CRONICA DE EVENIMENTE

Zilele anti-mobbing la Timişoara

Printr-un parteneriat româno-italian, cu ocazia Zilelor Anti-mobbing, în 29 mai s-a deschis la Timişoara un Centru de orientare a femeilor victime ale fenomenului de mobbing la locul de muncă, al doilea din România. Centrul va contribui la combaterea fenomenului de mobbing prin acţiuni concrete în vederea: consolidării parteneriatelor sociale deja existente, sprijinirii femeilor supuse  discriminării profesionale şi promovării active a respectării principiului egalităţii de şanse la locul de muncă. Întrucât fenomenul de mobbing este puţin cunoscut în România, proiectul îşi propune să surprindă prin cercetare amploarea fenomenului de discriminare de gen la locul de muncă.
În Italia programele de conştientizare asupra acestui fenomen au început încă din anul 2000. Parteneriatul romano-italian facilitează transferul de bune practici în acest proiect prin intermediul vizitelor de studiu, al meselor rotunde şi al seminariilor. Rezultatul va fi conturat în elaborarea unui manual de bune practici, util atât activităţii realizate de experţii în domeniu, cât şi publicului larg.
Proiectul se implementează în 5 regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Est şi Sud-Est şi este cofinanţat din Fondul Social European prin POSDRU 2007-2013, Axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul Major de Intervenţie 6.3 „Promovarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii”. Partenerii Asociaţiei Colfasa sunt: Asociaţia Catalactica, Asociaţia Agora, Pro-Vocatie, Asociaţia pentru Promovarea Femeii din România (APFR Timişoara), împreună cu două asociaţii din Italia: Asociaţia A.Vo.G si Prodest. 


Eveniment „Femeia contează”

Cu ocazia înfiinţării acestui centru, pe data de 28 mai a.c., a avut loc la Timişoara prima ediţie a Galei „Femeia contează”, eveniment ce îşi propune să răsplătească succesul feminin din diferite arii de activitate. Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul elegant oferit de Muzeul de Artă – Sala Barocă. Personalităţi feminine ale Timişoarei au fost onorate public pentru rezultatele spectaculoase obţinute în arii de activitate precum – teatru, modă, afaceri, psihologie.
Evenimentul de la Muzeul de Artă a fost deschis de Massimo Strohhecker – preşedintele Asociaţiei Colfasa, care, prin mesajul său, a subliniat importanţa rolului pe care femeile îl au în viaţa socială. Vasile Moldovan – directorul executiv al Asociaţiei pentru Promovarea Femeii din România – a arătat că prin gala de la Timişoara se premiază succesul la feminin.

Premiantele serii au fost: Ada Lupu (Maria Adriana Hausvater), directoarea Teatrului Naţional din Timişoara, Maria Grapini – preşedinta Federaţiei Patronale din Industria Uşoară, Carmen Popescu – directoarea Casablanca Services, Andreea Papp – psiholog, autoarea cărţii Stilul tău, Alina Laţan – designer, Luminiţa Ţundrea – avocată, Ilona Mihăieş – preşedinta Fundaţiei Soros, Maria Olaru – gimnastă, Romaniţa Jumanca – asistent universitar.
Premii speciale au fost acordate Corinei Creţu şi Dacianei Sârbu pentru implicarea lor în promovarea României la Bruxelles. Cele două doamne nu au putut fi prezente în sală, dar au intrat în legătură telefonică directă cu publicul galei de la Timişoara.
Maria Olaru, campioană mondială şi olimpică la gimnastică, ne-a împărtăşit câteva din gândurile unui mare sportiv implicat în viaţa comunităţii în care îşi desfăşoară activitatea: „Meseria mea de bază şi care cred că mi se potriveşte mănuşă este activitatea didactică/pedagogică în învăţământul superior. Sunt asistent universitar la Facultatea de educaţie fizică şi sport a Universităţii de Vest din Timişoara. În plan secund, cochetez televiziunea. Cu câţiva ani în urmă, cei de la Pro TV m-au remarcat, contactat, determinat şi ulterior pregătit pentru a prezenta ştirile sportive, ceea ce fac şi acum la TVR). Noi sportivii, devenim poate fără să vrem modele pentru cei din jur. Poate nu avem dreptul să dezamăgim şi să înşelam aşteptările oamenilor, de aceea am şansa, în calitate de pedagog, să contribui puţin la continuarea educaţiei lor, la îmbunătăţirea, consolidarea cunoştinţelor lor, împărtăşindu-le şi din experienţa mea ca sportivă, dar doar atunci când ei mi-o cer. Încerc să-i influenţez, prin atitudinea mea demnă, onesta faţă de ei şi prin puterea exemplului, sa le insuflu studenţilor importanţa sportului, să aibă o conduită onorabilă în viaţă, decentă, să fie altruişti, receptivi şi prompţi la nevoile celor din jur. Aceleaşi lucruri (şi aş mai putea sa adaug), le aplic şi în viaţa de zi cu zi în calitate de colega atât la facultate, cât şi la TVR sau în alte locuri unde mai activez sporadic.
La rândul său, cunoscutul avocat Luminiţa Ţundrea ne-a declarat: „În urmă cu câţiva ani am decis că a venit momentul să-mi reorientez puţin priorităţile în sensul de a mă implica mai mult în viaţa comunităţii. Probabil că principala cauză a fost faptul că, fiind membru fondator al clubului Rotary Cetate Timişoara (unul din cele patru cluburi din Timişoara), am început să citesc mai mult despre activităţile acestuia în întreaga lume şi m-a impresionat dedicarea acestor oameni pentru munca în interesul comunităţii. Aceasta cu atât mai mult cu cât în ultimii ani am călătorit în întreaga lume în ţări în care inegalităţile sociale sunt şocante şi am înţeles că nu poţi fi cu adevărat fericit având o viaţă luxoasă atunci când lângă casa ta există oameni care mor de foame. Deja ştim cu toţii că evoluţia lumii noastre este până la urmă o rezultantă a evoluţiei întregii comunităţi şi nu doar a unei părţi din aceasta. Cel mai mult m-a impresionat în acest context călătoria în China unde am constatat cu uluire că autorităţile au decis reconstruirea tuturor monumentelor istorice, chiar şi a templelor budiste, demolate sub imperiul ateismului comunist, pentru a atrage turiştii... care vin, vin din ce în ce mai mulţi. Atunci mi-a venit ideea să fac ceva pentru a crea şi din oraşul meu un oraş turistic. Avem atâtea locuri deosebite şi nici măcar nu trebuie să le reconstruim, ci doar să le punem în valoare. Cred că e şi principalul motiv pentru care am intrat în politică, pentru că infrastructura unui partid puternic aduce cu sine şi o mai largă mediatizare a mesajului pe care doreşti să-l transmiţi, aşa încât el va ajunge la mult mai multă lume decât ai putea să o faci pe cont propriu sau chiar şi printr-o organizaţie cum este Rotary”.
Psihologul Andreea Papp ne-a mărturisit: „Din dorinţa de a da un sens vieţii, am început să scriu. Am făcut ce au făcut şi alţii. Dar în stilul meu. De când mă ştiu, scriam. Nu vorbeam prea mult despre lumea mea interioară, însă gândurile mi le notam cu responsabilitate, seară de seară. Stilul Tău, blogul care astăzi găzduieşte 23.000 de cititoare fidele, şi cartea, a luat naştere din nevoia de a vorbi despre gândurile şi sentimentele mele ce nu mai aveau loc în inima mea. Scrisul mi-a oferit o şansă. Şansa de-a fi eu însămi. O şansă unică în viaţă”.

Gala „Femeia contează” de la Timişoara se înscrie în activitatea de comunicare a proiectului finanţat din fonduri europene „Şanse femeilor discriminate pe piaţa muncii”, ale cărui obiective urmăresc trei axe principale de intervenţie: conştientizarea problematicii discriminării şi sensibilizarea societăţii în vederea combaterii acesteia; dezvoltarea competenţelor profesionale şi sociale ale femeilor, favorizând integrarea şi dezvoltarea lor profesională prin participarea la programe de formare profesională gratuită, şi susţinerea financiară a antreprenoriatului feminin.

Oana Grimacovschi


Proiectul european „I am Roma”

Proiectul „I am Roma” a fost unul din cele mai interesante proiecte de anvergură prin scopul îndrăzneţ pe care şi l-au propus cei 9 parteneri, şi anume: schimbarea mentalităţii şi atitudinii oamenilor faţă de comunitatea rromă, prin deconstruirea mentală a unor stereotipuri şi transmiterea know-how-ului către actorii locali implicaţi în activităţi de anti-discriminare vis-a-vis de rromi, cu o atenţie sporită faţă de copiii romi, activităţile fiind destinate realizării  campaniilor locale/regionale. Cele nouă delegaţii implicate au folosit diverse resurse şi instrumente: ghiduri de bune practici, materiale de realizare şi susţinere a campaniilor locale, postere, fluturaşi, tricouri şi căni imprimate, spoturi video; au întreprins diverse acţiuni: întâlniri, vizite în comunităţile rrome, evenimente de stradă, expoziţii de fotografii sau prezentări de modă cu haine tradiţionale rrome sau realizate de femei rome etc.     
În cadrul seminarului „Transnational Exchange” de la Timişoara, din 22-25 mai 2012 la masa rotundă s-au prezentat campaniile derulate pe plan local organizate de fiecare partener, acesta având la dispoziţie o prezentare pentru a convinge juriul asupra relevanţei întregii activităţi desfăşurate în ultimele luni.  Este vorba despre: European Development Agency (CZ), QeC-ERAN (BE), Intercultural Institute Timisoara (RO), Municipality of Sintra (PT), Dobrich Municipality (BG), European Roma Employment Agency (SK), Romani Criss (RO), Heraklion Municipality (EL), Belfast Health and Social Care Trust (UK).

Seminarul a fost bine gândit ca să acorde timp suficient fiecărei prezentări, dar se pare că unii participanţi nu şi-au detaliat practic prezentarea şi nu au avut un impact suficient de relevant pentru a convinge juriul alcătuit din experţi internaţionali şi locali în probleme legate de comunitatea rromă. Emoţiile prezentatorilor au dus la depăşirea timpului alocat şi la o viteză  mare în vorbire, ceea ce a angajat comunicarea într-o cursă cu obstacole traversate prin experienţa interpreţilor din engleza în română şi apoi în limba cehă. Interpretarea, chiar dacă a fost dificilă, a surprins toate elementele importante ale fiecărei campanii, oricât de subtile erau, pentru ca toţi participanţii să le înţeleagă şi să le poată analiza în ultima parte a întâlnirilor.
Discuţiile au fost deschise, criticile – constructive, şi s-a putut observa existenţa unui interes real în a dobândi cât mai multe informaţii utile care să ajute delegaţiile ce fac parte din proiectul european „I am Roma” să realizeze campanii de succes cu impact pe termen lung. 
În finalul lucrărilor seminarului delegaţiile străine au fost invitate să cunoască Timişoara mai îndeaproape, printr-un tur de oraş, să-i cunoască istoria, frumuseţea arhitectonică şi stilul specific care a suscitat mult interes şi multe întrebări, să facă o plimbare prin pieţele centrale ale oraşului, respirând, în punctul zero din Piaţa Unirii, aerul încărcat de energii pozitive şi muzică sârbească.

Oana Săvulescu