca’ Foscari din Venezia, a fost „De la cartea tipărită la internet: metamorfoze ale cercetării lingvistice şi literare italiene”. Tema, mutată astfel la marginile instrumentale ale muncii de cercetare, trebuie să fi trezit o oarece perplexitate şi să fi descurajat pe unii dintre doritori – spun asta pentru că participarea a fost uşor mai puţin numeroasă decât alte dăţi. În compensaţie, nicicând ca la această ediţie nu am avut senzaţia de adevărată aderenţă la temă atât a comunicărilor cât şi a dezbaterilor. Câteva cuvinte despre participanţi: desigur, în majoritate italieni şi români de la varii universităţi din cele două ţări, dar şi cercetători din Bulgaria, Polonia, Slovacia, Ungaria, Spania; participanţii erau de toate vârstele, dar ponderea mare au avut-o tinerii – sau poate că este numai o impresie născută din generala deschidere spre noile tehnologii, din vioiciunea dialogului, din veselia convivială, din paritatea tratamentului.
Ca de obicei, Colocviul a avut două şedinţe plenare urmate de lucrul pe secţii; la plenare invitaţi de prestigiu au vorbit despre evoluţia cercetării lingvistice în zorii informaticii (Francesca Malagnini de la Universitaea din Perugia, Anna Rinaldin de la Universitatea din Veneţia), de transformările lumii editoriale în era e-book-ului (Armando Rotondi de la Istitute of the Arts din Barcellona) sau de direcţia schimbărilor produse în limba italiană de reţelele de socializare (Immacolata Tempesta, Universitatea din Salento). Acest din urmă subiect, anume transformările lingvistice dar şi mentale şi antropologice produse de noile mijloace de comunicare, deja constatabile în limba scrisă precum şi în cea orală a noilor generaţii, şi provocările pe care ele le reprezintă pentru şcoală şi pentru învăţământ în general, au fost temele cele mai dezbătute şi controversate şi la secţiunea de lingvistică şi didactică, şi încheiate cu nu puţine întrebări. Cealaltă secţiune, de literatură, a închegat dezbaterile mai ales în jurul prefigurării erei informatice în texte de Calvino şi Eco, scrise cu decenii în urmă, dar care deja prospectau potenţialul hipertextului din zilele noastre. Dar în afară de aceste nuclee tematice prin care am încercat să sintetizez grosul comunicărilor din cele două secţiuni, merită, cred, să amintesc şi câteva intervenţii punctuale: fie pentru îndrăzneala propunerii, fie pentru originalitatea deturnării temei spre alte domenii, fie pentru bogăţia şi utilitatea informaţiei oferite. Din prima categorie aş menţiona comunicarea tânărului cercetător din Bucureşti Matei Stoenescu, pentru interesanta sa propunere de virtualizare a textului literar plecând de la compararea unei naraţiuni a lui Calvino cu alta a lui Borges; din a doua, interesanta aplicare a limbajului specific reţelelor de socializare în strategiile politicienilor, analizată de câţiva tineri cercetători printre care Eugenio Salvatore de la Siena şi Ida Valicenti de la La Sapienza; din a treia categorie aş aminti comunicarea Paolei Nigro de la Universitatea din Salerno, cu încurajatoarea sa prezentare a imenselor perspective informaţionale oferite de digitalizarea bibliotecilor.
Conform, de-acum, tradiţiei, la mijlocul celei de a doua zile, câţiva dintre participanţi au avut posibilitatea să-şi prezinte un volum recent publicat. Este aceasta o mare şansă oferită unui autor să prezinte concepţia şi procesul de elaborare ale unei cercetări personale dinaintea unor cunoscători. Nu întotdeauna această oportunitate e folosită în aşa fel încât să trezească cu adevărat interesul celor de faţă. Această ediţie a fost şi în această privinţă deosebită: am făcut cunoştinţă nu doar cu cel mai recent volum de acte, deja amintit, ci şi cu patru lucrări foarte diferite dar unite de aceeaşi desăvârşită rigoare filologică, patru cărţi de valoare care ne-au deschis noi orizonturi culturale şi  pe care am avut şansa să le şi putem răsfoi. Şi nu mă pot abţine să nu amintesc măcar una: minunatul studiu al Francescăi Malagnini, Il Lazzaretto nuovo di Venezia. Le scritture parietali (Frenze, Franco Cesati editore, 2017), o pasionantă aventură arheologică în viaţa şi limbajul ciumaţilor, în istoriile şi provenienţele lor de acum multe secole, însoţită de preţioase ilustraţii fotografice.
Drept încheiere aş spune că, dacă adaug, la mulţumirea şi la stimulii oferiţi, eleganţa grafică şi coloristică a materialelor înmânate participanţilor – şi poate şi amuzantul vacarm al automobilelor tunate în primul raliu al Craiovei care, la un moment dat, ne-a pigmentat dezbaterile – acestei recente experienţe craiovene nu i-a lipsit nimic.




   

Smaranda Bratu Elian
(nr. 10, octombrie 2017, anul VII)